Toamna se numără ... boabele de struguri, pe drumul lung or scurt din vie până-n cramă or pâna-n pivniță, unde sfârșesc pur și simplu prin strivire dar nu cu forță herculiană ci cu delicatețe, răbdare și mult drag, așa ca în actul creației ce nu ar fi împlinit fără iubire, apoi se lasă să trăiască împreună - zeama tulbure aurie or cu reflexe sângerii, cu gust dulce înnecăcios, cu miros de mosc, laolată cu pulpa boabelor, cu ciorchinii dezgoliți -, până ce se trezește la viață, se zbate ca și cum n-ar mai avea loc în butoiul din doage de stejar.
E timpul ca mustul să se elibereze de resturile de boabe, de ciorchinii goi, așa cum puiul iese din oul care l-a zămislit! Mustul se scoate prin presare ușoară - cu pauze dese în așa fel să nu mai rămână prins în boștină (boabe zdrobite, stoarse, ciorchini) -, sau prin simpla scurgere la partea de jos a butoiului, pe la canea.
Mustul astfel obținut se aduce în noua lui casă (damigeană or butoi), trecut printr-un tifon, pentru a reține resturile de boabe, de semințe.
Aici în noua lui casă începe un proces de transformare în vin, vin mai aspru sau mai dulce la gust după cât de bogați în zahăr au fost strugurii.
Vinul este o băutură plăcută la gust și miros dacă pe lungul drum din podgorie pănă ajunge în pahar este trecut și ținut in vase curate și fără să intre în contact cu aerul.
Vinul trebuie să păstreze gustul și buchetul boabei de strugure din care s-a născut!
