27 aug. 2012

Nano-Curte, Nană

După o alergătură de o vară, ca un câine cu limba atârnată din gură, nu ne mai rămâne  decât să înţărcuim oborul, recte Casa "boborului", şi s-o băgăm în circuitul turistic occidental, via Alemania, (Ale Man!) doar să scoatem câţiva bani de întreţinere pentru a nu se nărui. O vom păstra  pentru new next generation of   de  parlamentari. Pe actualii "para parlamentabili" îi înţărcăm, le luăm, din gură ţâţa vacii, vacă mare cât o ţară, şi-i trimitem să frâmânte aluat de pâine, pâine pentru "boborul" lor iubit.
Vrei Guvernule lege!, trimite-o fain frumos, cum ai  trimite nişte liste electorale,  la Curtea de nouă juraţi, Nano-Curte, Curticică, chit că sunt dezbinaţi ca fraţii vitregi a unei "mame şuie", şi cât ar bea ei o cafea sau un ceai verde anti adipos, legea e gata, e bună de publicat ăn M. O. din curte ata, fără ca tu să mai cârâi că au tăiat, că au adăgat, că au îmbârligat articolele ca maţele în buftul oii.  Pe ăştia nouă feţi frumoşi, chit că sunt ei fraţi vitregi, îi schimbi la nouă ani, şi nu la patru ani pe cei patrusute si ceva de parlamentari.
Pe prezidentul, de două ori ales şi tot de două ori suspendat, îl legăm de tron, ca pe un puşcăriabil, să nu mai poată pleca, şi nici evada, chiar dacă o să-l ceră afară  tot neamul lui. Să stea acolo pe viaţă. Aşa vom mai da o lovitură finaciară, cursul euro va fi stabil, mai mult chiar, va fi plictisitor de stabil, încât le va pieri pofta speculatorilor de pe aici sau sau de aiurea. Şi altele şi altele...
 După o alergătură, de o vară toridă, după o vacă  nebună de legat în lanţuri, ne alegem cu un stat reformat până nu se mai poate, un nano-stat!
Se aude, Nană de la Curte?

Scris de Omu',  cel care  nu o să mai  pună votu'.

31 iul. 2012

Siniliul

Nu aşa ar trebui să i se spună celui care poartă zi de zi acelaşi tricou de un albastru palid, spălăcit?
Siniliul, timp de o lună  aninat, se zbate să atigă pământul, să păşească din nou pe covorul roşu întins pe  scările de marmură ale palatului din care a fost evacuat.  Omul  vrea să se întoarcă cât mai repede la telefonul cu taste personalizate. Cel ce răspunde la tasta 3 şomează, îşi iese din mână. Apoi tânjeşte după înotul de dimineaţă în piscină. Poţi să-l citeşti de zeci de ori pe Dante, dacă nu înoţi în piscina din vila Dante, înseamnă că nu eşti un culturist. Decât cult, mai bine culturist!  Până i se va împlini sorocul, omul va trebui sa mai poarte  tricoul siniliu. Gura târgului vorbeşte că i se pregăteşte un mini-teren  de culoarea sinelii, unde  va juca berbunca, cât îi ziua de lungă, că tot îi place lui să-şi zică preşedinte jucător.