Aprecieri critice despre Mihai Eminescu

“Numai poetul,
 Ca pasari ce zboara
Deasupra valurilor,
Trece peste nemarginirea timpului: In ramurile gandului, I
sfintele lunci, U
pasari ca el S
intrec in cantari.” M
Eminescu

Cu  Eminescu apare in literatura europeana ultimul mare poet romantic, pastrand in existenta si opera sa conturul caracteristic al dramei artistilor romantici. Nazuind necontenit spre un plan de viata superior etic si artistic, cautand cu patos adevarul si refuzand consecvent compromisul, Eminescu s-a aflat in permanent conflict  cu lumea vremii sale din pricina noncomformismului, a sinceritatii in faptele de viata si a inaltimii de gandire, dublata de o sete de cunoastere absoluta. Zoe Dumitrescu Busulenga

A iubit nemarginit valorile vietii, a cautat in ele granitul absolutului si, negasindu-l, din amaraciune fata de faza istorica in care i-a fost dat sa traiasca, si din durere, sfasiere si revolta fata de marginirea fiintei omenesti, atagaduit ... Aici sta marea taina a atitudinii eminesciene. D. Caracostea

 L-am idolatrizat intotdeauna pe Eminescu si daca n-am comentat niciodata opera lui este pentru ca viziunea lui despre lume imi este foarte, apropiata. Tot ce este negativ in el, tot ce este spaima in lume, eu in el o regasesc. Nimic nu te paralizeaza in asa masura pe cat afinitatea intemeiata pe admiratie. Emil Cioran 

Era o frumusete! O figura clasica incadrata de niste plete mari negre; o frunteinalta si senina; niste ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vedea ca cineva este inauntru; un zambet bland si adanc melancolic. Avea aerul unui sfant tanar coborat dintr-o veche icoana, un copil predestinat durerii, pe chipul caruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.  Ion Luca Caragiale 

Eminescu (…) a fost si ramane cea mai coplesitoare marturie despre forma inegalabila pe care o poate atinge geniul creator romanesc, atunci cand se alimenteaza din adancimile fertile si insondabile ale unui fond autentic. Stefan Augustin Doinas

Recitindu-l pe Eminescu ne reintoarcem, ca intr-un dulce somn, la noi acasa. Mircea Eliade 

Eminescu este unul din exemplarele cele mai splendide pe care le-a produs umanitatea. Avem convingerea cã daca mai traia, sanatos, incã douazeci de ani, el ar fi fost considerat, fara putinta de contestare, ca unul din cei mai mari creatori de poezie din intreaga literatura a lumii. [...] Dar Eminescu nu este numai un poet de geniu. Este ceva mai mult. El este cel dintai care a dat un stil sufletului romanesc si cel dintai roman in care s-a fãcut fuziunea cea mai serioasã a sufletului daco-roman cu cultura occidentala. Garabet Ibraileanu

 Eminescu e intruparea literara a constiintei romanesti, una si nedespartita. Nicolae Iorga

Cantaret al elanurilor omenesti indreptate spre scrutarea universului si al umanitatii ancorate in viata sociala ... Eminescu s-a aplecat cu aceeasi cuprinzatoare intelegere si asupra vietii intime a omului. A cantat sperantele, dorintele, modurile bucuriei omenesti de a se afirma prin dragoste si comuniune cu viata naturii, dar si modurile - mult mai numeroase in vremea sa - ale insatisfactiei sufletesti a omului, exprimate prin sentimentul singuratatii, al durerii de a nu fi inteles sau de a fi tradat in dragoste, afirmand… idealul unei vieti de onestitate si plinatate sufleteasca, de traire sincera si pasionata a sentimentelor. G. Munteanu 

Imi pare ca-l vad inca palid, slab, cu plete lungi lasate pe umar si cu privirea sa adanca si melancolica. O impreunare de asa mare talent si de atata modestie este ceva extraordinar. Lipsit cu totul de ambitie, el nu avea nici o aspiratie pentru imbunatatirea situatiei sale sociale si chiar materiale ... Moartea, de altminteri, era pentru Eminescu stingerea eterna, fericita nirvana a indienilor, a caror metafizica era obiectul studiilor sale neobosite si a meditatiilor sale adanci. Iacob Negruzzi

Prin Eminescu si mostenirea miraculos ramasa de la el, ni s-a facut un dar de care n-au avut parte alte culturi, fie si cele mari. La scara culturii noastre, functia lui Eminescu poate fi mai vie decat cea a lui Shakespeare in Anglia, sau a lui Goethe in Germania, caci el nu e un simplu poet, nici un simplu suflet nenorocit, ci o constiinta de cultura completa, de la deschiderea catre matematici, pe care abia le cunostea, pana la aceea catre istorie... Eminescu incepe cu haosul de contraste, spre a se sfarsi cu cel de nediferentiere totala... Dar ca si folclorul nostru, Eminescu este un fenomen originar. Constantin Noica 

Fata lui Eminescu e dubla: priveste odata spre noaptea comuna, a vegherii, a naturii si umanitatii, iar alta data spre noaptea fara inceput a visului, a varstelor eterne si a geniilor romantice ... in planetariul romantismului, singularitatea lui Eminescu prinde figura din aceasta fata cu doua profiluri: unul neptunic, nascut din spuma amara si din ape tanjind spre orizonturile lumii, celalalt plutonic, invapaiat de focul originar. Ion Negoitescu

Ca si muzica, poezia lui Eminescu scoate din enormul inconstient stari nebanuite de suflet, pe care le lasa cu nelamuritul lor si, exprimand inexprimabilul, ne face cunoscut, in clipe de fulger, profund sufletul nostru ...Farmecul acestei poezii se explica prin efectul ei asemanator cu al muzicii. De aici si senzatia de infinit pe care o da poezia lui Eminescu. Emotivitatea care este principiul explicativ al poeziei eminesciene a avut nevoie de imagini sugestive, de sonoritati de forma. Garabet Ibraileanu

Eminescu avea o cultura cu totul de carte; cu toate acestea, daca limbagiul si ideile erau straine, ramasese la dansul un fond aproape inconstient de aspiratiisi de nazuinte nationale. George Panu

Eminescu depaseste nu numai raza romantica, ci si toate celelalte antecedentecunoscute; intr-adevar, el ne apare drept unul din cei mai mari poeti ai categoriei departelui din intreaga literatura universala. Edgar Papu

El crescuse in Moldova, in Bucovina, la Sibiu, la Blaj, la Bucuresti, si in multele lui cutreierari, mereu in mijlocul poporului roman, citise cronicarii si multe carti bisericesti, cunostea literatura romana in toate fazele ei si n-am cunoscut om stapanit, deopotriva cu dansul, de gandul unitatii nationale si de pornirea de a se da intreg pentru ridicarea neamului romanesc. Ioan Slavici

Niciodata nu s-a vazut la noi un temperament de artist completat de-o cultura asa de vasta si de o originalitate atat de marcanta. In poezia noastra dulceaga si destul de ofticoasa, versul lui Eminescu se detaseaza intr-un relief izbitor. Simti indata ca ai de-a face c-un reformator ... E o necunoscuta vibrare de gandire si de sentiment.Alta limba, alta viata, cuvintele au suflet, culoare, forma, fiecare epitet e o explozie de lumina. Ce vigoare extraordinara si ce frumuseti ritmice, neatinseinca pana la el! Alexandru Vlahuta

ROMÂNA, LIMBA VECHILOR CAZANII

Cioran zicea, mai în glumă, mai în serios, că să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract. De ce e limba română așa o limbă unică? Nu că vrem noi, românii obișnuiți, ci c-o admiră de la înălțimea propriilor studii chiar lingviștii și istoricii străini, cărora nu le putem reproșa subiectivitatea. Așadar, azi, de Ziua Internațională a Limbii Materne (ziua este 31 august), să auzim 11 motive care saltă limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul „pietrelor” rare ale omenirii. 1. Româna e singura limbă romanică care a supraviețuit în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei). Altfel spus, popoare cuceritoare cu graiuri „bolovănoase”, puternice, care-au îngenuncheat limba latină pe oriunde au trecut. Mai puțin la noi. 2. Româna-i veche de 1700 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi. Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat „trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare. 3. Dintre limbile latine, doar româna are articolul hotărât „enclitic”, adică atașat la sfârșitul substantivului. Spunem „fata”, „băiatul”, „tabloul”, și nu „la fille”, „le garçon”, „le tableau”, cum ar fi în franceză. Chestia asta ne conferă o melodicitate intrinsecă-n grai, plus o concizie-n exprimare. Practic, ne e de-ajuns un singur cuvânt ca să ne facem înțeleși atunci când ne referim la un obiect sau la o ființă anume Ei, majoritatea popoarelor au nevoie de două cuvinte pentru asta. 4. „Se scrie cum se aude.” Se scrie cum se aude, dar vine la pachet cu sute de particularități de pronunție pe care noi, români fiind, le punem în aplicare ușor, natural, fără să le pritocim. N-avem nevoie de manualul de fonetică la capul patului pentru ca organul din cavitatea bucală să se miște într-un fel când rostim „ceapă”, și în alt fel când rostim „ea”. Chiar dacă grupul de vocale e același. Pentru vorbitorii de arabă, de pildă, regula asta se învață cu creionul sub limbă – sunt dintre cei cărora le vine greu. 5. Lingviștii spun că, cel mai și cel mai bine, româna s-ar asemăna cu dalmata, din care istoria păstrează doar câteva sute de cuvinte și propoziții. Problema cu dalmata e că nu mai circulă. Sunt 0 vorbitori de dalmată pe Terra în acest moment, și probabil c-așa vor rămâne până la finalul veacurilor. Dalmata a fost declarată limbă moartă pe 10 iunie 1898. Este data decesului ultimului ei vorbitor, croatul Tuone Udaina, care o stăpânea parțial. Înainte să moară, Udaina a mărturisit că limba îi e familiară încă din mica copilărie, că și-i amintește „ca prin vis” pe părinții lui conversând, uneori, în această limbă. 6. Româna e limba cu al treilea cel mai lung cuvânt din Europa. „PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ”, 44 de litere. Definește o boală de plămâni care se face prin inhalarea prafului de siliciu vulcanic. Interesant e că boala nu prea se face, deci nici cuvântul nu se folosește. 7. Limba română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două cuvinte. E vorba de „dor” și „doină”, două cuvinte intraductibile, concluzionează UNESCO. „Dor” și „doină” se comportă mai degrabă ca niște diamante roz decât ca niște alăturări de sunete – exprimă emoții într-atât de specifice culturii noastre încât traducerea lor în alte „glasuri” ar fi o contrafacere. Nu mai e nevoie să precizăm că tot ele trec drept cele mai bogate în sens substantive din română. 8. Alt aspect unic în lume, româna „dirijează” cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul e, vorba vine, „italienesc”, dar rânduielile gramaticale sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două registre, latin și slav. Concret, genul dativ și genitiv au aceeași formă (ca-n latină), timpul viitor și perfect se formează după o regulă hibrid între latină și slavă, dar infinitivul se evită (ca-n limbile slave). 9. Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători și expresii. Româna e printre puținele limbi în care „câinii latră și ursul merge”. E limba cu cele mai absurde imagini proverbiale, dar și limba în care proverbele, deși tot un fel de metafore, sunt considerate limbaj accesibil, limbaj „pe înțelesul tuturor”. Proverbele astea, spun specialiștii, exprimă cea mai intimă preocupare a poporului român – sensul să fie bogat, dar fraza scurtă. Să spui mult în foarte puține cuvinte (la asta se referea și Alecsandri în celebra „românul s-a născut poet”). Cu titlu de curiozitate, cele mai numeroase zicători autohtone au ca subiect înțelepciunea – aproximativ 25% din totalul frazelor-proverb. 10. La fel de luxuriantă se dovedește româna și-n ceea ce privește numărul de cuvinte. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ne dă de înțeles că româna-i între primele 8 limbi ale lumii. Ultima ediție a „Marelui Dicționar al Limbii Române” adună 170.000 de cuvinte. Asta-n condițiile în care autorii au lăsat de-o parte diminutivele, și alea vreo 30.000. 11. La cât de veche e pe teritoriul european, româna ar trebui să aibă dialecte – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada spaniolă-bască-catalană din Spania). Și totuși, nu-i cazul limbii române, în „curtea” căreia există graiuri și regionalisme, însă nu dialecte. Filologi ca Alexandru Philippide și Alf Lombard susțin că, iarăși, din punctul ăsta de vedere, româna e un fenomen fără precedent în lume… Referințe: limbaromana.md, theculturetrip.com, dictie.ro.