4 nov. 2010

Pasărea clujeană mălai bavarez visează

Cum de s-a  ajuns în această situaţie, întinsă pe toată gama - de la onorantă la  jenantă? Să vină nemţii de la Bayern, vicecampioni ai Ligii Campionilor,  să se joace şi să-i joace pe ceferişti,  pe iarba de acasă, pe terenul  Gruia din Cluj! 
Louis van Gaal al lor, al nemţilor de la Bayern, opus Sorin vai Cârţu al nostru, al cheferiştilor de la Cluj!   

Nemţii  nu au venit cu aşii  lor, cu oamenii de gol. Au venit cu autocarul jumătate gol, sau jumătate plin, depinde de nivelul de cultură al depresiei din cele două tabere. Clujenii l-au văzut, trecând pe uliţa principală,  că-i jumătate gol. Ca aşa suntem noi! 

Franz Bechenbauer, Hagiul  nemţilor, din câteva vorbe bine ticluite, i-a adormit pe feroviari, parcă le-ar fi pus picături de odoleană în ceai: 
-  I-am lăsat acasă, în infirmerie,  pe  jucătorii de bază, de vază, aşa că aveţi ocazia  să ne bateţi! ... 
Ai lui Cârţu s-au lăsat  tocaţi ca pe varză!

Ocazia, această pasăre rară,  a zburat mai întâi ca un vultur, în cercuri,  deasupra gazonului, apoi ca o coţofană fâlfâind din aripile grele, şi în final s-a prăbuşit ca o stăncuţă  lovită în aripă de glonţul neputinţei, şi s-a  înfipt cu clonţul în iarba din spatele porţii lui ...Stăncioiu! A mai din aripi, un timp, până a auzit fluerul cheferistului: -
Feriţi linia întâi! ... Champions League.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu