Ieşise şi se oprise la buza grotei, de unde din ochii abia deschişi, privirea i se strecură printre firele de păr ale sprâncenelor, alunecă pe stâncile negre - santinele-n post de noapte- de aici căzu în hăul străjuit de coloane de piatră, urcă încetişor peretele de granit a muntelui din zare, apoi pe creasta cenuşie, de unde cu un ultim efort se poticni pe cerul sângeriu, ce urma să fie înţepat de primele raze ale soarelui. Cu privirea agăţată-n cer, îşi întinse ciolanele păroase, apoi închise ochii leneşi, descleştă fălcile osoase cu un scârţâit de angrenaj ne uns, slobozind un căscat însoţit de tunete în cascadă, de vuiră văile, de se cutremurară stâncile, de se prăvăliră pietrele. Cât dură ecoul stârnit de sunetele căscatului, dură şi jetul pişatului ca un arc aburos ce unea mădularul de sub burta păroasă cu ţărâna de dincolo de bolovanul cei sta în faţă.
Se scutură din toate , îşi frecă faţa păroasă, îşi lovi de trei ori pieptul, şi se întoarse în cavernă.
Cu cremene şi amnar aprinse iasca şi vreascurile pregătite de cu seară. Limbile focului îmbrăţişă fundul vasului în care se găsea un amestec de apă, frunze şi găze uscate.
Când fiertura fuse gata, o turnă într-o oală mai mică, o duse la gură, gustă şi o lăsă pe o lespede de piată. Se duse în fundul grotei de unde aduse, cu grijă, pe braţe, ca pe moaşte, un lucru de lux pentru acel loc. Îl puse lângă el, îi învărti o manivelă, şi printr-o pâlnie se trezi la viaţă o melodie din vremuri îndepărtate:
...lumeeee, lume, soooro lumeeee ... c-aşa-i lumea trecătoare ... ăl de naşte necăjeşte ... lumeee, lumee ....
Îi era cea mai dragă sculă din puţinele care îi mai amintea de vechea civilizaţie care era ca şi dispărută, după acel cataclism – planeta fusese ştearsă de coada de plasmă a unei comete.
Puse un alt disc, dădu câteva rotiri de manivelă ...
Non! Rien de rien ... Non ! Je ne regrette rien Ni le bien qu'on m'a fait Ni le mal tout ça m'est bien égal !
Mai sorbi din fiertură, luă vopselurile şi pensula, se urcă pe un bolovan-treaptă, pentru a ajunge la tavanul grotei, acolo unde pictura începută îl aşteptă.
Era una din acele câteva plăceri care îl mai ţineau în viaţă.
Avec mes souvenirs, J'ai allumé le feu, Mes chagrins, mes plaisirs, Je n'ai plus besoin d'eux !
Se scutură din toate , îşi frecă faţa păroasă, îşi lovi de trei ori pieptul, şi se întoarse în cavernă.
Cu cremene şi amnar aprinse iasca şi vreascurile pregătite de cu seară. Limbile focului îmbrăţişă fundul vasului în care se găsea un amestec de apă, frunze şi găze uscate.
Când fiertura fuse gata, o turnă într-o oală mai mică, o duse la gură, gustă şi o lăsă pe o lespede de piată. Se duse în fundul grotei de unde aduse, cu grijă, pe braţe, ca pe moaşte, un lucru de lux pentru acel loc. Îl puse lângă el, îi învărti o manivelă, şi printr-o pâlnie se trezi la viaţă o melodie din vremuri îndepărtate:
...lumeeee, lume, soooro lumeeee ... c-aşa-i lumea trecătoare ... ăl de naşte necăjeşte ... lumeee, lumee ....
Îi era cea mai dragă sculă din puţinele care îi mai amintea de vechea civilizaţie care era ca şi dispărută, după acel cataclism – planeta fusese ştearsă de coada de plasmă a unei comete.
Puse un alt disc, dădu câteva rotiri de manivelă ...
Non! Rien de rien ... Non ! Je ne regrette rien Ni le bien qu'on m'a fait Ni le mal tout ça m'est bien égal !
Mai sorbi din fiertură, luă vopselurile şi pensula, se urcă pe un bolovan-treaptă, pentru a ajunge la tavanul grotei, acolo unde pictura începută îl aşteptă.
Era una din acele câteva plăceri care îl mai ţineau în viaţă.
Avec mes souvenirs, J'ai allumé le feu, Mes chagrins, mes plaisirs, Je n'ai plus besoin d'eux !
