E de tot plânsul ce s-a întâmplat astăzi, duminică 7 noiembrie, la amiază! Când trupul neînsufleţit al poetului Adrian Păunescu se afla în biserica Boteanu, venise acolo de la Ateneu, unde poposise de cu seară, la televiziunea publică, care nu transmitea acest eveniment în direct, se derula Ultima ediţie ( !?) cu un moderator de la ştirile de pe programul doi, şi cu esistul Andrei Cornea invitat de onoare şi nu chiar din întâmplare ...
Acesta se arătă revoltat, indignat că s-a permis depunerea sicriului la Ateneu., că Ateneul este instituţie a statului şi nu este privată... Cum de s-a permis aşa ceva? se întreba pe sine eseistul de la Dielema Veche. Ştiam că filozofii sunt mai sofisticaţi, nu aruncă ocări, de felul: un poet medicru, un manipulator de mase, şi nu pălumieşte un om al cărui trup nici nu ajunsese la locul de veci. Cât a trăit poetul, de ce nu avut bărbăţia să-i vorbească în faţă? Acesta e doar un semnal, e doar începutul denigrărilor din partea acelor care nu s-au ridicat niciodată la înălţimea omului, poetului Adrian Păunescu. Ultima ediţie va fi, cred, şi ultima. A venit din nimic, şi a plecat doar după câteva minute. Mai sunt şi creştini la tevere! … De ce Ateneul a căpătat tentă portocalie? Or fi de vină culorile toamnei?
Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri. Să fie liniştiţi, eu devin un caz clasat pentru domniile lor. ( Adrian Păunescu, Scrisoare către urmaşii mei )
În cimitirul Bellu, pe Aleea Scriitorilor, Andrei Păunescu este vecin cu Mihai Eminescu şi Nichita Stănescu!
Durerea femeiască, scrisă de Adrian Păunescu, o cântă Tatiana Stepa:
