22 ian. 2016

Hai cu pensii speciale şi pentru "folcloriste"!

Cine mai ştie când şi cum a început sarabanda pensiilor speciale! Dacă nu greşesc, primii la plăcinte au fost magistraţii, că, de, tocmai ei să nu aibă pensii speciale? Au plecat de la legea pensiilor militare de stat şi nu speciale, că doar militarii prin statutul lor aparte sunt speciali, nu mai înşirăm privaţiunile ci  faptul că ei nu au salarii ci solde, şi nu de ieri, de azi ci din totdeauna. Dar magistraţii nu s-au mulţumit cu procentul de 60% din ultimul salariu cum aveau militarii, au ridicat cota  la 80%, că doar ei au pâinea şi cuţitul în mână. În fine aleşii au votat aşa cum au dorit magistraţii, asta-i bună, cum să zică pas? 

După magistraţi s-au ridicat în scări diplomaţii, ce, ei nu sunt speciali? Apoi, au venit, pe noua autostradă a pensiilor speciale, aviatorii, apoi parlamentarii... Aşa cum în realitate o autostradă poate fi închisă,  a venit Băsescu cu portavocea sa, Boc, şi  a declarat război celor cu pensii speciale, iar aserţiunea „pensii nesimţite” a inflamat mass-media şi întreaga sociatate. Pe  banda de urgenţă de pe autostrada pensiilor speciale au rămas magistraţii, fiindcă "fraţii" lor de la Curte au stabilit că ei sunt "sectă" sacrosanctă!, magistraţii  sunt cei mai îndreptăţiţi să aibă pensii speciale, iar ceilalţi afară cu ei, la colectiv  pe legea unică a pensiilor. 

După ploaie vine soare, a trecut criza ca o boare, dacă a fost, aşa că s-a redeschis autostrada pensiilor speciale, şi pe rând au revenit la sânul mumei, unii la pensii speciale, iar cei din todeauna  la pensii militare. Dar aici e aici, au ridicat două degete ca la şcoală  grefierii, apoi  consilierii auditori de la Curtea de Conturi, şi mai la urmă, mai timizi din fire fiind, primarii. Când s-a ajuns la primari, gata!, s-a ridicat bariera pe autostrada pensiilor speciale. Stop joc!  De ce numai primarii de după revoluţie şi nu cei de dinainte de revoluţie, că tot primari se numeau, chiar dacă erau în slujba partidului unic, şi de ce numai primarii şi viceprimarii şi nu şi  consilierii primăriilor, ce, ei sunt femei de serviciu? 

În toată această sarabandă, sau sârbă naţională, nimeni nu se întreabă până la ce categorii de bugetari se pot întinde pensiile speciale?

S-au gândit aleşii neamului  la fetele care se "dau în bărci cu vânt din pupă". 
Deşi deocamdată nu sunt bugetare, ele sunt o  categoria socială cu totul şi cu totul aparte,  patrulează pe centură, muncesc în cabine, prin moteluri, cabane, în corturi sau de ce nu şi sub cerul liber. O fi munca lor plină de  plăceri, dar numai ele ştiu cât de stresantă e. Ele sunt tot timpul în alertă, nu ştiu când poate să dea peste ele organul legii, să le ridice, să  le ducă la secţie, chiar dacă numai pentru o noapte. 

Parlamentarii au multe vini, nu numai asta de a nu construi o strategie în elaborarea pensiilor speciale. Ei  s-au băgat în faţă, şi-au făcut pentru ei pensii speciale, chiar şi pentru un mandat, dar nu s-au gândit cum să legalizeze munca fetelor de la "Crucea de Piatră". Spune-le mai întâi că vor avea pensii speciale şi să vezi atunci  interes pentru legalizare acestei îndeletniciri milenare. Nu? Cât eşti tânăr şi ferice nu te gândeşti la bătrâneţe. Şi fetele astea chiar sunt nevinovate, numai la pensii nu se gândesc ele. 
De asta statul prin forul legiuitor trebuie să le aducă la lumină. Cum? Trece acolo în lege că vor primi pensie specială pentru primii patru ani de activitate, nu ultima lună ca la magistraţi, dar pentru asta fetele trebuie să dea  chitanţă pentru fiecare şedinţă "foto". De ce primii patru ani şi nu veniturile de pe ultima lună ca la magistraţi? Simplu, fetele acestea cu totul speciale, sunt căutate şi au preţ bun când sunt tinere, tinere de tot. Ar fi şi ele motivate să declare aceste venituri, căci numai aşa vor avea la bătrâneţe o penisie specială, 80% din media veniturilor pe primii patru ani de activitate. După ce faci lege asta, vin şi bani la  buget, şi îţi permiţi să dai pensii speciale magistraţilor, parlamentarilor, diplomaţilor, grefierilor ... primarilor, vice-primarilor, consilierilor ...  şi ...  - Cine mai doreşte pensie specială în ţara asta? Alo! Staţi liniştiţi la locurile voastre! Nu vă înghesuţi! Păstraţi rândul! ... 


14 ian. 2016

Constiinta, bat-o vina!



M-am gândit mult timp dacă are rost să vă scriu despre asta. Înţeleg că, după ce am să vă povestesc cele ce urmează, nu va mai fi cale de întoarcere. Chiar şi aşa, consider că e mai importantă conştiinţa, aşa că am să vă spun. 
[...] Chiar şi aşa, nu le-am refuzat, ştiind, tot de la început, că rolul meu în redacţia asta nu va fi doar de jurnalist. Ci de agent acoperit al SRI. Când am acceptat acest lucru, cu puţin timp înainte să ajung la „Adevărul”, în martie 2008, m-am gândit destul de mult dacă e bine sau nu să o fac. Îmi plăcea foarte tare să fiu jurnalist. Dar, probabil, la nici 28 de ani nu iei mereu deciziile cele mai fericite. Şi-am acceptat. Credeam, atunci, că îmi apăr ţara aşa. Şi, pentru asta, am suportat chiar multe. Doar cine nu lucrează de dimineaţă până noaptea la un ziar nu ştie ce înseamnă viaţa de redacţie.
[...]
Lucrurile nu prea erau în regulă prin ţară, după cum ştiţi. Răsturnări de guverne, toţi baronii se pregăteau, încă o dată, să pună mâna pe ţară la alegerile locale şi parlamentare, liberalii şi PSD-iştii îşi făceau de cap împreună (de fapt, întotdeauna au fost într-o alianţă, doar că, atunci, era una recunoscută), preşedintele era suspendat. Nu prea era bine. Se uitau toţi ca la circ spre ţărişoara noastră. La scurt timp după ce mafia PSD-PNL a pus mâna pe ţară, imediat după alegerile parlamentare din 2012, omul meu de legătură din SRI, care îmi lăsase, totuşi, câteva luni în care să mă relaxez, plecând de la ziar, m-a contactat. N-am fost prea fericită. Ştiam ce va urma şi-mi cam trecuse cheful de dragoste de neam şi patrie. Voiam să fac doar presă, dacă se mai putea. Dar, din nou, nu a fost aşa.
[...]
Pe funcţii de conducere, acum, dar nu numai, suntem mai mulţi agenţi ai Binomului. Adică ai SRI şi ai DNA. Suntem deja cu toţii spălaţi pe creier, suntem şantajabili, normal, cum altfel? Suntem plătiţi din banii Serviciilor, executăm doar ordine. Ziarul ăsta nici nu mai e ziar, de fapt. E „goarna” prin care Binomul se adresează poporului, pe care, evident, îl controlează şi-l conduce după cum are chef.

 Sursă: Cum m-au racolat SRI şi DNA ca agent acoperit în redacţia „Adevărul” | Ramona Ursu | adevarul.ro

9 ian. 2016

Frumusete sarbeasca

Гледате објаву групе ''Све што је лепо''~Лекић~ Гледајте на ''YouTube-Milan Lekić''

Posted by Лекић В. Милан on 29 August 2015