10 nov. 2010

Flămând şi exaltat

Lui Grigore Flămându îi trecuse şi timpul în care a beneficiat de mila STAT-ului. După ajutor de şomaj ce ajutor să mai vină? Au venit cei de la GAZ şi i-au înfundat ţeava. Nu l-a afectat tare, se poate trăi şi fără gaz. Venise vremea să doarmă într-o atmosferă curată, fără resturi de gaze arse. 

La două zile, depărtare dintre mese, îşi frigea oul în tigaia de pe reşoul electric. Între cele două rare mese îşi omora timpul, stând în faţa televizorului. Nu urmărea nimic altceva decât emisiuni sportive, adică fotbal. Multe dintre meciuri le vedea de câteva ori, în reluare, fiindcă avea pe cablu multe canale sportive. Adormea cu Steaua şi se trezea cu Gaz Metan ... Ce-i mai înjura pe ăştia de la GAZ! 

Nu a durat mult acest nou mod de viaţă. Au venit cei de la LUMINĂ şi l-au scurtcircuitat, mai degrabă l-au lăsat în gol. Fără curent la priză eşti ca peştele pe uscat. Îţi numeri zilele... S-a dus să le spună celor de la CABLU să vină să-i taie legătura. Ăia chiar nu aveau de unde să ştie că lui Grigore Flămându îi bătea vântul prin prize... Mânca mâncarea rar şi rece, se culca în patul rece, se scula rece, ecranul era  negru ... 

Se apropia meciul Stelei cu olandezii de la Utrecht, se juca în Ghencea. Grigore  Flămându îşi frământă mintea, să găsească o cale de a vedea meciul ... Când ai mai tot timpul stomacul gol, mintea e tot timpul trează, merge brici. Grigore Flămându se sculă de dimineaţă, nu trebuia să se mai îmbrace, luă doar un rucsac în spate, aşa pentru a avea aliură de drumeag, ieşi din casa rece, părăsi oraşul-închisoare, întră în pădurea mărginaşă, ţinu poteca cu triunghi roşu, apoi cu pătrat galben, şi după vreo juma de zi de mers, pe cărare cu cerc portocaliu, ajunse sus, sus de tot pe vârful Postăvarul. Era o zi minunată de toamnă. Cerul te acoperea cu o pânză de un albastru... infinit, de se vedea departe dincolo de orizont ... Nu se înserase, aşa că oricât se chinui Grigore Flămându, nu putea să vadă ...stadionul din Ghencea. Aşteptă să vină noaptea ...să se aprindă nocturna. 

Nu se plictisea, aştepta călare pe o stâncă deasupra prăpastiei. Un urs flămând se apropie cu gândul de a se ospăta. Nici nu a schiţat un gest de căţărare, a mirosit că Grigoe Flămându are stomacul gol. A mai stat un timp să-şi ţină de urât, apoi cănd luceafărul apăru deasupra orizontului, ursul se depărta agale, mârâind în blana cafenie ...

De foame, sau de spaima ce i-o trase ursul, Grigore Flămându aţipi ... Era flămând după fotbal. Visă că e în faţa televizorului, şi căuta din telecomandă canalul pe care se transmitea meciul. De ciudă că nu-l găsise se trezi. 

Nu simţi frigul, era obişnit cu aerul rece de acasă. Se frecă la ochi ... se minună, săracul! 
În faţă avea un ecran mare plin cu stele ... la marginea de jos, un dreptunghi luminos, ca un teren de fotbal ... Da!, Griogore Flămându vedea stadionul din Ghencea! Nu desluşea numerele jucătorilor, dar îi ştia după cum aleargă... Nu vedea mingea , dar când stadionul a luat foc, de la petarde, a simţit bucuria imensă a golului mult aşteptat. 
Exaltat, Griogore Flămându a sărit în sus, ţopăind de bucurie, de pe vîrf de stâncă ... GOOOL! ...

7 nov. 2010

Cine pe cine, cine cu cine

E de tot plânsul  ce s-a întâmplat astăzi, duminică 7 noiembrie, la amiază! Când trupul neînsufleţit al poetului Adrian Păunescu se afla în biserica Boteanu, venise acolo de la Ateneu, unde poposise de cu seară, la  televiziunea publică, care nu transmitea acest eveniment în direct,  se derula Ultima ediţie ( !?)  cu un moderator  de la ştirile de pe  programul doi,  şi cu esistul Andrei Cornea   invitat de onoare şi nu chiar din întâmplare ...
 Acesta  se arătă  revoltat, indignat  că s-a permis depunerea sicriului  la Ateneu., că Ateneul este instituţie  a statului  şi  nu este privată... Cum de s-a permis aşa ceva? se întreba pe sine eseistul de la Dielema Veche.  Ştiam că filozofii sunt mai sofisticaţi, nu aruncă  ocări, de felul: un poet medicru, un manipulator de mase, şi  nu pălumieşte un om  al cărui trup nici nu ajunsese la locul de veci. Cât a trăit poetul, de  ce nu avut bărbăţia să-i vorbească în faţă?   Acesta e doar un semnal, e doar începutul denigrărilor din partea acelor care nu s-au ridicat niciodată la înălţimea omului, poetului Adrian Păunescu. Ultima ediţie va fi, cred, şi  ultima. A venit din nimic, şi a plecat doar după câteva minute. Mai sunt şi creştini la tevere! … De ce Ateneul a căpătat tentă portocalie? Or fi de vină culorile toamnei?

Visul duşmanilor s-a împlinit: nu mai pot ieşi din casă, cum aş fi putut până ieri. Să fie liniştiţi, eu devin un caz clasat pentru domniile lor.  ( Adrian Păunescu,  Scrisoare către urmaşii mei   )
În cimitirul Bellu, pe Aleea Scriitorilor, Andrei Păunescu este vecin cu  Mihai Eminescu şi Nichita Stănescu!

Durerea femeiască, scrisă de Adrian Păunescu, o cântă Tatiana Stepa: