17 aug. 2011

Meditatie banala


Cum s-ar putea călători în trecut, sau în viitor? După nivelul de civilizaţie atins de fiecare. Cei de pe treapta de sus a scării civilizaţiei, coboară câteva trepte, călătoresc  în trecutul lor- prezentul oamenilor rămaşi pe treapat de jos…  Se vede la nemţi, dar şi la  englezi, atunci când vin la noi în ţară, refuzul de a nu se caza în capitală sau în marile oraşe din provincie. Ei caută acele aşezări  unde se trăieşte în aceleaşi condiţii ca ale strămoşilor lor. Un exemplu grăitor este venirea prinţului Charles în unele sate vechi din Transilvania. I-a plăcut aşa de mult de satul VISCRI încât localnicii cred că îi mângâie Dumnezeu pe creştet. O fi simţirea lor sinceră? (de ambele părţi) Or unii s-au săturat de prea binele civilizaţiei?  
  Simt ei  aceeaşi atracţie pe care o au unii de pe  la noi- mai ales cei rătăciţi prin marile oraşe- de a căuta  iarba verde de la marginea unei păduri sau de pe malul unui râu, dintr-un  imbold venit din  memoria ancestrală, răscolită  de fumul focului din vreascuri de brad?  … 

13 aug. 2011

Ziua muntelui Peon

A fost pe 6 august, o dată cu Schimbarea la faţă! Nu toţi munţii au o zi. Însă dintre munţii cei mai de vază, muntele Ceahlău (cândva i se spunea Peon) este un răsfăţat, are o zi a lui, o zi în care oamenii, mai mulţi ca în nicio altă zi, i se urcă pe creştet, sus pe culmile semeţe. I se spune şi muntele sfânt. Nu ştiu cât de mult i se potriveşte, însă aşa cum se ştie încă din vremuri străvechi a fost venerat: a fost altarul zeului Zamolxis. Pe zeu l-ar fi slujit Deceneu, Marele preot al dacilor de pe timpul domniei regelui Burebista. La noi erau altare înainte de naşterea mântuitorului Iisus(nu este o laudă!).
Schimbarea la faţă a lui Iisus a avut loc pe muntele Tabor, un munte mic ca înălţime, dar mare ca sfinţenie, ca har dumnezeiesc. Muntele Tabor se poate înrudi cu Peon- muntele sacru al străbunilor noştri daci.
Dacă nu ai ajuns sus pe culmea muntelui, de ziua lui, nu este nici o supărare (pentru munte!) poţi să-l urci în oricare altă zi(cu menţiunea că nu îl vei vedea pe Mitropolitul Moldovei). Muntele are atâta răbdare că de-am vrea nu am putem să o măsurăm într-o viaţă de om. Dacă nu poţi să urci pe munte (din motive lesene de înţeles), poţi să-l admiri de jos, de la poalele lui(nu garantează nimeni că vei simţi şi energia lui binefăcătoare!), fie dinspre partea cascadei Duruitoarea, fie dinspre partea de unde îşi are obârşia părâul Izvoru Muntelui. Văzut de aici, muntele îţi apare în toată splendoarea lui, puţin orgolios, dar şi blând prin marea lui întindere, de la apus la răsărit. E ca şi cum ai vedea un film 3D pe un ecran mare. Dacă doreşti să-l cuprinzi dintr-o privire, ar trebui să te retragi de la poalele lui, undeva mai înapoi, mult înapoi. Vei merge o bucată bună de drum pe Valea Bistriţei, de la Bicaz până la Piatra-Neamţ, de aici vei ţine drumul care te va duce la Târgu-Neamţ, dar, înainte de a intra în târg vei apuca la stânga spre Cetatea Neamţului. De aici, dintr-un loc mai potrivit, vei vedea că muntele Ceahlău îşi păstrează splendoarea sa ce dăinuie de mii de veacuri.Pentru a vedea mai multe detalii ar fi bine să te ajuţi de un binoclu!
Dacă nu, cu un pic de imaginaţie îl vei privi ca pe o catedrală a Moldovei! Vei distinge turnurile Toaca, Panaghia, dar şi pe misterioasa Dochia. Dacă vei avea norocul unei dimineţi însorite, vei vedea în depărtare "un uriaş cu fruntea-n soare"!... Drum bun!