Vremea perambulării

A părăsit-o!  pentru ca ea să nu-i reproşeze că el i-a devenit o povara, şi povara lui o  va aduce pe ea  în incapacitate de  plată. Ea l-a folosit cât timp a fost bun de muncă, când trăgea  ca un  bou în  jug  pe vreme rea.  I-a dat, el nu poate să nege, dar numai  o parte din bani, ceealată   a reţinut-o pentru vremea când el nu va mai fi în stare decât să se preumble. Când i-a venit vremea, ea, nevrozata,  nu spera că el va ajunge şi vremea perambulării,  i-a spus că visteria ei e goală, şi că o să-i dea  când şi cât vrea ea. Parcă ea ar fi peşte şi el curvă. Din cât i-ar fi cuvenit, ea vrea să-i mai taie, cică îi prea mare dreptul, şi ea nu mai face faţă. El nu mai vrea să i se milogească, a lăsat-o crizată , a plecat să caute un  azil … politic pe la străini. Motivul  rămâne  destul de  întemeiat, s-au reîncărnat odiosu şi sinistra,  sunt acolo pe acelaşi deal.  

El a  găsit un  refugiu  la poalele Olimpului aşteptând să prindă o audienţă la Zeus. A lăsat cămaşa zălog pentru locul din rând şi a coborât la malul mării să se desfete în apa ei  uşor vălurită, bine încălzită,  lipsită de  greţoasele alge, de lipicioasele meduze, apoi să se usuce  pe nisipul fierbinte şi  mărunt ca mălaiul.

În crucea amiezii, când nisipul îl  ardea la tălpi ca flăcările iadului, a lăsat ibricul cu cafea să fiearbă la nisipul fierbinte, şi s-a retras la  umbra de  măslin, pe o bancă,  alături de un om al locului, pe nume Vasilis Stravopolus. 

Din vorbă în vorbă, fiecare pe limba mumii lui, el a aflat că  la ei se poate   trăi şi altfel. Cică ei nu sunt în krisis, ci doar sunt la  vremea judecăţii. Judecata şi-o face fiecare, şi nu ţipându-şi unul altuia. 

Nu sunt isterici,  nu le plac ciorbele, şi nici nu suflă-n ciorba ta, ei  nu te scuipă când îţi vorbeştesc, ei nu fac din ţânţar armăsar şi nici nu-l încalecă, nu-şi schimonosesc muzica, nu o dau pe manele, la ei  laptele e mai alb decât albul nostru şi e mult mai ieftin decât berea,  brânza-i  feta, măslina e la mare preţ nu-i corcoduşă, apa plată e apă plată, dansul e dans şi nu ţopăială, cântecul nu e  împrumut de la străini, seara se  aşează la masă pentru ospăţul care se întinde până la miezul nopţii…

Ce întâmplare!    sub un măslin stăteau  la taclale  urmaşi ai lui Ştefan şi Alexandru,  Mari deopotrivă amândoi, înaintaşii nu urmaşii.

După ce-şi vorbise şi-şi băuse  cafeaua fiartă pe  nisipul plajei, a plecat spre Muntele Olimp. Văzând deschisă uşa unei  bisericii ce-i apăruse în cale, a intrat, a luat două lumânări de  pe o masă pe care erau rânduite  lumânări mai mari sau  mai mici, nu era nici un om să le păzescă ,  a pus în urnă câte 15 de bănuţi pentru fiecare, atât cât era preţul afişat, le-a aprins în stânga şi-n dreapta, şi-a făcut cruce,...  nu mai văzuse aşa ceva. 

Apoi, el  a plecat mai departe sperând să ajungă la  Zeus, iar de nu, măcar să o seducă pe zeiţa Artemis… 

Spre alte zări

Elli Kokkinou, Den Ginete.

cât de prietenos îţi e şi vântul când el se potriveşte la pas cu tine,
să te duci ca vâtul înconjurând Pământul,
să le poţi vedea pe toate cele ce se fac sub soare...

Que viva Espanaaaa

La tragerea la sorţi, pentru stabilirea grupelor Mondialului din Africa de Sud, Spania nimerise în grupa H, ultima grupă. Azi-noapte, Spania a căştigat titlul suprem, de campioană mondială la fotbal. Nu am văzut ca jucătorii să-şi fi vopsit părul în galben sau roşu. Ai noştrii, ca brazii, când au trecut de o fază intermediară, de nebuneala ce îi cuprinseseră, s-au ras în cap, s-au vopsit. Dacă noi, sau numai o parte dintre noi, i-am dat lui Hagi titlul de rege, doar pentru că a avut meritul de a urca echipa până în sferturi de finală la un campionat mondial, atunci spaniolii cu ce titlul să-i înnobileze pe: Andres Iniesta, Iker Casillas, David Villa, Xabi Alonso, Xavi Hermandez, Pedro Rodriguez, Fernado Torres, Carles Puyol, Joan Capdevilla …

Mai erau câteva minute şi urma să se tranşeze trofeul, cumva ca la ruleta rusească.

Iniesta, i-a scutit pe spaniolii bolnavi de inimă să asiste la loteria loviturilor de la 11 metri.

Din momentul în care piciorul drept al lui Iniesta a trimis balonul în plasa porţii adverse, trecând aprope de vărfurile degetelor portarului olandez, valoarea lui, a piciorului, s-a ridicat la valoarea de la 22 de milioane euro, iute ca mercurul din termometrul pus în apă fierbinte.

E mult? E puţin? E puţin, dacă din sumă revine fiecărui spaniol câte 50 de eurocenţi.

Era mult pentru Federaţia lui Sandu şi Mitică? Nu, niciodată!

Ăsta e fotbalul! Are bogaţi şi săraci şi la propriu şi la figurat.

Şi asta e diferenţă dintre spanioli şi români, nu numai la fotbal ci şi ca număr de locuitori.

Astă-noapte, românii din Spania s-au bucurat şi ei de această mare victorie a spaniolilor?

Am ajuns să ne bucure spaniolii.

Numai cei cu sânge spaniol în vine au simţit astă-noapte cum este să devii campion al lumii, la fotbal.

Cu ce am rămas de la acest eveniment mondial? ... Îmi mai ţiuie urechile. Vrei, nu vrei, ascultă Grigore vuvuzeaua! O să-mi fie atât de dor de bâzâitura de vuvuzea, cam tot atât cât îmi este dor, iarna, de muzica asurzitoare, bubuitoare, şi manelistă ce se revarsă, vara, peste plajele litoralului autohton.

Aficanii au păţit ca la numta la care pleacă nuntaşii şi rămân lăutarii.

Ar fi trebuit ca o echipă africană să câştige marele trofeu. Ghana a fost cea mai aproape, la o lungime de două meciuri. S-ar fi bucurat toţi africanii, de la miazănoapte, din Alger, până la miazăzi, la Cap Town, de la apus, din Dakar, până la răsărit, în Moqdisho.

În schimb s-au bucurat spaniolii cât pentru toţi africanii la un loc.

O echipă regală a fost primită la Palat de Regele Juan Carlos.

Sursa: http://media.realitatea.ro/

O casa pentru nevoiasi

Să nu spui, nimănui, niciodată, bată-te Cel de Sus să te bată! Te încarci cu energie malefică şi ca un magnet atragi asupra ta urgia, năpasta.

Dacă te-ar lovi numai pe tine treacă- meargă, mai puţin cu un păcătos, dar prăpădul nu te poate ţinţi fără a lovi pe toţi cei aflaţi în calea lui.

Urgia nu caută păcătosul, sau căutându-l din amonte în aval, dacă năpasta are chip de puhoi, loveşte de-a valma, şi pe cel care are biblia la căpătâi.

Cum să nu cred aşa ceva, când mi s-a întâmplat să fiu lovit de urgia apelor. Nu zilele astea, ci cu ceva ani în urmă. M-a căutat năpasta şi nu m-a găsit acasă. Eram la peste două sute de kilometri distanţă. Sau poate îl căuta pe unul dintre vecinii aflaţimai la vale de casa mea. Tot ce se poate. Pe unul dintre ei îl ştiam că e frate cu ucidă-l Toaca.

Cu ce greşisem încât să mă lovească aşa năprasnic şi devastator? Nu i-a trebuit mai mult de o noapte puhoiului să-mi decoreze în stil apocaliptic livada cu meri din faţa casei, sinistru a fost drăguţ cu mine, nu mi-a atins casa. Urgia a săpat o albie adâncă cât un stat de om, lată de cinci, lungă de cinzeci, cu un strat gros de bolovani şi stânci, totul ambalat cu mâl de cea mai bună calitate.

Ajuns acasă, fluviul din faţa casei devenise un umil pârâiaş, fusese într-un târziu strangulat mai în amonte, priveam ce lăsase în urmă sinistru, şi mă întrebam de ce a căzut aşa de mare pedeapsă pe capul meu.

Cel mai dureros e când dimineaţi la rând vezi aceeaşi privelişte sinistră ce-ţi dă o stare depresivă dacă eşti slab de înger.

Mă simţeam aruncat pe maluri de ape. Nu te ajută nimeni, la modul real, doar câteva cuvinte de compătimire sau de: - Vai ce nenorocire! dar şi acestea spuse cu prefăcătorie. Ce se vede de la distanţă, la televizor, este un spectacol, din păcate, cu năpăstuiţi ai sorţii. Venea o moară pe Siret, de Mihail Sadoveanu. Comisii care evaluează, rezultate ce se centralizează, şi într-un târziu vin şi ceva bani care se cheltuie pe te miri ce.

Cu forţele din dotate, cu multă trudă, râvnă şi credinţă am înlăturat decorul selenar. Pământului din livadă i-au trebuit câţiva ani până să-şi recapete întrucâtva ţinuta de dinaintea prăpădului.
Drept mulţumire că am reuşit să închid rănile acelui sinistru, ofer casa spre găzduire unei familii a cărei gospodărie a fost distrusă de puhoaie ...

Ghinion vine de la Gyani

Cum se spune ghinion sau neşansă într-un dialect al ghanezilor? Până aseară nu ştiam. După drama trăită de ghanezi la miezul nopţii trecute, cuvâtul potrivit ar fi gyani. În gheata lui Gyani a stat şansa istorică a Ghanei de a se califica în semifinala celei mai mari competiţii de fotbal.
Jucătorul de fotbal este actor, într-un fel anume. Stadionul, terenul pe care el joacă seamănă cu arenele de teatru din Grecia antică. Unele partide de fotbal oferă spectatorilor scene comice dar şi dramatice.
În ultimul minut din prelungiri, uruguayanul Suarez a jucat rolul tragico-comic, a respins cu mâna mingea care ar fi depăşit linia porţii şi ar fi făcut fericiţi nu numai pe ghanezi ci şi pe toţi africanii de pe continet.
Uruguay ar fi pierdut calificarea în semifinală după o pauză de 40 de ani, iar el ar fi sfârşit accidentat de un glonte într-un bar din ţara sa. Din condamnat a devenit erou. L-a salvat nefericitul Gyani.
Gyanistul în loc să nimerească plasa porţii, a nimerit bara transversală. Ar trebui desfiinţată acestă bară, cum e la rugby. Ce a fost în inima lui Gyani s-a văzut pe faţa şi din gesturile lui. Ghanezii au ratat o şansă care nu se ştie când se va mai repeta. Au fost aprope de o victorie, şi împotriva cui? Uruguay de două ori a câştigat trofeul, şi a mai jucat o semifinală.
Ghanezii au irosit această şansă istorică cum a irosit şi naţionala noastră la Mondialul din SUA. Ne putem lua de mână cu ghanezii, sunt la număr cât şi noi, 22 de milioane.
Uruguay s-a calificat în urma loviturilor de la 11 m. Această fază a unui meci de fotbal se asemuie cu un poligon de tragere, unde ţinta e tot golul din jurul portarului până la barele porţii, arma e piciorul, glonţul este mingea. Am văzut ghanezi, vopsiţi pe faţă, chemând spiritele în ajutorul trăgătorilor. Geaba.
La Johannesburg pe arena Soccer City vuvuzelele au amuţit, s-a lăsat noaptea peste Ghana, s-au ivit zorii unei noi zile peste Uruguay.

Imagini pe site-ul FIFA:
http://www.fifa.com/worldcup/matches/round=249718/match=300061508/photolist.html

Caş cu tva

Aici, în şaua muntelui, departe de orice aşezare omenească, mă stăpânea o stare de bine, contrar condiţiilor precare ale traiului în colibă. Am pierdut-o de îndată ce ca din senin o turma mare de oi şi o haită de câini mă împresură. Dulăii nu s-au oprit din lătrat, parcă eram urs nu om, decât la un semn al ciobanului, el venea agale în urma turmei. Îl vedeam printre frunzele din gura colibei cum creşte, venind din vale. Mai întâi i-am văzut clopul de pe cap, apoi faţa roşcovană, capul bâtei, lungimea sumanului, cizmele cauciucate. A fluierat de două ori scurt ca un arbitru de fotbal când semnalează un fault. A trebuit să ies în faţa colibei pentru ai răspunde la bineţe. Nu se cădea să-l evit, să nu-i răspund la bună ziua lui. De la buna ziua şi ce faci pe aici, cum e vremea şi căt timp o să mai plouă, am ajuns la fotbal şi politică. Ciobanul avea celular, avea radio şi mai avea şi o satisfacţie să-mi dovedească cât de bine este el informat... Mi-a spus ca şi cum eu nu aş fi ştiut că franţujii şi broscarii s-au făcut de kaka la mondiale, am mai aflat că nu este pensionar dar se bucură că nu se mai taie din pensii, că el nu are salariu de la stat dar se bucură că se taie din salarii. Cică unele sunt din cale afară de mari. Am întâlnit un om bucuros dar şi sănătos. Se vedea pe faţa lui, întinsă, roşie şi lucioasă. Dacă nu eşti sănătos nu te poţi ţine de turma de oi. Ele sunt tot timpul în mişcare, rup din iarbă, ia de aici, ia mai de dincolo şi tot aşa parcă nu le-ar plăcea şi caută iarba cea mai gustoasă.
Dacă şi oamenii ar mânca din mers, omenirea ar fi cu o mie de ani mai aproape de acolo până unde vrea să ajungă!?
Deşi a recunoscut în faţa mea că în preţul caşului şi al urdei el nu a băgat şi tva, a înjurat, ca un adevărat cioban, pe cel care a decis aşa peste noapte să mărească tva-ul. Mi-a spus-o cu regret în glas , eu i-am sesizat o undă de prefăcătorie, că va fi nevoit să ia cu cinci lei mai mult la o sută de lei vânzare. M-a întrebat dacă mi se pare mult. Văzându-mi mimica, mi-a spus că deocamdată dacă vreau brânză mi-o dă la un preţ bun, fără noul tva. Eu am încercat să-i spun că nu preţurile se măresc , ci nivelul tva-ului, şi că ar fi mai puţin de cinci lei la suta de lei. Degeaba, el o ţinea pe a lui, până când şi-a dat seama înainte ca şi eu să observ că oile lui şi haita de dulăi nu mai erau pe lângă noi. Vă spuneam eu că ele aleargă şi pasc, pasc şi aleargă. A scos un şuierat cu limba îndoită în gură, ca acela pe care îl scoate naşul din fluier înainte de a pleca trenul din gară, şi a ieşit din raza mea vizuală. I-am auzit mult timp amprenta sonoră, multiplicată de peretle muntelui spre care se îndrepta. Eu am rămas un timp în faţa colibei până am simţit răceala ploii. Am intrat în cortul acoperit cu crengi, am băut restul de cafea, nu mai era caldă. Am renunţat să-mi schimb cămaşa, nu de lene, cealată nu se uscase. Am luat mobilul de la încărcat. Stătea de o zi legat la panoul cu celule fotovoltaice. M-am logat la reţea să editez. Am activat calculatorul mobilului.
Nu se poate să crească preţul cu acelaşi procent de creştere a tva-ului. Trebuie să-i justific ciobanului cu cât creşte preţul unui caş după mărirea tva-ului. Scot mai întâi tva-ul vechi de 19 procente din suma de 100 de lei, cât costa înainte un caş de oaie. Este o operaţiune inversă. Împart o sută la 1,19 şi-mi dă 84,03 lei. Adaug noul tva înmulţind suma cu 1,24. Obţin 104,53. Ăsta este preţul corect! Dar cine se mai încurcă cu trei bănuţi, aici pe şaua muntelui! Ai văzut un cioban să-ţi dea rest 47 de bani? Dar mai întâi el nu o să se omaore cu mintea să calculeze tva-ul! Va cere cu cinci lei mai mult! Prea multă bătaie de cap dăunează sănătăţii!
Ce să mai adaug? Caut liniştea pierdută! ... Se aude în depărtare un fluierat sacadat, un lătrat ...

ploua si in rai

cat timp a fost buna vremea am uitat de lume doinind in acest colt de rai a trebuit să vina o furtuna cu trasnete si fulgere ca sa mi dau seama ca iadul nu e departe in mijlocul padurii tunetul are o cu totul alta reverberatie decat intre pereti de beton poate si ca sunt mai aproape de nori nu mi facusem acoperis deasupra capului am trudit ceva ieri ca astazi sa nu ma ploua de la ploaia naprasnica de afara ajung prin filtrul crengilor frunzoase doar picuri rare acoperisul colibei l am făcut in doua ape cu panta mare o sa vad cat o sa ma tina uscat scriu de pe mobil sper sa astern cateva cuvinte pana se termina sursa indicatorul mai are un pic de verde am ascultat la radioul de pe mobil starea vremii si de atunci starea mea nu este prea optimistă dupa ce se vor scurge si ultimii electroni acumulati in baterie inainte de a pleca in munti nu voi mai sti de vreme decat dupa cum se comporta vietatile din jurul meu cand o sa vad paianjenii iesind din ascunzisul lor si vor tricota o noua casa va fi semn ca vremea se va indrepta aud cum rapaie ploaia ca o mitraliera de pe acoperisul verde al padurii siroaie se varsa prin cascade din frunze pana pe coliba mea ma rog la sf ilie sa se opreasca din calatorie sa traga pe dreapta sa nu mai fulgere si sa trazneasca sa pot iesi de sub crengi sa mi caut de ale gurii am terminat proviziile visez la cateva boabe de fragi la ciuperci hribi hrascovi copti pe jaratec de zici ca s mici la gratar salivez gandindu ma la o portie de melci hmm e prea mult ce mi doresc dar cum voi mai aprinde focul ploaia mi l a stins cutia cu chibrituri este goala va trebui sa renunt la gratar de ciuperci voi manca ce se poate manca in stare cruda in afara de fragi ar fi bune si frunze crude de fag sau de mesteacan ei sunt mai la vale dar frunzele lor nu mai sunt fragede trebuie sa nasc focul sa frec un lemn tare de unul moale pana o iesi fumul din ele sau il voi capta de la soare cu un ciob de sticlă asta cand soarele o vrea sa iasa pe margine de ape sunt peturi cat lumea sticle mai rar imi vine o idee voi cobori mai aprope de lume pe acolo unde misuna oamenii si lasa in urma lor sticle goale imi voi face un pat din peturi umplute cu apa semi ingropate un pic in panta printre ele sa se scurga siroaiele patul denivelat numai bun pentru masaj aud momait de urs bombane e suparat si el pe ploaia ce ma tine in coliba de atunci de cand ne am cunoscut nu mai pleaca sta in preajma o sa scriu altadata despre felul cum ne am cunoscut cred ca sunt ultimile cuvinte trimise de aici spre lume celularul imi trimte semnale ca nu mai are multa viata ii trebuie curent si tensiune nu ar fi mult imi vine o idee oricum pana o voi pune pe picioare va mai trece ceva vreme ma gandesc la

Sent via BlackBerry from Vodafone Romania

Tot cu Doina am ramas

Am aşteptat-o, ieri, o zi întreagă, dar ea, Speranţa, nu a mai venit. Am aşteptat-o la aerogară, crezând că vine pe sus. Ieri spaţiul aerian a fost închis! Furtună! Ploi cu grindină! Ne-a bătut cu grindina, mare cât oul de curcă. Am dat fuga la gara feroviară, crezând că a ales să vină agale, cu trenul de persoane. La gara de Vest sau gara de Est? În zadar am alergat între cele două gări! Aerul fierbinte de dinaintea furtunii a încălzit şinele. Pe şine dilatate trenurile deraiază una-două. Cine ştie de mai trăieşte sau a rămas undeva între staţii, într-un tren deraiat!
În portul cel mare de la mare am renunţat să o mai aştept. Cândva avea obiceiul să călătorească cu nava Biruinţa. N-o mai avem demult. Pe mai nimic au dat-o la străini. Mânca-i-ar câinii!
Unde să te mai aştept Speranţă? La capătul pământului? Nu cred să vii pe subpământ! - Alo? Da, te aud! Mai slab, dar te aud. Unde eşti Speranţa lu’ tata? … Nu ai intrat în ţară? Dar cu ce călătoreşti fată dragă, de vii aşa de greu? … Pe jos?! Vii pe jos!... Şi nu eşti singură? … Te aduc bunicii! Nu pot să cred! Nu credeam că o să-i mai văd vreodată, pe Buna - Credinţă şi Bunu’- Simţ!Alo!... Alo! Eu nu te mai aud. Tu de mă mai auzi, să ştii că până ne vom întâlni, eu îmi iau hangerul, fluierul, şi plec cu Doina să colind dealurile, văile, munţii…

Zumzăit de zuzuvele

Mă uit la televizor la al treilea meci de fotbal de la Mondialul ce are loc în sudul Africii. Pe teren aleargă după minge sud-coreenii şi grecii. Mai cu chef de joacă sunt coreenii. Din televizor se răspâdeşte în cameră un zumzăit de roi de albine, ca atunci când dai un pumn într-un stup, şi albinele se enervează că nu au loc pe unde să iasă afară toate deodată. Nu vă recomand să faceţi asta, numai dacă nu aveţi alergie la veninul de albină. Eu am.
Credeam că astăzi scap de acest zumzăit enervant. O fi venit aşa de mulţi coreeni şi greci să asite la meciurile naţionalelor lor? Cine suflă şi astăzi în trompete? De fapt nu sunt trompete din alea ca ale tarafului din Botoşani, sunt din altfel de material, ele zumzăie nu fac ta-ta-ta!
Am citit undeva cum se numesc ... suzete ..., nu că din suzetă trebuie să sugi nu să sufli, ... zuzufete, nu, vufuzete, ... mai frumos sună zuzuvele. Din vuvuzele scot sud africanii acest zumzăit ca de albine. Eu când aud acest zumzăit îmi aduc aminte că am fost înţepat de alibine, şi simt furnicături pe faţă, simt că mă furnică nasul, simt buzele, limba ... umflate.
Trebuie să reduc sonorul (ce simplu se rezolvă!) , dar nu mult, să pot auzi şi vocea comentatorului, deşi nu aflu cine ştie ce de la el.
După cum se avântă în joc coreeni şi cât de penibili sunt grecii sper să văd şi goluri. Mondialul are de toate mai puţin goluri frumoase. Aseară francezii au fost pe lângă, cu goluri în spatele porţii uruguayene. Eu cred că ar trebui să se ia în discuţie de către FIFA modificarea dimensiunilor porţii de fotbal. Distanţa dintre stâlpi să fie mai mare, dar nu cu mult, pentru început să fie mărită cu lungimea a trei laturi de palmă. Toate mingile trec foarte aproape de poartă. Urmăriţi, şi îmi veţi da dreptate. Poate aşa vom vedea mai multe goluri...
Oops! televizorul zumzăie rău tare, parcă ar fi dat năvală în cameră mii de roiuri de albine...
Un coreean, nu ştiu cum îi zice... da, l-am găsit ... Park Ji Sung scăpat ca din puşcă, lasă în urmă apărătorii greci, nu se uită la portar, trimite mingea, nu pe lângă poartă, ci chiar pe mijlocul poţii, în plasa acesteia. Uite că se poate! Este o excepţie care întăreşte regula. Şi a mai fost o excepţie în prima repriză când un alt jucător, tot cu nume de Park a executat o lovitură liberă din care grecii s-au ales cu gol. Asta dovedeşte că poarta e bine dimensionată. Grecii alergici la praful de zuzuvele au rămas cu buza umflată!
Nu ştiu eu cum voi rămîne până la finalul acestui Mondial. Voi avea capul mare cât un stup .

S-a uscat frunza de potbal

Cică speranţa moare ultima. Aşa e, astăzi a murit speranţa! Mai sunt câteva ore şi este o certitudine că în Africa de Sud se va da startul competiţiei 2010 FIFA WORLD CUP SOUDH AFRICA .

Stând la umbra unei fruze mari de podbal, numai cu têtul, mă gândeam că n-ar fi trebuit să se dispute această competiţie mondială. Nu ar fi fost mai bine să se fi amânat pentru anul 2014? Motive? Sunt destule, dacă te strădui, le găseşti!

Unul ce-mi vine în mintea umbrită de brusture, ar fi că până atunci, în anul când vom alege un alt preşedinte, vor trece toate crizele,  de la economico-finaciară la  morală, printre ele şi criza de identitate a Naţionalei.

Este a treia ediţie la rând fără participarea echipei noastre. După ediţia ratată din Germania eram sigur că vom merge în Africa de Sud. Acest al treilea eşec atârnă ca un sac cu plumb de picioarele fotbaliştilor noştri şi apasă mentalul storcându-l ca un burete de orice sentiment de încredere în puterea de a reveni în elita fotbaluli mondial, în primele 32 de echipe naţionale. Nu mai sper nici pentru 2018!

Voi privi la fiecare meci cu detaşare, ca şi cum aş mânca fără să am poftă, sau să nu simt gustul mâncării. Voi urmări meciurile fără să simt ca altădată cum îmi creştea adrelanina când se intona imnul României, când Hagi, Lăcătuş, Răducioiu, Dumitrescu ... marcau în poarta Argentinei, Angliei, Columbiei ... Ehe, ce vremuri, nene!

De data aceasta, e ca şi cum aş fi sub un regim alimentar , nu tu sare şi piper, nu tu un grătar, iar în loc de bere să beau apă plată.

Se spune că tot mapamondul va fi ancorat la acest eveniment. Oare călugării de la Muntele Athos se vor uita la aceste meciuri?

Da, voi urmări disputele din arenele sud-africane cu aceeaşi poftă ca a unui sihastru.

Primul meci va fi transmis la ora 17.00. Africa de Sud şi Mexic. Mizez pe Nigeria!

Căldura mare!... S-a uscat frunza de podbal!

Semne apocaliptice

Chinejii Bhoc, Thaie  cu beschia un sfert din  salariile bugetarilor!

*

Aşa va ajunge şi răul de la guvernare dacă nu îl vom tăia, la timp, de la rădăcină.

*

După căt de rezistenţi sunt chinejii ăştia din poză, până la Crăciun ajung şi pe meleagurile noastre ... Ne vor scoate din foame cu lăcustele lor răscoapte!

Clanul Chiorului

Pe drumeagul ce duce în pădurea de la marginea metropolei rulează la ceas de seară maşini grele, arătoase, cu geamuri fumurii şi cauciucuri late…

Alertaţi de huruitul neîtrerupt al roţilor pe caldarâmul de piatră, din desişul pădurii se apropie, mai întăi un bărbat cu o sarsana de vreascuri în spate şi mai în urma lui un copil trăgând după el un mănunchi de crengi legate cu sfoară. Din dosul unor tufe de soc cu flori ce emană un miros puturos, două perechi de ochi mari, rotunzi şi negri se holbează la şirul de maşini ce se târâie ca un şarpe spre o vilă ascunsă undeva în pădure.

- Bre, tate, ce la maşini bengoase, parcă ar fi o nuntă.

- Unde vezi tu mireasă, bă nărodule.

- Nu o văd, dar o fi după un geam din ăsta afumat.

- Bă, tu nu vezi că nu au baloane pe capotă, şi nici nu ţipă din claxoane.

- Ar fi mişto taret! După spargerea nunţii am aduna resturile din farfurii şi am mânca ca lumea o săptămână! … Da ce-o fi, mă, tate? căci tu prea le ştii pă toate alea.

- La prima vedere, eu gândesc că o fost blocat drumul ăl principal, şi caraliii i-o îndreptat pe ocolitoare.

- Auzi mă tate, eu, odată, alegând după capre, am dat ocol, şi nu am văzut două drumuri să dea în pădure.

- Bă, ia, nu mă întrerupe de la cugetare … Unde mărg atătea maşini!? El căuta un răspuns propriei întrebări …

- Uite-l! El e. Să-mi crape ochii dacă nu este el.

- Pă cine, zici că ai văzut, bre, tate?

- Hai să mergem la bordeiul nostru, ne aşteată mumă-ta şi celelalte guri cu burţi goale, să punem de-o mămăliga, să fierbem laptele de capră.

- Hai, mă, tate, nu mă lăsa cu ochii căscaţi, spune bre, de ce te-ai speriat aşe de tare?

- E groasă tare, mă puţă! Data trecută când am văzut clanu' Chioru' am pierdut cocioaba din mahala. Nici în pădure nu am loc de ei ...

Vegetarian

Când Giuseppe Arcimboldo picta acest tablou suprarealist, Vara, în anul de graţie 1563, nu bănuia că peste patru veacuri, patru decenii şi şapte ani, o copie a lui va poposi în acest spaţiu virtual …

Să-l descânt să nu se deoache:

Băiete, ochii îţi sunt două cireşe negre! - Ce vezi prin ele? Petele din soare? Să nu-ţi fie de deochi, băiete! Îţi creşte un nas de castravete! Învaţă-l să respire , şi să nu strănuţi, pierzi sâmburii, îţi pierzi sămânţa! Mai jos între două rânduri cu boabe de vişine stă desfăcută o păstaie cu boabe de mazăre. -Abţine-te să râzi, că rămâi ştirb, şi nu te mai iubesc fetele! Băiete bărbia îţi este alungită ca o pară, în obraji îţi cresc mere văratice, la gât dovleceii se ridică dintre spice ca popândăii în lanul de grâu, la urechi pănuşi de porumb, la butonieră ai o floare de anghinare, mai sus pe tăpşan, loc cultivat, într-un cuib din spice de grâu îţi răsare un bostan turcesc, - Are şi el gânduri sau numai sâmburi?

Ce mai tura-vura, eşti o grădină de zarzavat, eşti o livadă,  eşti o tarabă cu legume, ... pari a fi o poamă bună!

Băiete să te iei cu  fetele vegetariene căci  ţin tare mult la ele să aibă siluetă! …

DEMI -- -- --

Săptămâna trecută, premierul Japoniei, democratul Yukio Hatoyama, si-a anuntat demisia. Motivul: nu a reuşit să convingă pe americani să-şi ia acasă, sau să o ducă pe alte meleaguri, baza militara din insula Okinawa. Doar cu câteva luni în urmă, promisese că va desfiinţa baza militară americană. Relaţiile cu SUA şi respectul faţă de cei care l-au ales au fost deasupra fotoliului de premier. A demisionat după opt luni de la investire! A spus, pe înţelesul japonezilor, - Munca guvernului nu a reflectat dorinţele publicului. In ultimii patru ani, de la ei , nu de la noi au mai demisionat trei premieri.

La noi, după discuţii cu femei, de negocieri nu poate fi vorba, al nostru preşedinte jucător a decis, pe drumul spre casă, tăierea salariilor şi pensiilor, călcându-şi în picioare promisiunile electorale din 2004 şi 2009. Anul trecut interpreta la ţambal melodia - pensiile şi salariile nu vor fi afectate!

De o lună de zile de când sinistru a intrat în casele bugetarilor, pensionarilor şi nu numai, moderatori ai diferitelor televiziuni ne oferă spectacole de varietăţi din zori şi până târziu în noapte.

Revedeţi aici cum un bourean îşi varsă furia ... săraca de ea, firea!

Sa iubim copiii

Sursa: Editura Adevarul Holding
Eu nu mai sunt copil ca ei, am fost cândva, demult, şi nu regret nimic. Când eu mă joc cu ei, jocul e ca acela de demult. Când le spun poveşti, o poveste e tot ca aceea de pe vremea mea. Când ei aleargă eu mă alerg, când ei se dau în leagăn eu mă legăn, când ei mănâncă dulciuri, eu mă îndulcesc de plăcerea lor. Pentru ei, eu zbor ca avionul, mă înalţ când ei se înalţă ca zmeul, ca balonul. Pentru ei, eu merg de-a buşelea, sunt căluţul lor, sunt moşul Ene, sunt arlechinul... Dar ce nu sunt eu!... Eu sunt un copil bătrân!
Cândva demult, pe vremea când şi eu eram copil, nici nu se pomenea de jocuri computerizate, desene animate, poveşti pe discuri mici de plactic, dar să mă bată Cel de Sus că nu-mi pare rău, acum le am, trăiesc poveştile în felul meu, alături de trăirile lor, aşa cum ei îşi imaginează, şi numai ei ştiu asta, este lumea lor, iar lumea mea se intersectează un pic cu lumea lor atât cât să stau într-un colţ de unde să-i privesc şi să mă strădui să nu-i deranjez. Ei mă cheamă doar să repar ce ei strică , să fac să meargă ce ei cu nevinovăţie lor blochează. Tot sunt bun eu la ceva!
Toate zilele sunt ale lor.Dar pentru asta noi cei ce ne credem mari, trebuie să le purtăm de grijă, să avem multă răbdare cu ei, şi asta nu mult timp, până se fac şi ei mari ...

Sursa: Editura LITERA

Gustul florii de salcâm

Au înflorit salcâmii! Flori dalbe, ciorchine cu boabe ca de ceară, mici policandre ce strălucesc pe crengile cu spini şi frunze mici, petale verzi. Salcâmul înfipt cu rădăcinile în malul pietros al albiei unui râu, pare ca un pom de Crăciun. Strugurii de salcâm sunt ca cerceii, ca salbele unei ţigănci îmbrăcată în multe rânduri de fuste verzi, sunt ca sânii ielelor strânse laolată într-un dans nebunesc sub lumina albă şi rece a Lunii.
Parfumul lor, al florilor de salcâm, îmi readuc în minte primăveri trecute, cu un parfum îmbătător, năucitor, ca un narcotic uşor. Mă apropii sub poala salcâmului, întind mâna să rup un strugure de flori… când să ajung la el, o albină, chiar două, trei îi dau târcoale cu bâzâitul lor molcom şi ameninţător. Albinele nu se dau repede dusului, nu mi se pare, chiar le place dulceaţa florilor de salcâm.
Aştept şi privesc ca un gelos cum albina sărută floarea de salcâm! După ce albinele storc de nectar strugurele de salcâm, cum stoarce viţelul ţâţa vacii, şi pleacă, săltând greoi, îl rup, îl ţin deasupra gurii, prind cu buzele o floare, o strivesc între dinţi … a mai rămas în ea lapte de salcâm, cu gust dulce-acrişor… Mănânc, ca un sălbatic, floare după flaoare,îi simt gustul cu aromă de scorţişoară, un gust îmbătător, crud şi zemos, taninos… Eu am mâncat doar un ciorchine de flori, tot ce e mult e nociv. Salcâmului i-au rămas destule flori din care să hrănească mii de albine. După fecundarea lor, din flori se vor naşte teci cu seminţe, la toamnă tecile vor plesni, seminţele vor sări sprintene pe pământ, şi vor fi purtate de vânt sau vor vor fi luate de ape …poate după ani unele vor da naştere unor vlăstare, când vlăstarele vor ajunge salcâmi şi-ntr-o primăvară vor înflori, florile vor avea acelaşi parfum îmbătător, ca un narcotic uşor... Poate, altcineva va gusta  floarea  salcâmului!


Tudor Gheorghe - Au înebunit salcâmii

Marina sau Belimoc

Aseară, pe mai toate ecranele de televizor, moderatori ambalaţi , analişti simandicoşi, politicieni, parlamentari aferaţi, lideri de sindicat, surescitaţi , bugetari şi pensionari ofuscaţi, comentau ca după un meci de fotbal, impactul marii adunări naţionale - o mare de oameni ce umpluse la orele amiezii Piaţa Victoriei- asupra aparatului auditiv al locatarului Belimoc din clădirea de peste drum.

Tot aseară, pe una din Antenele trustului  profesorui Felix, se juca în direct o dramoletă cu Marina Dina  în rol principal şi Mihai Morar  în rol secundar. Ea - păpuşa blondă cu sprâncene negre, cu ochii mari şi sânii cu upgrade aplicat- îşi lua adio de la cei din platou, de la teleprivitori - vorba actolui Florin Piersic. Era ultima ei figuraţie în  emisiunea Răi da’ buni moderată de vedeta de la Radio Zu.

Ea, prinsă de valuri de suspine cu sughiţuri, dar cu lacrimi reţinute -erau de cod galben, în orice clipă rimelul îi era în pericol de a fi  luat la vale - ne spunea că pleacă să se îngrijească de sănătatea ei, că-i pare tare rău, şi că nu este invidioasă pe noua ei colegă, Adelina,  fostă Vărciu, acum Pestriţu.

Cine te-a adus pe tine, Adelino nene, aşa-naltă şi subţire, tu Pestriţo fragă, mi-ai făcut o rana in piept , nu e rană de cuţit, ci e rană de iubit ... i-ar fi cântat Marina dacă ar fi avut vocea Ioanei Radu )

Ea, de aproape doi ani,  şi-a jucat rolul în tăcere, de bibelou de platou, de floare-n glastra din fereastră, rareori vorbind şi atunci se făcea că e o fetiţă naivă şi prostuţă, sau poate că aşa era. Aseară s-a hotărât să plece de tot, acasă. Dar a făcut-o într-un mod sincer, autentic, cu regrete muiate-n lacrimi. Fata are suflet bun, zău aşa! Îi plângea sufletul. M-a emoţionat ( poate şi din cauza vremurilor astea, văd  multă lume că  bocceşte).

Şeful ei, "răul" Mihai, cu o lacrimă rebelă într-un ochi, îi spunea că în ciuda tuturor necazurilor pricinuite sau ce i le pricinuise, a ţinut la ea ca la soa lui ( gura târgului vorbeşte că a ţinut-o în braţe altfel decât ca pe o soră).

 La final s-au luat în braţe, au plâns şi au dansat. A fost  ultimul ei bal. Ce trist şi frumos totodată!

În loc de încheiere la această întâmplare care la prima vedere pare banală, aseară mi-aş fi dorit mai mult  să se fi jucat o dramoletă cu alţi doi actori. În rol principal păpuşarul Trisatan, moderatorul dur al emisiunii " Eu sunt bun, ceilalţi sunt răi", şi în rol secundar secretara lui de platou, păpuşa Belimoc, cu zâmbet tâmp şi silicoane-n cur.

Eu

sunt un hoinar, azi mă odihnesc pe o piatră de hotar, firele de iarbă şi o floricică de cicoare mă privesc mirate printre degetele răsfirate de la picioare, umbra mea se hrăneşte din untul pământului, doar azi şed să-mi stâmpăr neastâmpărul, sunt un copac hoinar, hoinăresc prin codrul verde unde nimenea nu mă vede, păru-mi e o tufă verde de mălin, faţa-mi e de cerb uneori, alteori îmi e de lup, barba-mi e tot timpul ca barba-caprei, umerii-mi sunt de brad, braţele-mi sunt crengi de fag, degetele-mi sunt mlădiţe de mesteacăn, trupul îmi e trunchi de stejar, picioarele-mi sunt crăci de arţar, am rădăcini aeriene, sunt pe pernă de aer, când mă opresc, din hoinăreală, lângă izvoru, simt cum urcă seva pământului până-n creştetul capului unde-n tufa de mălin cucul îşi face cuib, când străbat poiana pentru a-mi încărca bateriile cu lumină, ieşind din unghere lighioanele pădurii vin la mine, veveriţa ţopăie prin crengile-mi de brad, mă gâdilă coada ei stufoasă, căprioara îşi freamătă botul catifelat, îl întinde să-mi ciugulească din palmă frunze acrişoare de mesteacăn, ursoaica îşi învaţă puii să urce în stejar pentru ghinda de la toamnă, de frică să nu cadă ei mi se pişă pe arţar, buba e că dintre lighioane numai una nu se dă cu dusul, ciocănitoarea vine, zice că e soră medicală, să mă cureţe de omizi, şi o uită uitarea, mă scoate din răbdări, îşi face scorbură în umerii mei de brad, de-mi curge răşina pe crengile de fag, de-mi lasă dâre cleioase pe arţari, de arţari se prind fluturi şi gâze, ce bine ar fi dacă crengile ar fi aripi, cum nu-s, părăsesc poaiana învârtindu-mă un vânt nebun iscat din senin, îmi reiau hoinăreala prin codrul verde, unde nimenea nu mă vede, sunt tăt verde, sunt un pribeag.

Să nu uiţi Puţă!

... s-a întâmplat în primăvara anului zece al mileniului trei, în luna mai, în data de douăşpe, într-o zi de miercuri, înainte de Înălţarea Domnului Iisus la ceruri, când bunicii au ieşit din case, cu mersul lor greoi, împovăraţi de griji, de nevoi, de boli. Ei s-au strâs în pieţile publice ale marilor oraşe, în faţa palatelor administrative, pentru a da ochii cu prefecţii - copiii adoptivi ai primului cosaş -, şi la porţile Palatului din dealul Cotrocenilor pentru a da ochii cu faţa smeadă, vicleană şi a cere socoteală de violarea amărâtelor de pensii.
Să nu uiţi Puţă!
Ei, aşa împovăraţi de ani, unii cu mâinile goale, alţii folosindu-şi cârjele din dotare, s-au luptat cu jandarmii, au spart afrontul şi ... s-au oprit la porţile închise, la uşile baricadate, dincolo de care feţe nedemne, laşe nu au avut curajul să fie privite în ochi. Loviţi fizic, loviţi în suflet s-au întors mai îndârjiţi la casele lor, dar vor reveni.
Iar tu, Puţă, să nu te uiţi, să vii şi tu, să-i sprijini să nu-i laşi singuri să se lupte cu puterea celor ascunşi în spatele porţilor şi uşilor ferecate. Aşa să faci dragă Puţă, căci altfel o să ajungi mai rău ca ei, dacă o să ...



Imagine: Mircea Restea, Romania Libera

O fost la femei

Boc! boc! boc!

- Cine e ? … Tu eşti Miluţă? ...băiatu mamii!

- Nu … Traian îs, mamă dragă…

- Ni la el, tulai! şi-a schimbat şi graiu! …

- Nu!, a venit fe me i la noi, ne-a regulat, bani nu ne-a dat, a plecat...iar băiatu matale, acum când are atâta treabă să facă rost de bani, cănd trebuie să taie, nu-i de găsit.

- Tu care nu erai în stare să tai o găină, amu eşti fără milă …

- Nu mă cunoşti nană, crede-mă!, eu, Traian chiar n-m nicio milă, eu îl caut pe copilu matale. S-a ascuns sau a venit să-şi ia coasa?

- Ce coasă, ai bolânzât , încă nu-i vremea ei.

Boc! boc! boc! ...

- Cine e acolo? ... Tu eşti Miluţă?

- Nu...Traian, deschide-ndată uşa, dacă nu ţi-o sparg!

- Apără şi păzeşte-mă Doamne! Tulai! ăsta nu-i băiatu mieu ...

Patria, de Gabriela Savitsky

CELLA