Un joc celest

Vin în mijlocul arenei ţinându-se de mână, ea, într-o rochie transparentă din borangic ce-i dezveleşte o coapsă, el, într-un costum mulat pe braţe, bust, tors, picioare. Ei doi şi un vals pe luciul de gheaţă. E ca un joc de copii, ea ar vrea ca el să nu o prindă, ei se apropie simţindu-ţi respiraţia întretăiată, se depărtează atât cât braţele întinse îi lasă. Valsează păstrându-şi echilibru, fiecare, pe câte două lamele, trec de pe un picior pe altul, ea face o piruetă, apoi gravitează în jurul lui, el o atrage cu forţa gravitaţională a dragostei, o prinde de mijloc, şi-o apropie o clipă, o lasă , ei se înscriu într-o alergare fandând de pe un picior pe altul.E mai mult decât un joc, e un spectacol, e o întrecere între perechi, ca într-o arenă romană, dar fără lei şi tigri - fiare însetate de sânge , fără luptă pe viaţă şi moarte. Un tablou al perfecţiunii umane, pe care ar trebui să-l ridicăm deasupra ororilor, deasupra micimii noastre, să-l proiectăm pe un ecran gigant, plutitor, din miliarde de led-uri, ca să fie văzut şi de pe alte planete, chiar şi de cei ascunşi în Calea Lactee.

In(di)ferenţă şi că(l)cat

Mi-ar trebui un robot cu un dram de inteligenţă. De ce nu cu multă inteligenţă? Unul din mai multe ţine de condiţia mea, nu aş vrea să ajung să-mi comande, să-i fiu sclav. Invers, da! Chiar şi pentru un dram de inteligenţă, trebuie să-i stochez în memorie o cantitate mare de cunoştinţe. Dar nu alandala, ca la şcoala generală.

Mai întâi, ce aş vrea de la acest robot? Nu? Cam ceea ce eu nu pot să fac. Multe nu pot eu să fac! Problematica este vastă. Nu vă gândiţi că aş vrea să-l învăţ să dea un furt. Nu! Vreau un robot, nu educat, e mult spus, un robot cu o specializare îngustă.

Să deosebească, mai întâi , dintr-o imagine video, cine este om , cine este câine. Până aici nu mă ajută cu nimic pe mine. Este doar o treaptă din procesul lui de cunoaştere.

Pentru această simplă, cum ni se pare nouă, judecată, ar trebui ca el să facă nişte deducţii logice, pe baza unor date , cunoştinţe înmagazinate anterior în memoria lui. Şi apoi să-şi spună lui, când analizează imagimea, cine este om şi cine este câine.

Inferenţă logică: animalul are patru picioare; câinele are patru picioare, câinele este un animal. Ce poate să facă câinele? Mintea robotului caută într-o bază de cunoştinţe, unde cuvântul latră îl diferenţiează pe câine de celelalte animale(un exemplu).
Mai găsim aici şi alte cuvinte comune animalelor, printre care : se pişă, se cacă, se balegă ...Câinele nu se balegă. Acţiunea în sine este aceeaşi, rezultă excremente. Robotul ar trebui sau nu, să deosebească o balegă de vacă de un căcat de câine?
Cum la oraş nu sunt vaci de apartament, nici în parcare nu o să găsim balegă, doar căcat de câine.

Nu-l mai ameţim pe robot!
El să ştie să supravegheze parcarea cu videocameră în spectrul vizibil şi infraroşu, să ia decizii, să le execute, să nu lase câinii să se pişe, să se cace pe lângă maşină ...
Nu pot să fac eu ce ar putea să facă robotul. De ce să mă expun? Pentru asta, lui îi trebuie acel dram de inteligenţă de care vorbeam.
Vede un om (o doamnă cu haină de blană sau un domn cu fes şi trening) cu un câine ţinut în lesă. El trebuie să extragă câinele din imagine. Apoi să emită propoziţii : câinele latră, câinele se pişă, câinele se cacă... Dacă distanţa dintre câine şi maşină este sub 10 cm (robotul are telemetru laser) atunci el se va pişa pe roată.Inferenţă logică! Decizie executabilă: un şut în cur câinelui! (Pentru a nu-i produce traume, asociaţia patru lăbuţe îmi va da mie un sut, vârful piciorului va fi dintr-un material moale) ...

Nu găseşti pe toate drumurile un asemenea robot. E treabă complicată.

...

Dimnieaţă ieşeam din bloc şi mă îndreptam spre maşină. Pe jos erau bălţi de la ploaia de pe timpul nopţii, zăpada era muiată, fleşcăită. Am auzit un semnal de la mobil specific pentru mesaje primite. L-am deschis. Până să ajung la maşină l-am citit:

Aveti 1000 de minute convorbiri in retea, timp de o lună, după ce incarcati 5 euro...

Nu-i prima dată. Eu am cartelă, şi primesc bonusuri la fiecare 100 de minute adunate din convorbirile pe apelurile primite.Sunt agasanţi!

În timp ce cu o mână deschideam portiera, cu cealaltă i-am dat delete mesajului, am băgat telefonul în buzunar, lăsându-mă în scaun...
Înainte să pornesc motorul, am simţit pe fondul mirosului de mosc, un miros cu iz de ... căcat.
Cu radarul doppler din dotare detectez poziţia sursei de radiaţii în spectru... căcăniu ... venea de jos, de pe preşul de cauciuc.

Se auzea un semnal de la mobil specific pentru mesajele primite. Oricum nu mă mai grăbeam, izul căcăniu îmi dăduse programul peste cap...

Ce-mi spunea? :

Daca conduceti noaptea si vi se arunca oua crude pe parbriz in niciun
caz sa nu actionati stergătoarele , ouale amestecate cu apa vor crea un strat opac pe parbriz si nu veti mai vedea nimic, chiar si folosind stergatoarele.
Atunci veti fi obligat sa va opriti si cu mare probabilitate veti fi victima unei talharii.
Lasati ouale sa curga pe parbriz fara sa incercati sa-l curatati cu
stergatoarele si lichidul de parbriz.
Continuati sa mergeti cu masina cat mai departe posibil de locul incidentului. Opriti-va numai atunci cand ati ajuns intr-un loc sigur.

-Oricâtă inteligenţă ar avea roboţii, ei nu vor fi emotivi ca noi, oamenii. Când vezi parbrizul făcut omletă, nu poţi să priveşti detaşat şi rece, să mergi mai departe, numai dacă ştii de acest truc, şi chiar aşa, tot slobozi cel puţin o înjurătură tâlharului deghizat.

Eram într-o situaţie cumva asemănătoare, dar numai la culoare... Bine că eram în parcare. Parbrizul era curat. Am ieşit din maşină, am încuiat-o. Şi m-am întors din drum.
Atenţie! Uitaţi-vă pe unde căLcaţi! ... S-au topit zăpezile!