13 mai 2010

Să nu uiţi Puţă!

... s-a întâmplat în primăvara anului zece al mileniului trei, în luna mai, în data de douăşpe, într-o zi de miercuri, înainte de Înălţarea Domnului Iisus la ceruri, când bunicii au ieşit din case, cu mersul lor greoi, împovăraţi de griji, de nevoi, de boli. Ei s-au strâs în pieţile publice ale marilor oraşe, în faţa palatelor administrative, pentru a da ochii cu prefecţii - copiii adoptivi ai primului cosaş -, şi la porţile Palatului din dealul Cotrocenilor pentru a da ochii cu faţa smeadă, vicleană şi a cere socoteală de violarea amărâtelor de pensii.
Să nu uiţi Puţă!
Ei, aşa împovăraţi de ani, unii cu mâinile goale, alţii folosindu-şi cârjele din dotare, s-au luptat cu jandarmii, au spart afrontul şi ... s-au oprit la porţile închise, la uşile baricadate, dincolo de care feţe nedemne, laşe nu au avut curajul să fie privite în ochi. Loviţi fizic, loviţi în suflet s-au întors mai îndârjiţi la casele lor, dar vor reveni.
Iar tu, Puţă, să nu te uiţi, să vii şi tu, să-i sprijini să nu-i laşi singuri să se lupte cu puterea celor ascunşi în spatele porţilor şi uşilor ferecate. Aşa să faci dragă Puţă, căci altfel o să ajungi mai rău ca ei, dacă o să ...



Imagine: Mircea Restea, Romania Libera

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu