Luce-fiul, afară!

 Cine a ajuns  să-i  fericească pe bosniaci? Il Luce-fiul! O faptă bună, taman în mijlocul postului, vine ca o mântuire răstignindu-te pe cruce. Păcat că nu a fost apreciată cum se cuvine. Ne-au huiduit, ne-au făcut în fel şi chip.Au răspuns cu ură de rasă. Aşa ne trebuie. Ne-am găsit să facem fapte bune în postul nostru. Pe fericirea lor am dat speranţa noastră. S-a dus pe apa sâmbetei!   Nu ne mai calificăm la europenele din anul viitor, fie şi el anul apocalipsei. La noi a venit  mai repede, cu un tsunami în fotbal. Mă  împăcasem cu soarta, mă consolasem într-un fel, văzând şi partea bună a ratării. Voi privi meciurile următoare cu multă detaşare, adică fără să simt nici o angoasă, în caz de  vom mai lua bătaie în meciurile următoare din grupă. Mă voi amăgi că sunt meciuri amicale în vederae participării la un viitor campionat european, fie acesta şi în 2020 (dacă cumva vom fi desemnaţi să organizăm, să fim noi gazda, vom fi calificaţi din oficiu, căci aşa-i regula).  Îl Luce-fiul mi-a dărâmat construcţia psihanalitică. Îmi spune el mie, că şansele de calificare rămân, dacă echipa lui câştigă toate meciurile care urmează. Să  fi  păţit ceva la gânditor? Îi luceşte mintea, nu glumă. Să vezi ce mă aşteaptă! Altă repriză de dârdâială. Să urmăresc cu strângere de inimă, de stomac, de orice alt organ ar fi el, cum naţionala fiului ploii se căzneşte să-i bată pe luxemburghezi, acasă la noi, de fapt la Pinalti, pe stadionul portocaliu (de aici ni se va trage!), vis-a-vis de  cimitirul  Borzogheanu. Ăştia, mă refer la cei din Marele ducat,  sunt domni faţă de rasiştii  bosniaci. Sunt fericiţi, cum au fost neam de neamul lor. Nu au nevoie de mântuirea noastră.
Ptiu! Dacă şi ducaţii ne vor bate, atunci echipa noastră chiar că e de kaka.  Luceafărul tău!...  Luce, fiul-ploii, afară!