Din pământ ies aburi. Pământul respiră, respiră micile vieţuitoare trezite din somnul adânc de peste iarnă. O furnică cocoţată pe-o lespede de piatră se-ncălzeşte de la soare, se uită mirată-n jurul ei, îşi întinde pe rând câte -un picior, cască, aerul de primăvară o îneacă, se lasă pe spate, face plajă doar un minut, nu-şi permite un timp mai mult. Un gândac, îmbrăcat în platoşă neagră , se ridică de sub un rest de balegă uscată. Lui nu-i vine a crede că a ieşit viu din iarnă. O râmă se-ntinde, nefiresc de mult, ea risca să se rupa, a uitat că maţele îi sunt goale. O muscă, cu bâzâitul ei afon, acoperă zumzăitul - ca un scârţâit din strună de vioara - produs de o albina sprinţară . Firele de iarbă abosorb cu lăcomie din lumină, ele îşi prepară la foc scăzut cafeaua cu laptele verde al primăverii...
Aşa a scris Bălănel, elev în clasa a şasea, partea de început a compunerii. Înainte de a caligrafia propriile gânduri, deschisese larg fereastra dinspre livadă, ca să aibă cât mai multă inspiraţie. I se pare că a scris prea mult. Pentru el, este o performanţă că a reuşit să-şi canalizeze gândurile aşa cum ştie să mâne oile la strungă pentru muls. Nu mai scrie. Un lup, nevăzut, dă târcoale oilor. Gândurile i se împrăştiet lăsând loc liber doar unuia singur, acesta îi aducce aminte de cel mai bun prieten ce l-a avut în ultimul timp. Lasă totul baltă şi o zbugheşte afară. Aleargă uitându-se pe cer. Se împiedică de o ridicătură de pămînt, un muşuroi vechi, şi aterizează cu mâinile în faţă, lungindu-se pe iarba jilavă de rouă. Aşa aare şansa să vadă de aproape o gâză, un gândac tuciuriu care încremenise aproape de nasul lui. Sare ca ars în picioare. Îşi reia gândul. Se învârte în jurul lui căutând ceva în văzduhul cerului. Soarele străluceşte ca un far pe un ecran albastru. Ochii lăcrimează. Le face streaşină cu palmele duse la frunte, scrutează orizontul deasupra coamei pădurii de brazi. De acolo aşteapătă să se întoarcă Piciorongul, pasărea cu ciocul roşu şi picioarele nefireşti de lungi. Ieri zburase dând ocol casei, apoi în cercuri largi se depărtase tot mai mult până când mai rămăsese din el o pată albă, apoi un punct negru pâlpâind pe fondul albastru al cerului. Nu înţelege de ce a plecat, unde şi cine l-a chemat.
Astă toamnă îl găsise pe ogorul din spatele casei. Era înţepenit de frig, aproape fără viaţă. Nu atinsese vreodată un cocostârc. Îl luase în braţe şi-l duse în şura cu fân. Acolo îi făcuse culcuş, îi aduse grăunţe şi apă. După câteva zile puiul de barză înviase. Pănă s-a obişnuit cu noua casă a fost tare sperios. Când îl vedea pe băiat că apare în gura podului, deschidea aripile, dar, nu avea putere să bată aerul, să se ridice, să zboare. Bălănel îi arunca o mână de grăunţe, se retrăgea, cobora câteva trepte ale scării, acolo aştepta până auzea: toc! toc! toc!, semn că Piciorongul căuta grăunţele risipite prin pleava fânului, lovind cu pliscul în lemnul podelei. Băiatul urca tiptil până la gura podului de unde putea să-l vadă de aproape. Semăna cu cel din cartea de biologie.
Aşa a început prietenia dintre Bălănel şi Piciorong, dintre un copil şi o barză căzută din cer. Cum să cadă? O fi rămas în urma stolului de cocostârci, l-o fi prins un cârcel, sau o fi fost mai bolnăvicios, or nu a mai avut putere să zboare, şi a căzut ca un avion rămas în pană de motor. Între ei s-a legat o pritenie tainică, frumoasă, chiar dacă a durat doar o iarnă. Prietenia s-a leagă mai strâns când a fost nevoit să aleagă. Ce se întâmplase? Bălănel s-a lăudat colegului de bancă că are în podul cu fân o barză. Apoi toţi din şcoală au aflat că pe timp de iarnă la ei în sat trăieşte un cocostârc. Aşa ceva era o minune. Auzind, profesorul de biologie care le preda zoologia, voia să profite într-un fel anume. El i-a cerut lui Bălănel să aducă cocostârcul la şcoală. Băiatul l-ar fi dus dacă o colegă nu i-ar fi spus, nu se ştie cum de aflase de planul ascuns al profesorului - barza va fi folosită ca material didactic, nu vie ci împăiată. Bălănel a şi plâns, nici nu voia să audă de aşa ceva. I s-a promis o notă de zece la biologie. Nu a acceptat acest târg odios. Nu a mai dat pe la şcoală zile de-a rândul, aproape o săptămână.
S-a întors numai după ce profesorul i-a spus, de faţă fiind şi diriginta căreia Bălănel îi povestise de intenţia criminală a profesorului, că nu-i mai cere să-i aducă cocostârcul.
S-a întors numai după ce profesorul i-a spus, de faţă fiind şi diriginta căreia Bălănel îi povestise de intenţia criminală a profesorului, că nu-i mai cere să-i aducă cocostârcul.