8 dec. 2012

Metadină

Metagrame:

 MASINA - RASINA - BASINA - BASICA - NASICA - NASITA- GASITA - GATITA - PATITA - PALITA - CALITA - FALITA - MALITA - MELITA - PELITA - BELITA - BOLITA - COLITA - COLINA - CULINA - MULINA - MUSINA - MASINA!

 Metadină: o struţo-cămilă, masina de curent continuu, generator si motor, chiar si transformator!

20 nov. 2012

Vaccin împotiva virusului maiaş


De ce taman   în 21 a 12-a să vină Sfârşitul? Pe bune, cine ştia de hiba Calendarului Maiaş, până în urmă cu trei ani? Eu ştiu, însă,  că în această dată, după unii  fatidică, ziua e cea mai scurtă şi se înţelege de la sine, noaptea e cea mai lungă. E un punct spaţio-temporal şi atât, nimic mai mult.

Ziua, mult trâmbiţată, de trei ani încoace, are şi o altă conotaţie.
Pentru  godacul din coteţ, noaptea de dinaintea zilei de 21 a 12-a este  una de coşmar. Cică visează cuţit, adică în cod maiaş i se sfârşeşte calendarul. Dacă n-o să i se  întâmple (a se citi: împlânte!) nenorocirea, pentru el,  în zorii zile de 21, el, visând cuţit noapte de noapte, n-o să se  bucure dând din codiţă şi grohăind. Pentru a nu-i prelungi coşmarul, el va trebui sacrificat până-n ajun de Crăciun. După, sacrificiul nu mai are niciun farmec. Farmecul tăieri porcului! Cine a apucat acest obicei arhaic, nu-l uită toată viaţa.
Deci, cu Apocalipsa după calendarul godacului nu e nimic nou sub soarele sărac de decembrie.

Ce ne facem cu Apocalipsa după Calendarul Maiaş? Mă mir că nu s-a inventat un vaccin împotriva virusului maiaş. Şi este un virus gripal, fiindcă osia Pământului se va gripa în lagărele de la poli. Doamne păzeşte-l, nu-l înţepeni!
Cică în loc de altceva mai bun decât vaccinul împotriva gripei maiaşe, e zeama de varză murată! Ea face minuni. Cum se face minunea? Se pun într-un butoi, căpăţâni de varză, atenţie: fără cotoare. Se toarnă apă cât cuprinde, se adugă  sare grunjoasă, nu mai mult de un găvan de lingură de lemn la un litru. 
Se mai adaugă: două legături de mărar cu seminţe, rădăcini de hrean, o sfeclă roşie, câteva ţeline, cimbru şi altele mirodenii, după gustul şi ştiinţa fiecăruia. Se pune capac butoiului plin cu cele de mai sus, dar nu se dă uitării. În fiecare zi, se vântură apa din butoi până are gust de varză, de mărar, de ţelină, de sfeclă,  de cimbru, la început pe rând fiecare, apoi toate deodată. La fiecare vânturare trage o duşcă de zeamă!
Numai aşa ni se va vântura din cap coşmarul zilei de 21 a 12-a! 
Bucuraţi-vă de cât mai multă zeamă de varză, până nu este prea târziu!