Înainte de a se da din pat, în loc de altceva mai bun îşi întinde ciolanele , nu ştie de ce, simte că-i face bine. Se ridică şi pleacă spre baie .Stând pe budă se gândeşte ce repede trec zilele,deja îi vineri.Işi aminteste de dimineţile reci de iarnă de acasă din satul lui, când trebuia să se ducă în fundul grădinii.Trage de şnur şi se simte vinovat că zgomotul şuvoiului de apă din cazan în cădere îi scoală pe cei din casă. Îşi vede în oglidă faţa brăzdată de ani dar s-a obijnuit de la o vreme, se apleacă, îşi spală mult cu apă rece obrazul, gâtul , pieptul, subsuorile pâna simte că se trezeşte.Se freacă cu ştergarul de cânepă punând sângele în mişcare, mai trage o privire în oglidă ,trece cu mâna peste barba aspră dar o amână pentru duminică dimineaţa înainte de a merge la biserică.
- Am nevoie de baie ,cât mai stai?
- Îs gata, mă duc să mă îmbrac, mi-ai scos rufele curate?
- Le găseşti pe pat.
Se îmbracă şi de fiecare dată gândul îi zboară înapoi cu mulţi ani când răcan fiind, caporalul aprindea un băţ de chibrit şi până se stingea trebuia să fie gata echipat.Intră în bucătărie,de unde îşi ia sufertaşul cu mâncare, pregătit de nevastă-sa de aseară.
Floarea lui iese din baie.
- Gata , pleci Ghiţă? Să nu uiţi când te întorci de la fabrică, să treci prin piaţă să cumperi trei kile de cartofi , că nu mai avem.
- Oi vedea .Să nu-l laşi pe Miţă să trândăvească în pat, să-şi caute de lucru, degeaba a mai făcut facultatea aia.Am plecat!
Iese din casă , îşi face cruce,iar a uitat să se închine la icoana din odaie, dar până la autobuzul special pentru fabrică, spune în gând Tatăl Nostru, e singura lui rugăciune.
Urcă în autobuzul vechi , işi ocupă acelaşi loc de ani de zile .Pe scaunele faţă în faţă aceiasi patru tovaraşi care omoară timpul jucând şaizeşi şi şase.Nu-l mai pasionează acest joc.
În ultimul timp e cu gândul mai mult la zvonul care s-a răspândit printre oamenii fabricii , cum că s-ar închide turnătoria din lipsă de comenzi.
Cine ar fi crezut că voi ajunge şomer în prag de pensie .Nu i-am zis încă Floarei, poate nu se va întâmpla.Cine mă reangajează la vârsta mea? Să mă întoarc în sat? Miţă ce ştie să facă în sat, el s-a născut la oraş.
Gândurile astea îl macină şi nu poate să scape de ele ...
Da, e una din realitatile triste ale zilelor noastre. Ce frumos ai expus-o si ce final trist, dar adevarat.
RăspundețiȘtergere@Oana, sunt oamenii de langa noi , care sufera de pe urma 'marilor prefaceri ale zilelor noastre'.
RăspundețiȘtergereMultam de vizita!
Nu ai de ce a-mi multumi. Te vizitam dinainte de-a sti cine esti. Si da, sunt oamenii de langa noi, cunosc atatia, doar ca nu avem cum sa-i ajutam pe toti. Daca statul asta nenorocit nu face nici macar jumatatte din cat ar trebui sa faca, noi ce sa facem?
RăspundețiȘtergere