13 iul. 2020

Pamflet la adresa celor îmbogățiți pa căi necinstite, scris de VADIM TUDIOR


Mă piş pe banii voştri, mitocani.
De unde aveţi, mă, atâţia bani?
Ce aţi muncit? Ce dracu-aţi inventat?
Şi câte Premii Nobel aţi luat?
Din muncă şi din cinste nu se poate
Să strângi atâtea averi nemăsurate.
Un om normal nu face în trei vieţi
Comorile pe care voi le-aveţi.
Şi-atunci, cum încropiţi grămezi de bani
În ţara tot mai plină de sărmani?
E clar că din afaceri necurate,
Pentru că voi furaţi pe deşelate.
Furaţi la şase mâini, cum are Budha.

Nu ştie nici vecinul, şi nici ruda.
Ce minte rea aveţi, şi inventivă!
Furaţi orice, şi grâul din colivă.
Şi zahărul din ceai, chiar şi acidul
Din borviz, dacă asta vrea partidul. Partidul… Paravan pentru Mafie…
Ce dreaptă? Care stângă? Bani să fie! Partidele-s o gaşcă interlopă
Care-a speriat întreaga Europă.
E plină fiecare puşcărie
De hoţi ce-au şterpelit o butelie,
Ori două pâini, un cablu, o carcasă.
N-aveau ce da copiilor la masă.
Iar voi? Întreaga ţară aţi furat-o
Pe buze tot cu UE şi cu NATO.
Aţi dat „tainul” la toţi veneticii,
Prostindu-ne cu foc de artificii.
Paragina-i regină.
Jaf total.
Parc-a trecut războiul mondial.
Şi ca un animal înfometat,
Aţi stat la pândă, aţi adulmecat.
Şi colţii i-aţi înfipt în beregată.
Nu aţi avut nici mamă, şi nici tată.
Iar prada aţi târât-o în bârlog
Făcând mişcări de şarpe, sau hârciog. Pământuri, codrii, şcoli, chiar şi spitale, Retrocedări vizibil ilegale,
Neruşinaţi şi lacomi aţi furat,
Cu acte false si complici la stat.
Invazia lăcustelor e-o glumă
Faţă de blestemata voastră ciumă.
Voi n-aveţi idealuri, nici nobleţe,
Doar portofel şi maţe hrăpăreţe.
Mă uit la voi cu scârbă şi sictir.
Ce tare mirosiţi a cimitir!
La cea dintâi revoltă mai nasoală,
Voi veţi fi primii tăvăliţi prin smoală, Scuipaţi în ochi, la stâlpul infamiei,
Şi azvârliţi în fundul puşcăriei.
Aşa că fie-mi, dar, îngăduit
Să vă dispreţuiesc la infinit.
Nu sunteţi oameni – sunteţi mărunţiş.
Pe banii voştri şi pe voi: mă piş!

Corneliu Vadim Tudor, 31 decembrie 2013, Bran, pamflet.

29 iun. 2020

Aprecieri critice despre Mihai Eminescu

“Numai poetul,
 Ca pasari ce zboara
Deasupra valurilor,
Trece peste nemarginirea timpului: In ramurile gandului, I
sfintele lunci, U
pasari ca el S
intrec in cantari.” M
Eminescu

Cu  Eminescu apare in literatura europeana ultimul mare poet romantic, pastrand in existenta si opera sa conturul caracteristic al dramei artistilor romantici. Nazuind necontenit spre un plan de viata superior etic si artistic, cautand cu patos adevarul si refuzand consecvent compromisul, Eminescu s-a aflat in permanent conflict  cu lumea vremii sale din pricina noncomformismului, a sinceritatii in faptele de viata si a inaltimii de gandire, dublata de o sete de cunoastere absoluta. Zoe Dumitrescu Busulenga

A iubit nemarginit valorile vietii, a cautat in ele granitul absolutului si, negasindu-l, din amaraciune fata de faza istorica in care i-a fost dat sa traiasca, si din durere, sfasiere si revolta fata de marginirea fiintei omenesti, atagaduit ... Aici sta marea taina a atitudinii eminesciene. D. Caracostea

 L-am idolatrizat intotdeauna pe Eminescu si daca n-am comentat niciodata opera lui este pentru ca viziunea lui despre lume imi este foarte, apropiata. Tot ce este negativ in el, tot ce este spaima in lume, eu in el o regasesc. Nimic nu te paralizeaza in asa masura pe cat afinitatea intemeiata pe admiratie. Emil Cioran 

Era o frumusete! O figura clasica incadrata de niste plete mari negre; o frunteinalta si senina; niste ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vedea ca cineva este inauntru; un zambet bland si adanc melancolic. Avea aerul unui sfant tanar coborat dintr-o veche icoana, un copil predestinat durerii, pe chipul caruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.  Ion Luca Caragiale 

Eminescu (…) a fost si ramane cea mai coplesitoare marturie despre forma inegalabila pe care o poate atinge geniul creator romanesc, atunci cand se alimenteaza din adancimile fertile si insondabile ale unui fond autentic. Stefan Augustin Doinas

Recitindu-l pe Eminescu ne reintoarcem, ca intr-un dulce somn, la noi acasa. Mircea Eliade 

Eminescu este unul din exemplarele cele mai splendide pe care le-a produs umanitatea. Avem convingerea cã daca mai traia, sanatos, incã douazeci de ani, el ar fi fost considerat, fara putinta de contestare, ca unul din cei mai mari creatori de poezie din intreaga literatura a lumii. [...] Dar Eminescu nu este numai un poet de geniu. Este ceva mai mult. El este cel dintai care a dat un stil sufletului romanesc si cel dintai roman in care s-a fãcut fuziunea cea mai serioasã a sufletului daco-roman cu cultura occidentala. Garabet Ibraileanu

 Eminescu e intruparea literara a constiintei romanesti, una si nedespartita. Nicolae Iorga

Cantaret al elanurilor omenesti indreptate spre scrutarea universului si al umanitatii ancorate in viata sociala ... Eminescu s-a aplecat cu aceeasi cuprinzatoare intelegere si asupra vietii intime a omului. A cantat sperantele, dorintele, modurile bucuriei omenesti de a se afirma prin dragoste si comuniune cu viata naturii, dar si modurile - mult mai numeroase in vremea sa - ale insatisfactiei sufletesti a omului, exprimate prin sentimentul singuratatii, al durerii de a nu fi inteles sau de a fi tradat in dragoste, afirmand… idealul unei vieti de onestitate si plinatate sufleteasca, de traire sincera si pasionata a sentimentelor. G. Munteanu 

Imi pare ca-l vad inca palid, slab, cu plete lungi lasate pe umar si cu privirea sa adanca si melancolica. O impreunare de asa mare talent si de atata modestie este ceva extraordinar. Lipsit cu totul de ambitie, el nu avea nici o aspiratie pentru imbunatatirea situatiei sale sociale si chiar materiale ... Moartea, de altminteri, era pentru Eminescu stingerea eterna, fericita nirvana a indienilor, a caror metafizica era obiectul studiilor sale neobosite si a meditatiilor sale adanci. Iacob Negruzzi

Prin Eminescu si mostenirea miraculos ramasa de la el, ni s-a facut un dar de care n-au avut parte alte culturi, fie si cele mari. La scara culturii noastre, functia lui Eminescu poate fi mai vie decat cea a lui Shakespeare in Anglia, sau a lui Goethe in Germania, caci el nu e un simplu poet, nici un simplu suflet nenorocit, ci o constiinta de cultura completa, de la deschiderea catre matematici, pe care abia le cunostea, pana la aceea catre istorie... Eminescu incepe cu haosul de contraste, spre a se sfarsi cu cel de nediferentiere totala... Dar ca si folclorul nostru, Eminescu este un fenomen originar. Constantin Noica 

Fata lui Eminescu e dubla: priveste odata spre noaptea comuna, a vegherii, a naturii si umanitatii, iar alta data spre noaptea fara inceput a visului, a varstelor eterne si a geniilor romantice ... in planetariul romantismului, singularitatea lui Eminescu prinde figura din aceasta fata cu doua profiluri: unul neptunic, nascut din spuma amara si din ape tanjind spre orizonturile lumii, celalalt plutonic, invapaiat de focul originar. Ion Negoitescu

Ca si muzica, poezia lui Eminescu scoate din enormul inconstient stari nebanuite de suflet, pe care le lasa cu nelamuritul lor si, exprimand inexprimabilul, ne face cunoscut, in clipe de fulger, profund sufletul nostru ...Farmecul acestei poezii se explica prin efectul ei asemanator cu al muzicii. De aici si senzatia de infinit pe care o da poezia lui Eminescu. Emotivitatea care este principiul explicativ al poeziei eminesciene a avut nevoie de imagini sugestive, de sonoritati de forma. Garabet Ibraileanu

Eminescu avea o cultura cu totul de carte; cu toate acestea, daca limbagiul si ideile erau straine, ramasese la dansul un fond aproape inconstient de aspiratiisi de nazuinte nationale. George Panu

Eminescu depaseste nu numai raza romantica, ci si toate celelalte antecedentecunoscute; intr-adevar, el ne apare drept unul din cei mai mari poeti ai categoriei departelui din intreaga literatura universala. Edgar Papu

El crescuse in Moldova, in Bucovina, la Sibiu, la Blaj, la Bucuresti, si in multele lui cutreierari, mereu in mijlocul poporului roman, citise cronicarii si multe carti bisericesti, cunostea literatura romana in toate fazele ei si n-am cunoscut om stapanit, deopotriva cu dansul, de gandul unitatii nationale si de pornirea de a se da intreg pentru ridicarea neamului romanesc. Ioan Slavici

Niciodata nu s-a vazut la noi un temperament de artist completat de-o cultura asa de vasta si de o originalitate atat de marcanta. In poezia noastra dulceaga si destul de ofticoasa, versul lui Eminescu se detaseaza intr-un relief izbitor. Simti indata ca ai de-a face c-un reformator ... E o necunoscuta vibrare de gandire si de sentiment.Alta limba, alta viata, cuvintele au suflet, culoare, forma, fiecare epitet e o explozie de lumina. Ce vigoare extraordinara si ce frumuseti ritmice, neatinseinca pana la el! Alexandru Vlahuta