În loc de moto: Cireşele amare sunt numai bune a se consuma pe timpul vizionării unui meci de fotbal cu miză mare!
Iunie, luna lui Cireşar, o lună cu mult fotbal european. Cum sunt cireşele: negre, roşii, albe, mari ca ochiu-boului, mici, mărunte, pietroase, dulci or amare, aşa sunt şi meciurile, unul mai bun, altul mai rău, unul cu gust dulce, altul cu gust amar sălciu.
Spania- Turcia 3-0, Belgia- Irlanda 3-0, Tara Galilor - Slovacia 2-1, Anglia - Tara Galilor 2-1, Belgia - Italaia 0-2, Ucraina- Irlanda de Nord 0-2, Germania- Ucraina 2-0, Germania - Polonia 0-0, Portugalia - Austria 0-0.
În meciul României cu Franţa (1-2), în mare parte am simţit un gust ca de cireşe dulci, ochiu-boului, păcat că la final am rămas cu un gust de parcă mâncasem un kil de cireşe amare. În meciul cu cei din Ţara Cantoanelor (1-1), am văzut acelaşi film bicolor, în prima parte ai noştri au jucat nesperat de bine de parcă se-ndopase cu vitamine şi minerale din trei kile de cireşe negre cu tot cu sâmburi, ca în a doua parte să nu mai scoată mai nimic, de ziceai că sunt căzuţi din cireş, iar eu scuipam sâmburi de cireşe amare.
Pentru meciul de diseară, cu albanezii, am adus de la ţară o găleată cu cireşe amare. O să le scot sâmburii unul câte unul, o să şi mănânc atunci Denis Alibec sau Nicuşor Stanciu n-o să nimerească poarta, adică o să dea cu mingea-n bară, iar la final, de ne vom califica or ba, o să rămân co o oală plină cu cireşe fără sâmburi, de care o să se bucure nevastă-mea, care nu-i nu prea amatoare de fotbal ci de dulceaţă de cireşe amare.
