De vorbă cu Toamna

De astăzi, dupa calendar , Vara predă ştafeta Toamnei - distinsă Doamnă.

Uitându-mă, peste umăr, la Vară, constat că nu am absolvit-o cu notă bună, nu am adunat suficiente credite. Sunt restanţier. Pentru asta nu am remuşcări.

A fost un anotimp frumos , înşelător, îmbietor, devastator. Zilele au fost lungi iar unele au fost nesfârşite. Zilele, alea care încep cu dimineţi tihnite, omu’ multumindu-i Celui de Sus că îi dă o nouă zi, şi nu se mai termină cu seri la fel, omu’ ridicînd la cer rugăciuni ca nişte sudalme, casa fiindu-i înghiţită de puhoaie, nu sunt zile lungi cât un veac?

Nu pot să spun că am profitat de bunătatea ei, a verii. Nu m-am ferit de arşiţa ei, mâncând numai conuri umplute cu delicioasa ciocolată îngheţată sau vieţuind numai în codru. Să fi poposit la umbra stejarului sau să fi trăit lângă alesul foioaselor, mesteacănul, sigur s-ar fi facut din verde în albastru bradul, cel care ştie să mâgâie cu acele-i ceroase, celui ce-i izvorăsc de sub solzi, răşini, lacrimi parfumate.

Ar fi trebuit să urc, pe cărărui, munţii, dar nu pas la pas cu laba cu plaftus a ursului.
De la o vreme, ei, matahalele munţilor, ne ies des în cale pe alei de sub poale de pădure, intră-n tomberoane după resturi menajere, iau în braţe cortul cu tot cu fiinţa ce doarme înlăuntru.
Nu-i departe vremea când negăsind plăceri alimentare-n tomberoane, îi vom vedea intrând în supermarketuri, răsturnând, peste oameni, rafturile, pentru a pune laba pe o ciocolată.

Din doua una, ori urşilor li s-a dereglat receptorul mirosului, ori oamenii ţipă din ei unde sudoripare de aceeaşi frecvenţă cu a ursului. Ambele se-ntâmplă din cauza încălzirii globale.

Din acelaşi motiv al încălzirii globale, marele urs a intrat în grădina georgienilor, încălţat cu tancuri, înaripat cu avioane, mâncând praf de puşcă şi scuipând gloanţe. Chiar dacă va urma o răcire globală, ursul nu se va cuminţi, nu se va retrage în arealul lui.

Poate are bunul simţ, ursul, măcar o săptămână, să se retragă să mănânce ghindă, să lase Cerbul să vină să ne (în)cânte în Piaţa Sfatului din Braşov.
Cei treizeci de concurenţi, pe durata festivalului, prin câtecele lor, vor ademeni să scoboare din spaţii îndepărtate, Cerbul cu coarnele-i de Aur .

Revin cu poze din Piaţa Sfatului :

Dumnezeul lui Gigi

Aseară, după victoria Stelei în faţa Galatei, simţii ce înseamnă fotbalul profesionist.

Eu mă alesei cu o bucurie imensă şi o insomnie, iar Gigi Becali, pastorul echipei, cu mulţi bani în cont, donaţi de UEFA.

Jucătorii nu se bucuraseră excesiv la finalul meciului, deşi Steaua intrase pentru a treia oară conescutiv în grupele Ligii Campionilor, sau la masa bogaţilor, cum îi place lui Gigi să spună.

În această ediţie au de spălat ruşinea de a fi terminat faza grupelor din ediţia trecută pe ultimul loc, cu un singur punct din 18 posibile.

Meritul, pentru această victorie istorică, este al celor care au luptat pe gazon: Zapata, P. Marin, Goian, Rădoi, Neşu, Ov. Petre (Tiago Gomes din min. 82), Lovin, Nicoliţă, Dayro Moreno, Toja (Ghionea din min. 68), Arthuro (B. Stancu din min. 78), şi al inimosului, sobrului, ambiţiosului antrenor M. Lăcătuş.

Gigi recunoaşte că nu ia asupra sa nici o parte din meritele jucătorilor. El doar a ajutat echipa cu rugăciuni către Dumnezeu. El este convins că dacă nu se ruga, Steaua nu se califica.

Sunt sigur că şi jucătorii echipei Galata s-au rugat la Dumnezeu.

Să fie mai tare la fotbal Dumnezeul lui Gigi decât Dumnezeul echipei de spahii şi ieniceri?

Înclin să cred că aseară Gigi a avut Dumnezeul lui şi numai al lui: alergătorul de cursă lungă, Bănel de Făurei , zis şi Jardel.

El a introdus de două ori mingea în poarta turcilor, fără aceste goluri Steaua nu se califica.

Dacă vreun impresar va pune ochii pe Banel, atunci vom vedea şi câte parale face Dumnezeul lui Gigi.