Cartea junglei

Papu a fost adus pe lume, de o barză grăbită şi neatentă. Pare să fi căzut din legătoarea ţinută în cioc de barză, în zborul ei spre un palat. Papu a aterizat într-o familie a cărui blazon îi săracia, nu sufletească, ci aia lucie: să nu ai apă la robinet şi nici curent la priză.

Papu mai este încă la vârsta când ar trebui să meargă la grădiniţă, dar ai lui nu au bani să-i plătească taxă şi să-l îmbrace.
Papu speră ca în toamnă să meargă la şcoală. El adună bănuţ cu bănuţ, muncind pe lângă buticul din colţul străzii. Îi place să-şi spună pentru sine: -Mă duc la treabă!
El pune sticlele goale în lăzi, duce ambalajele la tomberon, se învârte printre oamenii care cumpără. Nu întinde niciodată mâna , să ceară un ban. Când vede un bănuţ pe jos, îl ia şi-l întinde celui de-l scapă. Păgubitul, poate din jenă morală faţă de cei care îl observă, sau de milă când îl vede pe omuleţul cu faţa ciocolatie, ochii negri şi ageri, că-i întinde bănuţul, îi spune să şi-l ţină .

Cât îi ziulica de lungă, nu stă locului, în casă. Îi place să meargă în părculeţul de joacă.

Aici auzise, deunăzi, din gura a două mămici: -Ştii vecino, că luni va apare la chioşcul de ziare, Cartea Junglei? Cartea se dă moca, doar ziarul se plăteşte.
Nepricepând Papu înţelesul cuvâtului moca, intră sfios în vorbă:

- Ce-i aia moca, tanti? Este o ciocolată?

Una dintre cele două conversante, după ce-şi gătă râsul, i-a răspuns băiatului rămas cu gura căscată:

- Moca înseamnă gratuit băieţaş, adică primeşti fără să dai bani.

- Si ziarul e moca? - îndrăzni mai mult Papu.

- La un leu căt costă, e chiar moca.

Apoi Papu nu le mai auzi ce-şi spuneau, oricum ele se dăduse mai încolo, să nu fie auzite.Îşi făceau planul : - Musai trebuie să ne sculăm cu noapte-n cap. Până şi puiul ăsta de ţigan se interesează de Carte. Altminteri, riscăm să nu mai prindem nicio Carte. - Ce vorbeşti dragă, nici nu concep să nu îi iau Cartea, se apropie Întâi Iunie!

Papu se gîndea că nu-i trebuie mulţi bănuţi pentru ziar, dacă cele două mămici care ciorovăise nu s-au plâns, cum des o auzise pe mama lui. Nu a avut niciodată jucării. Îşi doreşte Cartea ca pe o jucărie.

Noaptea dinaintea zilei de luni, a fost pentru Papu ca Noaptea cînd aştepta să vină şi la el Moş Crăciun. Spre ziua l-a prins în mreje un somn adânc. Soarele care dădu năvală în cameră, îl trezi. Mamă-sa întârzia să o facă, ştiind că nu are ce să-i pună pe masă, în afara unui ceai cu pâine uscată.

Primul gând nu i-a fost la mâncare ci la Cartea junglei.
O zbughise pe uşă afară, cu bănuţii strâşi în pumn pentru a plăti cu ei ziarul, fără de care nu va primi Cartea.

Nu fusese niciodată să cumpere ziar, nu-l trimitea nimeni. Papu stia cum arată un ziar, o singură dată tatăl adusese un ziar în casă, şi de la el se iscase o ceartă cu mama, care îi repeta de una: Vrei mâncare? Citeşte ziarul!

Era multă lume în staţia de autobuz, unde era şi chioşcul. Ajungând la gemuşorul prin care văzu faţa vânzătoarei de ziare, îi ceru aceteia:

- Vreau şi eu să cumpăr ziarul cu Cartea Junglei, moca.

- De unde să-ţi dau, tu pe ce lume trăieşti? Du-te repede şi aşează-te la rând, nu ştiu dacă vei mai prinde! Vin doar 15 exemplare!

Papu, cu dezamăgirea întipărită pe faţă, înţelese de ce era atâta lume în staţie!
Se aşeză cuminte la coadă, nu ştia câţi sunt la număr. Erau vreo cinzeci de persoane.
Papu deveni martor la discuţiile inerente unei cozi, fie aceasta la ziare şi cărţi, o coadă cultă s-ar numi!

- Ce nesimţit e şoferul asta de ne aduce presa. Nu-i prima dată când întârzie.E înţeles cu fufa de vinde ziarele.

- E un animal, nene! Îl bag în pizda fufei cu toate ziarele lui!

- Bine că nu intră şi cărţile!

- Hi, Hi, Hi! – scoase câteva sunete o doamnă care părea liniştită, era pensionară, putea să stea până la zece, nu o deranja.

- Este un copil acilea, lângă noi. Mai cu perdea. Nu sunteţi în junglă!

- Ştie că cartea este moca, şi numai de-al dracului, ne lasă să fierbem. E puţin zis dobitoc! E ipochimen!!

- Ha,ha,ha!

- Plătim cartea cu ore de aşteptare, stând ca magarul în soare. Nu se face domnule. Asta este prostituţie pe faţă. Dacă nu vine în zece minute, am plecat.

- Peste cinci minute trece şi ultimul autobuz, cu care pot să mai ajung la timp la serviciu.

- Dacă întârzii şi astăzi, cred că înebuneşte şefa, înainte de a mă vedea.

- Şeful meu a înebunit joia trecută, când am umplut paharul întârzierelor mele. La ora asta sunt deja trecută pe lista disponibilizaţilor.

- Şoferul este mână-n mână cu vânzătoarea. Aşteaptă să treacă ora şapte, să plece cei care au slujbe, şi să le rămână lor cărţile. Crezi că numai 15 exemplare aduce?

- Uite, vreau să o văd şi p-asta, nu plec de-acilea nici de-al dreacului, vreau să văd câte cărţi aduce!- îi sări supapa unei înţepate, sigură pe ea ca o funcţionară de ghiseu.

Încetul cu încetul , coada la care stătea, ultimul, Papu, se scurtă din ce în ce mai mult , pe măsură ce se apropia ora şapte.
Îninte de a se urca în ultimul autobuz pentru a ajunge la timp, la muncă, cei care renunţară la Cartea ce se distribuia moca, treceau pe la geamlâcul vânzătoarei, să-i mulţumească:

- E bătaie de joc ce ne faci, tuu! Eşti cinci litere! Nu putea să o facă c...ă pe faţă, lăsă loc de bună ziua, pentru joia viitoare, când va apărea altă carte, altă coadă, poate mai scurtă în timp ca asta.

... şi alte şi alte conversaţii atât de "elevate", încât nu am spaţiu şi timp să le reproduc acilea.
Se iscă o isterie generală, vorbeau toţi deodată, înjurau de mamă, de tată , de boc, de basescu, cu verbe, adverbe, adjective demne de cartea junglei urbane.

Fix la ora opt, cînd coada se scurtase atât de mult, încât nu mai corespundea standardului de coadă sănătoasă, maşina mult aşteptată , se opri în dreptul chioşcului, în scârţâit de roţi frânate.
Nu mai era nimeni nervos, chiar îl întâmpinară pe şofer cu salutări de bine.Toţi erau mulţumiţi că sigur vor prinde Cartea. Coada devenise uşor de de numărat. Erau 15 persoane, câte exemplare de Cărţi stabilise vănzătoarea că le va da gratis, plus Papu. El era fericit, neştiind să numere până la şaisprezece, aştepta să primeasacă pentru prima dată în viaţă, o jucărie, fie ea o carte.

Un domn bine, adică: ţinută atletică, bărbierit proaspăt, părul grizonat, stătuse înaintea lui Papu, citind, tot timpul scurs la coadă, dintr-o revistă! El fu ultimul care mai prinse Cartea junglei. Nu a plecat imediat, era de un calm englezesc, întorcea cartea pe o parte şi pe alta, poate că el dorise să ia numai ziarul.

Papu se înălţă la ferestruică , întinzând mâna în care ţinuse până atunci bănuţii şi îi ceru vânzătoarei:

- Vreau şi eu o Carte, ca aceea a lui nenea!

- Nu mai am, copile! Le-am dat pe toate!

Papu îşi dorise mult această Carte, o visase noaptea de trecu. Pe faţă i se citi supărarea, colţurile gurii se lăsă în jos, se porni pe un plâns încet, îi era ruşine să şi plângă. Lacrimile i se vărsau pe faţă, lasându-i urme cum ploaia lasă pe o uliţă prăfuită şanţuri murdare. Plângeau în el toate dorinţele de copil, neîmplinite.

Domunul elegant cu păr grizonat, ultimul care primise, împreună cu ziarul, Cartea, se apropie de Papu. Îl privi lung, îşi imagină nepoţelul care se născuse , de curând , departe în Canada. Îi întinse Cartea junglei, şi-l mângâie apoi drăgostos pe creştet.
Papu trase încet Cartea din mâinile domnului, lacrimile i se opri de îndată, o apropie încet de faţă, o sărută ...