13 mar. 2015

Laptele şi cornul, pisicile şi vrăbiile


 Copiii de grădiniţă şi elevii până într-a opta primesc gratuit aceste două produse. Batonul şi laptele nu sunt de invidiat, adică nu se bat copiii pe ele, nu se bulucesc când sunt aduse în clasă.  Nu au gust să te ispitească. Laptele vine etanş în pungă, lucru bun, însă la o temperatură de frigider. După ce copilul vede că îl doare gâtul de la răceala laptelui, a două oară  renunţă.   Are un gust de lapte degresat, pasteurizat. Este bun de dat la pisici dacă ai acasă dacă nu se găsesc de pripas.  Batonul de pâine nu are un miros îmbietor, să pofteşti,  şi nici gust apetisant. Nu-ţi desfată nările. E ca şi cum ai mânca ceva sfărâmicios, făinos. Coaja este ca de iască. În schimb vrăbiile şi porumbeii se adună grămadă pe firimiturile din batonul de pâine.  E mai greu cu coaja să o faci firimituri. Porumbeii au ciocul mai mare şi mai puternic decât al vrăbiilor şi după mai multe încercări reuşesc să înghită coaja batonului de pâine. 
Vrem nu vrem "Cornul şi laptele"  continuă din anul  2002. Iniţiativa a aparţinut guvernului Adrian Năstase. Ideea nu a fost şi nu este de lepădat. Aplicarea ei nu e pe măsura ideii!  
Costurile acestui program este destul de mare. Sunt bani din bugetul local. Astefel  pentru judeţul Braşov suma s-ar  ridica până la 6 milioane de lei. Sunt două firme din Păuleşti, judeţul Prahova care au ieşit câştigătoare în urma licitaţiei electronice din anul 2012. 
Atenţie, ce coincidenţă nefastă! "SC Ecolact Prod SRL, cu sediul în comuna Păuleşti, judeţul Prahova, firmă suspectată că la sfârşitul lunii martie (2012) a distribuit în mai multe şcoli din judeţ lapte infestat cu stafilococ auriu, în urma consumului produselor, 66 de persoane, în majoritate copii, ajungând la spital cu toxiinfecţie alimentară." (Sursa aici) Nu s-a auzit până la Braşov.  Au câştigat licitaţia SC LIDO GARBEA SRL  cu batonul, iar ECOLACT PROD SRL  cu punguţa cu lapte.  Cele două firme sunt despărţite de pădurea Păuleşti de lângă Ploieşti! La Braşov treaba merge ca pe roate. Nu se interesează nimeni dacă cornul şi laptele sunt pe placul  elevilor. Nu se caută o alternativă. Batonul de pâine insipidă,  şi această punguţă cu lapte degresat se livrează zi de zi. Banul vine! O variantă palidă a celebrei butade: Cu iaurt şi gogoşele te-ai făcut vornic mişele! Cine o fi vornicul sau vorniceii?

11 mar. 2015

Izidor se întoarce

Izidor avea 5  ani când părinţii l-au abandonat în orfelinatul din Sighetu Marmaţiei. Aici a pendulat între viaţă şi moarte până la vărsta de 11 ani când îngerul său a pogorât din America. Familia Ruckel l-a adoptat.  După 23 de ani, Izidor se întoarce în România însoţit de Marlys,  mama  adoptivă,. În emisiunea  La Măruţă-ProTv Izidor s-a întâlnit cu mama care l-a abandonat în iadul acela, numit orfelinat. Maria, mama biologică are pretenţia să i se spună şi ei mamă. Izidor îi răspunde  că mama adevărată este cea care l-a crescut. Înţeleg că sunt fiul dvs. dar nu înseamnă că dacă mi-aţi dat viaţă sunteţi mama mea. Mama adevărată este aceea care nu-şi abandonează copilul când acesta are probleme grave de sănătate. Adevărata mea mama este ea, Marlys!  Când m-ai trimis la orfelinat a fost lucrul cel mai bun, pentru mine, aşa am ajuns  în situaţia ca să-i ajut pe ceilalţi copii.
Este adevărat că uneori viaţa bate filmul! Izidor stă pe canapea între două femei total diferite. Una şi-a abandonat copilul, cealaltă deşi avea acasă trei copii a venit în România de unde a înfiat pe Izidor şi alti trei copii! O faptă ce o  înalţă!
 Izidor are un site al său foaret interesant! izidorruckel.com