Ștefan Ciubotărașu s-a născut în 21 martie 1910, în satul Lipovăț din județul Vaslui, într-o familie de țărani săraci.
Ştefan Ciobotăraşu a parcurs clasele primare la şcoala din localitatea natală, sub îndrumarea învăţătoarei Melania Teodorescu. Când în localul şcolii a fost improvizat un spital de campanie şi un sediu al Crucii Roşii, elevii au învăţat în biserica din sat, cu hramul “Sfântul Gheorghe”. În această perioadă, tânărul Ştefan este fermecat de peisajele sălbatice ale plaiurilor natale şi de vechile obiceiuri ale satului moldovenesc, după cum mărturisea viitorul mare actor, peste ani: “Mi-aduc aminte că-n pruncia mea, luna asta, decembrie, era un fel de lună a miracolelor… Uite-aşa, cam pe-acum, începeau copiii să pocnească din harapnic, să-şi facă buhaie şi altele şi să înveţe pluguşorul. Flăcăii se adunau la repetiţii, sub mâna unui staroste, care era şi „cămăraşul” (casierul) trupei şi care-şi adjudeca şi … rolul cel mai gras…”.
Prin anii 1921-1922, a sosit la București (cu un tren marfar; tatăl său lucra la regionala CFR), pentru a învăța meseria de pantofar, așa cum hotărâseră părinții. A rămas trei ani, însă tânărul nu era atras de această meserie şi profitând de faptul că la prăvălie îşi făcea încălţări şi lumea bună a teatrului, Ciobotăraşu primea în loc de bacşiş bilete la teatru, această artă atrăgându-l tot mai mult pe tânărul ucenic. A avut primul contact cu „gustul de otravă dulce al teatrului”, potrivit propriei mărturisiri.
A fost vrăjit de spectacolele “Înşir-te mărgărite”, „O scrisoare pierdută” sau “Puterea întunericului”, în care evoluau actori în vogă la acea vreme, precum Ion Morţun, Iancu Petrescu sau Iancu Brezeanu.
A lucrat timp de un an, ca ucenic la un atelier de pictat firme. În 1924, într-o noapte friguroasă de octombrie, a hotărât să se întoarcă acasă, dezamăgit de mizeria traiului cotidian. Această perioadă, în care părinții săi s-au mutat în Vaslui, actorul a numit-o „întoarcerea acasă”. La îndemnul mamei, se înscris la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, sărind peste câte două clase. Aici a debutat literar în paginile revistei liceului, întitulată „Năzuința”, și în paginile ziarului local, „Vasluiul”, sub pseudonimul Ciciricea (numele unui clovn popular).
Împreună cu un coleg, a scos câteva numere ale unei reviste minuscule, „Uzina de umor”, iar mai târziu, la Iași, revista „Humorul literal”. A contribuit atunci și ulterior cu poezii, sonete și amintiri în paginile revistei „Luceafărul”. În 1929 a absolvit liceul și s-a hotărât să plece la Iași, unde s-a înscris la Conservatorul de muzică și artă dramatică. Bacalaureatul și l-a dat în 1932 la Bârlad.
A traversat o perioadă dificilă în anii ’30, prin faptul că proveniența socială determina închiderea multor uși. Încă de la admitere a fost remarcat de poetul Mihai Codreanu. Acesta i-a fost profesor protector și i-a oferit o bursă când a aflat că Ciubotărașu avea talent literar. În 1932 și-a satisfăcut stagiul militar într-o subunitate de mitraliori.
Îndemnat de protectorul său, s-a înscris la facultatea de istorie, însă preocuparea de bază i-a fost poezia și publicarea în revistele locale la care contribuiau scriitori și poeți marcanți, între care George Topârceanu, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu. Acesta din urmă îl remarca la o sărbătoare a conservatorului, în cadrul căreia Ciubotărașu a declamat o poezie. Debutul ca actor a avut loc în 1934 și a fost angajat al acelui teatru timp de 14 ani. Piesa de debut a fost Macbeth.
Primul succes l-a avut cu rolul contelui Alexis Czerny, deşi monorol, în piesa Ţarina de Melchior (Menyhért) Lengyel. În 1945 s-a mutat în capitală unde a jucat la teatrele Alhambra, Comedia şi teatrul Victoriei, stabilindu-se pe un registru interpretativ de comedie. În 1948 teatrele au fost restructurate, iar Ciubotăraşu a fost repartizat la Arad, la primul teatru de stat din ţară. Aici a desfăşurat şi o activitate de instructor artistic. În 1950 a revenit la Bucureşti, unde a fost solicitat la Teatrul Naţional. În capitală a început perioada sa în care a realizat roluri de consistenţă uriaşă. A jucat mult şi variat, fiind supranumit „actorul celor 300 de roluri”.
În 1959 a jucat în Desfășurarea, Brigada lui Ionuț, Valurile Dunării, Telegrame, în Mândrie (1960), în Pădurea spânzuraților (1964), film regizat de Liviu Ciulei și premiat cu premiul pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 1965; în Războiul domnițelor (1969) în regia lui Virgil Calotescu, în Columna (1969) în regia lui Mircea Drăgan, film premiat cu diploma de merit la festivalul internațional de film de la Adelaide, Australia (același an). În 1968, a jucat și în Legenda (în regia lui Andrei Blaier). A jucat într-o mulțime de roluri în piese de teatru și multe piese de teatru radiofonic. Premii: în 1964, premiul pentru interpretare masculină la Festivalul Național al Filmului de la Mamaia.
Nu a neglijat nici domeniul literar, scriind poezie până în ultimele clipe ale vieţii. A jucat într-o mulţime de roluri în piese de teatru şi multe piese de teatru radiofonic.
Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, actorului Ștefan Ciubotărașu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.
În dimineața zilei de 27 august 1970 s-a stins din viață când aștepta mașina care urma să-l ducă la Pitești pentru a turna filmul Așteptarea.