E scris negru pe alb: “Rusia, ţinând cont de voinţa locuitorilor din Crimeea, exprimată prin referendumul din 17 martie 2014, decide recunoaşterea Republicii Crimeea ca stat suveran şi independent în care oraşul Sevastopol are un rol special” (MEDIAFAX – Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat luni un decret prin care recunoaşte independenţa regiunii ucrainene Crimeea, anunţă Preşedinţia Rusiei, citată de AFP.)
Nu este binee! Cum de lumea inghite asa ceva? Mai întâi, armata lui Putin ocupa Crimeea, pe uscat, prin aer, pe sub apă şi la nici doua săptămâni pac, referendum! Bravos! Ce facem, ne întoarcem în anii 30, adică cine este înarmat până în dinţi face ce vrea muşchii lui ... Unul dictează şi toţi greii lumii iau notiţe?
ONU, UE, OSCE, NATO sunt neputincioase, cum în anii '30 din secolul trecut, Anglia, Franţa, Italia au permis Germaniei fasciste să anexeze Austria (13 martie 1938) şi Regiunea Sudetă aparţinând Cehoslovaciei (30 sept. 1938).
Şi atunci se mima democraţia. Iată, cum!
Devotat principiilor democratice şi convins că votul popular va pune capăt ingerinţelor Germaniei în treburile interne ale ţării sale, cancelarul austriac Kurt Schuschnigg a încercat să organizeze un plebiscit. (Magazin istoric )
18 mar. 2014
11 mar. 2014
Contexte
Rezultatele unei vieţi de rebusist - ÎNCRUCIŞĂRI.
Valoare de schimb - MERIT.
A lua în silă - RĂPI.
Dus cu forţa - BLEG.
Arici fără măsură! - CI.
Acesta-i de la ţară - ĂST.
Au mai multe braţe de lemn - RĂMUROŞI.
Iar la cor! - CO.
Tip de compasiune după trecerea prăpădului - AMĂRÂT.
Nu-i chip să-l priveşti - URÂT.
Personal de clasa a doua - TU.
Costul mediu - OS.
O deşirată... - AŢĂ.
Ăsta nu poate fi tras în piept - IRESPIRABIL.
Înşelaţi pe mare - AŢI.
A se întoarce în teren - ARA.
Lovitură la cap - ATENTAT.
Prezentări de la locul faptei - RELATĂRI.
Sfârşitul verii! - RA.
Legate la cataramă - AMICE.
Dare seamă în trecut - BIR.
Înlănţuiri ale mâinilor - ÎMBRĂŢIŞĂRI.
Necesită o soluţionare pe înţelesul tuturor - NELĂMURIRE.
Material de umplutură - CREMĂ.
A ajunge la partide - ETALA.
Nu fac nici un fel de concesii - RIGUROŞI.
Acum sunt la Roma! - AM.
Căzut pe spate - UT.
A da cuiva după merit - RĂSPLĂTI.
Locul unde îşi plâng durerea nişte indiferenţi - COT.
Camera de vis - IATAC.
O floare avută în vedere - IRIS.
Au largi deschideri în circuitul automobilistic - ARTERE.
O deschidere spre doua vârfuri - ŞA.
Materie primă ce intră în sac - IUTĂ.
E de folos pentru nişte muieri - APĂ.
Deşi mai ia din preţ, asigură un beneficiu producătorului - RABAT.
A face o încercare pe nisipuri mişcătoare -RISCA.
Luaţi pestepicior ca l aţară -IŢARI.
Ăsta ţine un regim bazat pe crudităţi - TOTALITAR.
(Rebus Flacăra nr 3 martie 2014, Vasilică CORNESCU, Târgu Jiu)
Valoare de schimb - MERIT.
A lua în silă - RĂPI.
Dus cu forţa - BLEG.
Arici fără măsură! - CI.
Acesta-i de la ţară - ĂST.
Au mai multe braţe de lemn - RĂMUROŞI.
Iar la cor! - CO.
Tip de compasiune după trecerea prăpădului - AMĂRÂT.
Nu-i chip să-l priveşti - URÂT.
Personal de clasa a doua - TU.
Costul mediu - OS.
O deşirată... - AŢĂ.
Ăsta nu poate fi tras în piept - IRESPIRABIL.
Înşelaţi pe mare - AŢI.
A se întoarce în teren - ARA.
Lovitură la cap - ATENTAT.
Prezentări de la locul faptei - RELATĂRI.
Sfârşitul verii! - RA.
Legate la cataramă - AMICE.
Dare seamă în trecut - BIR.
Înlănţuiri ale mâinilor - ÎMBRĂŢIŞĂRI.
Necesită o soluţionare pe înţelesul tuturor - NELĂMURIRE.
Material de umplutură - CREMĂ.
A ajunge la partide - ETALA.
Nu fac nici un fel de concesii - RIGUROŞI.
Acum sunt la Roma! - AM.
Căzut pe spate - UT.
A da cuiva după merit - RĂSPLĂTI.
Locul unde îşi plâng durerea nişte indiferenţi - COT.
Camera de vis - IATAC.
O floare avută în vedere - IRIS.
Au largi deschideri în circuitul automobilistic - ARTERE.
O deschidere spre doua vârfuri - ŞA.
Materie primă ce intră în sac - IUTĂ.
E de folos pentru nişte muieri - APĂ.
Deşi mai ia din preţ, asigură un beneficiu producătorului - RABAT.
A face o încercare pe nisipuri mişcătoare -RISCA.
Luaţi pestepicior ca l aţară -IŢARI.
Ăsta ţine un regim bazat pe crudităţi - TOTALITAR.
(Rebus Flacăra nr 3 martie 2014, Vasilică CORNESCU, Târgu Jiu)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)