5 iun. 2008

Biletul

- Stai locului ! Ce te tot fluturi prin faţa mea!

Ioanid miroase a ghenă. Trebuie pus în cadă, muiat şi frecat cu perie aspră.

- Dute mai încolo, la masa aia joasă …da, poti să şezi în fotoliu, nu te murdăreşti … serveşte pizza de pe carton, toarnă-ţi suc din cutie !

De când n-o fi văzut mâncare, de se bat turcii la gura lui ?

- Nu ştiu cum să spun …

- Spune mulţumesc sau bogdaproste !

- Da, bodaproste ! Altceva vroiam să spun … mă simt aşa … nu m-am simţit niciodată aşa bine ca acu…

- Vrei să spui ca te-a atins aripa fericirii!

- Ce-o fi aia fericire ?

- Cum să-ţi explic … nu ştiu dacă este scris în constituţie … este ceea ce simţi cand scapi de o boală …când faci un lucru cât de mic dar pe care nu l-a mai făcut nimeni …când ajuţi pe un om să se ridice …când ai sufletul uşor… Oricum e ceva înălţător. Cel mai bine ar trebui să întrebi pe cel fericit.

- Unde-l gasesc ?

- Nu pot sa-ţi dau o adresa.

- Fericirea vine si nu mai pleaca ?

- Dimpotrivă, vine greu şi pleacă repede. Dacă o chemi nu vine niciodata !

- Sigur, pe la mine n-a trecut, sau a trecut ca o pasăre mică, mică şi n-am văzut-o.

- Adinioarea, mi-ai zis că te simţi asa, mai bine.

- Da, dar durerea din suflet n-o sa dispara până nu-mi găsesc mama. Nu vreau să fiu fericit, vreau să mă întâlnesc cu mama. Îmi pare rău că povestea mea ţi-a alungat fericirea. Înainte de a da eu buzna, erai fericit ?

- Da, îmi fătase pisica ! Fiecare om cu povestea lui. Hai să o lăsăm pe a mea şi să vedem ce facem cu a ta.

- Eu nu vreau să vă stau pe cap, dacă puneţi anuntul în ziar, eu vă zic din nou bodaproste şi am plecat.

- Până să pleci, spune-mi: ce îţi aminteşti tu despre mama-ta ?

- Pănă în clasa a patra, mă vizita o femeie ... cam o dată pe lună ... nu mi-a zis: eu sunt mama ta! îmi aducea dulciuri , hainuţe, dar cel mai mult îmi plăcea cum mă pupa la plecare. Odata, a şi fost ultima vizită, plecând spre poarta internatului, a început să plângă, când a scos batista din poşetă i-a căzut un cartonaş maro. L-am ridicat, am fugit să i-l dau, dar când am ajuns în stradă maşina ei plecase.

- Nu a plâns ea degeaba … avea ceva pe suflet… să nu-mi spui că ai aruncat cartonaşul.

- Mult timp l-am ţinut ca pe o amintire, când îmi vena dorul de ea, mă uitam la cartonaş şi-l pupam. M-a văzut un coleg, mi l-a luat, făcându-mă de băşcălie : prostul ăsta pupă biletul de tren! Eu nu ştiam cum arată un bilet de tren.

- Daca memoria ta e bună, ai o şansă, mica, dar ai, să-ti găseşti mama.
Ce scria pe bilet ? Îţi aminteşti ?

- E mult de-atunci, Baia-Mare … Satu-Mare. Da sigur era Satu-Mare!

- Ce bine îmi venea acu, dacă cultivam o relaţie la o
gazeta din acest oraş mai mare ca un sat !

3 iun. 2008

Ioanid

Strâng ziarul sul, bâzâitura de musca devenise insuportabilă … pleosc !.... bzzzz ! … pleosc !! …mă uit pe dosul sulului … nici o urmă ! …- Unde, spurcăciunea, te-ai aşezat ? Mătur cu privirea tavanul, … pereţii, … uşa …ai obosit mizerabilo! -Stai ca te lipesc eu de uşă!
Ma apropii fără să văluresc aerul, dau elan sulului din mână … scârţâitul uşii imi opreşte acţiunea ucigaşă … prin deschizătură se iveşte un cap cu părul laţos, cu o privire speriată, pe tricou-i jegos tocmai se aşezase musca…

- Nu da nene, nu ma lovi !

- Pe cine mata-n cur cauti ?

- …

- Hai, intra ! Inchide usa ! –intre timp musca disparuse.

Un baiat nu prea inalt, cu ochii mari si negri, in haine murdare, se oprise dupa doi paşi, se întoarse, cautându-mi privirea.

- De ce-ai venit, vrei bani ? Ia-i d-aici şi pleacă !

- Nu mă aştept să fiţi mai bun ca alţii, rogu-vă! ascultaţi-mă !

- Sigur că da, te ascult împărate !

- Eu de mic am fost abandonat, orfelinatul mi-a fost şi mamă şi casă. Aveam unde dormi, aveam şi ce mânca, puteam să învăţ şi chiar imi plăcea cartea, dar gândul că nu-mi cunosc mama mă neliniştea, îmi rodea sufletul. Mă întrebam aproape zilnic : cine-i femeia care m-a născut ? Până-ntr-o zi, eram mare, trecusem de-a opta, m-am înhăitat cu alţii şi am fugit.

- Tot n-am priceput, de ce-ai dat buzna peste mine?

- Am un mesaj, daca îl public, cine ştie, poate am noroc să-i găsesc. Am încercat de 1 Iunie, de ziua copilului, dar toţi, pe unde-am fost, mă scoteau afara cu şuturi-n cur.

- Dă-mi-l sa-l citesc !

Pe mine mă cheamă Ioanid, caut pe mama şi pe tata care m-au abandonat, am un semn, o frunză pe piciorul drept, vă aştept în Gara de Nord la capătul peronului doi …Am cerut sprijin în stânga şi dreapta, m-am săturat de ajutorul lor, aşa că, spun cu năduf : mă piş pe organele la care am apelat, inclusiv pe Ceauşescu ...care nu sunt in stare sa–mi găsească pe mama şi pe tata …

- Mă copile, tu nu ştii pe cine vrei sa te pişi, sunt mulţi ani de cand Ceausescu nu mai e,
ş-apoi organele sunt băgate până-n gât în cazul Elodia ?

- Deşi stau pe sub poduri şi-n canale, ştiu cine-i preşedinte. Nu-l scriu, nu mai vreau să fiu dat afara cu şuturi-n cur.

- Până să ţi-i găseasca, spune de unde să te ia?

- Am scris mai jos, nu direct, aşa mai pe ocolite, v-am zis că-mi plăcea cartea.

O gură de canal, trepte, un carton , paie şi ţoale mi-e patul de-o noapte,
Mă încălzesc stând lipit de unul sau de alta, aud ţipete, dar şi şoapte,
Maţele-mi ghioraie de foame, aţipesc între doua treceri zgomotoase de tramvaie,
Am vise plăcute : mama vrea să mă ia în braţe, am coşmaruri : aud cântec de cucuvaie.
...
P.S.
Cum de-ai avut gândul negru şi laş,
Să lepezi în maternitate un biet copilaş?
Inima şi gândul nu ţi-au fost la mine ,
Ştiind că mă alăptează mame străine ?


- Adica iarna, cine vrea sa te caute, ridică capacul si strigă : Ioanideee ! Iar pe timp de vara ?

- E simplu pentru mine, dorm prin parcuri, mă învelesc cu cerul de stele. Dar v-am spus, în fiecare dimineaţă sunt la peron în gară, aştept trenurile de Timişoara , Satu-Mare şi Piteşti.

- Deocamdată nu pleci la gară, pâna diseară avem treabă.