8 ian. 2012

Exempli gratia


Trăim într-un timp nesigur dar nu plicticos,  tumultos dar nu înflăcărat, agasant, stresant. 
Ne îndulcim cu speranţa unui  viitor binefăctor, izbăvitor, miraculos de frumos, tămăduitor dacă nu mântuitor.

Nu mai e loc ca să trăim în trecutul imaginativ. În desaga moştenirii  privim cu un aer de superioriate, deşi din acel trecut, chiar destul de  îndepărtat, am mai avea câte ceva de învăţat. Suntem destul de învăţaţi şi prea vanitoşi ca să privim  în oglinda dinapoia noastră, şi prea măgulitori, chiar servili şi  înfometaţi când scrutăm orizontul  din faţa noastră. Am vrea mai mult şi din ceea ce avem. 

Rămânem trecători, zilieri, înflăcăraţi spre dimineaţa,  orbecăim  pe la amiază,  ca înspre seară să ne regăsim plicticoşi, agasanţi, obosiţi.

O mai fi iară o regină ca misterioasa regină din  SABA? Regină o mai fi, dar,  nu-i deajuns. Ne-ar mai trebui şi un nou rege cum a fost regele SOLOMON.  Pe când regina, fie ea şi din SABA,   ar lăuda înţelepciunea regelui, regele,  fie el şi SOLOMON, de îndată, fără  mândrie şi prejudecată, i-ar îndeplini toate dorinţele.


                                       
                                           (Sursa foto:  www.canvasreplicas.com/francesca.htm )   
O reprezentare artistică a vizitei pe care regina din Saba  a făcut-o regelui Solomon. Frescă pictată de maestrul renascentist Piero della Francesca din Arezzo, Italia.


În cadrul unei serate, să ne-o închipuim, regina din SABA i-a dat regelui SOLOMON spre dezlegare o ghicitoare: Ce înseamnă când şapte ies, nouă intră, doi prepară băutura şi unul bea?    

29 dec. 2011

A Hooo!

Aho, aho, copii şi fraţi,

Staţi puţin şi nu plecaţi,

La fereastră vă alăturaţi,

Pluguşoru’ lecturaţi!

Anu' ăsta ce stă să  plece!

N-a fost cel mai bun din ultimii zece.

Cu scandaluri, intrigi, dispute, televizate

A fost ca-n război  pe redute, frate!

Ne-a adus criză la bilă şi-n piept angină,

De-i întrebi, nimeni nu-i de vină.

Ia mai mânaţi măi!

Şi daţi în ei cu biciu'!

Aho! Hooo!

Semne bune Anu' ce vine are?!

Când banul de la  femei  l-au împrumutat,

Viitorul copiilor l-au amanetat.

Cu acelaşi om mic şi umil la guvernare

Banu' încape pe mâini clientelare. 

Ia mai mânaţi măi!

Şi asmuţiţi pe ei dulăii!

Aho! Hooo!

Semne bune Anu' ce vine are?!

Cu şefa Camerei, cu mintea cât un grăunte,

Legea, fărădelege, trece ca un zbor de erete.

Cu acelaşi preşedinte, fost guşar,

Lacheii joacă traşi de păpuşar.

 Ia mai mânaţi flăcăi,

Şi daţi în ei cu biciu' 

Să le crape obrazu', şoriciu',

Aho! Hooo!

Semne bune Anu' ce vine are?!

Aho, aho copii şi fraţi

Staţi puţin şi nu plecaţi,

Şi pe blog vă adunaţi

Anu' Nou să-ntâmpinaţi !

Mâine Anu'  se-noieşte,

Pe toţi Omu' vă iubeşte,

Şi aşa vă blogosloveşte :

Să fiţi sănătoşi, buni , voioşi,
Iar cu semenii nevoiaşi,
Să fiţi milostivi şi darnici
Să nu fiţi mânioşi şi falnici!
Hăi! Hăi! să nu fiţi răi!
Să fiţi demni, să fiţi oneşti, să nu puneţi botul
Pentru un pumn de mălai să nu le daţi votul!
Iar la Anu' ce vine pe cei buni să-i votaţi bine!
Luaţi aminte măi! Hăi! Hăi! 
Semne bune Anu' ce vine are!
Semne bune de belşug, 
Pentru brazda de sub plug!
La Anu' şi La Mulţi Ani!