18 iul. 2021

Pamela a aterizat la Turda

 Pamela Roussos Raţiu, fosta soţie a celebrului Demis Roussos, măritată cu fiul lui Ion Raţiu, Indrei, este cel mai exotic personaj din Turda. Până să se stabilească în micul oraş din Ardeal, unde transformă, acum, o fostă fabrică de bere într-un spaţiu comunitar, Pamela a trăit în Beverly Hills, Manhatan, Londra, Paris, a defilat pe marile podiumuri ale lumii, a condus afacerile unor miliardari şi a primit o medalie din partea Regelui MIHAI I.

                    

„La vârste diferite faci lucruri diferite. Muncesc de 10 ani la Turda şi la această vârstă mi se potriveşte ca o mănuşă. Eu am avut o viaţă norocoasă şi variată şi sunt într-o perioadă în care e bine să şi dau înapoi”, a explicat, sinceră şi zâmbitoare, Pamela Raţiu (66 de ani) motivele pentru care trăieşte în micul orăşel ardelean. 

După o viaţă tumultoasă trăită în New York, Londra, Paris şi după o căsătorie de 10 ani cu celebrul cântăreţ Demis Roussos, în 2004, Pamela s-a căsătorit cu fiul cel mare al lui Ion Raţiu, Indrei, şi s-a mutat în Turda. Ea coordonează mai multe proiecte ale familiei Raţiu în România, în aceste zile concentrându-se pe transformarea unei vechi fabrici de bere din orăşelul ardelean, declarată patrimoniu industrial, în spaţiu comunitar. 


 

Ce faci cu o fabrică de bere din secolul XIX

 

„Fabrica a fost cumpărată acum 10 ani şi s-a dorit transformarea ei în mall, ceea ce s-a dovedit a nu fi o idee bună, întrucât locuitorii din Turda nu au puterea de cumpărare necesară pentru o astfel de investiţie. Între timp, a venit criza economică şi proiectul a fost oprit. Eu am preluat administrarea proprietăţilor din Turda ale familiei în urmă cu doi ani şi fabrica mi-a plăcut extrem de mult. Clădirea, construită în mai multe etape în secolele XVIII - XIX e fascinantă din punct de vedere arhitectural”, povesteşte Pamela. Ea a renunţat  la ideea de a transforma fabrica în mall în favoarea deschiderii clădirii pentru comunitatea locală. Proiectul, care va fi finalizat în circa opt ani, prevede amenajarea mai multor obiective: un centru comunitar, o berărie cu terasă, un muzeu al berii, un hotel şi un centru de conferinţe şi, nu în ultimul rând, o fabrică de legume uscate. Clădirea şi terenul din jurul acesteia au circa două hectare. Proiectul pare megalomanic, dar Pamela, care e conştientă de corupţia din administraţie, spune, sigură pe ea: „Nu vreau să mă laud, dar nu încep ceva ce nu intenţionez să termin. Secretul reuşitelor mele este că ştiu foarte bine să mă vând, pentru că trebuie să ştii să te vinzi pe tine, înainte de a vinde un produs. Un alt secret e să observi ce se întâmplă în jurul tău, să faci un studiu temeinic înainte să începi ceva, să asculţi oamenii. Sunt foarte deschisă să primesc sfaturi şi să colaborez cu specialişti”, explică Pamela. Prima experienţă de manager a avut-o la 20 de ani, când a coordonat un salon de coafură din New York, deţinut de familia Rockefeller.

„Am avut în primul an o cifră de afaceri de 137.000 de dolari, ceea ce a fost extraordinar. Îmi amintesc că peste un an şi jumătate am plecat, dar Patrick Rockefeller a insistat să fiu adusă înapoi”, povesteşte femeia. 

 

 

Pamela a câştigat un proiect european de 1,4 milioane de euro

 

Primii paşi în realizarea proiectului au fost făcuţi.

„În luna septembrie se va inaugura Centrul comunitar format din două hale foarte mari, având o capacitate de 150 de persoane. Aici se vor pune în scenă piese de teatru, pentru că teatrul din localitate e deschis de două-trei ori pe an; se vor proiecta filme, pentru că oraşul nu are cinematograf; vom muta aici proiectele fundaţiei Raţiu precum clubul de dezbateri, atelierul de teatru, centrul de voluntariat; va fi un loc de întâlnire pentru tineri, pentru persoanele în vârstă, dar şi pentru tinerele mame; avem promisiuni cu privire la o donaţie de calculatoare pentru a face un centru de training IT pentru tineri”, explică Pamela. 

Până acuma, s-au investit 21.000 de euro şi pentru finalizarea proiectului mai e nevoie de 7.000 de euro. De asemenea, zilele trecute, în curtea fabricii a fost amenajată o scenă în aer liber, unde vor fi găzduite concerte, proiecţii de filme, teatru şi orice tip de eveniment comunitar la care pot participa maximum 200 de persoane. De asemenea, Pamela a câştigat o finanţare europeană de 1,4 milioane de euro pentru realizarea, tot aici, a unei fabrici de legume şi fructe uscate. În acest moment, ea negociază cu mai multe bănci împrumutul necesar investiţiei. 



Afaceri sociale

 

Pamela Raţiu a venit cu un concept foarte nou pentru ONG-urile din România: antreprenoriatul social. Aceasta înseamnă că pe lângă faptul că va amenaja în fabrică un centru comunitar, un muzeu al berii şi o zonă de concerte în aer liber, toate destinate locuitorilor de aici, în clădire vor funcţiona activităţi comerciale, cum ar fi o berărie sau un hotel, care să poată susţine financiar proiectele comunitare ale fundaţiei.

„E o idee total nouă în România.  Mi-a luat un an şi jumătate pentru a face echipa cu care lucrez să înţeleagă  ideea. Acum 6 luni, am făcut un atelier cu 19 ONG-uri din ţară despre antreprenoriatul social şi oamenii au respins ideea, motivând că o asociaţie trebuie să facă muncă pro bono. În SUA, Anglia sau Australia, majoritatea ONG-urilor fac antereprenoriat social demult şi au motive serioase: finanţările de la stat sunt tot mai mici şi e din ce în ce mai greu să găseşti corporaţii care finanţează, pentru că au propriile proiecte”, a detaliat preşedinta Fundaţiei Familiei Raţiu. 

Ea exemplifică arătând că şi Regina Angliei are magazin de suveniruri, din vânzarea cărora se susţin proiecte sociale. 

„Dacă vrei ca asociaţia ta să aibă o activitate pe termen lung, aceasta trebuie să fie sustenabilă. Mi se pare de bun simţ pentru că nu poţi cere constant bani”, arată Pamela. Dovada faptului că acest mecanism funcţionează este cafeneaua fundaţiei Raţiu din Turda - Papion: „La aproximativ un an de la deschidere, cafeneaua culturală a devenit o sursă de finanţare pentru fundaţie. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Pensiunea Raţiu de la Petreştii de Jos, realizată din fonduri europene”.  


„Dracula nu e un ambasador bun, ar tebui promovat Vlad Ţepeş”

 

Pamela Raţiu a lucrat mai mulţi ani în România, organizând vacanţe pentru expaţii care trăiau aici. 

Întrebată despre punctele forte ale turismului din ţară, Pamela a spus: „Peisajul românesc e unic. E apreciat de oameni precum Prinţul Charles, care vine aici de 17-18 ani. El e interesat de pajişti. Vine şi se uită ore întregi la pajişti”, spune, zâmbind, Pamela. 

„Un avantaj important e multiculturalitatea, aici existând o moştenire culturală foarte variată a românilor, sașilor, ungurilor, romilor. Aceasta se reflectă în bucătărie şi în tradiţiile care sunt absolut unice.  Acestea trebuie să fie preţuite şi promovate. Ar trebui să se evite atracţii precum Dracula şi să fie promovată cultura originală. Dracula nu e un ambasador al Transivaniei, Vlad Ţepeş ar trebui promovat”, crede femeia. 

Când este întrebată de străini unde locuieşte, Pamela le răspunde: „În Transilvania, pentru că sună foarte romantic. Oamenii nu ştiu sigur unde e, dar li se pare interesant. Acum câţiva ani, de Revelion, eram în Elveţia şi treceam printr-o piaţă. Întrucât eram îmbrăcată cu o capă din blană foarte spectaculoasă, paparazzi erau în delir. <<De unde eşti?>>, m-au întrebat. <<Din Transilvania>>, le-am răspuns. <<De unde ai haina aceasta?>> << A fost făcută în Transilvania, pentru că în Transilvania, aşa ne îmbrăcăm>>. M-am distrat cu ei”, spune, râzând, fosta vedetă. 


 

De la Londra la Turda

 

Pamela Raţiu spune că-i place viaţa la Turda.

„E unul dintre cele mai frumoase oraşe din România, are istorie, are o arhitectură interesantă, sunt multe biserici, mina de sare. Cel mai mult îmi place munca pe care o fac aici, care mi-a dat posibilitatea să întâlnesc mulţi oameni interesanţi. De asemenea, îmi place faptul că echipa de la fundaţie e ca o mare familie”, explică soţia lui Indrei Raţiu. 

Ea spune că nu-i lipseşte viaţa din marile metropole. 

„Acum patru ani, m-am întors în Manhattan, care era pentru  mine, la 20 de ani, locul ideal. Nu-mi puteam imagina să trăiesc altundeva. Dar acum, mi se pare schimbat, murdar, nesigur, n-aş vrea să trăiesc acolo. Nici la Londra nu aş locui, deşi îmi place foarte mult. Londra pe care o cunosc eu e alta, nu e aşa de agitată”, rememorează Pamela. 

Ea călătoreşte foarte mult, aproape în fiecare lună fiind plecată din ţară: „La fiecare două luni, mă duc la Londra, în Elveţia merg destul de des, la Washington merg anual. Săptămâna viitoare mă duc la Budapesta să văd expoziţia Toulouse-Lautrec. Nu mă plicitisesc niciodată”. 

Femeia spune că întotdeauna i-a plăcut să trăiască la în zona rurală: „Când eram căsătorită cu Demis Roussos m-am mutat într-un sat din Peloponez. Îmi place la ţară. Avem o proprietate la Petreştii de Jos, lângă Turda, unde fac naveta”. 

Ea are o viaţă liniştită la Turda, dar şi foarte activă. Îşi bea cafeaua în grădină, are câini, pisici, papagali. Are prieteni buni la care merge la cină, este clientă fidelă a unui magazin Plafar din Turda, dar şi a Muzeului de Istorie, despre care are numai cuvinte de laudă. Cu toate acestea, săptămâna ei de muncă este de şapte zile şi dacă dimineaţa începe la Turda, se poate termina la Londra sau la Paris. „Mă simt bine la Turda, altfel n-aş sta aici”, concluzionează Pamela. 



Colegă cu Robert de Niro şi cu Liza Minelli 

 

Pamela Roussos Raţiu s-a născut în Los Angeles, California, în 1948, familia ei având origini irlandeze, belgiene, germane şi chinezeşti. Mama ei a lucrat în domeniul management-ului hotelier, în timp ce tatăl ei a fost un fermier în Texas. Pamela a fost crescută de bunici în Beverly Hills, Springfield Missouri şi St. Petersburg - Florida. A studiat vioara, la 12 ani obţinând o bursă la Universitatea de Stat din Florida şi apoi s-a înscris la Conservatorul din Cincinnati. La 19 ani, Pamela s-a decis să se mute în Manhattan şi a luat lecţii de teatru de la celebra Stella Adler, fiind colegă cu Robert de Niro. După câţiva ani, s-a mutat la Londra, unde a fost model pentru numeroşi designeri britanici şi europeni. În această perioadă a vieţii a lucrat cu vedete precum Andy Warhol, Liza Minelli, Sylvana Mangano sau Lauren Bacall. 

 


Bărbaţii din viaţa ei: Demis Roussos şi Indrei Raţiu

 

„Am învăţat să cânt la vioară timp de 12 ani şi am învăţat să joc în filme. Am încercat multe lucruri, pot spune că am testat mai multe chestii ca să aflu că nu sunt pentru mine. Baza activităţii mele a fost, totuşi, moda, am lucrat ani întregi în modă. Acum, singura legătură pe care o mai am cu moda e shopping-ul”, spune, zâmbind, fostul model. 

În 1983, Pamela l-a întâlnit pe Demis Roussos, cu care s-a căsătorit. Ei au fost împreună timp de 10 ani şi au rămas buni prieteni. În această perioadă, ea a lucrat ca PR al cântăreţului.

In 2004, s-a căsătorit cu Indrei Raţiu (fiul lui Ion Raţiu) şi s-a mutat la Turda, unde se ocupă de proiectele familiei. Este director executiv al Fundaţiei Caritabile a familiei Raţiu, administrator al Turda Development, iniţiator şi coordonator al proiectului hotelier „Ratz de Nagylak”, preşedinte al Asociaţiei Transilvania Fest, membru al consiliului director al Centrului Raţiu pentru Democraţie (CRD),  preşedinte al filialei din SUA a Fundaţiei Raţiu.

Ea a iniţit programul CRD de combatere a traficului de persoane „Nu e de vânzare - Alege pentru binele tău”, Clubul de Debate, Atelierul de Teatru şi Centrul de Voluntariat. 

Pamela Raţiu a primit Medalia „Regele MIHAI I pentru Loialitate”, în 2011.

27 mai 2021

EVO MORALES, un presedinte neafiliat unchiului Sam

  Eu, președintele Boliviei, răpit în Europa 


 La data de 2 iulie s-a produs unul dintre cele mai neobișnuite evenimente din istoria dreptului internațional: interzicerea survolului avionului prezidențial al statului Bolivia, pe deasupra teritoriului francez, spaniol, italian și portughez, culminând cu blocarea lui pe aeroportul din Viena timp de paisprezece ore. Câteva săptămâni mai târziu, acest atac asupra vieții membrilor unei delegații oficiale, comis de state considerate a fi democrate, care respectă legea, continuă să trezească indignare in rândul cetățenilor, a organizațiilor sociale și din partea multor persoane din toată lumea. Ce s-a întâmplat de fapt? Eram la Moscova și, cu câteva momente înainte de începerea întâlnirii cu dl. Vladimir Putin, un asistent m-a alertat cu privire la unele dificultăți tehnice: mai exact, imi era imposibil să merg în Portugalia (de la Moscova), așa cum fusese planificat inițial. Cu toate acestea, când s-a încheiat întâlnirea cu președintele rus, imi era deja clar că problema nu era de natură tehnică. Din La Paz, ministrul nostru pentru afaceri externe, domnul David Choquehuanca, reușește să organizeze o escală în Las Palmas de Gran Canaria, Spania și să valideze un nou plan de zbor. Totul părea să fie în ordine. Cu toate acestea, în timp ce eram în aer, colonelul de aviație Celiar Arispe, care conducea și grupul aerian prezidențial și care pilota în acea zi avionul, vine să mă vadă: „Parisul ne retrage autorizația de survol! Nu mai putem intra în spațiul aerian francez”. Surpriza lui era legată de preocuparea faptului că tocmai eram pe punctul de a trece pe desupra Hexagonului. Desigur, am putea încerca să ne întoarcem în Rusia, dar riscăm să rămânem fără kerosen. Prin urmare, colonelul Arispe a contactat turnul de control al aeroportului din Viena pentru a solicita autorizația de a efectua o aterizare de urgență. Dorim să mulțumim autorităților austriece pentru „unda verde” primită. Instalat într-un mic birou care mi-a fost pus la dispoziție la aeroport, aflat în mijlocul unei discuții cu vicepreședintele meu, dl Alvaro García Linera, și cu dl Choquehuanca, pentru a decide in privința următorilor pași, dar mai ales pentru a înțelege motivele deciziei francezilor, moment in care pilotul m-a informat că și Italia ne refuză intrarea în spațiul său aerian. În acel moment am primit o vizită a ambasadorului spaniol în Austria, dl Alberto Carnero, care imi spune că tocmai ce a fost aprobat un nou plan de zbor pentru Spania. Doar că, explică el, va trebui mai întâi să inspecteze avionul prezidențial. Este chiar o condiție sine qua non pentru plecarea noastră către Las Palmas din Gran Canaria. Când l-am întrebat care sunt motivele acestei cerințe, domnul Carnero menționează numele domnului Edward Snowden, angajat al unei companii americane, căreia Washingtonul îi subcontractase unele dintre activitățile sale de spionaj. I-am răspuns că îl cunosc pe dl. Snowden doar din ce am citit in presă. De asemenea, i-am amintit diplomatului spaniol, că țara mea respectă convențiile internaționale și în niciun caz nu căutam să extrădez pe cineva în Bolivia. Domnul Carnero era în contact permanent cu subsecretarul spaniol pentru afaceri externe, dl Rafael Mendívil Peydro, care îi cerea în mod evident să insiste. „Nu vei inspecta acest avion – a trebuit să mă impun. Dacă nu credeți ce vă spun, inseamnă că îl faceți mincinos pe președintele statului suveran Bolivia”. Diplomatul iese să ia instrucțiuni de la superiorii săi înainte de a reveni. Apoi mă roagă să-l invit să „bea o cafea” în avion. „Dar mă iei drept delincvent?”, îl întreb eu. „Dacă vrei să urci în acest avion, va trebui să o faci cu forța. Și nu voi opune rezistență unei operațiuni militare sau polițienești, pentru că nu-mi pot permite”. Cu siguranță că ambasadorul s-a speriat și a exclus opțiunea forței, nu fără să-mi spună că, în aceste condiții, nu va putea autoriza planul nostru de zbor. „La ora 9 dimineața vă vom spune dacă puteți sau nu să plecați. Până atunci vom discuta cu prietenii noștri”, îmi explică el. „Prieteni”?. „Dar cine sunt acești ‘prieteni’ din Spania, la care vă referiți? Franța și Italia, fără îndoială”. Refuză să-mi răspundă și se retrage… Profit de acest moment pentru a discuta cu președinta Argentinei, Cristina Fernández, un excelent avocat, care mă îndrumă în probleme juridice, precum și cu președinții Venezueleni și Ecuadorului, Nicolás Maduro și Rafael Correa, ambii foarte preocupați de soarta noastră. Președintele Correa mă sună înapoi de mai multe ori pe parcursul zilei pentru a verifica situația. Această solidaritate îmi dă putere. „Evo, nu au dreptul să-ți inspecteze avionul!”, îmi repeta. Știam că un avion prezidențial se bucură de același statut ca și ambasada. Acest sfat și sosirea ambasadorilor din Alianța Bolivariană pentru Popoarele Americii Noastre (ALBA) imi intăresc hotărârea de a rămâne ferm. Nu, nu vom oferi Spaniei sau oricărei alte țări – Statelor Unite cu atât mai puțin decât altora – satisfacția inspecției aeronavelor noastre. Ne vom apăra demnitatea, suveranitatea și onoarea țării noastre, măreața noastră patrie. Nu vom accepta niciodată acest șantaj. Ambasadorul Spaniei reapare. Îngrijorat și nervos, îmi spune că în sfârșit am toate autorizațiile și pot pleca. În cele din urmă, decolăm… Această interdicție de zbor decretată simultan de patru țări și coordonată de Agenția Centrală de Informații (CIA) împotriva unei țări suverane, cu singurul pretext că, probabil, îl transportam pe domnul Snowden, scoate la lumină greutatea politică a principalei puteri imperiale, Statele Unite.. Până pe 2 iulie (data sechestrării noastre), toată lumea ințelegea că statele au agenții de securitate pentru a-și proteja propriul teritoriu și populația. Dar Washingtonul a depășit limitele imaginabilului. Încălcând toate principiile bunei-credințe și convențiile internaționale, au transformat o parte a continentului european în teritoriu colonizat. O insultă adusă drepturilor omului, una dintre realizările Revoluției Franceze. Spiritul colonial care a condus la subjugarea mai multor țări în acest mod, demonstrează încă o dată că Imperiul nu tolerează limite – juridice, morale sau teritoriale. Acum este clar în ochii întregii lumi că, pentru o astfel de putere, orice lege poate fi încălcată, orice suveranitate violată, orice drept uman ignorat. Puterea Statelor Unite stă desigur, în forțele sale armate implicate în diferite războaie de invazie și susținute de un complex militar-industrial extraordinar. Etapele intervențiilor lor sunt bine cunoscute: după cuceririle militare, impunerea comerțului liber, o concepție singulară a democrației și, în cele din urmă, supunerea populației la voracitatea multinaționalelor. Mărcile de neșters ale imperialismului – fie el militar sau economic – au desfigurat Irakul, Afganistanul, Libia, Siria. Țări printre care unele au fost invadate sub suspiciunea că dețin arme de distrugere în masă sau adăpostesc organizații teroriste. Țări în care mii de oameni au fost uciși, fără ca Tribunalul Penal Internațional să fi luat vreo măsură. Dar puterea americană provine și din acțiuni subterane destinate răspândirii fricii, șantajului și intimidării. Printre rețetele pe care Washington le folosește cu ușurință pentru a-și menține statutul este și „pedeapsa exemplară”, în cel mai pur stil colonial, care a dus la reprimarea indienilor din Abya Yala. Acum se îndreaptă impotriva popoarelor care au decis să se elibereze, dar și asupra liderilor politici care au ales să guverneze pentru cei slabi. Memoria acestei politici de pedeapsă exemplară este încă vie în America Latină: gândiți-vă la loviturile de stat împotriva lui Hugo Chávez în Venezuela în 2002, împotriva președintelui Honduras, Manuel Zelaya, în 2009, împotriva dlui Correa în 2010, împotriva președintelui paraguayean Fernando Lugo în 2012 și, desigur, împotriva guvernului nostru în 2008, sub conducerea ambasadorului american în Bolivia, domnul Philip Goldberg. „Exemplul” este dat astfel încât nativii, muncitorii, țăranii, mișcările sociale să nu îndrăznească să ridice capul împotriva claselor dominante. „Exemplul” este dat pentru a-i îndoi pe cei care rezistă și a-i terorizează pe ceilalți. Dar un „exemplu” care îi face acum pe cei umili de pe acest continent și din lumea întregă să își dubleze efortul pentru unitate și a-și întări luptele. Atentatul căruia i-am fost victime dezvăluie cele două fațete ale aceleiași opresiuni, împotriva cărora popoarele au decis să se revolte: imperialismul și geamănul său politic și ideologic, colonialismul. Răpirea unui avion prezidențial și a echipajului său – pe care trebuia să le considerăm de neconceput în secolul XXI – ilustrează supraviețuirea unei forme de rasism în unele guverne europene. Pentru ei, indienii și procesele democratice sau revoluționare în care sunt angajați reprezintă obstacole în calea civilizației. Acest rasism se refugiază acum în aroganță și în cele mai ridicole explicații „tehnice” pentru a masca o decizie politică născută într-un birou de la Washington. Iată deci guverne care și-au pierdut chiar și capacitatea de a se recunoaște colonizate și care încearcă să protejeze reputația stăpânului lor. Cine spune imperiu spune colonii. După ce au ales să respecte ordinele primite, unele țări europene și-au confirmat statutul de țări supuse. Natura colonială a relației dintre Statele Unite și Europa a devenit mai puternică de la atacurile din 11 septembrie 2001 și a fost dezvăluită tuturor în 2004, când a devenit cunoscută existența zborurilor ilegale de avioane cu militari americani care transportau presupuși prizonieri de război la Guantánamo sau la închisorile europene. Acum știm că acești presupuși „teroriști” au fost supuși torturii; o realitate pe care chiar organizațiile pentru drepturile omului o ignoră adesea. „Războiul împotriva terorismului” a redus vechea Europă la rangul de colonie; un act neprietenos, dacă nu ostil, care poate fi interpretat ca o formă de terorism de stat, prin faptul că pune viața privată a milioane de cetățeni la voia capriciilor imperiului. Dar afrontul la adresa dreptului internațional reprezentat de sechestrarea noastră va constitui probabil un punct de ruptură. Europa a dat naștere celor mai nobile idei: Libertate, Egalitate, Fraternitate. A avut o contribuție semnificativă la progresul științific, la apariția democrației. Acum nu mai este decât o palidă figură a ei: un neo-obscurantism amenință popoarele unui continent care, cu câteva secole în urmă, a luminat lumea cu ideile sale revoluționare și a stârnit speranța. Sechestrarea noastră ar putea oferi tuturor popoarelor și guvernelor din America Latină, Caraibe, Europa, Asia, Africa și America de Nord oportunitatea unică de a construi un bloc unit care să condamne atitudinea nedemnă a statelor implicate în această încălcare a dreptului internațional. Este, de asemenea, o oportunitate ideală de a intări mobilizarea mișcărilor sociale în vederea construirii unei alte lumi, a frăției și complementarității. Depinde de oameni să o construiască. Suntem siguri că popoarele lumii, în special cele din Europa, simt că agresiunea la care am fost supuși îi afectează și pe ei și pe ai lor. Și interpretăm indignarea lor ca pe un mod indirect de a ne oferi scuzele pe care ni le refuză încă unele dintre guvernele responsabile. 

Evo Morales Președintele statului plurinațional al Boliviei