30 apr. 2010

Vine prima zi de Mai

Astăzi nu-i Întâi de Mai! Mâine va fi! după calendar. Vremea astăzi este cum ar trebui să fie mâine. Natura e în sărbătoare. Zumzet, murmur, forfotă, triluri ... şoapte şi suspine. Pomii încărcaţi de flori, sunt ca miresele în faţa altarului. Verdele, Albu, Rozu, Galbenu, Violetu din florile pomilor sunt copiii veseli, zglobii ai Luminii. Nu mai zic de gâze! Sunt câtă frunză şi iarbă, de toate neamurile. Îţi închipui ce bucurie, ce dorinţi ascunse, ca ale unei fecioare, a cuprins-o pe Primăvară. Fecioara anotimpurilor, născută dintr-o iubire a sevei Pământului cu Lumina. Să o ţină Dumnezeu, şi mâine şi poimâine, aşa frumoasă ca şi azi!
Vine prima zi de Mai. Cum să o petrec? 1 Mai muncitoresc îmi răscoleşte amintiri, de-a valma, bune cu rele. Înainte vreme, pe când cinici ani erau egali cu patru şi jumătate de muncă, 1 Mai era ziua de măsură a gradelor de libertate. Astăzi când sunt liber, cu trei sau n minus unu grade de libertate, nu ştiu ce să fac cu ele.
Omul normal, care e în parametri, este ca o funcţie de mai multe variabile. Diferenţierea funcţiei în raport cu fiecare dintre ele, dă viteza acţiunilor, ale dorinţelor omului. Nu-i bine să fii o funcţie independentă de orice variabilă, derivata îţi este nulă şi devii paralel cu drumul pe care merge viaţa, e ca şi cum n-ai mai fi.Esti liberul absolut, te integrezi în el, devii frate cu guru şi soră cu misa.
Aşa că mă pretind o funcţie de mai multe variabile, şi mă derivez! Pentru mâine mă derivez în funcţie de una, de o singură dorinţă. Acţiune! Motor! Scena 1, La iarbă verde! În mijlocul naturii ce m-a născut şi care renaşte în fiecare primăvară. Ar trebui să fiu îmbâcsit, sătul de atâtea primăveri. Dar nu! De-aia este pusă în calea ei iarna, ca să o aştept ca pe o fecioară despletită.
Aşadar mâine o să merg în mijlocul ei, o să-i reaprind focul şă-şi reamintească de mine, o să-i cânt săltând, dănţuind ca un apaş, sau ca un babuin, sau ca un trac, sau ca un dac, şi o să-i aduc ofrandă ...
La ce te gândeşti? Eu la un grătar cu mici, cu muştar, cu pâine ţăranească, cu bere, cu vin şi cu ce-o mai fi.
Să trăiască Unu Mai! ... unu mai bine decât altul!

27 apr. 2010

Cafeaua de dimineaţă

Eu şi ea! Aşa ne întânim de fiecare dată. O clipă o întrezăresc în oglinda cafelei din ceaşcă! O lumină alunecă pe luciul ei catifelat, face o piruetă, oglinda cafelei se mlădie se lasă adâncită până la fundul de zaţ al ceştii, apoi ca prin minune revine, luciul cafelei se reface pentru a primi, ca într-o îmbrăţişare, o altă lumină de la Soare. Sorb lumina din cafea cu aceeaşi poftă, ca de viaţă, o las să-şi refacă oglinda, aceeaşi, catifelată, dar mai mică şi mai aproape de fundul de zaţ din ceaşcă...O lumină renăscută, obosită de drumul lung făcut de la Soare, fără prea multe piruete se prăbuşeşte pe luciul mătăsos al cafelei. De căldura ei, ca o povară, oglida se înconvoaie … Vai! Se vede zaţul de pe fundul ceştii! ...
O mai sorb încă odată cu toată lumina din ea …
Ceaşca rămâne tristă, goală, plânsă, cu dâre de zaţ pe margini şi pe fund. Zaţul rămas, e martor, ca praful amestecat cu sânge şi frământat de copitele taurului şi de bocancii toreadorului dintr-o arenă maură...
Pe pereţii ceştii, după scurgerea zaţului, se nasc insule albe ca de fildeş, pe care patinează raze cu capul în Soare...
Ele vin, vin umplând cu lumina lor tot golul ceştii.
Din zaţ ies aburi, nori aurii!
Este imaginea aburită, ceţoasă, plină de necunoscut a zilei ce abia s-a născut.
Inspirat de Incă o zi ... a Denisei