18 dec. 2010

Anacronism


Era trecut binişor de amiaza zilei de iarnă. Cerul de-abia se ţinea să nu cadă peste blocuri, case, maşini şi oameni. Parcul central al oraşului părea un muzeu în aer liber. Aleele, băncile, pomii păreau jucării din vată de zahăr, iar oamenii de pe alei, păreau încremeniţi ca nişte statui de ceară. Doi oameni, ca două jucării stricate, vin unul spre altul cu paşi rari pe aleea principală. Ei se opresc undeva pe la mijlocul aleei, se salută, unul ridicând încet o mână, celălalt înclinând un pic capul. După ce se aşează pe o bancă acoperită cu un strat de zăpadă gros de o palmă, devin statui, încremenesc completând decorul. O vreme nu se mişcă, doar aburii ce le ies pe gură şi nări îi trădează că sunt vii. Din răsuflarea lor, aerul cald le iese pe nări şi gură ca aburii vechilor locomotive ce pufăie înainte de a pleca din gară. Dacă ai reuşi performanţa să te apropii de banca lor, venind tiptil prin spatele lor, vei descoperi că cele două jucării vii sunt doi bărbaţi trecuţi de amiaza vieţii, îmbrăcaţi în haine groase ponosite, unul e cu palton celălat e cu o manta fără nasturi şi decolorată, în picioare cu cizme, unul le are din postav, celălat din piele de bizon, cizme uzate, pe cap au căciuli trase până peste urechi, a unuia din blană de iepure cu păr lipsă pe alocuri, a celuilat din imitaţie de blană de culoare maro şi cu clape. Feţele nu ai cum să le vezi, dar, îţi spun eu că sunt nerase şi pătate de roşeaţă, dar, nu că ar crăpa de sănătate, ci din pricina gerului. Şi dacă ţii mâna pâlnie la o ureche, pe partea mai aproape de ei, îi vei auzi şi ce sporovăiesc:

- Nu-i frig tare!
- În casă e mai tare ...
- Şi la mine ...
- Si la tine?
- Ce te miră!
- Nu ai centrală?
- Degeaba, nu mearge cu aer.
- Ce, vrei să crească preţul şi la aer.
- Asta ne-ar mai lipsi.

Când începuseră să se încălzească vorbind, taman atunci s-au şi oprit. Dacă nu te grăbeşti, chiar dacă dârdâi de frig, mai stai un pic, poate cei doi mai au ceva să-şi spună:

- E mai frig ...
- Spuneai că nu e frig
- ca pe vremea ăluia...
- Aha!
- de-l ciuruiră ...
- Ca pe un vânat.
- ca pe un câine bătrân.
- Nu mai are nici o şansă.
- Să învie? Cum dracu’!
- Să o păţească la fel!
- Cine?
- Ăsta de acum.
- O nouă răscoală!
- E târziu!
- Pricini de o răscoală ar fi.
- Care să fie?
- Sărăcia ne invadează?
- Da!,se întinde ca ciuma!
- Se stă la coadă pentru ajutoare?
- Ne calcă sărăcia pe picioare.
- Găuri în buzunare?
- Eu nu mai am nici buzunare.
- Aprind un singur bec.
- Eşti fericit!
- Căldură cât poate să dea un calorifer.
- Eu le-am blindat pe toate.
- Mănânc un ou la trei zile.
- Eu nici la patru!
- Pensia îmi ajunge o săptămână!
- Pe mine nici trei zile!

Deşi vorbiseră sacadat, cum face o armă când tragi cu ea în regim de foc cu foc, ei nu izbutiseră să se încălzească, aşa că un timp ei nu mai scoaseră decât rotocoale de aburi. Dacă te-ai plictisit poţi să pleci! Nu e minic interesant, vorbesc banalităţi, ce-ai fi crezut că-şi spun ?
Cel care înşiruise o parte dintre germenii vechi ai unei noi răscoale, nu uitase că celălalt îi spusese cu nonşalanţă că e prea târziu. Îl făcuse curios, aşa că deschise robinetul îngheţat al ciorovăielii :

- Ai spus că e târziu ?
- Nu numai că e târziu,
- Dar, ce mai e?
- Ăstuia nu-i place să vâneze.
- Şi dacă i-ar plăcea?
- Ar merge la o vânătoare de fazani!
- Unde ?
- La Ghimpaţi.
- Păi să-l cheme Vănătorii, cei de la Asociaţie.
- E prea târziu...
- Niciodată nu-i prea târziu.
- ca să se întâmple ...
- Trebuie să se întâmple!
- cum s-a întâmplat în ziua de douzeci şi cinci!
- De Crăciun?
- Trebuia să i se organizeze...
- Ce?
- o partidă de vântoare de fazani în ziua de zece.
- Păcat, celelate pricini erau coapte bine...
- De ce vânătoare în data de zece şi nu în douăzeci şi unu?
- Ca să aibă timp să mănânce din savuroasa carne de vânat.

Cei doi, ca două jucării teleghidate cu bateriile descărcate, au amuţit şi multă vreme nu au mai scos nici rotocoale de aburi… Ba, nu, iată că din nări le ies aburi ca fumul ce scapă printre cărămizile rare ale hogeagului. Sunt şanse să-şi revină!
Păcat! E târziu. S-a făcut seară. Ziua se scurtează ca pânza de proastă calitate după fiecare spălare. Parcul, muzeu în aer liber, este înghiţit de întuneric, dar nu deodată, ci mai domol, cum şarpele Boa încolăceşte un bou şi apoi îl înghite. Două umbre, se ridică de pe bancă, una o ia în dreapta cealată în stânga, ca doi vechi cavaleri ce se înfruntă în duel. Dar nu se mai opresc să se întoarcă şi să-şi trimită reciproc câte un glonţ, ci dispar înghiţiţi de întuneric ca şi alea cu pomii de pe margini.


13 dec. 2010

Un purceluş revoltat


De ce te uiţi cu reproş la mine? - mie aşa îmi pare privirea ta. Îmi spui să-mi văd de lungul nasului? Pardon!, lungul râtului. poate, respectă-mi obârşia! Nu-ţi cer prea mult.
Îţi mai citesc din privirea mirată, că locul meu n-ar trebui să fie în sacul cu jucării, ci în coteţ. Mai întâi, aş vrea să te corectezi! Ce vrei să insinuezi? Bine că vrei să mă trimiţi la coteţ dar nu vezi, şi nici nu te întrebi de ce am urechile lungi. Ai zice repede, gândindu-te la criză, că de foame mi s-au lungit. Nu! aşa m-a născut mama, sau purceaua cum ar fi pe înţelesul tău, deşi ţie ţi-ar plăcea mai mult scroafă. O-i fi eu mic dar am auzit de discriminare. Nu sunt venit cu pluta! Hai! că mă abaţi şi uit ce vreau să-ţi spun. Poate că în timpul cât mă purta în burtă i s-o fi lungit ei urechile - nu de foame, of! numai la mâncare te gândeşti -, de zvonurile care zilnic o asaltau: ba că i se reduce tainul, ba că n-o să mai fie mălai, ba că o să i se reducă porţia zilnică de gulii, ba că o să-i taie una, ba că o să-i taie din alta. Şi asta când i se întâmplă? - în vară, când nici nu-i era gândul la Ignat. Ce mai! a stat în stres tot timpul cât m-a purtat în burta ei! - nu ştiu ce înseamnă stres, dar fiindcă l-am auzit de la mama mea, îl folosesc şi eu. Mai spunea că a fost mai stresată decât a fost înainte de Ignat. A trecut de Ignat, fiind purcea, bine scroafă dacă aşa îţi place. Ştii cum se spune, nu ai scroafă nu ai purcei, nu ai purcei nu ai ce tăia de Ignat. Hai să trecem peste asta, nu-mi face plăcere să mă gândesc ce mă va paşte şi pe mine când voi fi de cel puţin o sută de kile. Ce îmi mai spunea mama? că pe timpul sarcinii i se reproşa că este asistată social, că tot neamul ei este un neam de asistaţi, că aşteată să-i fie zilnic troaca plină, fără a şti că bate vâtul prin hambar. - Chiar că a înebunit lupul, omul e chior, ce râtul meu, ce mă … pe mine grija hambarului, că e plin, că e gol! Uite că m-am enervat, eu purceluş cu pielea fină, de catifea! O-i fie eu din neamul râtoşilor, dar până să am şoricul gros mai va! Hai!, zău aşa! să nu ne abatem de la subiect. De ce m-am urcat eu pe săculeţul cu jucării? Am şi uitat ce voiam să-ţi spun! Da! … Eram printre multe alte jucării, pe raftul de la magazinul ăla mare cu de toate: de-alea, de-alea şi de-alea, ştii tu mai bine! – Uite, că sunteţi mai mulţi care vă uitaţi la mine! -Măi! voi de vă ziceţi oameni, nu vă mai plângeţi că e sărăcie, văd că daţi iama prin magazine, ieţiţi pe uşă cu cărucioarele pline! Hai că nu vreau să vă stric plăcerea de-a cumpăra orice, parcă i-aţi face în ciudă crizei. Altceva voiam să vă spun. Eu fiind purceluş de pluş, jucăria copiilor, m-am gândit ca răsplată să militez pentru drepturile lor. Nu te aşteptai ca tocmai eu! - Mă oameni mari - nu voi care vă uitaţi la mine, ăia de-au ajuns sus -, aţi uitat că aţi fost şi voi cândva copii? De ce îi stresaţi? - văd că folosesc des cuvântul ăsta, fără să ştiu ce înseamnă. Nici în burta mamei nu-i lăsaţi să trăiască cât şi cum trebuie? Vreţi să iese cu urechile lungi ca ale mele? Ce şoricu’ meu, chiar nu mai aveţi măsură? Am zis că nu-mi mai ies din fire, din firea mea, aia de râtos. Până mă calmez, le mai zic una: -De ce vă jucaţi de-a vacanţa copiilor? Uite vacanţa, nu e vacanţa! O dată le-aţi scurtat-o, apoi vă râzgândiţi - vreţi să fie mai mare vacanţa de iarnă decât cea de vară, cum n-a fost niciodată! Bine că voi, aleşii, cei de nu vă stăpâniţi, v-aţi dat vacanţe cum nu meritaţi, o lună iarna şi două vara. Hai, că încep să gândesc ca voi, şi nu asta mi-am dorit când m-am trezit în lumea copiilor. Văd că nu vă sunt pe plac, încerc să intru în sac, poate aşa trec şi eu de Ignat. (Sic!)