Fereastra sufletului

Deschid ochii … mătur camera cu privirea ... acelaşi tablou îmi apare. De cât timp scurs, oare? Am pierdut numărul săptămânilor, zilelor . Tavanul este de un alb murdar… uşa de culoarea peretelui…masa stingheră cu picioarele murdare, acoperită cu un rest de cearceaf sub două căni tăcute şi goale … o fereastră între paturile noastre ... El în patul metalic ... o pătură de un albastru cenuşiu ce descrie un relief muntos peste cel pe care l-am găsit aici, atunci când m-am trezit din anestezie, din acea stare de nesimţire, un fel de moarte trandafirie.
Mi-l amintesc cu privirea agăţată de tavan, cu faţa fără de culoare. Ca şi mine, un trecător ce îşi aşteaptă în vamă viza pentru eternitate. Avea şanse mai mari decât mine? Nu i-am cerut, dar pentru a mă menaja de o întrebare indiscretă, mi-a lăsat să înţeleg că fiecare om trebuie să-şi ducă crucea, iar el a ajuns la poalele Golgotei, cu un singur plămân, şi acela găurit. Se ridica anevoie din pat, mai întâi se sprijinea cu o mână de speteaza patului, întindea cealată mână să se agaţe de blatul de lemn de sub fereastră, se ridica în picioare, rămânea locului un timp , apoi căuta, cu mâna tremurândă, mânerul, îl rotea încetişor, deschidea fereastra spre viaţa de afară...
Îmi întorc privirea spre cel care mi-a devenit necesar ca aerul ... Stă ascuns sub pătura murdară, să nu-i văd, eu, faţa lipsită de culoare?...
Ieri a fost ziua când mi-au dat jos jumătate din sarcofagul de gips. La început doar capul puteam să-l mişc, ca o broască ţestoasă mă simţeam în coconul din gips.
De bucurie încerc să scot o vorbă, un sunet pe propria frecvenţă şi tonalitate, să-i spun ce bine mă simt... Nu am altcuiva să-i spun!
Altădată, la această oră, era lângă fereastră, şi-mi relata cu detalii, îmi compunea un tablou cu tot ceea ce se întâmpla afară. După atâta timp sechestrat în acest cofraj, aş fi uitat cum mai arată lumea dacă el nu mi-ar fi zugrăvit-o în fiecare zi ...

Se trezea înaintea mea, îmi spunea: -simt că mă sufoc, nu-mi ajunge aerul din cameră- si se ducea la fereastra de lângă pat, o deschidea şi ţinându-se cu ambele mâini de pervaz...
Văzându-mă că nu mă pot mişca , îmi încărca mintea , îşi picta sufletul cu lumea prinsă în deschiderea ferestrei. Îmi vorbea întruna făra să-mi lase timp să replic. Vorbea pentru mine cu lumea de afară.
- Cerul este curat, luminos... A înflorit castanul crescut pe trotuarul de peste drum... Astăzi plouă, aerul este mai curat ... Un băiat şi o fată se ţin de mână, se opresc, se uită unul la altul, îşi vorbesc, râd, fata îşi elibereză mâinile, fuge, băiatul aleargă o prinde de mijloc , fata se întoarce şi-l sărută... O mamă cu un copil în braţe, cu altul ce i se ţine de fustă plâge să-l ia în braţe ... O pisică a ieşit pe acoperişul casei, se întinde, cască prelung, se aşează pe coadă, îşi face toaleta cu lăbuţa linsă, ... se apropie de pe coama casei un pisoi ... Doi bătrâni se ţin de braţe, merg agale, nu se mai grăbesc ... i-au ajuns timpul din urmă, sunt aproape de vamă.

Astăzi, ca niciodată, el nu-mi întoarce faţa. Nu-mi dau seama dacă doarme.
Îmi dreg vocea , vreau să-i vorbesc!

Uşa se deschide brusc! ... Două halate albe intră val vârtej, se apropie de pat, şoşotesc ... un halat alb transmite prin semne un mesaj halatelor albastre... ele intră ţinându-se de-o targă. Halatele albe se dau deoparte ... Îl văd ... întins, drept, mâinile cu degetele vinete pe lâgă corp, faţa vânătă ... A primit viza de plecare!... Halatele albastre îl înşfacă, unul de cap, celălalt de picioare, şi ca pe un sac cu rufe murdare îl aruncă pe targă. Un halat albastru prins de două braţe ale tărgii, pe targă un sac cu el, numai piele şi oase, un alt halat albastru ... fac un corp comun, ... un patruped se strecoară afară prin uşă ... două halate albe umplu cadrul uşii ...uşa se închide.
Camera este pustie ... liniştea mă doare. Simt cum îmi apasă pieptul ... mă strânge ... apoi mă lasă... simt că cineva este lângă mine.
Vreau să văd lumea de dincolo de fereastră. Dar cum să ajung până acolo? ... Cineva îmi spune că pot să mă ridic din pat. Am uitat că fusesem eliberat de o parte din sarcofag.
Întind mâna ... mă agăţ de pervaz... trag patul metalic ... îl apropii de fereastră ... mă ajut de cealată mână ... cu greu reuşesc să ajung cu privirea pe fereastră ... dincolo văd cenuşiul unui zid ...
Cad vlăguit în sarcofagul din gips.