Clanul Chiorului

Pe drumeagul ce duce în pădurea de la marginea metropolei rulează la ceas de seară maşini grele, arătoase, cu geamuri fumurii şi cauciucuri late…

Alertaţi de huruitul neîtrerupt al roţilor pe caldarâmul de piatră, din desişul pădurii se apropie, mai întăi un bărbat cu o sarsana de vreascuri în spate şi mai în urma lui un copil trăgând după el un mănunchi de crengi legate cu sfoară. Din dosul unor tufe de soc cu flori ce emană un miros puturos, două perechi de ochi mari, rotunzi şi negri se holbează la şirul de maşini ce se târâie ca un şarpe spre o vilă ascunsă undeva în pădure.

- Bre, tate, ce la maşini bengoase, parcă ar fi o nuntă.

- Unde vezi tu mireasă, bă nărodule.

- Nu o văd, dar o fi după un geam din ăsta afumat.

- Bă, tu nu vezi că nu au baloane pe capotă, şi nici nu ţipă din claxoane.

- Ar fi mişto taret! După spargerea nunţii am aduna resturile din farfurii şi am mânca ca lumea o săptămână! … Da ce-o fi, mă, tate? căci tu prea le ştii pă toate alea.

- La prima vedere, eu gândesc că o fost blocat drumul ăl principal, şi caraliii i-o îndreptat pe ocolitoare.

- Auzi mă tate, eu, odată, alegând după capre, am dat ocol, şi nu am văzut două drumuri să dea în pădure.

- Bă, ia, nu mă întrerupe de la cugetare … Unde mărg atătea maşini!? El căuta un răspuns propriei întrebări …

- Uite-l! El e. Să-mi crape ochii dacă nu este el.

- Pă cine, zici că ai văzut, bre, tate?

- Hai să mergem la bordeiul nostru, ne aşteată mumă-ta şi celelalte guri cu burţi goale, să punem de-o mămăliga, să fierbem laptele de capră.

- Hai, mă, tate, nu mă lăsa cu ochii căscaţi, spune bre, de ce te-ai speriat aşe de tare?

- E groasă tare, mă puţă! Data trecută când am văzut clanu' Chioru' am pierdut cocioaba din mahala. Nici în pădure nu am loc de ei ...