Ziua începuse cu zăpuşeală chiar de la primele ore ale dimineţii. Pe la amiază, el plecase spre piaţa mare de la periferie. Luase maşina. Să aducă pepenii cu sacoşa şi-ar fi întins tendoanele mâinilor. Şi ce durere! Prins în şirul de maşini cum e prinsă zaua într-un lanţ, trecuse de piaţă. Nu putuse să întoarcă. Din loc în loc organul cu caschetă şi girofar nu te ajuta să opreşti, te îndemna, cu braţele făcute morişcă să ţii banda, calea spre shoul aerian, mult trâmbiţat toată săptămâna în mass-media. Dacă el ar fi ştiut că se găsesc acolo pe câmp şi pepeni ar fi intrat. Vedea câte ceva departe sus pe cer, atunci când lanţul de maşini îşi incetinea deplasarea. Paraşutişti şi paraşutiste, avionete viu colorate ţâşnesc spre cer ca nişte jucării teleghidate, desenând rotocoale pe albastrul cerului cum desenează copii cu creta pe asfalt. Apoi lanţul iarăşi se urni, târându-se pe asfaltul încins, ca un şarpe pe nisipul ars de soare. Trecuse şi timpul, se adunase mai mult de două ceasuri de când plecase după pepeni. De pe toate drumurile, toate maşinile se duceau la shoul aerian. Merse şi tot merse cu speranţa că va găsi o breşă pentru a întoarce. Când era linie întreruptă, banda de pe celălat sens era ocupată, când ultima maşină din şir trecea, linia de pe mijlocul şoselei era neîntreruptă. Ceva asemănător ca şi cu soarta omului. De altfel şoseaua fiind impecabilă, cu un covor de asfalt nou aşternut de curând, începu să-i placă să conducă, era prins de vraja călătoriei. Banda pe care rula era liberă. Furat de muzica bună de pe un cd, nu văzu că pe sensul opus maşinile nu mai erau legate ca zalele unui lanţ. Se răriseră mult. Oprise să întoarcă. Aşteptând să treacă un autocar, privirea îi fugi pe un indicator din carton, pe o săgeată stătea scris: Pepeni dulci. Cuvintele îi intrase în ochi, erau scrise cu vopsea roşie. Cu gura plină de salivă şi cu mintea plutind ca un naufragiat pe o scândură, înconjurat de ape, se gândi că nu trebuie să dispere, că mare e puterea Celui de Sus. Doar plecase după pepeni. Într-un alai de sunete pe diferite game şi tonalităţi ale claxoanelor maşinilor înşirate-n spate, el semnalase la stânga, părăsi şoseaua care îl ţinuse captiv ceva vreme. Intră pe un drum de ţară, nevenindu-i să creadă, era asfaltat. Acest adjectiv de culoarea catranului l-a ajutat mult la o întretăiere de uliţe, o mică intersecţie, din care el ieşi urmărind catranul. Un drum de ţară asfaltat trebuie să ducă într-un loc important, într-un loc public, o piaţă, un târg, în centrul unei comune. Trecuse printr-un sat, trecuse şi prin al doilea, dar de un loc cu pepeni tot nu dăduse. În schimb aceeaşi şosea îngustă şi asfaltată ce-şi croia loc, şerpuind printre pâlcuri de pomi şi fâneţe, îl ducea spre muntele pleşuv din depărtare, crescut abrupt dintr-o pădure ce nu reuşise să se ridice la fel de sus. Pe măsură ce soarele se dădea jos de pe cer, razele lui culcându-se pe pământ, umbra muntelui devenea tot mai mare, iar pe măsură ce se alungea, invada pădurea şi podişul. Acoperişuri cu olane roşii apăreau şi dispăreau, iar în depărtare, în umbra de sub poala muntelui se ivi pentru o clipă o cupolă aurie, apoi ea dispăru, maşina cotind, urmărind şoseaua străjuită de scaieţi, tufe de măcieşi, pomi.
Nu mai întâlnise un alt carton indicator care să-i umple gura de salivă. I-ar fi prins tare bine, între timp gura i se uscase, îi era ca de iască. Apăruse în schimb afişe care ofereau cazare. Înconjurate de fâneţe arse de soare sau de pomi răzleţi, casele, unele mai înalte decât altele, nu erau două la fel, dădeau impresia, că proprietarii lor le construise în mare grabă. După o livadă de pruni, pe o săgeată desenată pe o scândură citi: cazare vila Maria 100 lei camera. El nu pricepea pentru ce ar trebui să vină cineva, tocmai aici, pentru a dormi o noapte, sau poate mai multe. Vremea căutătorilor de comori să nu fi apus? Cine poate şti! El venise de fapt după pepeni, să-i pună la gheaţă, să se răcorească cu zeamă rece şi dulce. Neam de pepene nu vedea ...
(poate va urma)
(poate va urma)
