Marea umilință
Ferice, dar, de voi, prieteni morți
Că nu vedeți cum ni se sparge țara
Cum lupii trag cămașa ei la sorți
Și-n iarnă ni se schimbă primăvara.
Eu pe-ntuneric scriu acest poem
Niște nemernici iar ne-au stins lumina
Pe cine să înjur sau să blestem
Când noi, românii, purtăm toată vina?
Și gazele, ca mâine, s-or opri
Pe urmă vom bea apă ruginie
Trăim calvarul ăsta zi de zi
Drum bun spre Evul Mediu, Românie!
Nici n-ai unde să suni, toți se ascund
Ești prizonierul neamurilor proaste
La Primărie? Ești prea rupt în fund!
La Minister? Te bate la trei coaste!
Nici o instanță nu te bagă-n seamă
Nici nu exiști, tu, cetățean de rând
Țesutul societății se destramă
Iar statul e doar un vampir flămând.
Tu nu mai știi ce-i ăla „trai decent”
În beznă stai, te speli cu apă rece
Mai cald e-afară ca-n apartament
Exterminați suntem, din zece-n zece.
Îmi beau cafeaua trist și gânditor
Nu mai fumez, dar viciul tot mă mușcă
Regret profund că sunt doar scriitor
Aș da stiloul astăzi pe o pușcă.
Aprind o lumânare și mă văd
În casa scundă, a copilăriei
Când vijelia-n pomi făcea prăpăd
Dar îngeri zdraveni țineau piept urgiei.
Însă atunci era după război
Rănită era țara, și datoare -
Acum, ea este pradă la strigoi
Și sclava unei Mafii-ngrozitoare.
Am dat lumina, gazele și apa
Pe mâna unor mercenari străini
Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa
Scot bani din piatră seacă și din spini.
Nu ne putem gospodări în viață?
Ajuns-am un popor de retardați?
Atunci e clar: scuipați-ne în față!
Ne place să fim viermi? Să fim călcați!
Umilitoare e această stare
Să nu mai ai nimic în țara ta
Să vezi cum ultima redută moare
Și să te rogi de moarte să te ia.
Eu vă invidiez, amici plecați
În altă lume, unde e lumină
Acolo sunteți, toți, surori și frați
Și beți nectar, nu apă cu rugină.
V-a luat la vreme Dumnezeu la cer
Eu văd în asta, poate, o răsplată
El v-a ferit de acest timp mizer
Când țara noastră e crucificată.
Când lumea plânge-n pumni și n-are bani
Nici de mâncare, sau medicamente
În timp ce politrucii talibani
Fac și desfac Guverne, Parlamente.
E un dezastru grav și general
Mai jos de-atâta chiar că nu se poate
Mai bine-n groapă decât la canal
Și cred că doar războiul mondial
Ne poate vindeca de lașitate!
Că nu vedeți cum ni se sparge țara
Cum lupii trag cămașa ei la sorți
Și-n iarnă ni se schimbă primăvara.
Eu pe-ntuneric scriu acest poem
Niște nemernici iar ne-au stins lumina
Pe cine să înjur sau să blestem
Când noi, românii, purtăm toată vina?
Și gazele, ca mâine, s-or opri
Pe urmă vom bea apă ruginie
Trăim calvarul ăsta zi de zi
Drum bun spre Evul Mediu, Românie!
Nici n-ai unde să suni, toți se ascund
Ești prizonierul neamurilor proaste
La Primărie? Ești prea rupt în fund!
La Minister? Te bate la trei coaste!
Nici o instanță nu te bagă-n seamă
Nici nu exiști, tu, cetățean de rând
Țesutul societății se destramă
Iar statul e doar un vampir flămând.
Tu nu mai știi ce-i ăla „trai decent”
În beznă stai, te speli cu apă rece
Mai cald e-afară ca-n apartament
Exterminați suntem, din zece-n zece.
Îmi beau cafeaua trist și gânditor
Nu mai fumez, dar viciul tot mă mușcă
Regret profund că sunt doar scriitor
Aș da stiloul astăzi pe o pușcă.
Aprind o lumânare și mă văd
În casa scundă, a copilăriei
Când vijelia-n pomi făcea prăpăd
Dar îngeri zdraveni țineau piept urgiei.
Însă atunci era după război
Rănită era țara, și datoare -
Acum, ea este pradă la strigoi
Și sclava unei Mafii-ngrozitoare.
Am dat lumina, gazele și apa
Pe mâna unor mercenari străini
Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa
Scot bani din piatră seacă și din spini.
Nu ne putem gospodări în viață?
Ajuns-am un popor de retardați?
Atunci e clar: scuipați-ne în față!
Ne place să fim viermi? Să fim călcați!
Umilitoare e această stare
Să nu mai ai nimic în țara ta
Să vezi cum ultima redută moare
Și să te rogi de moarte să te ia.
Eu vă invidiez, amici plecați
În altă lume, unde e lumină
Acolo sunteți, toți, surori și frați
Și beți nectar, nu apă cu rugină.
V-a luat la vreme Dumnezeu la cer
Eu văd în asta, poate, o răsplată
El v-a ferit de acest timp mizer
Când țara noastră e crucificată.
Când lumea plânge-n pumni și n-are bani
Nici de mâncare, sau medicamente
În timp ce politrucii talibani
Fac și desfac Guverne, Parlamente.
E un dezastru grav și general
Mai jos de-atâta chiar că nu se poate
Mai bine-n groapă decât la canal
Și cred că doar războiul mondial
Ne poate vindeca de lașitate!
Regretaţilor mei amici Eugen Barbu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Fănuş Neagu, Gh. Eminescu, Ion Voicu, Aristide Buhoiu, Mircea Muşat, Mihai Ungheanu, Raoul Şorban, Sergiu Nicolaescu, Anca Petrescu, Ştefan Iordache, Antonie Plămădeală, Constantin Galeriu.
