Mai sunt câteva zile până la MAREA LICITAŢIE când din cei doisprezece ofertanţi ar trebui să îl aleg pe acela a cărui ofertă se calează pe cel puţin o cerinţă a mea: să nu-mi lipsească cele de toate zilele... La startul campaniei mi-am făcut o planificare judicioasă, să ies în fiecare zi în piaţa publică, acolo unde fiecare candidat explică în viu grai oferta pe care apoi o traduce în practică cu mijloace simbolice : adică nu trebuie să-mi dea decât o punga de făină ca să înţeleg că atât cât va dura domnia aceluia din mila căruia primesc, nu-mi va lipsi pâinea cea de toate zilele ... Mi-am făcut un calcul simplu: am înmulţit cu doisprezece fiecare produs primit ... Mă îngrijorasem că nu voi avea spaţiu suficient de depozitare în cămară ... Ieri ploua de mama focului, nu am ieşit din casă, prilej bun pentru a inventaria ce am primit de la cei aflaţi în cursa pentru LICITAŢIA NAŢIONALĂ. . Înspăimântător de puţin. Câteva lucruşoare, obiecte necomestibile, unul dintre ele subiect de anecdotă. Este adevărat că în naivitatea mea conjugată cu lipsa spaţiului de depozitare nu ajungeam acasă cu punga de făină, nici cu cea de zahăr, nici cu numai ştiu ce de-ale gurii ... Eu când văd că cineva îmi taie calea cu mâna întinsă (exclus poliţiştii de pe drumuri) nu mă pot eschiva, îmi aduc aminte ce-mi spunea bunicul : Dar din dar se face rai! (l-am crezut , şi îl cred; până acum nu mi-a infirmat de acolo unde s-a dus ; şi tăcerea este un răspuns)
Puţin de tot am primit, foarte puţin faţă de numărul mare de înscrişi. Îmi este greu să aleg pe unul din cei doisprezece.De fapt nu sunt doisprezece. Unul dintre ei nu intră în analiza şi sinteza mea. A câştigat licitaţia (nu s-a ţinut cont de părerea, de voia mea!) de acum cinci ani, o licitaţie vopsită în căcăniu. M-a dezamăgit, m-a deziluzionat, nu a respectat o clauză contarctuală. Pentru această clauză a făcut act adiţional, prin care a transformat-o din SĂ TRĂIŢI BINE! în BINE CĂ TRĂIŢI!
Au mai rămas câteva zile, ar fi suficiente pentru a-mi umple cămara. Vremea nu ţine cu cei nevoiaşi. Plouă, e frig, ceaţă de nu se vede prin ea mai încolo de doi paşi . Nu ma merg în piaţă. Poate vor veni ei la mine, să-mi bată în poartă. Chia aşa voi face: nu mai ies în piaţă ca să fiu milogit. Hei! Comedie! Să vină ei la mine! Să se milogească ei! Să le intre bine în cap: ei sunt în slujba mea , nu invers! Parcă s-a mai rispit ceaţa ... Aceea de afară, nu!
Cred că o să-mi umplu timpul cu o carte SiFi scrisă de Gaetan şi Anastasiu cu titlul ...
