Societatea de Drumuri Naţionale va înlătura în cursul zilei de astăzi panoul 'Ţinutul Secuiesc', amplasat de autorităţile locale în urmă cu două zile la graniţa judeţelor Covasna şi Braşov.
Conducerea Drumurilor Naţionale a explicat că panoul pe care a fost lipit afişul cu Ţinutul Secuiesc nu respectă poziţia kilometrică şi distanţa de 7 metri de la marginea drumului, fiind cu aproape 2 metri mai aproape de acesta.
Şi Prefectura Covasna şi-a exprimat opinia că panoul încalcă prevederile Ordonanţei de Guvern 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. La sesizarea Forumului Civic al Românilor din Covasna şi Harghita şi a PD, Prefectura Covasna a trimis o somaţie Consiliului Judeţean prin care îi aduce la cunoştinţă că amplasarea unui astfel de afiş reprezintă o contravenţie, deoarece intră sub incidenţa Ordonanţei menţionate.
Ordonanţa în cauză sancţionează "orice comportament manifestat public având caracter de propagandă naţionalist şovină şi instigă la ură rasială ori naţională", precum şi acel comportament ce are ca scop ori vizează "atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare ori ofensatoare îndreptate împotriva unei persoane, grup de persoane ori comunităţi".
Pe aceste considerente, Prefectura Covasna a somat Consiliul Judeţean să înlăture panoul, menţionând că în caz contrar va fi nevoită să sesizeze Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi să ceară anularea autorizaţiei de construcţie.
Panoul are aproape zece metri pătraţi şi ilustrează o poartă secuiască sculptată în lemn, doi tineri îmbrăcaţi în costume populare maghiare şi denumirea "Ţinutul Secuiesc", în limbile maghiară, română şi engleză.
18 aug. 2007
4 aug. 2007
Il LUCE
STEAUA SI DINAMO VOR FI IN LIGA!
Unul dintre cei mai valorosi antrenori romani continua sa laude Liga lui Mitica. Il Luce este foarte optimist in privinta sanselor echipelor romanesti in preliminariile Champions League. Daca Steaua este ca si calificata, urmand a intalni cel mai probabil pe bielorusii de la BATE Borisov, surprinde optimismul in privinta sanselor lui Dinamo de a-i elimina pe italienii de la Lazio. Luce a declarat pentru Evenimentul zilei ca vom avea doua echipe in Liga si ca Lazio nu va fi o sperietoare pentru echipa lui Rednic.
" Vom avea doua echipe in grupele Ligii. Fotbalul romanesc a crescut foarte mult, iar viitorii adversari sunt accesibili. Bine ca n-a cazut cu Liverpool! Cunosc bine fotbalul din Italia si le spun dinamovistilor ca Lazio nu este o sperietoare. Fiecare formatie are 50 la suta sanse de calificare. Clubul italian respira datorita antrenorului Delio Rossi", a declarat Lucescu pentru sursa citata.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)