11 feb. 2015

Gestul Nutei, gestul unei fete de gasca

Sursa foto: stiripesurse.ro 


Gestul Nuţei -cu degetul pe nas-, gest  făcut fără pic de ruşine în plenul parlamentului, plen convocat special pentru a vota solicitarea DNA-ului de a fi urmarită penal şi arestată preventiv în trei dosare, a stârnit multe reacţii în mass-media. Unii plasează gestul în lumea interlopilor, a mafioţilor, alţii în curtea masonilor. Autoarea gestului explică în online că a dorit doar să transmită unei persoane dragi ei, că totul este ok! Dacă este aşa de ce l-a repetat şi a doua zi după seara petrecută la DNA, atunci când cobora pe scările ICCJ?, ca  doar se vedea pe sticlă că în afară de faptul că avea mâinile prinse în cătuşe, în rest era bine-merci, mergea pe picioarele ei şi nu avea mutra stâlcită. Mai degrabă este un mesaj către un "mare bărbat al neamului": - Eu sunt fată de gaşcă, nu am "sifonat", dar pentru asta nu mai sta ascuns în sânul familiei, ieşi în public cu o vorbă bună.

Iată ca protejatul ei, Traian Basescu, dupa ce iese din sediul "partidului de cinci procente", declară că nu o va abandona pe Elena Udrea şi că aceasta va fi capabilă să dovedească că-i nevinovată.

P.S.
Gaşca Udrei în vizorul  DNA:
OBREJA RUDEL, la data faptelor reprezentant al S.C. Europlus Computers S.R.L şi preşedintele Federaţiei Române de Box, cu privire la infracţiunile de două infracţiuni de spălare de bani, două infracţiuni de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală;
CORNEL RESMERIŢĂ, primarul municipiului Lupeni, cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru alţii;
LUNGU ŞTEFAN, la data faptelor consilier personal al ministrului al Dezvoltării Regionale şi Turismului Udrea Elena, fost administrator al SC Last Time Studio SRL, cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă; 
GHEORGHE NASTASIA, la data faptelor secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu privire la infracţiunea de luare de mită; 
GARDEAN MIRON DOREL, acţionar majoritar şi administrator al S.C. Termogaz Company S.A, societate specializată în lucrări de construcţii, cu privire la infracţiunile de cumpărare de influenţă şi instigare la abuz în serviciu; 
GARDEAN ADRIAN, reprezentant al S.C. Termogaz Company S.A, cu privire la infracţiunea de cumpărare de influenţă; 
LUPULESCU MIRON, director general al S.C. Termogaz Company S.A, cu privire la infracţiunile de cumpărare de influenţă, instigare la abuz în serviciu, spălare de bani şi evaziune fiscală.

Sursa: http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=5858