26 iun. 2010

Caş cu tva

Aici, în şaua muntelui, departe de orice aşezare omenească, mă stăpânea o stare de bine, contrar condiţiilor precare ale traiului în colibă. Am pierdut-o de îndată ce ca din senin o turma mare de oi şi o haită de câini mă împresură. Dulăii nu s-au oprit din lătrat, parcă eram urs nu om, decât la un semn al ciobanului, el venea agale în urma turmei. Îl vedeam printre frunzele din gura colibei cum creşte, venind din vale. Mai întâi i-am văzut clopul de pe cap, apoi faţa roşcovană, capul bâtei, lungimea sumanului, cizmele cauciucate. A fluierat de două ori scurt ca un arbitru de fotbal când semnalează un fault. A trebuit să ies în faţa colibei pentru ai răspunde la bineţe. Nu se cădea să-l evit, să nu-i răspund la bună ziua lui. De la buna ziua şi ce faci pe aici, cum e vremea şi căt timp o să mai plouă, am ajuns la fotbal şi politică. Ciobanul avea celular, avea radio şi mai avea şi o satisfacţie să-mi dovedească cât de bine este el informat... Mi-a spus ca şi cum eu nu aş fi ştiut că franţujii şi broscarii s-au făcut de kaka la mondiale, am mai aflat că nu este pensionar dar se bucură că nu se mai taie din pensii, că el nu are salariu de la stat dar se bucură că se taie din salarii. Cică unele sunt din cale afară de mari. Am întâlnit un om bucuros dar şi sănătos. Se vedea pe faţa lui, întinsă, roşie şi lucioasă. Dacă nu eşti sănătos nu te poţi ţine de turma de oi. Ele sunt tot timpul în mişcare, rup din iarbă, ia de aici, ia mai de dincolo şi tot aşa parcă nu le-ar plăcea şi caută iarba cea mai gustoasă.
Dacă şi oamenii ar mânca din mers, omenirea ar fi cu o mie de ani mai aproape de acolo până unde vrea să ajungă!?
Deşi a recunoscut în faţa mea că în preţul caşului şi al urdei el nu a băgat şi tva, a înjurat, ca un adevărat cioban, pe cel care a decis aşa peste noapte să mărească tva-ul. Mi-a spus-o cu regret în glas , eu i-am sesizat o undă de prefăcătorie, că va fi nevoit să ia cu cinci lei mai mult la o sută de lei vânzare. M-a întrebat dacă mi se pare mult. Văzându-mi mimica, mi-a spus că deocamdată dacă vreau brânză mi-o dă la un preţ bun, fără noul tva. Eu am încercat să-i spun că nu preţurile se măresc , ci nivelul tva-ului, şi că ar fi mai puţin de cinci lei la suta de lei. Degeaba, el o ţinea pe a lui, până când şi-a dat seama înainte ca şi eu să observ că oile lui şi haita de dulăi nu mai erau pe lângă noi. Vă spuneam eu că ele aleargă şi pasc, pasc şi aleargă. A scos un şuierat cu limba îndoită în gură, ca acela pe care îl scoate naşul din fluier înainte de a pleca trenul din gară, şi a ieşit din raza mea vizuală. I-am auzit mult timp amprenta sonoră, multiplicată de peretle muntelui spre care se îndrepta. Eu am rămas un timp în faţa colibei până am simţit răceala ploii. Am intrat în cortul acoperit cu crengi, am băut restul de cafea, nu mai era caldă. Am renunţat să-mi schimb cămaşa, nu de lene, cealată nu se uscase. Am luat mobilul de la încărcat. Stătea de o zi legat la panoul cu celule fotovoltaice. M-am logat la reţea să editez. Am activat calculatorul mobilului.
Nu se poate să crească preţul cu acelaşi procent de creştere a tva-ului. Trebuie să-i justific ciobanului cu cât creşte preţul unui caş după mărirea tva-ului. Scot mai întâi tva-ul vechi de 19 procente din suma de 100 de lei, cât costa înainte un caş de oaie. Este o operaţiune inversă. Împart o sută la 1,19 şi-mi dă 84,03 lei. Adaug noul tva înmulţind suma cu 1,24. Obţin 104,53. Ăsta este preţul corect! Dar cine se mai încurcă cu trei bănuţi, aici pe şaua muntelui! Ai văzut un cioban să-ţi dea rest 47 de bani? Dar mai întâi el nu o să se omaore cu mintea să calculeze tva-ul! Va cere cu cinci lei mai mult! Prea multă bătaie de cap dăunează sănătăţii!
Ce să mai adaug? Caut liniştea pierdută! ... Se aude în depărtare un fluierat sacadat, un lătrat ...

22 iun. 2010

ploua si in rai

cat timp a fost buna vremea am uitat de lume doinind in acest colt de rai a trebuit să vina o furtuna cu trasnete si fulgere ca sa mi dau seama ca iadul nu e departe in mijlocul padurii tunetul are o cu totul alta reverberatie decat intre pereti de beton poate si ca sunt mai aproape de nori nu mi facusem acoperis deasupra capului am trudit ceva ieri ca astazi sa nu ma ploua de la ploaia naprasnica de afara ajung prin filtrul crengilor frunzoase doar picuri rare acoperisul colibei l am făcut in doua ape cu panta mare o sa vad cat o sa ma tina uscat scriu de pe mobil sper sa astern cateva cuvinte pana se termina sursa indicatorul mai are un pic de verde am ascultat la radioul de pe mobil starea vremii si de atunci starea mea nu este prea optimistă dupa ce se vor scurge si ultimii electroni acumulati in baterie inainte de a pleca in munti nu voi mai sti de vreme decat dupa cum se comporta vietatile din jurul meu cand o sa vad paianjenii iesind din ascunzisul lor si vor tricota o noua casa va fi semn ca vremea se va indrepta aud cum rapaie ploaia ca o mitraliera de pe acoperisul verde al padurii siroaie se varsa prin cascade din frunze pana pe coliba mea ma rog la sf ilie sa se opreasca din calatorie sa traga pe dreapta sa nu mai fulgere si sa trazneasca sa pot iesi de sub crengi sa mi caut de ale gurii am terminat proviziile visez la cateva boabe de fragi la ciuperci hribi hrascovi copti pe jaratec de zici ca s mici la gratar salivez gandindu ma la o portie de melci hmm e prea mult ce mi doresc dar cum voi mai aprinde focul ploaia mi l a stins cutia cu chibrituri este goala va trebui sa renunt la gratar de ciuperci voi manca ce se poate manca in stare cruda in afara de fragi ar fi bune si frunze crude de fag sau de mesteacan ei sunt mai la vale dar frunzele lor nu mai sunt fragede trebuie sa nasc focul sa frec un lemn tare de unul moale pana o iesi fumul din ele sau il voi capta de la soare cu un ciob de sticlă asta cand soarele o vrea sa iasa pe margine de ape sunt peturi cat lumea sticle mai rar imi vine o idee voi cobori mai aprope de lume pe acolo unde misuna oamenii si lasa in urma lor sticle goale imi voi face un pat din peturi umplute cu apa semi ingropate un pic in panta printre ele sa se scurga siroaiele patul denivelat numai bun pentru masaj aud momait de urs bombane e suparat si el pe ploaia ce ma tine in coliba de atunci de cand ne am cunoscut nu mai pleaca sta in preajma o sa scriu altadata despre felul cum ne am cunoscut cred ca sunt ultimile cuvinte trimise de aici spre lume celularul imi trimte semnale ca nu mai are multa viata ii trebuie curent si tensiune nu ar fi mult imi vine o idee oricum pana o voi pune pe picioare va mai trece ceva vreme ma gandesc la

Sent via BlackBerry from Vodafone Romania

16 iun. 2010

Tot cu Doina am ramas

Am aşteptat-o, ieri, o zi întreagă, dar ea, Speranţa, nu a mai venit. Am aşteptat-o la aerogară, crezând că vine pe sus. Ieri spaţiul aerian a fost închis! Furtună! Ploi cu grindină! Ne-a bătut cu grindina, mare cât oul de curcă. Am dat fuga la gara feroviară, crezând că a ales să vină agale, cu trenul de persoane. La gara de Vest sau gara de Est? În zadar am alergat între cele două gări! Aerul fierbinte de dinaintea furtunii a încălzit şinele. Pe şine dilatate trenurile deraiază una-două. Cine ştie de mai trăieşte sau a rămas undeva între staţii, într-un tren deraiat!
În portul cel mare de la mare am renunţat să o mai aştept. Cândva avea obiceiul să călătorească cu nava Biruinţa. N-o mai avem demult. Pe mai nimic au dat-o la străini. Mânca-i-ar câinii!
Unde să te mai aştept Speranţă? La capătul pământului? Nu cred să vii pe subpământ! - Alo? Da, te aud! Mai slab, dar te aud. Unde eşti Speranţa lu’ tata? … Nu ai intrat în ţară? Dar cu ce călătoreşti fată dragă, de vii aşa de greu? … Pe jos?! Vii pe jos!... Şi nu eşti singură? … Te aduc bunicii! Nu pot să cred! Nu credeam că o să-i mai văd vreodată, pe Buna - Credinţă şi Bunu’- Simţ!Alo!... Alo! Eu nu te mai aud. Tu de mă mai auzi, să ştii că până ne vom întâlni, eu îmi iau hangerul, fluierul, şi plec cu Doina să colind dealurile, văile, munţii…

12 iun. 2010

Zumzăit de zuzuvele

Mă uit la televizor la al treilea meci de fotbal de la Mondialul ce are loc în sudul Africii. Pe teren aleargă după minge sud-coreenii şi grecii. Mai cu chef de joacă sunt coreenii. Din televizor se răspâdeşte în cameră un zumzăit de roi de albine, ca atunci când dai un pumn într-un stup, şi albinele se enervează că nu au loc pe unde să iasă afară toate deodată. Nu vă recomand să faceţi asta, numai dacă nu aveţi alergie la veninul de albină. Eu am.
Credeam că astăzi scap de acest zumzăit enervant. O fi venit aşa de mulţi coreeni şi greci să asite la meciurile naţionalelor lor? Cine suflă şi astăzi în trompete? De fapt nu sunt trompete din alea ca ale tarafului din Botoşani, sunt din altfel de material, ele zumzăie nu fac ta-ta-ta!
Am citit undeva cum se numesc ... suzete ..., nu că din suzetă trebuie să sugi nu să sufli, ... zuzufete, nu, vufuzete, ... mai frumos sună zuzuvele. Din vuvuzele scot sud africanii acest zumzăit ca de albine. Eu când aud acest zumzăit îmi aduc aminte că am fost înţepat de alibine, şi simt furnicături pe faţă, simt că mă furnică nasul, simt buzele, limba ... umflate.
Trebuie să reduc sonorul (ce simplu se rezolvă!) , dar nu mult, să pot auzi şi vocea comentatorului, deşi nu aflu cine ştie ce de la el.
După cum se avântă în joc coreeni şi cât de penibili sunt grecii sper să văd şi goluri. Mondialul are de toate mai puţin goluri frumoase. Aseară francezii au fost pe lângă, cu goluri în spatele porţii uruguayene. Eu cred că ar trebui să se ia în discuţie de către FIFA modificarea dimensiunilor porţii de fotbal. Distanţa dintre stâlpi să fie mai mare, dar nu cu mult, pentru început să fie mărită cu lungimea a trei laturi de palmă. Toate mingile trec foarte aproape de poartă. Urmăriţi, şi îmi veţi da dreptate. Poate aşa vom vedea mai multe goluri...
Oops! televizorul zumzăie rău tare, parcă ar fi dat năvală în cameră mii de roiuri de albine...
Un coreean, nu ştiu cum îi zice... da, l-am găsit ... Park Ji Sung scăpat ca din puşcă, lasă în urmă apărătorii greci, nu se uită la portar, trimite mingea, nu pe lângă poartă, ci chiar pe mijlocul poţii, în plasa acesteia. Uite că se poate! Este o excepţie care întăreşte regula. Şi a mai fost o excepţie în prima repriză când un alt jucător, tot cu nume de Park a executat o lovitură liberă din care grecii s-au ales cu gol. Asta dovedeşte că poarta e bine dimensionată. Grecii alergici la praful de zuzuvele au rămas cu buza umflată!
Nu ştiu eu cum voi rămîne până la finalul acestui Mondial. Voi avea capul mare cât un stup .

11 iun. 2010

S-a uscat frunza de potbal

Cică speranţa moare ultima. Aşa e, astăzi a murit speranţa! Mai sunt câteva ore şi este o certitudine că în Africa de Sud se va da startul competiţiei 2010 FIFA WORLD CUP SOUDH AFRICA .

Stând la umbra unei fruze mari de podbal, numai cu têtul, mă gândeam că n-ar fi trebuit să se dispute această competiţie mondială. Nu ar fi fost mai bine să se fi amânat pentru anul 2014? Motive? Sunt destule, dacă te strădui, le găseşti!

Unul ce-mi vine în mintea umbrită de brusture, ar fi că până atunci, în anul când vom alege un alt preşedinte, vor trece toate crizele,  de la economico-finaciară la  morală, printre ele şi criza de identitate a Naţionalei.

Este a treia ediţie la rând fără participarea echipei noastre. După ediţia ratată din Germania eram sigur că vom merge în Africa de Sud. Acest al treilea eşec atârnă ca un sac cu plumb de picioarele fotbaliştilor noştri şi apasă mentalul storcându-l ca un burete de orice sentiment de încredere în puterea de a reveni în elita fotbaluli mondial, în primele 32 de echipe naţionale. Nu mai sper nici pentru 2018!

Voi privi la fiecare meci cu detaşare, ca şi cum aş mânca fără să am poftă, sau să nu simt gustul mâncării. Voi urmări meciurile fără să simt ca altădată cum îmi creştea adrelanina când se intona imnul României, când Hagi, Lăcătuş, Răducioiu, Dumitrescu ... marcau în poarta Argentinei, Angliei, Columbiei ... Ehe, ce vremuri, nene!

De data aceasta, e ca şi cum aş fi sub un regim alimentar , nu tu sare şi piper, nu tu un grătar, iar în loc de bere să beau apă plată.

Se spune că tot mapamondul va fi ancorat la acest eveniment. Oare călugării de la Muntele Athos se vor uita la aceste meciuri?

Da, voi urmări disputele din arenele sud-africane cu aceeaşi poftă ca a unui sihastru.

Primul meci va fi transmis la ora 17.00. Africa de Sud şi Mexic. Mizez pe Nigeria!

Căldura mare!... S-a uscat frunza de podbal!

8 iun. 2010

Semne apocaliptice



Chinejii Bhoc, Thaie  cu beschia un sfert din  salariile bugetarilor!

*




Aşa va ajunge şi răul de la guvernare dacă nu îl vom tăia, la timp, de la rădăcină.

*




După căt de rezistenţi sunt chinejii ăştia din poză, până la Crăciun ajung şi pe meleagurile noastre ... Ne vor scoate din foame cu lăcustele lor răscoapte!

7 iun. 2010

Clanul Chiorului

Pe drumeagul ce duce în pădurea de la marginea metropolei rulează la ceas de seară maşini grele, arătoase, cu geamuri fumurii şi cauciucuri late…

Alertaţi de huruitul neîtrerupt al roţilor pe caldarâmul de piatră, din desişul pădurii se apropie, mai întăi un bărbat cu o sarsana de vreascuri în spate şi mai în urma lui un copil trăgând după el un mănunchi de crengi legate cu sfoară. Din dosul unor tufe de soc cu flori ce emană un miros puturos, două perechi de ochi mari, rotunzi şi negri se holbează la şirul de maşini ce se târâie ca un şarpe spre o vilă ascunsă undeva în pădure.

- Bre, tate, ce la maşini bengoase, parcă ar fi o nuntă.

- Unde vezi tu mireasă, bă nărodule.

- Nu o văd, dar o fi după un geam din ăsta afumat.

- Bă, tu nu vezi că nu au baloane pe capotă, şi nici nu ţipă din claxoane.

- Ar fi mişto taret! După spargerea nunţii am aduna resturile din farfurii şi am mânca ca lumea o săptămână! … Da ce-o fi, mă, tate? căci tu prea le ştii pă toate alea.

- La prima vedere, eu gândesc că o fost blocat drumul ăl principal, şi caraliii i-o îndreptat pe ocolitoare.

- Auzi mă tate, eu, odată, alegând după capre, am dat ocol, şi nu am văzut două drumuri să dea în pădure.

- Bă, ia, nu mă întrerupe de la cugetare … Unde mărg atătea maşini!? El căuta un răspuns propriei întrebări …

- Uite-l! El e. Să-mi crape ochii dacă nu este el.

- Pă cine, zici că ai văzut, bre, tate?

- Hai să mergem la bordeiul nostru, ne aşteată mumă-ta şi celelalte guri cu burţi goale, să punem de-o mămăliga, să fierbem laptele de capră.

- Hai, mă, tate, nu mă lăsa cu ochii căscaţi, spune bre, de ce te-ai speriat aşe de tare?

- E groasă tare, mă puţă! Data trecută când am văzut clanu' Chioru' am pierdut cocioaba din mahala. Nici în pădure nu am loc de ei ...

5 iun. 2010

Vegetarian



Când Giuseppe Arcimboldo picta acest tablou suprarealist, Vara, în anul de graţie 1563, nu bănuia că peste patru veacuri, patru decenii şi şapte ani, o copie a lui va poposi în acest spaţiu virtual …

Să-l descânt să nu se deoache:

Băiete, ochii îţi sunt două cireşe negre! - Ce vezi prin ele? Petele din soare? Să nu-ţi fie de deochi, băiete! Îţi creşte un nas de castravete! Învaţă-l să respire , şi să nu strănuţi, pierzi sâmburii, îţi pierzi sămânţa! Mai jos între două rânduri cu boabe de vişine stă desfăcută o păstaie cu boabe de mazăre. -Abţine-te să râzi, că rămâi ştirb, şi nu te mai iubesc fetele! Băiete bărbia îţi este alungită ca o pară, în obraji îţi cresc mere văratice, la gât dovleceii se ridică dintre spice ca popândăii în lanul de grâu, la urechi pănuşi de porumb, la butonieră ai o floare de anghinare, mai sus pe tăpşan, loc cultivat, într-un cuib din spice de grâu îţi răsare un bostan turcesc, - Are şi el gânduri sau numai sâmburi?
Ce mai tura-vura, eşti o grădină de zarzavat, eşti o livadă,  eşti o tarabă cu legume, ... pari a fi o poamă bună!
Băiete să te iei cu  fetele vegetariene căci  ţin tare mult la ele să aibă siluetă! …

3 iun. 2010

DEMI -- -- --

Săptămâna trecută, premierul Japoniei, democratul Yukio Hatoyama, si-a anuntat demisia. Motivul: nu a reuşit să convingă pe americani să-şi ia acasă, sau să o ducă pe alte meleaguri, baza militara din insula Okinawa. Doar cu câteva luni în urmă, promisese că va desfiinţa baza militară americană. Relaţiile cu SUA şi respectul faţă de cei care l-au ales au fost deasupra fotoliului de premier. A demisionat după opt luni de la investire! A spus, pe înţelesul japonezilor, - Munca guvernului nu a reflectat dorinţele publicului. In ultimii patru ani, de la ei , nu de la noi au mai demisionat trei premieri.

La noi, după discuţii cu femei, de negocieri nu poate fi vorba, al nostru preşedinte jucător a decis, pe drumul spre casă, tăierea salariilor şi pensiilor, călcându-şi în picioare promisiunile electorale din 2004 şi 2009. Anul trecut interpreta la ţambal melodia - pensiile şi salariile nu vor fi afectate!

De o lună de zile de când sinistru a intrat în casele bugetarilor, pensionarilor şi nu numai, moderatori ai diferitelor televiziuni ne oferă spectacole de varietăţi din zori şi până târziu în noapte.

1 iun. 2010

Sa iubim copiii






Sursa: Editura Adevarul Holding
Eu nu mai sunt copil ca ei, am fost cândva, demult, şi nu regret nimic. Când eu mă joc cu ei, jocul e ca acela de demult. Când le spun poveşti, o poveste e tot ca aceea de pe vremea mea. Când ei aleargă eu mă alerg, când ei se dau în leagăn eu mă legăn, când ei mănâncă dulciuri, eu mă îndulcesc de plăcerea lor. Pentru ei, eu zbor ca avionul, mă înalţ când ei se înalţă ca zmeul, ca balonul. Pentru ei, eu merg de-a buşelea, sunt căluţul lor, sunt moşul Ene, sunt arlechinul... Dar ce nu sunt eu!... Eu sunt un copil bătrân!
Cândva demult, pe vremea când şi eu eram copil, nici nu se pomenea de jocuri computerizate, desene animate, poveşti pe discuri mici de plactic, dar să mă bată Cel de Sus că nu-mi pare rău, acum le am, trăiesc poveştile în felul meu, alături de trăirile lor, aşa cum ei îşi imaginează, şi numai ei ştiu asta, este lumea lor, iar lumea mea se intersectează un pic cu lumea lor atât cât să stau într-un colţ de unde să-i privesc şi să mă strădui să nu-i deranjez. Ei mă cheamă doar să repar ce ei strică , să fac să meargă ce ei cu nevinovăţie lor blochează. Tot sunt bun eu la ceva!
Toate zilele sunt ale lor.Dar pentru asta noi cei ce ne credem mari, trebuie să le purtăm de grijă, să avem multă răbdare cu ei, şi asta nu mult timp, până se fac şi ei mari ...










Sursa: Editura LITERA

25 mai 2010

Gustul florii de salcâm


Au înflorit salcâmii! Flori dalbe, ciorchine cu boabe ca de ceară, mici policandre ce strălucesc pe crengile cu spini şi frunze mici, petale verzi. Salcâmul înfipt cu rădăcinile în malul pietros al albiei unui râu, pare ca un pom de Crăciun. Strugurii de salcâm sunt ca cerceii, ca salbele unei ţigănci îmbrăcată în multe rânduri de fuste verzi, sunt ca sânii ielelor strânse laolată într-un dans nebunesc sub lumina albă şi rece a Lunii.
Parfumul lor, al florilor de salcâm, îmi readuc în minte primăveri trecute, cu un parfum îmbătător, năucitor, ca un narcotic uşor. Mă apropii sub poala salcâmului, întind mâna să rup un strugure de flori… când să ajung la el, o albină, chiar două, trei îi dau târcoale cu bâzâitul lor molcom şi ameninţător. Albinele nu se dau repede dusului, nu mi se pare, chiar le place dulceaţa florilor de salcâm.
Aştept şi privesc ca un gelos cum albina sărută floarea de salcâm! După ce albinele storc de nectar strugurele de salcâm, cum stoarce viţelul ţâţa vacii, şi pleacă, săltând greoi, îl rup, îl ţin deasupra gurii, prind cu buzele o floare, o strivesc între dinţi … a mai rămas în ea lapte de salcâm, cu gust dulce-acrişor… Mănânc, ca un sălbatic, floare după flaoare,îi simt gustul cu aromă de scorţişoară, un gust îmbătător, crud şi zemos, taninos… Eu am mâncat doar un ciorchine de flori, tot ce e mult e nociv. Salcâmului i-au rămas destule flori din care să hrănească mii de albine. După fecundarea lor, din flori se vor naşte teci cu seminţe, la toamnă tecile vor plesni, seminţele vor sări sprintene pe pământ, şi vor fi purtate de vânt sau vor vor fi luate de ape …poate după ani unele vor da naştere unor vlăstare, când vlăstarele vor ajunge salcâmi şi-ntr-o primăvară vor înflori, florile vor avea acelaşi parfum îmbătător, ca un narcotic uşor... Poate, altcineva va gusta  floarea  salcâmului!


Tudor Gheorghe - Au înebunit salcâmii

20 mai 2010

Marina sau Belimoc

Aseară, pe mai toate ecranele de televizor, moderatori ambalaţi , analişti simandicoşi, politicieni, parlamentari aferaţi, lideri de sindicat, surescitaţi , bugetari şi pensionari ofuscaţi, comentau ca după un meci de fotbal, impactul marii adunări naţionale - o mare de oameni ce umpluse la orele amiezii Piaţa Victoriei- asupra aparatului auditiv al locatarului Belimoc din clădirea de peste drum.

Tot aseară, pe una din Antenele trustului  profesorui Felix, se juca în direct o dramoletă cu Marina Dina  în rol principal şi Mihai Morar  în rol secundar. Ea - păpuşa blondă cu sprâncene negre, cu ochii mari şi sânii cu upgrade aplicat- îşi lua adio de la cei din platou, de la teleprivitori - vorba actolui Florin Piersic. Era ultima ei figuraţie în  emisiunea Răi da’ buni moderată de vedeta de la Radio Zu.

Ea, prinsă de valuri de suspine cu sughiţuri, dar cu lacrimi reţinute -erau de cod galben, în orice clipă rimelul îi era în pericol de a fi  luat la vale - ne spunea că pleacă să se îngrijească de sănătatea ei, că-i pare tare rău, şi că nu este invidioasă pe noua ei colegă, Adelina,  fostă Vărciu, acum Pestriţu.

Cine te-a adus pe tine, Adelino nene, aşa-naltă şi subţire, tu Pestriţo fragă, mi-ai făcut o rana in piept , nu e rană de cuţit, ci e rană de iubit ... i-ar fi cântat Marina dacă ar fi avut vocea Ioanei Radu )

Ea, de aproape doi ani,  şi-a jucat rolul în tăcere, de bibelou de platou, de floare-n glastra din fereastră, rareori vorbind şi atunci se făcea că e o fetiţă naivă şi prostuţă, sau poate că aşa era. Aseară s-a hotărât să plece de tot, acasă. Dar a făcut-o într-un mod sincer, autentic, cu regrete muiate-n lacrimi. Fata are suflet bun, zău aşa! Îi plângea sufletul. M-a emoţionat ( poate şi din cauza vremurilor astea, văd  multă lume că  bocceşte).

Şeful ei, "răul" Mihai, cu o lacrimă rebelă într-un ochi, îi spunea că în ciuda tuturor necazurilor pricinuite sau ce i le pricinuise, a ţinut la ea ca la soa lui ( gura târgului vorbeşte că a ţinut-o în braţe altfel decât ca pe o soră).
 La final s-au luat în braţe, au plâns şi au dansat. A fost  ultimul ei bal. Ce trist şi frumos totodată!

În loc de încheiere la această întâmplare care la prima vedere pare banală, aseară mi-aş fi dorit mai mult  să se fi jucat o dramoletă cu alţi doi actori. În rol principal păpuşarul Trisatan, moderatorul dur al emisiunii " Eu sunt bun, ceilalţi sunt răi", şi în rol secundar secretara lui de platou, păpuşa Belimoc, cu zâmbet tâmp şi silicoane-n cur.

15 mai 2010

Eu

sunt un hoinar, azi mă odihnesc pe o piatră de hotar, firele de iarbă şi o floricică de cicoare mă privesc mirate printre degetele răsfirate de la picioare, umbra mea se hrăneşte din untul pământului, doar azi şed să-mi stâmpăr neastâmpărul, sunt un copac hoinar, hoinăresc prin codrul verde unde nimenea nu mă vede, păru-mi e o tufă verde de mălin, faţa-mi e de cerb uneori, alteori îmi e de lup, barba-mi e tot timpul ca barba-caprei, umerii-mi sunt de brad, braţele-mi sunt crengi de fag, degetele-mi sunt mlădiţe de mesteacăn, trupul îmi e trunchi de stejar, picioarele-mi sunt crăci de arţar, am rădăcini aeriene, sunt pe pernă de aer, când mă opresc, din hoinăreală, lângă izvoru, simt cum urcă seva pământului până-n creştetul capului unde-n tufa de mălin cucul îşi face cuib, când străbat poiana pentru a-mi încărca bateriile cu lumină, ieşind din unghere lighioanele pădurii vin la mine, veveriţa ţopăie prin crengile-mi de brad, mă gâdilă coada ei stufoasă, căprioara îşi freamătă botul catifelat, îl întinde să-mi ciugulească din palmă frunze acrişoare de mesteacăn, ursoaica îşi învaţă puii să urce în stejar pentru ghinda de la toamnă, de frică să nu cadă ei mi se pişă pe arţar, buba e că dintre lighioane numai una nu se dă cu dusul, ciocănitoarea vine, zice că e soră medicală, să mă cureţe de omizi, şi o uită uitarea, mă scoate din răbdări, îşi face scorbură în umerii mei de brad, de-mi curge răşina pe crengile de fag, de-mi lasă dâre cleioase pe arţari, de arţari se prind fluturi şi gâze, ce bine ar fi dacă crengile ar fi aripi, cum nu-s, părăsesc poaiana învârtindu-mă un vânt nebun iscat din senin, îmi reiau hoinăreala prin codrul verde, unde nimenea nu mă vede, sunt tăt verde, sunt un pribeag.

13 mai 2010

Să nu uiţi Puţă!

... s-a întâmplat în primăvara anului zece al mileniului trei, în luna mai, în data de douăşpe, într-o zi de miercuri, înainte de Înălţarea Domnului Iisus la ceruri, când bunicii au ieşit din case, cu mersul lor greoi, împovăraţi de griji, de nevoi, de boli. Ei s-au strâs în pieţile publice ale marilor oraşe, în faţa palatelor administrative, pentru a da ochii cu prefecţii - copiii adoptivi ai primului cosaş -, şi la porţile Palatului din dealul Cotrocenilor pentru a da ochii cu faţa smeadă, vicleană şi a cere socoteală de violarea amărâtelor de pensii.
Să nu uiţi Puţă!
Ei, aşa împovăraţi de ani, unii cu mâinile goale, alţii folosindu-şi cârjele din dotare, s-au luptat cu jandarmii, au spart afrontul şi ... s-au oprit la porţile închise, la uşile baricadate, dincolo de care feţe nedemne, laşe nu au avut curajul să fie privite în ochi. Loviţi fizic, loviţi în suflet s-au întors mai îndârjiţi la casele lor, dar vor reveni.
Iar tu, Puţă, să nu te uiţi, să vii şi tu, să-i sprijini să nu-i laşi singuri să se lupte cu puterea celor ascunşi în spatele porţilor şi uşilor ferecate. Aşa să faci dragă Puţă, căci altfel o să ajungi mai rău ca ei, dacă o să ...



Imagine: Mircea Restea, Romania Libera

11 mai 2010

O fost la femei

Boc! boc! boc!

- Cine e ? … Tu eşti Miluţă? ...băiatu mamii!

- Nu … Traian îs, mamă dragă…

- Ni la el, tulai! şi-a schimbat şi graiu! …

- Nu!, a venit fe me i la noi, ne-a regulat, bani nu ne-a dat, a plecat...iar băiatu matale, acum când are atâta treabă să facă rost de bani, cănd trebuie să taie, nu-i de găsit.

- Tu care nu erai în stare să tai o găină, amu eşti fără milă …

- Nu mă cunoşti nană, crede-mă!, eu, Traian chiar n-m nicio milă, eu îl caut pe copilu matale. S-a ascuns sau a venit să-şi ia coasa?

- Ce coasă, ai bolânzât , încă nu-i vremea ei.

Boc! boc! boc! ...

- Cine e acolo? ... Tu eşti Miluţă?

- Nu...Traian, deschide-ndată uşa, dacă nu ţi-o sparg!

- Apără şi păzeşte-mă Doamne! Tulai! ăsta nu-i băiatu mieu ...

Patria, de Gabriela Savitsky

CELLA

9 mai 2010

Viaţa fără un sfert

Cerul e mai aproape de pământ, are o culoare spălăcită, murdară, parcă cineva ar fi încercat să-l cureţe, dar mai rău i-a făcut, i- a întins mizeria. Norii, pete cenuşii, sunt purtaţi care încotro de un vânt hain. Vântul e nebun, se izbeşte de geamul termopan, vrând cu orice preţ să intre în casă. El mai lipseşte aici ! De o parte şi de alta a măsuţei din sufragerie, stau cu ceştile în mână un bugetar şi-o pensionară. Altădată citeau în zaţul cafelei, se jucau cu viitorul, acum prezentul sumbru prevesteşte un viitor sumbru la superlativ, nu mai e timp de a visa frumos. Ei trebuie să ia măsuri urgente, veniturile familiei lor, (e scos din calcule fiul, care are o firmă de pizza, e în mediul privat) vor scadea cu patruzeci procente adunate, aşa cum le spusese aseară, vorbind de pe sticlă, ăla care dimineaţa e preşedinte, seara premier, iar când doarme e … marinar.

- M-a scos din papuci, fii-tu, auzi să-mi zică că mă ţine-n cărcă. L-a auzit aseară pe ăla arţăgosu şi urâtu, şi uite cum interpretează, cum aplică. 

- Cum să te ţină?! fii-tu e un pirpiriu. Nu te uiţi la tine!

- Nu!! vezi doamne el vrea să fie spiritual cu mine, el care nu plăteşte mâncarea, întreţinerea …

- De ce uiţi? El ne-a luat plasma, el îţi plăteşte casco la maşină …

- Plasma nu dă lapte, şi cu maşina … el circulă mai mult. 

- Hai, lasă-l pe fii-tu, îşi căştigă cum poate banul … începusem să tăiem din cheltuieli. Cum zici să facem cu pâinea? 

- N-are rost să intrăm în amănunte, pe sortimente, pe categorii, pe căprării… trei zile măncăm normal, iar în a patra ţinem post ... negru.

- Şi  când nu e vineri?

-  Cum o cădea, duminică, marţi … post, tăticu, ca la muntele Athos.

- Eu îţi prpun  un amendament.

- Nu uita că eşti pensionară, nu te întinde mai mult decât vei avea, şi nu profita că veniturile casei sunt amestecate.

- Hai, măcar cafea în a patra zi, ce dracu, lăsăm stomacul să lucreze în gol.

- Ce vrei să-mi spui?, vom bea cafea în fiecare zi şi după ce veniturile cumulate ale familiei vor fi drastic reduse? Nuuu! trebuie să reducem şi consumul de cafea. Clar?

- Bine, atunci bem în fiecare zi, dar redusă cu patruzeci de procente.

- Şi cum facem? măsurăm  de fiecare dată, ca la farmacie 
  
- …

- Nu! mi-a venit o idee, punem un semn la cană, mai jos cu 25ml  la a ta şi   cu 15 ml la a mea, eu sunt pensionară …

- Adică mă crezi adormit, nu ştiu ce înseamnă procent, adică cana ta să  fie mai plină decât  a mea? Bravo! Cine are venituri mai mici bea mai multă cafea!

- … 

- Da,  şi pentru a fi direct proporţional cu nivelul veniturilor,  eu beau din aceeaşi cană, ca şi până acum, umplută până la nivelul de trei sferturi, iar tu nu vei mai bea  din cană, vei bea din ceaşcă, din aia mică din serviciul de cafea pentru musafiri, iar semnul de austeritate  îl pui  unde doreşti.

Aşa se reduce  din viaţă!

6 mai 2010

Un neuron se întreabă


Care o fi diferenţa dintre a trăi şi a fi?
Când poţi spune? - Eu sunt!
Gândul, vorba, fapta - asta o fi ordinea firească?
Să făptuieşti fără să gândeşti?
Ce este gândul bun văduvit de vorbă, dar  şi de faptă?
Cine e fără de păcat?
Cine nu a gustat, sau chiar s-a îmbătat cu vin ca de pelin, din trufie, lăcomie, mânie, invidie?
Există bucuria lucrului făcut de mâna ta. Este bucuria îndemânării.
Cum îţi strigi bucuria?
Când strici un lucru, fapta cu ce simţământ e ambalată?
Cum e mai bine să-L implori să-ţi dea ceea ce nu ai , sau să-I mulţumeşti pentru ceea ce îţi dă? 
...
Neoronul a fost, nu mai e! Păcat!

30 apr. 2010

Vine prima zi de Mai

Astăzi nu-i Întâi de Mai! Mâine va fi! după calendar. Vremea astăzi este cum ar trebui să fie mâine. Natura e în sărbătoare. Zumzet, murmur, forfotă, triluri ... şoapte şi suspine. Pomii încărcaţi de flori, sunt ca miresele în faţa altarului. Verdele, Albu, Rozu, Galbenu, Violetu din florile pomilor sunt copiii veseli, zglobii ai Luminii. Nu mai zic de gâze! Sunt câtă frunză şi iarbă, de toate neamurile. Îţi închipui ce bucurie, ce dorinţi ascunse, ca ale unei fecioare, a cuprins-o pe Primăvară. Fecioara anotimpurilor, născută dintr-o iubire a sevei Pământului cu Lumina. Să o ţină Dumnezeu, şi mâine şi poimâine, aşa frumoasă ca şi azi!
Vine prima zi de Mai. Cum să o petrec? 1 Mai muncitoresc îmi răscoleşte amintiri, de-a valma, bune cu rele. Înainte vreme, pe când cinici ani erau egali cu patru şi jumătate de muncă, 1 Mai era ziua de măsură a gradelor de libertate. Astăzi când sunt liber, cu trei sau n minus unu grade de libertate, nu ştiu ce să fac cu ele.
Omul normal, care e în parametri, este ca o funcţie de mai multe variabile. Diferenţierea funcţiei în raport cu fiecare dintre ele, dă viteza acţiunilor, ale dorinţelor omului. Nu-i bine să fii o funcţie independentă de orice variabilă, derivata îţi este nulă şi devii paralel cu drumul pe care merge viaţa, e ca şi cum n-ai mai fi.Esti liberul absolut, te integrezi în el, devii frate cu guru şi soră cu misa.
Aşa că mă pretind o funcţie de mai multe variabile, şi mă derivez! Pentru mâine mă derivez în funcţie de una, de o singură dorinţă. Acţiune! Motor! Scena 1, La iarbă verde! În mijlocul naturii ce m-a născut şi care renaşte în fiecare primăvară. Ar trebui să fiu îmbâcsit, sătul de atâtea primăveri. Dar nu! De-aia este pusă în calea ei iarna, ca să o aştept ca pe o fecioară despletită.
Aşadar mâine o să merg în mijlocul ei, o să-i reaprind focul şă-şi reamintească de mine, o să-i cânt săltând, dănţuind ca un apaş, sau ca un babuin, sau ca un trac, sau ca un dac, şi o să-i aduc ofrandă ...
La ce te gândeşti? Eu la un grătar cu mici, cu muştar, cu pâine ţăranească, cu bere, cu vin şi cu ce-o mai fi.
Să trăiască Unu Mai! ... unu mai bine decât altul!

27 apr. 2010

Cafeaua de dimineaţă

Eu şi ea! Aşa ne întânim de fiecare dată. O clipă o întrezăresc în oglinda cafelei din ceaşcă! O lumină alunecă pe luciul ei catifelat, face o piruetă, oglinda cafelei se mlădie se lasă adâncită până la fundul de zaţ al ceştii, apoi ca prin minune revine, luciul cafelei se reface pentru a primi, ca într-o îmbrăţişare, o altă lumină de la Soare. Sorb lumina din cafea cu aceeaşi poftă, ca de viaţă, o las să-şi refacă oglinda, aceeaşi, catifelată, dar mai mică şi mai aproape de fundul de zaţ din ceaşcă...O lumină renăscută, obosită de drumul lung făcut de la Soare, fără prea multe piruete se prăbuşeşte pe luciul mătăsos al cafelei. De căldura ei, ca o povară, oglida se înconvoaie … Vai! Se vede zaţul de pe fundul ceştii! ...
O mai sorb încă odată cu toată lumina din ea …
Ceaşca rămâne tristă, goală, plânsă, cu dâre de zaţ pe margini şi pe fund. Zaţul rămas, e martor, ca praful amestecat cu sânge şi frământat de copitele taurului şi de bocancii toreadorului dintr-o arenă maură...
Pe pereţii ceştii, după scurgerea zaţului, se nasc insule albe ca de fildeş, pe care patinează raze cu capul în Soare...
Ele vin, vin umplând cu lumina lor tot golul ceştii.
Din zaţ ies aburi, nori aurii!
Este imaginea aburită, ceţoasă, plină de necunoscut a zilei ce abia s-a născut.
Inspirat de Incă o zi ... a Denisei

26 apr. 2010

Cine o fi de vina?

Mirare. Indignare. Consternare. Delăsare. Uitare. Şi atât . Nimic mai mult. A, da! Măsură administrativă, destituire. Şi cu asta ce-am făcut? Cine urmează? Cine va cădea victimă mizeriei din spitale. Să nu leşinăm ni se administrează  apă cu zahăr: E un caz izolat! Pacienţi de azi şi de mâine  nu vă impacientaţi! Se mai întâmplă! Da? Ca să vezi! Un adevăr meschin există: nu se întâmplă numai în aceeaşi clinică. Dispersia fiind mare, densitatea de probabilitate este mică. Ieri spitalul I1 (I de la Infection) , azi I2, vezi CF2, mâine I3 , ş.a m.d. până la n. Şirul ar trebui să fie descrescător pentru ca la limită să atingă zero. Ce simplă e  teoria. Practica în schimb, cum s-a văzut, e de toată coma.În comă la reanimare. Din reanimare iese cine are zile.
Nu este de vină constituţia profesională a celor ce s-au făcut frate cu Hippocrate: Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă.
De vină este ... Constituţia. Dinozaurul de la castel şi-a clocit oul, din ou ecloză un pui vioi ca mingea de oină, un pui cu blazonul escu atârnat de coadă, un pui neînfricat ca esqui-ul maur pe trambulina de zăpadă.
O luăm de la capăt. Ce repede au trecut douăzeci de ani!

23 apr. 2010

C'est fini la comédie

Două gesturi mimate, à la Française! Nicolas Sarkozy , preşedintele Franţei, ţară unde faţă de noi apune soarele, mai nou şi lumina a apostrofat un tânăr, aflat în mulţimea în care preşedintele se îmbăia, pe motiv că după ce îi strânse măna, acesta a făcut gestul că şe şterge de ceva  murdar rămas pe ea. Asta a fost într-o joi!
Într-o sâmbătă pe la orele serii, pe un platou de televiziune,în cadrul unui show al canalului France 2 , un alt tânăr, un comic tembel, pe nume Lambert, cu prenume de măr, Jonathan (nu are nicio vină mărul), un măscărici, jumătate bărbat (cealată jumătate era într-o cârpă colorată, o fustă de ţigancă) a mimat, arătând întregii lumi cum salută românii. Cu spinarea încovoiată, cu mâna întinsă a grăit în limba măsii lui :
S'il vous plaît, Messieurs, Mesdames!
Ce comedie! (cu accent pe primul e) Aşa comediant, aşa comedie!(cu accent pe ultimul e)
Doi tineri de aceeaşi naţie, unul   îşi sfidează propriul preşedintele, celălalt sfidează poporul român! Care dintre cele două gesturi e mai  dureros?

Pourquoi et comment 'le tembel' Lamber tombe dans l’extrême et le racisme?
C'est fini la comédie.

În vizita la Va teduquer imbecile francais 

21 apr. 2010

Cu mintea în cenuşă

Când am citit într-un cotidian titlul - Tineri bursieri, blocaţi în ţară- am simţit cum acarul cenuşiu din mintea mea schimba macazul de la intersecţia liniilor neuronale pentru a dirija fluxul nervos spre norul de cenuşă- cauza anulării multor curse aeriene.
După ce am lecturat conţinutul articolului, conţinut ce a avut darul să-mi stingă cenuşa ce se activase în minte, acarul cenuşiu a rămas de veghe. Vulcanul nărăvaş din acea ţară îndepărtată, friguroasă, brrr!, continuă să scuipe foc şi cenuşă. Nu ştiu dacă lava incandescentă ce se revarsă îi încălzeşte pe islandezi, în fond e treaba lor, ştiu că cenuşa ridicată în stratosferă o ia la sănătoasa taman spre interiorul continetului, bulversând în continuare zborul avioanelor, afacerile companiilor aeriene, şi … materia cenuşie a unora ce populează instituţiile publice .
Tinerii bursieri vor rămâne blocaţi în ţară, fiindcă nu s-a găsit o legătură dialectică şi istorică între angajarea lor, de către cei care i-au trimis la şcoală în afară, şi cenuşa vulcanică ce acoperă albastrul cerului de primăvară. Oricum aceste lucruri sunt nepalpabile, nu se văd cu ochiul liber. E doar o închipuire!

Am fost în vizită la:

Corina Creţu, Perturbările traficului aerian în Europa
Gabriela - Buburuza
Cella - Noi, proprietarii nimicului
Vania - Compunere despre Ţară
Flavius Obeadă - Sinceritatea bulgarului
Oana - De la liceu la liceu
Adrian Nastase - Poporul trebuie sa intre in casa lui

19 apr. 2010

Ce bine-mi e!

Stau in faţa ferestrei inundată de soarele dimineţii. Simt cum lumina ce-mi intră prin vârfurile degetelor mâinilor ridicate, îmi inundă celulele, ridicând la suprafaţa lor, ca o cenuşă, tot răul strâns, rău ce se scurge în pământ, ca un râu,prin tălpile picioarelor. Aici se impune o mică paranteză : până să ajungă în pământ, reziduurile, lumina murdară, traversează tavanele , spaţiilie a două apartamente. O fi bine? Nu-i timp de divagaţiune.Oricum, greu îmi păstrez imaginaţia. Îmi e necesară ca să mă văd stând cu picioarele înfipte în pământ. Cum din pământ mă trag, simt apoi un val de energie telurică ce-mi gâdilă tălpile, cum o face nisipul ce se scurge când stau cu picioarele în apa vălurită a mării. Ea, telurica, se împrăştie în corp ca cerneala în sugativă, hrănindu-mi celulele organelor şi ţesuturilor, celule curăţate mai devreme de lumina năvalnică, hulpavă, a dimineţii de primăvară. Îmi las braţele pe lângă corp, tot ce mi s- a întâmplat mă face să cred că sunt întremat pentru toată ziua, că sunt luminos ca Helios şi puternic ca Gaea.
De nu încercaţi, nu aveţi cum să mă credeţi! (Inspirat de Ritualuri de relaxare , de Rodica Demian, Formula AS.)

O carte de vizită de la :
CELLA, nimenea nu-i singur
Gabriela, Privind peste umar
Maria, Niciodata la fel
Denisia, puzzle
Vania ... zămislire

14 apr. 2010

Povara numelui

Lăzărică Procopiu şi Mirela Neniţescu au rămas  de nedespărţiţi din acea zi când s-au văzut  întâiaşi dată. 
Nu a fost dragoste la prima vedere. Altele au fost motivele, iar dragostea a venit cum pofta vine mâncând. 
 Erau studenţi la facultatea de fizică şi chimie. El fizician şi  ea chimistă. Purtau nume ce aveau rezonanţă în mediile ştiinţifice şi academice. 
Dar Mirela nu era nici pe departe rudă cu academicianul Neniţescu şi nici Lăzărică nu era din neamul  marelui fizician Procopiu. Colegii nu-i credeau nici în ruptul capului că nu îşi aveau obârşia din aceşti  oameni cu notorietate ştiinţifică.
 Acest mister neelucidat i-a atras ca un magnet şi i-a ţinut legaţi ca un dipol. Nu a mai trebuit să meargă în faţa altarului, şi-au pus unuia altuia verighetă pe  inelarul de la mâna stângă, şi au mers la Sfatul Popular pentru a li se oficia căsătoria. Au primit un certificat ce se va  dovedi util  la  repartiţia de la finele facultăţii. Ea şi-a păstrat numele de fată, nume ce  a ajutat-o mult în timpul facultăţii şi era convinsă că o va ajuta să ajungă să profeseze la cel mai de renume institut de cercetare din domeniul chimiei. Nu s-a întâmplat  chiar aşa cum şi-a dorit ea.  Mirela Neniţescu a urmat soţul,  care, pe merit sau doar că purta numele de  Procopiu, a prins un loc la institutul de fizică atomică . Si-au dedicat cei mai frumoşi ani ai tinereţii, muncii de cercetare. Nu aveau  înclinaţii native de a  născoci, de a cerceta,  mai degrabă o dorinţă ascunsă ce se  cuibărise în fiinţa lor, de a nu compromite  numele iluştrilor înaintaşi,  ale căror nume  de fapt din întâmplare le purtau. De dimineaţă până-n seară munceau cu râvnă , făceau  studii teoretice, lucrări  practice, ducând la bun sfârşit  mai toate temele primite. Erau anii în care nu trăiau cu picioarele pe pământ. 
S-au trezit la realitate într-o toamnă, de fapt pentru a păstra adevărul istoric, au fost treziţi. 

Era mijlocul lui septembrie, într-o zi pe la amiază. Erau la masă la cantina institutului.  Tobă Costică, de altfel un renumit fizician, în echipă  cu Lăzărică,  la reactorul nuclear al institutului,  le-a spus că  s-a învoit, a doua zi  urmând să meargă cu fiul  la şcoală. Era prima  zi,  din primul  an de şcoală, a fiului său. Mama copilului, Cleopatra, care lucra la serviciul relaţii externe din ministerul cercetării şi dezvoltării, era mai tot timpul plecată din ţară.

Erau toţi trei la aceeaşi masă. După ce  Costică Tobă şi-a spus motivul absenţei de a doua zi, Lăzărică şi Mirela, au aşezat încet, furculiţa şi cuţitul, pe  masă, făcând acest lucru deodată, apoi s-au privit cu mare atenţie, de credeai că atunci se vedeau pentru prima dată.
Privirea lui strecurată prin dioptriile ochelarilor, ochelari călare pe un nas borcănat, şi agăţaţi de urechi clăpăuge acoperite de plete, s-a întâlnit cu privirea ei, izvorâtă din ochii verzi ca sticla de geam când este pusă una peste alta, o privire aburită ca  ceaţa  ce se ridică de pe pajişte într-o dimineaţă de vară.  La mijlocul distanţei dintre privirile lor, ei vedeau imaginea holografică a unui copil.
Trăind ca un dipol, nu e de mirare că  în acel moment prin mintea lor circula acelaşi gând nerostit: - De ce nu avem şi noi un copil? 

 În aceeaţi zi au cerut să plece în concediu. A fost primul lor concediu. Au plecat la munte, au închiriat o cameră la o cabană turistică. Zece zile, cât a durat şederea, nu i-a văzut nimeni, iar ei nu s-au desfătat decât cu  deliciile naturii umane, cu cele ale naturii încojurătoare nu mai aveau timp din zi. Ei parcă locuiau pe alt continent, cu un alt fus orar. Ziua dormeau şi noaptea se ... cercetau.
Rezultatul cercetării a fost nul. Nici model experimental, nici prototip.  Dar nu au abandonat această nobilă temă: metodă şi procedeu de a crea un copil. 
Au mai încercat o deplasare la munte cu acelaşi scop nobil, dar din păcate  cu acelaşi rezultat nul. Ar mai fi mers la munte, la cabană,  chit că trebuia să  împrumute bani pentru aceste ieşiri montane, dacă nu şi-ar fi amintit,  numai ei ştiu când şi cum, că au o casă la ţară.

 Era casa Neniţescu, a părinţilor ei, Domnul odihnească-i în pace . Sfărşitul de săptămână îl petreceau acolo, deşi nu aveau confortul de la oraş. Apa o aduceau  de la pompa din curte. De  baie în casă nici nu putea fi vorba.  Încălzeau camerele cu sobe de teracotă. Oricâtă căldură emanau corpurile lor atunci când se îmbrăţişau, şi nu erau rare momentele, tot trebuia făcut un foc în sobă pentru a încălzi pereţii camerei  chiar şi pe timp de vară. Dar nu din aceste motive nu reuşeau să facă un copil. Se ştie că la ţară sunt familiile cu cei mai mulţi copii, cu şase, cu doisprezece, şi cu cincisprezece,  deşi tot mai rar în vremea din urmă.

Dacă Mirela Neniţescu s-ar fi dus la o clinică de specialitate ar fi aflat dacă poate sau nu să  procreeze. Chiar dacă lucra cu  substanţe chimice, nu avea de unde să ştie dacă este sau nu sterilă, fără a face analize şi  teste medicale. Lăzărică Procopiu nici nu mai trebuia să meargă la o clinică, era de aşteptat, el lucra la reactorul institutului. Este adevărat că era coleg cu Tobă Costică, şi dacă Tobă Costică avea  copil , îl avea fiindcă Cleopatra, soţia, lucra la serviciul relaţii externe din minister , un mediu prietenos, nenociv.
Ei continuau să meargă regulat la casa de la ţară, deşi  nu mai sperau în minunea de a avea un copil.
Viaţa la ţară căpătase alte sensuri, era plină de surprize, unele plăcute altele mai puţin.
                                                             
                                                                 *
Mirela nu s-a întrebat niciodată cum de Costică Tobă are copil şi Lăzărică nu e în stare. Ei aveau altceva de discutat.

 - Ce-ai avut azi noapte? Pănă spre ziua ai tot ieşit şi intrat din cameră, de nu mi-a priit somnul.

Mirela, după ce-i vorbise nedesluşit, ca prin somn,  stătea cu capul pe perină, în patul ei, de unde   îndreptă spre Lăzărică o privire somnoroasă  aşteptând ca acesta să-i răspundă.
Lăzărică  dormea în patul de la fereastră. Adormise spre ziuă. El o  auzea ca prin vis. Cu greu bâigui ceva :

- Am ţinut focul ... nu mai e neam de băţ de ... Lăzărică adormise la loc.

Mirela nu a înţeles din prima ce i-a spus Lăzărică. A făcut fel de fel de legături, presupuneri, de i-a sărit somnul. A strigat la Lăzărica:

- Trezeşte-te şi lămureşte-mă şi pe mine! Ce- ai ţinut? Ce neam de  băţ?  Lăzărică!
-  ...
-  Lăzăricăăă!

Lăzărică îşi trase pleoapa de pe un ochi,  celălat ochi  era presat de pernă,  era acoperit de plete. Astfel el o privea pe Mirela când îi spuse:

-  Dacă tu nu vrei, eu vreau să beau ceva fierbinte, o cafea, să mănânc un ou fiert la micul dejun. Şi coborâse pleoapa la locul ei  pe ochi, încercând să-şi  mai lungească somnul.

-  De unde ştii că nu aş vrea şi eu?  Îi răspunse cu o voce leneşă Mirela. Apoi cu o voce mieroasă:

-   Lăzărică vreau o cafea ! Mirelei îi trecuse  supărarea.

Fără să mai deschidă ochii, Lăzărică încercă să o lămurească pe Mirela:

- Dacă mai dialogăm mult, de la distanţă,  focul neîntreţinut se stinge, dacă nu s-a stins deja,  şi nu o să bem nicio cafea. Aseară am folosit ultimul chibrit.
Lăzărică adormise sau încerca să mai lungească somnul, Mirela Neniţescu sărise din pat şi se duse glonţ în bucătărie să vadă dacă mai sunt tăciuni aprinşi în sobă.
Lăzărică nu mai putea dormi, se gîndea  cum va face rost de chibrituri, că doar nu s-o duce la magazinul din sat numai pentru atâta, el, Procopiu, cercetător ştiinţific în domeniul fizicii atomice.
...





6 apr. 2010

In numele tatalui

foto:  www.realitatea.net
 Mică minune
        mare mirare printre răchiţeleni
             şi peste ţară
                  în numele tatălui fiului
                        cel sărac cu duhul 
                              tatăl a ciocnit oul roşu 
                                                         amin!


Pentru conformitate:

4 apr. 2010

31 mar. 2010

Un clopot a inviat!


Clopotul din vechiul turn va undui aerul, va dăngăni iarăşi ca în timpurile de demult. Vechiul clopot din Casa Sfatului, aflată-n mijlocul Pieţei  Sfatului din Braşov, are o memorie de peste trei veacuri. Este al doilea clopt de la 1520 încoace, primul a avut o viaţă scurtă, a fost mistuit în anul 1689, de către un incendiu.
Clopotul, cu un diametru de 1,2 metri şi greu de vreo 8 chintale,a fost turnat de meşterul german Heinrich Lampe.
Pe vremuri a avut o neprţuită menire pentru oamenii cetăţii, dăngănitul lui  anunţa sfertul de oră, de,nu tot omul avea ceas. Pe atunci nu se gândea cineva că peste veacuri va fi momeală, în sens onorant,  pentru turişti. Se reia tradiţia doar. Zilnic de la 7 dimineaţa până la 9 seara va dăngăni la interval de o oră , comandat de un mecanism al ceasului din turn. În fiecare seară la 6, sâmbăta şi duminica şi la 12, trei trompetişti ( un român, un sas, un maghiar, în straie medievale)vor interpreta melodii specifice culturii lor muzicale. Crai Nou se va auzi din nou la Braşov.
Desigur nu toţi au urechea acordată pe armonici, vom vedea după cât timp unii vor acuza dureri de cap. Se zice că prin anii 60, secolul trecut, clopotul a fost deconectat de la ceas, la cererea oamenilor muncii care acuzau migrene, nu se puteau odihni din pricina dăngănitului. După 8 ore trebuiau sa-şi refacă capacitatea de muncă şi de luptă pentru construirea s.s.m.d.
Iniţiativa învierii clopotului a avut-o Steffen Schlandt organistul Bisericii Negre. Banii au venit din donaţii, cei mai mulţi venind în final de la un om de bine, bun la suflet. C.J. Braşov a avut doar  iniţiativa de a cuprinde această acţiune în programul de manifestări de anul acesta cu prilejul împlinirii a 775 de ani de atestare documentară a oraşului Braşov.
Să fim buni, să ne iubim apropapele, să nu râvnim la bunul altuia, să ne linkuim în linişte, în pace,  suntem în săptămâna patimilor.

27 mar. 2010

Zelistar

Premierul şi ministrul de finanţe răspundeau cu relativă lejeritate, ca să nu spun cu superficialitate, şuvoiului de întrebări puse de jurnalişti pe marginea proiectului de modificare a codului fiscal.
Adică mai pe româneşte jurnaliştii de ambele sexe intraseră boy şi urma să iese … de sex invers. Bănuind că aşa se va întâmpla, înainte de a ne scoate afară ca pe o ciurdă, mi-am făcut apel de pe telefonul vechi pe cel nou şi l-am lăsat sub planta tropicală aflată în spatele planşei cu diagrama impozitului forfetar …

- Mă băiatule, mai gândeşte-te, nu ajung doar 28 de servicii, meserii, pe care să le scoatem din zona subterană, zona neagră a economiei.

- Şefu, nu aţi văzut cum săreau la beregată, cu felul lor de a iscodi, de a scurma?

- Uită-i ! Gata, i-am scos afară! Derbedei! Asta sunt! … Până te mai gânedeşti, să nu uiţi, trece în listă pe cizmari.


- Şefu, dar ei n-ar putea intra la oameni de artă, sună mai elegant!

- Ce să umblăm la nuanţe, să ne fie foarte clar, ori e albă ori e neagră.

- Să iau încă o dată lista cu meserii …

- Nu mai e timp, Vlăduţule! Trebuie să finalizăm lista, să o batem în cuie, ne trebuie bani la buget!

- Am înţeles, am adăugat … cizmari.

- Trebuie să plec, mă cheamă şeful ăl mare. Mai scormoneşte! …

Premirul se loveşte cu pălmuţa de frunte.

- Mă, era să uit, ştiam că trebuie să-ţi spun ceva, acum mi-am adus aminte, când l-am pomenit pe şefu'. Ieri mi-a vândut un pont.

- Nu mă întrerupe, că uit. Tu ai blog?... Eu nu am. Ai auzit de
? O ierarhie a bloggerilor după nu ştiu ce criterii. Cine sunt în faţă, în top 50 sau 100 sau 300 li se oferă publicitate contra unei sume de bani, în euro sau dolari. Caută lista şi primii o sută, sau o mie să plătească impozit forfetar, nici nu mă interesează câţi bani.
- Ce-ai rămas aşa … ca la dentist.

- Cum scriu? Ce meserie trec ? Cum va apare în codul fiscal? Zelistar, ca şi cum ai zice… zeţar … tipograf … zidar, Ce nu ţi-e clar?

- Şi dacă îmi sare în cap toată blogosfera? Şefu, ăştia, subteranii, vitualii, sunt mai periculoşi decât cei la vedere, e greu să-i apuci de ceva.

- Dacă se inflamează lumea subterană, vom zice că a fost o greşeală de editare.Bun, am priceput până aici, dar mai departe… cum calculăm suma forfetară?

- Şi p-asta să ţi-o spun? … Stai să mă gândesc! …

- Vă propun formula... la astea mă pricep … o mie minus numărul locului din listă, din ze … cum? , da, zelist se înmulţeşte cu un euro şi dă suma de plată.

- Vlăduţule, sunt obosit, mă grăbesc, dă-mi un caz concret! 26 sau 152, am luat doar două numere la întâmplare, bloggerul de pe locul 26 va plăti un impozit de 974 eurro pe an, iar cel aflat pe locul 152 va plăti mai puţin, 848 euro, şi în patru tranşe. Nu este mult!

- Bravo, îmi placi! Vezi? Ce uşor vin banii! Formula! Hocus-pocus! Poc-boc!

- Şi se respectă principiul competitivităţii, la care atât de mult ţineţi, cine este în faţă plăteşte mai mult !? iar cei de pe locurile mai sus de 1000 inclusiv nu mai plătesc, ei intră în categoria celor scutiţi de impozit.

- Lasă-mă pe mine, cu strategia , Vlăduţule dragă. Dacă merge treabă, la anul schimbăm formula, in loc de 1000, trecem 2000 …
Cine şi-a uitat telefonul ? … Este deschis! … Derbedeul dracului! …

25 mar. 2010

De toată povestea

- Doarme, Ale?
- Ale v’ea o pode’te.
- Scufiţa roşie ...
- Alta pode’te!
- Frumoasa adormită …
- Alta!
- Degeţică, sigur nu ţi-am spus-o!
- Papi uitat, să ei pa’tila 'oşie.
- Ursul păcălit de vulpe?
- Nu place lu’ Ale, alta pode’te.
- Printre tufe şi urzici, ţanţoş trece un arici ...
-Alta!
- Cu vioara subsuoară , greerele merge la moară ...
- Alta!
- După o ploaie cu soare melcul iese pe alee la plimbare ...
- Ale v’ea o pode’te.
- …
- Te ‘og f’umos!
- A fost odată … nu tare demult, a fost … o Albă ca Zăpada cu nume de cod Boc ...
- Boc! pac ! asa dă Ale cu zăpadă, asa, paf! boc!
- ...
- Ale v’ea o pode’te.
- A fost odată, de n-ar mai fi fost, el micul Boc ...
- Mic, mic, asa de mic, Ale e male.
- Mai vrei o poveste?
- Te ’og f’umos!
- Boc, imaculatul, se credea mare împărat peste o ţară care a fost cândva regat. În acea ţară trăia un cizmar sărac, tare sărac. El nu avea cuie şi piele ...
- Ale bate cuie, asa bate, boc, boc ...
- Tare s-a mai bucurat săracul cizmar , când dimineaţa a găsit o pereche de ghete noi, strălucitoare ...
- Da, ’moase ghete, şi Ale ghete ’moase.
- Închide ochii şi dormi!
- ...
- Unaa Paapii! spuse Ale cu ochii întredeschişi.
- A venit un om bogat de a cumpărat ghetele dându-i o monedă de aur. Noaptea spiriduşul lucra, iar ziua cizmarul vindea şi din banii care îi prisosea cumpără hăinuţe pentru spiriduşul harnic, apoi şi pentru alţi copii săraci. Azi aşa, mâine aşa până când povestea cizmarului bogat a ajuns la urechile micului Boc, mârşav născocitor de biruri. Cum? se indignă acesta, unde s-a mai pomenit ca cizmarul să nu plătească şi el bir? Şi l-a adăugat şi pe cizmar în lista celor buni de plată către împărăţie
.
..
Papi se opri din pălăvrăgeală mirându-se cum de micuţa Ale nu-l mai întrerupe. Ea adormise visând ghetuţe lucitoare!