Vaporul a acostat în golful insulei Ibia aflată la mii de mile depărtare de continent. Insula este de o frumuseţe sălbatică, cu oameni care mai păstrează tradiţia de a aduce ofrande zeilor. Alice a suportat cu greu călătoria pe mare. Este în luna când ar trebui să nască. După ce au coborât de pe vapor, au ales o cabrioletă care să-i ducă în partea de sud a portului. S-au instalat într-una dintre căsuţele de lemn, înconjurate de o vegetaţie luxuriantă. Ea îi mulţumeşte Domnului Iisus iar el lui Alah pentru că i-au ajutat să scape de furia oamenilor, de gloanţe şi de incendii.
Alice a rămas să se odihnească, să-şi revină după călătorie, iar Ali a ieşit să vadă împrejurimile, să se obişnuiască cu ideea că va rămâne pe aceste locuri, poate pentru tot restul vieţii.
Mergea pe aleea străjuită de palmieri, cu gândurile la casa lor, căreia i s-a dat foc de către oameni cu minţile înfierbântate. Nu credea că în oraşul unde s-au născut, au coplilărit, s-au îndrăgostit, oamenii se vor urî unii pe alţii, se vor omorî. Pentru ei, căsătoria cu Dalia era interzisă. Au ales să plece pentru a salva rodul dragostei lor pierzând în schimb toate bunurile, rămânând doar cu banii depuşi la o bancă aflată în altă ţară.
Nu ştie cât a rătăcit prin vegetaţia care se întindea de-a lungul tărmului, era spre înserat, trebuia să se întoarcă , Dalia îl aştepta. S-a rezemat de tulpina unui palmier şi privea apusul soarelui, disc înroşit scăldându-se în apa mării. Se gândea cu îngrijorare la Dalia, care trebuie să nască departe de locurile ei dragi.Va reuşi el să o ajute? Ce-i va spune copilului când îi va întreba de ce s-a născut pe aceasta insulă ?
Gândurile i-au fost brusc întrerupte de un zgomt de crengi frânte, de un râs zglobiu ca de copil. Într-o lumină gălbuie a văzut o arătare , un pitic de fapt, capul îi era enorm faţă de restul trupului, ochii ieşiţi din orbite pe o faţă schimonosită, barba mare avea părul cânepiu şi încâlcit, pielea acoperita cu par de leu. Pe cât era de urât pe atât de plăcută îi era vorba:
- Eu iubesc oamenii, îi feresc de duhurile rele, ajut mamele să aducă pe lume prunci sănătoşi. În vremurile de mult apuse, oamenii s-au răzvrătit, devenid invidioşi pe Zei iar mulţi dintre ei au părăsit Pământul. Eu am rămas sub această înfăţişare, pentru a nu atrage invidia oamenilor. Când vei avea nevoie de ajutor să ţii această amuletă la piept zicând "Bes prinde viaţă".
- Cum ai zis că te cheamă piticule? Bes ai zis?intreabă repede Ali, dar nu mai avea cine să-i răspună, doar amuleta pe care o ţinea în mână îi spunea ca nu a fost un vis.
Răvăşit de întâmplare, se hotărî să se întoarcă la căsuţa unde o lăsase pe Dalia când răgete de fiare sparse liniştea. În faţa, cărarea era blocată de arătări, greu de desluşit datorită întunericului, doar luminiţele fosforescente îl ajută să presupună că ar fi lei sau tigri.
Din instinct, datorită fricii, strânge amuleta la piept, simte cum aceasta se încălzeşte iar gândul i se transformă în glas -"Bes prinde viaţă" . Amuleta împrăştie în jur o lumină iar râsul piticului alungă din cale fiarele pădurii.
Cand a juns în apropierea căsuţei, auzi strigăte de ajutor. A găsit-o pe Dalia căzută de pe canapea, se ţinea de burta, ţipa de durere, o chema în ajutor pe mama ei.
- Ali, du-te şi caută pe cineva să mă ajute, copilul vrea să iese.
Ajunse la uşă când un gand îl opri."Eu ajut mamele să nască" parcă aşa îi spuse piticul cel urăt.
Se intoarse spre Dalia:
- Ia această amuletă şi ţine-o strâns la piept.
Dalia nu pricepea ce-i cere, de durere o ţinea strâns in mâinile ei.
Îl auzi pe Ali zicând "Bes prinde viaţă". O lumină albastră invadă camera, piticul Bes prinse contur iar vorbele lui blânde o întări pe Alida. În casă intrară două femei indigene care o ajută cu tot ce trebuie pe Dalia.Într-un târziu râsul piticului s-a suprapus cu ţipătul copilului pe care Ali fericit l-a ridicat sa-l vadă Dalia. Era o fetiţă.
- Nu ne-am gandit pâna acum ce nume sa-i dăm, spuse Ali.
Se uitau unul la altul si apoi la fetiţă cănd un glas melodios spărsese tăcerea: Besalida să fii sănătoasă! Besalida să-ţi iubeşti părinţii! Besalida să iubeşti oamenii, florile , păsările cerului...!
Alice a rămas să se odihnească, să-şi revină după călătorie, iar Ali a ieşit să vadă împrejurimile, să se obişnuiască cu ideea că va rămâne pe aceste locuri, poate pentru tot restul vieţii.
Mergea pe aleea străjuită de palmieri, cu gândurile la casa lor, căreia i s-a dat foc de către oameni cu minţile înfierbântate. Nu credea că în oraşul unde s-au născut, au coplilărit, s-au îndrăgostit, oamenii se vor urî unii pe alţii, se vor omorî. Pentru ei, căsătoria cu Dalia era interzisă. Au ales să plece pentru a salva rodul dragostei lor pierzând în schimb toate bunurile, rămânând doar cu banii depuşi la o bancă aflată în altă ţară.
Nu ştie cât a rătăcit prin vegetaţia care se întindea de-a lungul tărmului, era spre înserat, trebuia să se întoarcă , Dalia îl aştepta. S-a rezemat de tulpina unui palmier şi privea apusul soarelui, disc înroşit scăldându-se în apa mării. Se gândea cu îngrijorare la Dalia, care trebuie să nască departe de locurile ei dragi.Va reuşi el să o ajute? Ce-i va spune copilului când îi va întreba de ce s-a născut pe aceasta insulă ?
Gândurile i-au fost brusc întrerupte de un zgomt de crengi frânte, de un râs zglobiu ca de copil. Într-o lumină gălbuie a văzut o arătare , un pitic de fapt, capul îi era enorm faţă de restul trupului, ochii ieşiţi din orbite pe o faţă schimonosită, barba mare avea părul cânepiu şi încâlcit, pielea acoperita cu par de leu. Pe cât era de urât pe atât de plăcută îi era vorba:
- Eu iubesc oamenii, îi feresc de duhurile rele, ajut mamele să aducă pe lume prunci sănătoşi. În vremurile de mult apuse, oamenii s-au răzvrătit, devenid invidioşi pe Zei iar mulţi dintre ei au părăsit Pământul. Eu am rămas sub această înfăţişare, pentru a nu atrage invidia oamenilor. Când vei avea nevoie de ajutor să ţii această amuletă la piept zicând "Bes prinde viaţă".
- Cum ai zis că te cheamă piticule? Bes ai zis?intreabă repede Ali, dar nu mai avea cine să-i răspună, doar amuleta pe care o ţinea în mână îi spunea ca nu a fost un vis.
Răvăşit de întâmplare, se hotărî să se întoarcă la căsuţa unde o lăsase pe Dalia când răgete de fiare sparse liniştea. În faţa, cărarea era blocată de arătări, greu de desluşit datorită întunericului, doar luminiţele fosforescente îl ajută să presupună că ar fi lei sau tigri.
Din instinct, datorită fricii, strânge amuleta la piept, simte cum aceasta se încălzeşte iar gândul i se transformă în glas -"Bes prinde viaţă" . Amuleta împrăştie în jur o lumină iar râsul piticului alungă din cale fiarele pădurii.
Cand a juns în apropierea căsuţei, auzi strigăte de ajutor. A găsit-o pe Dalia căzută de pe canapea, se ţinea de burta, ţipa de durere, o chema în ajutor pe mama ei.
- Ali, du-te şi caută pe cineva să mă ajute, copilul vrea să iese.
Ajunse la uşă când un gand îl opri."Eu ajut mamele să nască" parcă aşa îi spuse piticul cel urăt.
Se intoarse spre Dalia:
- Ia această amuletă şi ţine-o strâns la piept.
Dalia nu pricepea ce-i cere, de durere o ţinea strâns in mâinile ei.
Îl auzi pe Ali zicând "Bes prinde viaţă". O lumină albastră invadă camera, piticul Bes prinse contur iar vorbele lui blânde o întări pe Alida. În casă intrară două femei indigene care o ajută cu tot ce trebuie pe Dalia.Într-un târziu râsul piticului s-a suprapus cu ţipătul copilului pe care Ali fericit l-a ridicat sa-l vadă Dalia. Era o fetiţă.
- Nu ne-am gandit pâna acum ce nume sa-i dăm, spuse Ali.
Se uitau unul la altul si apoi la fetiţă cănd un glas melodios spărsese tăcerea: Besalida să fii sănătoasă! Besalida să-ţi iubeşti părinţii! Besalida să iubeşti oamenii, florile , păsările cerului...!
