18 mar. 2009

O mare schimbare la Casa Albă

Numai Lady Condoleezza Rice şi First lady Michelle Obama ştiu cât de mare este schimbarea dintre G.W. Bush şi Barack Obama!

condoleenzza

michelle

17 mar. 2009

Neascultarea

maicut  pescuieste
Părintele Teofil Părăian, de la Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, spunea despre ascultarea monahală:
Monahul are trei făgăduinţe speciale, care reglementează viaţa monahală: ascultarea, castitatea si sărăcia, adică multţmirea cu puţin. Ascultarea e pusă pe primul plan, si e rânduită pentru ca omul să nu greşească ţinându-se de propria lui opinie, ţinându-se de plăcerea sa, de buna lui dispoziţie într-o chestiune; ea urmăreşte înaintarea lui raportându-se la o conştiinţã străină, la o conştiinţă îmbunătăţită, străvăzătoare. Şi atunci dependenţa aceasta fiind o făgăduinţă a călugărului, trebuie observată mult mai mult decât ascultarea obişnuită a unui om independent.
Cineva care nu ascultă de îndrumător si se face independent din dependent, sigur că-şi deschide calea spre păcate în general şi spre alte devieri de la rânduieli pe care le cunoaştem din tradiţia monahală.