9 mai 2010

Viaţa fără un sfert

Cerul e mai aproape de pământ, are o culoare spălăcită, murdară, parcă cineva ar fi încercat să-l cureţe, dar mai rău i-a făcut, i- a întins mizeria. Norii, pete cenuşii, sunt purtaţi care încotro de un vânt hain. Vântul e nebun, se izbeşte de geamul termopan, vrând cu orice preţ să intre în casă. El mai lipseşte aici ! De o parte şi de alta a măsuţei din sufragerie, stau cu ceştile în mână un bugetar şi-o pensionară. Altădată citeau în zaţul cafelei, se jucau cu viitorul, acum prezentul sumbru prevesteşte un viitor sumbru la superlativ, nu mai e timp de a visa frumos. Ei trebuie să ia măsuri urgente, veniturile familiei lor, (e scos din calcule fiul, care are o firmă de pizza, e în mediul privat) vor scadea cu patruzeci procente adunate, aşa cum le spusese aseară, vorbind de pe sticlă, ăla care dimineaţa e preşedinte, seara premier, iar când doarme e … marinar.

- M-a scos din papuci, fii-tu, auzi să-mi zică că mă ţine-n cărcă. L-a auzit aseară pe ăla arţăgosu şi urâtu, şi uite cum interpretează, cum aplică. 

- Cum să te ţină?! fii-tu e un pirpiriu. Nu te uiţi la tine!

- Nu!! vezi doamne el vrea să fie spiritual cu mine, el care nu plăteşte mâncarea, întreţinerea …

- De ce uiţi? El ne-a luat plasma, el îţi plăteşte casco la maşină …

- Plasma nu dă lapte, şi cu maşina … el circulă mai mult. 

- Hai, lasă-l pe fii-tu, îşi căştigă cum poate banul … începusem să tăiem din cheltuieli. Cum zici să facem cu pâinea? 

- N-are rost să intrăm în amănunte, pe sortimente, pe categorii, pe căprării… trei zile măncăm normal, iar în a patra ţinem post ... negru.

- Şi  când nu e vineri?

-  Cum o cădea, duminică, marţi … post, tăticu, ca la muntele Athos.

- Eu îţi prpun  un amendament.

- Nu uita că eşti pensionară, nu te întinde mai mult decât vei avea, şi nu profita că veniturile casei sunt amestecate.

- Hai, măcar cafea în a patra zi, ce dracu, lăsăm stomacul să lucreze în gol.

- Ce vrei să-mi spui?, vom bea cafea în fiecare zi şi după ce veniturile cumulate ale familiei vor fi drastic reduse? Nuuu! trebuie să reducem şi consumul de cafea. Clar?

- Bine, atunci bem în fiecare zi, dar redusă cu patruzeci de procente.

- Şi cum facem? măsurăm  de fiecare dată, ca la farmacie 
  
- …

- Nu! mi-a venit o idee, punem un semn la cană, mai jos cu 25ml  la a ta şi   cu 15 ml la a mea, eu sunt pensionară …

- Adică mă crezi adormit, nu ştiu ce înseamnă procent, adică cana ta să  fie mai plină decât  a mea? Bravo! Cine are venituri mai mici bea mai multă cafea!

- … 

- Da,  şi pentru a fi direct proporţional cu nivelul veniturilor,  eu beau din aceeaşi cană, ca şi până acum, umplută până la nivelul de trei sferturi, iar tu nu vei mai bea  din cană, vei bea din ceaşcă, din aia mică din serviciul de cafea pentru musafiri, iar semnul de austeritate  îl pui  unde doreşti.

Aşa se reduce  din viaţă!

6 mai 2010

Un neuron se întreabă


Care o fi diferenţa dintre a trăi şi a fi?
Când poţi spune? - Eu sunt!
Gândul, vorba, fapta - asta o fi ordinea firească?
Să făptuieşti fără să gândeşti?
Ce este gândul bun văduvit de vorbă, dar  şi de faptă?
Cine e fără de păcat?
Cine nu a gustat, sau chiar s-a îmbătat cu vin ca de pelin, din trufie, lăcomie, mânie, invidie?
Există bucuria lucrului făcut de mâna ta. Este bucuria îndemânării.
Cum îţi strigi bucuria?
Când strici un lucru, fapta cu ce simţământ e ambalată?
Cum e mai bine să-L implori să-ţi dea ceea ce nu ai , sau să-I mulţumeşti pentru ceea ce îţi dă? 
...
Neoronul a fost, nu mai e! Păcat!

30 apr. 2010

Vine prima zi de Mai

Astăzi nu-i Întâi de Mai! Mâine va fi! după calendar. Vremea astăzi este cum ar trebui să fie mâine. Natura e în sărbătoare. Zumzet, murmur, forfotă, triluri ... şoapte şi suspine. Pomii încărcaţi de flori, sunt ca miresele în faţa altarului. Verdele, Albu, Rozu, Galbenu, Violetu din florile pomilor sunt copiii veseli, zglobii ai Luminii. Nu mai zic de gâze! Sunt câtă frunză şi iarbă, de toate neamurile. Îţi închipui ce bucurie, ce dorinţi ascunse, ca ale unei fecioare, a cuprins-o pe Primăvară. Fecioara anotimpurilor, născută dintr-o iubire a sevei Pământului cu Lumina. Să o ţină Dumnezeu, şi mâine şi poimâine, aşa frumoasă ca şi azi!
Vine prima zi de Mai. Cum să o petrec? 1 Mai muncitoresc îmi răscoleşte amintiri, de-a valma, bune cu rele. Înainte vreme, pe când cinici ani erau egali cu patru şi jumătate de muncă, 1 Mai era ziua de măsură a gradelor de libertate. Astăzi când sunt liber, cu trei sau n minus unu grade de libertate, nu ştiu ce să fac cu ele.
Omul normal, care e în parametri, este ca o funcţie de mai multe variabile. Diferenţierea funcţiei în raport cu fiecare dintre ele, dă viteza acţiunilor, ale dorinţelor omului. Nu-i bine să fii o funcţie independentă de orice variabilă, derivata îţi este nulă şi devii paralel cu drumul pe care merge viaţa, e ca şi cum n-ai mai fi.Esti liberul absolut, te integrezi în el, devii frate cu guru şi soră cu misa.
Aşa că mă pretind o funcţie de mai multe variabile, şi mă derivez! Pentru mâine mă derivez în funcţie de una, de o singură dorinţă. Acţiune! Motor! Scena 1, La iarbă verde! În mijlocul naturii ce m-a născut şi care renaşte în fiecare primăvară. Ar trebui să fiu îmbâcsit, sătul de atâtea primăveri. Dar nu! De-aia este pusă în calea ei iarna, ca să o aştept ca pe o fecioară despletită.
Aşadar mâine o să merg în mijlocul ei, o să-i reaprind focul şă-şi reamintească de mine, o să-i cânt săltând, dănţuind ca un apaş, sau ca un babuin, sau ca un trac, sau ca un dac, şi o să-i aduc ofrandă ...
La ce te gândeşti? Eu la un grătar cu mici, cu muştar, cu pâine ţăranească, cu bere, cu vin şi cu ce-o mai fi.
Să trăiască Unu Mai! ... unu mai bine decât altul!

27 apr. 2010

Cafeaua de dimineaţă

Eu şi ea! Aşa ne întânim de fiecare dată. O clipă o întrezăresc în oglinda cafelei din ceaşcă! O lumină alunecă pe luciul ei catifelat, face o piruetă, oglinda cafelei se mlădie se lasă adâncită până la fundul de zaţ al ceştii, apoi ca prin minune revine, luciul cafelei se reface pentru a primi, ca într-o îmbrăţişare, o altă lumină de la Soare. Sorb lumina din cafea cu aceeaşi poftă, ca de viaţă, o las să-şi refacă oglinda, aceeaşi, catifelată, dar mai mică şi mai aproape de fundul de zaţ din ceaşcă...O lumină renăscută, obosită de drumul lung făcut de la Soare, fără prea multe piruete se prăbuşeşte pe luciul mătăsos al cafelei. De căldura ei, ca o povară, oglida se înconvoaie … Vai! Se vede zaţul de pe fundul ceştii! ...
O mai sorb încă odată cu toată lumina din ea …
Ceaşca rămâne tristă, goală, plânsă, cu dâre de zaţ pe margini şi pe fund. Zaţul rămas, e martor, ca praful amestecat cu sânge şi frământat de copitele taurului şi de bocancii toreadorului dintr-o arenă maură...
Pe pereţii ceştii, după scurgerea zaţului, se nasc insule albe ca de fildeş, pe care patinează raze cu capul în Soare...
Ele vin, vin umplând cu lumina lor tot golul ceştii.
Din zaţ ies aburi, nori aurii!
Este imaginea aburită, ceţoasă, plină de necunoscut a zilei ce abia s-a născut.
Inspirat de Incă o zi ... a Denisei

26 apr. 2010

Cine o fi de vina?

Mirare. Indignare. Consternare. Delăsare. Uitare. Şi atât . Nimic mai mult. A, da! Măsură administrativă, destituire. Şi cu asta ce-am făcut? Cine urmează? Cine va cădea victimă mizeriei din spitale. Să nu leşinăm ni se administrează  apă cu zahăr: E un caz izolat! Pacienţi de azi şi de mâine  nu vă impacientaţi! Se mai întâmplă! Da? Ca să vezi! Un adevăr meschin există: nu se întâmplă numai în aceeaşi clinică. Dispersia fiind mare, densitatea de probabilitate este mică. Ieri spitalul I1 (I de la Infection) , azi I2, vezi CF2, mâine I3 , ş.a m.d. până la n. Şirul ar trebui să fie descrescător pentru ca la limită să atingă zero. Ce simplă e  teoria. Practica în schimb, cum s-a văzut, e de toată coma.În comă la reanimare. Din reanimare iese cine are zile.
Nu este de vină constituţia profesională a celor ce s-au făcut frate cu Hippocrate: Atât cât mă ajută forţele şi raţiunea, prescripţiunile mele să fie făcute numai spre folosul şi buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violenţă.
De vină este ... Constituţia. Dinozaurul de la castel şi-a clocit oul, din ou ecloză un pui vioi ca mingea de oină, un pui cu blazonul escu atârnat de coadă, un pui neînfricat ca esqui-ul maur pe trambulina de zăpadă.
O luăm de la capăt. Ce repede au trecut douăzeci de ani!

23 apr. 2010

C'est fini la comédie

Două gesturi mimate, à la Française! Nicolas Sarkozy , preşedintele Franţei, ţară unde faţă de noi apune soarele, mai nou şi lumina a apostrofat un tânăr, aflat în mulţimea în care preşedintele se îmbăia, pe motiv că după ce îi strânse măna, acesta a făcut gestul că şe şterge de ceva  murdar rămas pe ea. Asta a fost într-o joi!
Într-o sâmbătă pe la orele serii, pe un platou de televiziune,în cadrul unui show al canalului France 2 , un alt tânăr, un comic tembel, pe nume Lambert, cu prenume de măr, Jonathan (nu are nicio vină mărul), un măscărici, jumătate bărbat (cealată jumătate era într-o cârpă colorată, o fustă de ţigancă) a mimat, arătând întregii lumi cum salută românii. Cu spinarea încovoiată, cu mâna întinsă a grăit în limba măsii lui :
S'il vous plaît, Messieurs, Mesdames!
Ce comedie! (cu accent pe primul e) Aşa comediant, aşa comedie!(cu accent pe ultimul e)
Doi tineri de aceeaşi naţie, unul   îşi sfidează propriul preşedintele, celălalt sfidează poporul român! Care dintre cele două gesturi e mai  dureros?

Pourquoi et comment 'le tembel' Lamber tombe dans l’extrême et le racisme?
C'est fini la comédie.

În vizita la Va teduquer imbecile francais 

21 apr. 2010

Cu mintea în cenuşă

Când am citit într-un cotidian titlul - Tineri bursieri, blocaţi în ţară- am simţit cum acarul cenuşiu din mintea mea schimba macazul de la intersecţia liniilor neuronale pentru a dirija fluxul nervos spre norul de cenuşă- cauza anulării multor curse aeriene.
După ce am lecturat conţinutul articolului, conţinut ce a avut darul să-mi stingă cenuşa ce se activase în minte, acarul cenuşiu a rămas de veghe. Vulcanul nărăvaş din acea ţară îndepărtată, friguroasă, brrr!, continuă să scuipe foc şi cenuşă. Nu ştiu dacă lava incandescentă ce se revarsă îi încălzeşte pe islandezi, în fond e treaba lor, ştiu că cenuşa ridicată în stratosferă o ia la sănătoasa taman spre interiorul continetului, bulversând în continuare zborul avioanelor, afacerile companiilor aeriene, şi … materia cenuşie a unora ce populează instituţiile publice .
Tinerii bursieri vor rămâne blocaţi în ţară, fiindcă nu s-a găsit o legătură dialectică şi istorică între angajarea lor, de către cei care i-au trimis la şcoală în afară, şi cenuşa vulcanică ce acoperă albastrul cerului de primăvară. Oricum aceste lucruri sunt nepalpabile, nu se văd cu ochiul liber. E doar o închipuire!

Am fost în vizită la:

Corina Creţu, Perturbările traficului aerian în Europa
Gabriela - Buburuza
Cella - Noi, proprietarii nimicului
Vania - Compunere despre Ţară
Flavius Obeadă - Sinceritatea bulgarului
Oana - De la liceu la liceu
Adrian Nastase - Poporul trebuie sa intre in casa lui

19 apr. 2010

Ce bine-mi e!

Stau in faţa ferestrei inundată de soarele dimineţii. Simt cum lumina ce-mi intră prin vârfurile degetelor mâinilor ridicate, îmi inundă celulele, ridicând la suprafaţa lor, ca o cenuşă, tot răul strâns, rău ce se scurge în pământ, ca un râu,prin tălpile picioarelor. Aici se impune o mică paranteză : până să ajungă în pământ, reziduurile, lumina murdară, traversează tavanele , spaţiilie a două apartamente. O fi bine? Nu-i timp de divagaţiune.Oricum, greu îmi păstrez imaginaţia. Îmi e necesară ca să mă văd stând cu picioarele înfipte în pământ. Cum din pământ mă trag, simt apoi un val de energie telurică ce-mi gâdilă tălpile, cum o face nisipul ce se scurge când stau cu picioarele în apa vălurită a mării. Ea, telurica, se împrăştie în corp ca cerneala în sugativă, hrănindu-mi celulele organelor şi ţesuturilor, celule curăţate mai devreme de lumina năvalnică, hulpavă, a dimineţii de primăvară. Îmi las braţele pe lângă corp, tot ce mi s- a întâmplat mă face să cred că sunt întremat pentru toată ziua, că sunt luminos ca Helios şi puternic ca Gaea.
De nu încercaţi, nu aveţi cum să mă credeţi! (Inspirat de Ritualuri de relaxare , de Rodica Demian, Formula AS.)

O carte de vizită de la :
CELLA, nimenea nu-i singur
Gabriela, Privind peste umar
Maria, Niciodata la fel
Denisia, puzzle
Vania ... zămislire

14 apr. 2010

Povara numelui

Lăzărică Procopiu şi Mirela Neniţescu au rămas  de nedespărţiţi din acea zi când s-au văzut  întâiaşi dată. 
Nu a fost dragoste la prima vedere. Altele au fost motivele, iar dragostea a venit cum pofta vine mâncând. 
 Erau studenţi la facultatea de fizică şi chimie. El fizician şi  ea chimistă. Purtau nume ce aveau rezonanţă în mediile ştiinţifice şi academice. 
Dar Mirela nu era nici pe departe rudă cu academicianul Neniţescu şi nici Lăzărică nu era din neamul  marelui fizician Procopiu. Colegii nu-i credeau nici în ruptul capului că nu îşi aveau obârşia din aceşti  oameni cu notorietate ştiinţifică.
 Acest mister neelucidat i-a atras ca un magnet şi i-a ţinut legaţi ca un dipol. Nu a mai trebuit să meargă în faţa altarului, şi-au pus unuia altuia verighetă pe  inelarul de la mâna stângă, şi au mers la Sfatul Popular pentru a li se oficia căsătoria. Au primit un certificat ce se va  dovedi util  la  repartiţia de la finele facultăţii. Ea şi-a păstrat numele de fată, nume ce  a ajutat-o mult în timpul facultăţii şi era convinsă că o va ajuta să ajungă să profeseze la cel mai de renume institut de cercetare din domeniul chimiei. Nu s-a întâmplat  chiar aşa cum şi-a dorit ea.  Mirela Neniţescu a urmat soţul,  care, pe merit sau doar că purta numele de  Procopiu, a prins un loc la institutul de fizică atomică . Si-au dedicat cei mai frumoşi ani ai tinereţii, muncii de cercetare. Nu aveau  înclinaţii native de a  născoci, de a cerceta,  mai degrabă o dorinţă ascunsă ce se  cuibărise în fiinţa lor, de a nu compromite  numele iluştrilor înaintaşi,  ale căror nume  de fapt din întâmplare le purtau. De dimineaţă până-n seară munceau cu râvnă , făceau  studii teoretice, lucrări  practice, ducând la bun sfârşit  mai toate temele primite. Erau anii în care nu trăiau cu picioarele pe pământ. 
S-au trezit la realitate într-o toamnă, de fapt pentru a păstra adevărul istoric, au fost treziţi. 

Era mijlocul lui septembrie, într-o zi pe la amiază. Erau la masă la cantina institutului.  Tobă Costică, de altfel un renumit fizician, în echipă  cu Lăzărică,  la reactorul nuclear al institutului,  le-a spus că  s-a învoit, a doua zi  urmând să meargă cu fiul  la şcoală. Era prima  zi,  din primul  an de şcoală, a fiului său. Mama copilului, Cleopatra, care lucra la serviciul relaţii externe din ministerul cercetării şi dezvoltării, era mai tot timpul plecată din ţară.

Erau toţi trei la aceeaşi masă. După ce  Costică Tobă şi-a spus motivul absenţei de a doua zi, Lăzărică şi Mirela, au aşezat încet, furculiţa şi cuţitul, pe  masă, făcând acest lucru deodată, apoi s-au privit cu mare atenţie, de credeai că atunci se vedeau pentru prima dată.
Privirea lui strecurată prin dioptriile ochelarilor, ochelari călare pe un nas borcănat, şi agăţaţi de urechi clăpăuge acoperite de plete, s-a întâlnit cu privirea ei, izvorâtă din ochii verzi ca sticla de geam când este pusă una peste alta, o privire aburită ca  ceaţa  ce se ridică de pe pajişte într-o dimineaţă de vară.  La mijlocul distanţei dintre privirile lor, ei vedeau imaginea holografică a unui copil.
Trăind ca un dipol, nu e de mirare că  în acel moment prin mintea lor circula acelaşi gând nerostit: - De ce nu avem şi noi un copil? 

 În aceeaţi zi au cerut să plece în concediu. A fost primul lor concediu. Au plecat la munte, au închiriat o cameră la o cabană turistică. Zece zile, cât a durat şederea, nu i-a văzut nimeni, iar ei nu s-au desfătat decât cu  deliciile naturii umane, cu cele ale naturii încojurătoare nu mai aveau timp din zi. Ei parcă locuiau pe alt continent, cu un alt fus orar. Ziua dormeau şi noaptea se ... cercetau.
Rezultatul cercetării a fost nul. Nici model experimental, nici prototip.  Dar nu au abandonat această nobilă temă: metodă şi procedeu de a crea un copil. 
Au mai încercat o deplasare la munte cu acelaşi scop nobil, dar din păcate  cu acelaşi rezultat nul. Ar mai fi mers la munte, la cabană,  chit că trebuia să  împrumute bani pentru aceste ieşiri montane, dacă nu şi-ar fi amintit,  numai ei ştiu când şi cum, că au o casă la ţară.

 Era casa Neniţescu, a părinţilor ei, Domnul odihnească-i în pace . Sfărşitul de săptămână îl petreceau acolo, deşi nu aveau confortul de la oraş. Apa o aduceau  de la pompa din curte. De  baie în casă nici nu putea fi vorba.  Încălzeau camerele cu sobe de teracotă. Oricâtă căldură emanau corpurile lor atunci când se îmbrăţişau, şi nu erau rare momentele, tot trebuia făcut un foc în sobă pentru a încălzi pereţii camerei  chiar şi pe timp de vară. Dar nu din aceste motive nu reuşeau să facă un copil. Se ştie că la ţară sunt familiile cu cei mai mulţi copii, cu şase, cu doisprezece, şi cu cincisprezece,  deşi tot mai rar în vremea din urmă.

Dacă Mirela Neniţescu s-ar fi dus la o clinică de specialitate ar fi aflat dacă poate sau nu să  procreeze. Chiar dacă lucra cu  substanţe chimice, nu avea de unde să ştie dacă este sau nu sterilă, fără a face analize şi  teste medicale. Lăzărică Procopiu nici nu mai trebuia să meargă la o clinică, era de aşteptat, el lucra la reactorul institutului. Este adevărat că era coleg cu Tobă Costică, şi dacă Tobă Costică avea  copil , îl avea fiindcă Cleopatra, soţia, lucra la serviciul relaţii externe din minister , un mediu prietenos, nenociv.
Ei continuau să meargă regulat la casa de la ţară, deşi  nu mai sperau în minunea de a avea un copil.
Viaţa la ţară căpătase alte sensuri, era plină de surprize, unele plăcute altele mai puţin.
                                                             
                                                                 *
Mirela nu s-a întrebat niciodată cum de Costică Tobă are copil şi Lăzărică nu e în stare. Ei aveau altceva de discutat.

 - Ce-ai avut azi noapte? Pănă spre ziua ai tot ieşit şi intrat din cameră, de nu mi-a priit somnul.

Mirela, după ce-i vorbise nedesluşit, ca prin somn,  stătea cu capul pe perină, în patul ei, de unde   îndreptă spre Lăzărică o privire somnoroasă  aşteptând ca acesta să-i răspundă.
Lăzărică  dormea în patul de la fereastră. Adormise spre ziuă. El o  auzea ca prin vis. Cu greu bâigui ceva :

- Am ţinut focul ... nu mai e neam de băţ de ... Lăzărică adormise la loc.

Mirela nu a înţeles din prima ce i-a spus Lăzărică. A făcut fel de fel de legături, presupuneri, de i-a sărit somnul. A strigat la Lăzărica:

- Trezeşte-te şi lămureşte-mă şi pe mine! Ce- ai ţinut? Ce neam de  băţ?  Lăzărică!
-  ...
-  Lăzăricăăă!

Lăzărică îşi trase pleoapa de pe un ochi,  celălat ochi  era presat de pernă,  era acoperit de plete. Astfel el o privea pe Mirela când îi spuse:

-  Dacă tu nu vrei, eu vreau să beau ceva fierbinte, o cafea, să mănânc un ou fiert la micul dejun. Şi coborâse pleoapa la locul ei  pe ochi, încercând să-şi  mai lungească somnul.

-  De unde ştii că nu aş vrea şi eu?  Îi răspunse cu o voce leneşă Mirela. Apoi cu o voce mieroasă:

-   Lăzărică vreau o cafea ! Mirelei îi trecuse  supărarea.

Fără să mai deschidă ochii, Lăzărică încercă să o lămurească pe Mirela:

- Dacă mai dialogăm mult, de la distanţă,  focul neîntreţinut se stinge, dacă nu s-a stins deja,  şi nu o să bem nicio cafea. Aseară am folosit ultimul chibrit.
Lăzărică adormise sau încerca să mai lungească somnul, Mirela Neniţescu sărise din pat şi se duse glonţ în bucătărie să vadă dacă mai sunt tăciuni aprinşi în sobă.
Lăzărică nu mai putea dormi, se gîndea  cum va face rost de chibrituri, că doar nu s-o duce la magazinul din sat numai pentru atâta, el, Procopiu, cercetător ştiinţific în domeniul fizicii atomice.
...





6 apr. 2010

In numele tatalui

foto:  www.realitatea.net
 Mică minune
        mare mirare printre răchiţeleni
             şi peste ţară
                  în numele tatălui fiului
                        cel sărac cu duhul 
                              tatăl a ciocnit oul roşu 
                                                         amin!


Pentru conformitate:

4 apr. 2010

31 mar. 2010

Un clopot a inviat!


Clopotul din vechiul turn va undui aerul, va dăngăni iarăşi ca în timpurile de demult. Vechiul clopot din Casa Sfatului, aflată-n mijlocul Pieţei  Sfatului din Braşov, are o memorie de peste trei veacuri. Este al doilea clopt de la 1520 încoace, primul a avut o viaţă scurtă, a fost mistuit în anul 1689, de către un incendiu.
Clopotul, cu un diametru de 1,2 metri şi greu de vreo 8 chintale,a fost turnat de meşterul german Heinrich Lampe.
Pe vremuri a avut o neprţuită menire pentru oamenii cetăţii, dăngănitul lui  anunţa sfertul de oră, de,nu tot omul avea ceas. Pe atunci nu se gândea cineva că peste veacuri va fi momeală, în sens onorant,  pentru turişti. Se reia tradiţia doar. Zilnic de la 7 dimineaţa până la 9 seara va dăngăni la interval de o oră , comandat de un mecanism al ceasului din turn. În fiecare seară la 6, sâmbăta şi duminica şi la 12, trei trompetişti ( un român, un sas, un maghiar, în straie medievale)vor interpreta melodii specifice culturii lor muzicale. Crai Nou se va auzi din nou la Braşov.
Desigur nu toţi au urechea acordată pe armonici, vom vedea după cât timp unii vor acuza dureri de cap. Se zice că prin anii 60, secolul trecut, clopotul a fost deconectat de la ceas, la cererea oamenilor muncii care acuzau migrene, nu se puteau odihni din pricina dăngănitului. După 8 ore trebuiau sa-şi refacă capacitatea de muncă şi de luptă pentru construirea s.s.m.d.
Iniţiativa învierii clopotului a avut-o Steffen Schlandt organistul Bisericii Negre. Banii au venit din donaţii, cei mai mulţi venind în final de la un om de bine, bun la suflet. C.J. Braşov a avut doar  iniţiativa de a cuprinde această acţiune în programul de manifestări de anul acesta cu prilejul împlinirii a 775 de ani de atestare documentară a oraşului Braşov.
Să fim buni, să ne iubim apropapele, să nu râvnim la bunul altuia, să ne linkuim în linişte, în pace,  suntem în săptămâna patimilor.

27 mar. 2010

Zelistar

Premierul şi ministrul de finanţe răspundeau cu relativă lejeritate, ca să nu spun cu superficialitate, şuvoiului de întrebări puse de jurnalişti pe marginea proiectului de modificare a codului fiscal.
Adică mai pe româneşte jurnaliştii de ambele sexe intraseră boy şi urma să iese … de sex invers. Bănuind că aşa se va întâmpla, înainte de a ne scoate afară ca pe o ciurdă, mi-am făcut apel de pe telefonul vechi pe cel nou şi l-am lăsat sub planta tropicală aflată în spatele planşei cu diagrama impozitului forfetar …

- Mă băiatule, mai gândeşte-te, nu ajung doar 28 de servicii, meserii, pe care să le scoatem din zona subterană, zona neagră a economiei.

- Şefu, nu aţi văzut cum săreau la beregată, cu felul lor de a iscodi, de a scurma?

- Uită-i ! Gata, i-am scos afară! Derbedei! Asta sunt! … Până te mai gânedeşti, să nu uiţi, trece în listă pe cizmari.


- Şefu, dar ei n-ar putea intra la oameni de artă, sună mai elegant!

- Ce să umblăm la nuanţe, să ne fie foarte clar, ori e albă ori e neagră.

- Să iau încă o dată lista cu meserii …

- Nu mai e timp, Vlăduţule! Trebuie să finalizăm lista, să o batem în cuie, ne trebuie bani la buget!

- Am înţeles, am adăugat … cizmari.

- Trebuie să plec, mă cheamă şeful ăl mare. Mai scormoneşte! …

Premirul se loveşte cu pălmuţa de frunte.

- Mă, era să uit, ştiam că trebuie să-ţi spun ceva, acum mi-am adus aminte, când l-am pomenit pe şefu'. Ieri mi-a vândut un pont.

- Nu mă întrerupe, că uit. Tu ai blog?... Eu nu am. Ai auzit de
? O ierarhie a bloggerilor după nu ştiu ce criterii. Cine sunt în faţă, în top 50 sau 100 sau 300 li se oferă publicitate contra unei sume de bani, în euro sau dolari. Caută lista şi primii o sută, sau o mie să plătească impozit forfetar, nici nu mă interesează câţi bani.
- Ce-ai rămas aşa … ca la dentist.

- Cum scriu? Ce meserie trec ? Cum va apare în codul fiscal? Zelistar, ca şi cum ai zice… zeţar … tipograf … zidar, Ce nu ţi-e clar?

- Şi dacă îmi sare în cap toată blogosfera? Şefu, ăştia, subteranii, vitualii, sunt mai periculoşi decât cei la vedere, e greu să-i apuci de ceva.

- Dacă se inflamează lumea subterană, vom zice că a fost o greşeală de editare.Bun, am priceput până aici, dar mai departe… cum calculăm suma forfetară?

- Şi p-asta să ţi-o spun? … Stai să mă gândesc! …

- Vă propun formula... la astea mă pricep … o mie minus numărul locului din listă, din ze … cum? , da, zelist se înmulţeşte cu un euro şi dă suma de plată.

- Vlăduţule, sunt obosit, mă grăbesc, dă-mi un caz concret! 26 sau 152, am luat doar două numere la întâmplare, bloggerul de pe locul 26 va plăti un impozit de 974 eurro pe an, iar cel aflat pe locul 152 va plăti mai puţin, 848 euro, şi în patru tranşe. Nu este mult!

- Bravo, îmi placi! Vezi? Ce uşor vin banii! Formula! Hocus-pocus! Poc-boc!

- Şi se respectă principiul competitivităţii, la care atât de mult ţineţi, cine este în faţă plăteşte mai mult !? iar cei de pe locurile mai sus de 1000 inclusiv nu mai plătesc, ei intră în categoria celor scutiţi de impozit.

- Lasă-mă pe mine, cu strategia , Vlăduţule dragă. Dacă merge treabă, la anul schimbăm formula, in loc de 1000, trecem 2000 …
Cine şi-a uitat telefonul ? … Este deschis! … Derbedeul dracului! …

25 mar. 2010

De toată povestea

- Doarme, Ale?
- Ale v’ea o pode’te.
- Scufiţa roşie ...
- Alta pode’te!
- Frumoasa adormită …
- Alta!
- Degeţică, sigur nu ţi-am spus-o!
- Papi uitat, să ei pa’tila 'oşie.
- Ursul păcălit de vulpe?
- Nu place lu’ Ale, alta pode’te.
- Printre tufe şi urzici, ţanţoş trece un arici ...
-Alta!
- Cu vioara subsuoară , greerele merge la moară ...
- Alta!
- După o ploaie cu soare melcul iese pe alee la plimbare ...
- Ale v’ea o pode’te.
- …
- Te ‘og f’umos!
- A fost odată … nu tare demult, a fost … o Albă ca Zăpada cu nume de cod Boc ...
- Boc! pac ! asa dă Ale cu zăpadă, asa, paf! boc!
- ...
- Ale v’ea o pode’te.
- A fost odată, de n-ar mai fi fost, el micul Boc ...
- Mic, mic, asa de mic, Ale e male.
- Mai vrei o poveste?
- Te ’og f’umos!
- Boc, imaculatul, se credea mare împărat peste o ţară care a fost cândva regat. În acea ţară trăia un cizmar sărac, tare sărac. El nu avea cuie şi piele ...
- Ale bate cuie, asa bate, boc, boc ...
- Tare s-a mai bucurat săracul cizmar , când dimineaţa a găsit o pereche de ghete noi, strălucitoare ...
- Da, ’moase ghete, şi Ale ghete ’moase.
- Închide ochii şi dormi!
- ...
- Unaa Paapii! spuse Ale cu ochii întredeschişi.
- A venit un om bogat de a cumpărat ghetele dându-i o monedă de aur. Noaptea spiriduşul lucra, iar ziua cizmarul vindea şi din banii care îi prisosea cumpără hăinuţe pentru spiriduşul harnic, apoi şi pentru alţi copii săraci. Azi aşa, mâine aşa până când povestea cizmarului bogat a ajuns la urechile micului Boc, mârşav născocitor de biruri. Cum? se indignă acesta, unde s-a mai pomenit ca cizmarul să nu plătească şi el bir? Şi l-a adăugat şi pe cizmar în lista celor buni de plată către împărăţie
.
..
Papi se opri din pălăvrăgeală mirându-se cum de micuţa Ale nu-l mai întrerupe. Ea adormise visând ghetuţe lucitoare!

23 mar. 2010

What a Wonderful World


I see trees of green, red roses too,
I see them bloom, for me and you,
And I thing to myself, what a wonderful world
...






























19 mar. 2010

Ultima orhidee

Prinţesa Martha Bibescu, născută la 28 ianuarie 1886,a trăit până în 28 noiembrie 1973. A legat deceniul al noualea din secolul nouasprezece cu deceniul al optulea din secolul douazeci. A sfârşit în oraşul de pe Sena, centrul Luminilor, în acelaşi Paris unde a fost concepută de Ion Lahovari, cu obârşie din Lahovarii cu dregătorii onorabile la Poartă, şi Emma Mavrocordat ce venea din cele mai ilustre familii din Fanar.
Dacă citeşti viaţa ei, aşa cum a descris-o în Jurnal , retrăieşti istoria Europei, un joc de lego din crâmpeie de viaţă ale acelor alteţe regale, împăraţi, şefi de state şi pemieri, dar şi scriitori, poeţi, filozofi , deopotrivă bărbaţi sau femei,în preajma cărora, prinţesa s-a aflat cu voia sau fără voia ei.
Nu ar fi reuşit mai mult şi nici mai multe dacă ar fi beneficiat de Facebook şi nici dacă ar fi avut blog sau site.
Astăzi se pot cumpăra domenii .ro, .com, .eu sau .uk, .fr, infinit mai uşor decât în anii de început de secol douăzeci când se cumpărau domenii reale în Franţa, Anglia, Elveţia sau Germania.
Biarritzşi Cabourg au fost primele domenii cu extensia .fr, unde îşi petrecea verile împreună surorile şi părinţii. Aici s-a socializat cu fii şi fiice de marchizi, duci, prinţese, printre care frumoasa prinţesă von Metternich, prinţesa Bariatinski, regina Natalia a Serbiei – “mătuşa mea, regina”, Alexandru I, un viitor rege. Pe măsură ce Martha creştea, frumuseţea ei tulburătoare îi confereaa siguranţă de sine. S-a căsătorot la 16 ani cu prinţul George Bibescu. Era tânăr, frumos, şi mai mult decât atât avea Mercedes, cea mai grozavă maşină şi la vremea aceea. Primul domeniu din ţară a fost casa de la Posada. Posada.ro a fost virusat, ars până în temelii într-un incendiu înainte de a intra România în război, în 1916.
În aceste doemnii: Mogoşoia.ro , Posada.ro a trăit cei mai frumoşi ani ai vieţii de până la plecare definitivă din ţară, la sfârşitul celei de-a doua conflagraţie mondială.
La Posada viaţa era monotonă, dar îi oferea liniştea pentru a visa, a scrie, a primi vizita admiratorilor, useri atraşi de frumuseţea ei.
Al doilea domeniu .ro a fost palatal de la Mogoşoaia, unde viaţa era plină de plăcerea adunărilor mondene.
Şi nu sunt puţini cei care i-au fost oaspeţi, prieteni, amanţi, bârfitoare şi alte caractere umane. Prietenia lor a dat naştere unui şuvoi de bârfe, avanpremiră la fluviul de invidii, gelozii, ce aveau s-o însoţească toată viaţa.
Apoi s-au logat la domeniul ei şi prinţul moştenitor Ferdinand, pe când nu era rege, şi prinţesa Maria, pe când eclipsa cu frumuseţea ei pe celelalte femei. Aceasta când îşi va simţi ameninţată poziţia în rolist, de cea mai frumoasă femeie, va rări vizitele la domeniile Posada şi Mogoşoaia.
Îşi mai disputau sceptrul eleganţei prinţesele: Maruka Cantacuzino, născută Rosetti, înaltă, slabă , de o frumuseţe de icoană, având amant pe George Enescu, prinţesa Elena Suţu, născută Chrissoloveni, cu sânge grecesc în vene, micuţă, frumoasă, de o inteligenţă ascuţită,Elena Cretzeanu suplă, încântătoare.
La Paris socializează pe site-ul Ritz cu lumea din înalta societate, cu lumea literelor. Unii îi admirau frumuseţea alţii talentul literar, iar altele o bârfeau. Îşi lansase la editura Hachette “Cele opt paradise” prima ei carte din lungul şir ce vor urma. Rivalele ei :
contesa Joachim Murat spunea - E drăguţă, are o pălărie încântătoare, motive pentru bărbaţi să o găsească inteligentă;
contesa Anna de Noilles, născută Brâncoveanu, cea mai mare poetă franceză, după părerea ei, o ţine pe Martha deoparte : - Martha e ca Vezuviul , e foarte frumos, dar e mai bine să-l contempli de pe mare;
Elena Vacărescu cea care a alergat după glorie (a sperat să se mărite cu prinţul moştenitor Ferdinad) spunea despre Martha: “dacă vrea să-ţi facă o situaţie literară în Franţa, va trebui să treacă pe la mine.
A primit aprecieri , laude chiar de la Marcel Proust, care mai târziu va veni pe domeniul de la Posada.
Un mare admirator al ei, un prieten pentru toată viaţa, a fost Kronprinz, prinţul moştenitor al Germaniei.
El găseşte la ea şi alte talente decât cele ale spiritului. Evenimetele începutului de secol, războiul mondial nu i-au mai permis să se încoroneze Wilhelm III.
Ei vor purta o lungă corespondenţă. Pentru a se loga la blogul ei , prinţul neamţ a cerut încuviinţarea soţului ei, George Bibescu .
Sunt ofiţer al unui regiment de elită, ca şi dumnevoastră,. Există între noi o lege nescrisă care te împiedică să faci vreodată curte sau să încerci să seduci soţia unui coleg de arme. Sunteţi soţul celei mai frumoase şi inteligente femei din România, recunoscută ca atare la Paris, unde locuiţi o parte a anulu. Vă cer îngăduinţa să-i scriu şi vă rog s-o autorizaţi să-mi răspundă. Aveţi cuvântul meu.
(Astăzi cu un nike-name, un e-mail si o parolă te pozi loga pe domeniul celei mai frumoase femei, sau celei mai inteligente, sau celei mai spirituale …din virtual!)Martha, tulburată de farmecul lui, îl va trece în blogroll.
Kronprinzul îi dă un link pe domeniile de la Weimar şi Plön.
Ce scrie Martha în Jurnalul ei, mult mai târziu, în 1966:
Gurile rele au spus că mi-a fost amant. Nu este adevărat. N-am fost niciodată metresa lui. A fost cu totul altceva , dar cui s-o spun? Nimeni nu m-ar crede. Dragostea cavalerească e un sentiment care nu mai are valoare, la fel ca aurul şi ca monezile antice. Nu mai au curs, indiferent cât sunt de frumoase. Aceste piese devin desuete înainte de a deveni medalii. După aceasta capătă o altă valoare. La fel se întâmplă şi cu un sentiment care nu mai are curs, şi despre care cei mai mulţi dintre oameni au încetat să creadă că mai există. Şi totuşi am avut experienţa acestui sentiment cu fiul împăratului, care ar fi putut deveni împărat şi n-avea să fie, din neorocire pentru el şi pentru mine, pentru soarta Europei şi a lumii.

La Posada primeşte vizita aviatorului Louis Bleriot, care scrisese istorie cu primul zbor peste Canalul Mânecii, 25 iulie 1909. Devenise prieten cu soţul ei , prinţul Bibescu, care l-a susţinut în primele lui încercări de a zbura cu un aparta mai greu decât aerul. Prinţul se va lega sufleteşte de aeronautică pentru tot restul vieţii. Va participa, însoţită de Martha, la multe congrese internationale în acest domeniu al aeronauticii .

Posada, 1910. Prinţul Charles-Louis de Beauveau îi face curte asiduă Marthei,... începutul a fost mai greu, la Paris, în maşină, îi sărutase pe ascuns piciorul ei... Ca să vezi!

În 1923 se loggează la posada.ro Henry de Juvenil, un jurnalist cu talent, redactor şef al ziarului Le Matin, apoi un radical-socialist, senator de Correze, de care Martha a fost tulburată de primul lui asediu după lansarea la Paris a cărţii ei, Isvor. Printr-o curte asiduă a căştigat rapid teren după teren, până la ... Posada, aducând cu el puţin din aerul Parisului binefăcător pentru Martha .
Prinţesa nu mai avea relaţii intime cu soţul ei, unul din motive era legat de o boală pe care prinţul George, o primise de la amanta Victoriţa, motiv suficient, un lacăt la intrarea pe domeniul sufletului ei.
În termen bloggeristic, de fapt ea l-a banat.

Prinţul George nu avea timp de Martha, îşi trecea timpul cu admiratoare, îi plăcea automobilismul şi zborul(de pe atunci, aviaţia dă senzaţia!)

Dar nici nu vroia să o piardă pe Martha, femeia dorită de orice bărbat, indiferent de vârstă, sau rang social. Îi va cumpăra în 1911 domeniul mogoşoia.ro în schimbul promisiunii că ea nu va divorţa niciodată de el, sperând să o despartă de prinţul Beaveau, iar în 1925 îi cedează palatul care devine proprietatea personală a prinţesei. Şi-a păstrat legământul toată viaţa, iar de palaul Mogoşoaia în care a investit toţi banii obţinuţi din drepturile de autor ( va deveni scriitoare franceză, aşa şi scrie pe piatra ei de mormânt), va fi despărţită cu fortuit, prin confiscare de către comunişti.
Va fi independentă, va fi stăpâna ei. În 1912 a fost convertită de abatele Mugnier. A devenit romano-catolică. Se va confesa abatelui, timp de 30 de ani, priceput să intre în sufletul şi inima oamenilor.
Regele Carol I şi regina Carmen Syilva veneau la Mogoşoaia pentru liniştea ce o căutau.
De ea, de palatul ei s-a îndrăgostit ataşatul militar al legaţiei britanice, lordul Christopher Thomson of Cardington, cuceritorul inimii ei, cavalerul rătăcitor. Misunea acestuia a fost de fapt să grăbească intrarea României în război.
Contele Czernin, ministru al Afacerilor externe al Dublei monarhii, Austro-Ungare, a admirat-o în taină.
Când nu era la Mogoşoaia era la Madrid în grădina palatului regal, numai ea şi regele Alfons XIII (din Jurnalul ei: accentul lui scump, sublima eleganţă a mersului, această orhidee umană ).

La Londra ia ceaiul cu lordul Thomson pe terasa Camerei Lorzilor, sau admiră apusul soarelui cu primul-mistru Ramsay MacDonald, de la fereastra cabinetului acestuia. La Londra şi-a petrecut un sfârşit de săptămână cu romanciera Enid Bagnold şi soţul ei, Sir Roderick Jones, directorul Agenţiei Reuter. A fost nevoită să părăsească domeniul mogoşoaia.ro, dragostea ei de-o viaţă, în septembrie 1945. Nu-şi dorea soarta unui canar în colivie ca prizonieră a lagărului comunist. Este ajutată să părăsească ţara, cu paşaport şi viză, de prietenul Donald Stevenson, comandantul forţelor aeriene britanice. El îi pune la dispoziţie un avion al Royal Air Force.
Pleacă la Paris de unde nu se va mai întoarce niciodată. Aici din turnul casei salei, de pe o insula a Senei, Saint-Louis, va naviga virtual prin Europa anilor anilor cinzeci, şaizeci şi începutul anilor şaptezeci.
În anii cinzeci a luptat cu toate forţele ei, şi a apelat la toate relaţiile ei, nu puţine, pentru a-i scoate din lagărul socialist, pe fiica Valentina şi ginerele ei Ghika. Le-a cumpărat o proprietate în Anglia, la Cronwall, o căsuţă în stil georgian. L-a admirat, l-a adorat, l-a iubit pe generalul de Gaulle cu prospeţimea unei pensionare şi cu fanatismul unui soldat pentru împăratul lui.
Era deseori invitata preşedintelui Franţei, la Elysee cu prilejul unor recepţii.
O încâtau onorurile oficiale, acestea o făceau să respire aerul curţilor aristocratice.
Ghislain de Diesbach, cel care a avut acces la Jurnalul Marthei - vreo două sute de agende şi caiete intrate în proprietatea nepotului ei Ion-Nicolae Ghika- şi la Fondurile Bibescu de la Biblioteca Naţional din Paris, a scris cartea Prinţesa Bibescu. 1886-1973. Ultima orhidee.
În ultimul capitol al acestei cărţi descrie ultima zi a prinţesei, aşa cum a povestit-o Michel Tournier în cartea Despre chei şi lacăte.

Martha luase o carte, se aşeză în fotoliu, aşteptând o vizită.
– A cui vizită aşteptaţi? Ar fi întrebat-o secretara ei. Nu aveţi nici o vizită astăzi.
- Ba da, ba da, aştept pe cineva. Aud soneria.
Secretara nu găsise pe nimeni la uşă. Se întoarce.
Stând în fotoliu, cu cartea deschisă pe genunchi, aşa a murit Martha Bibescu.

13 mar. 2010

Limita unui şir

... de vorbe subu(ma)nitare ce tind spre infinit este... nulă.
-mia amor, mi-i softul greu, nu mai am suport,... am add în mine că nu mai am spaţiu unde să-mi desfăşor schedulelul,
- ...
- cât crezi că o să-ţi mai îndur modul tău de comportare,
- ...
- indiferenţa faţă de sentimentele din baza mea de date,
- ...
- neglijenţa ta, soră cu indolenţa, cu lipsa de interes,
- ...
- falsa superioritate, de la înălţimea căreia mă priveşti,
- ...
- îmi produce un sentiment ciudat de deprimare,
- ...
- vreau să te fac să înţelegi , mia amor,
- ...
- că interesul tău în dragoste se intersectează cu al meu.
- ...
- uşuraticule!
- ...
- nu te mai reuni cu toate frivolele,
- ...
- mă acuzi că sunt rea cu tine,
- ...
- dar tu joci farse psihologice cu mine,
- ...
- eu , una, te iubesc aşa cum pot din tot softul meu,
- ...
- ca să nu mă preocupe sentimentele tale,
- ...
- cele ce nu se găsesc în baza mea de date,
- ...
- ci numai starea ta de beaatitudine,
- ...
- pe care, mia amor, n-o apreciez decât prin judecata mea,
- ...
- cum poţi să mai citeşti când eu îţi turui?
- ...
- !?...

10 mar. 2010

Tata-moş şi ouăle

Lasă creionul pe hârtia pe jumătate plină cu termeni ai unei serii Riemann. Adesea când se gândeşte la drumul de urmat în găsirea soluţiei unei probleme de matematică, face un salt înapoi , în timp. Tata-moş, bunicul dinspre mamă, îi dăduse un strop din taina matematicii, îi semănase ogorul minţii cu acea minunată sămânţă din care renaşte puterea de a gândi, de a raţiona, fără de care nici nu te poţi apropia de acest domeniu fascinat al matematicii.

Avea de calculat suma cifrelor de la 1 la n, adică 1+2+3+...+n.

Tata-moş luase un exemplu mai la îndemână. Mai întâi îi ceruse să afle împreună suma numerelor naturale consecutive de la 1 la 50, adică 1+2+3 …+50, fără a aduna număr cu număr, din aproape în aproape.

Îi ceruse să-şi îmagineze că are în faţa lui un şir de cinzeci de coşuri ca acelea în care se ţin ouă, un fel de cuibare.
În primul coş un ou, în al doilea, doua, şi aşa mai încolo, în al cinzecilea, cinzeci de ouă.
Îl întrebase tata-moş:

-Putem face cumva ca să avem mai puşine coşuri dar cu acelaşi număr de ouă?

Dacă îzbuteşti, nu îţi rămâne decât să înmulţeşti numărul de coşuri cu numărul de ouă dintr-un coş.

Îi lăsase timp, dar nu mult, pentru a nu i se cuibări în minte că matematica este o cetate imposibil de cucerit.

- Priveşte la primul coş, apoi la ultimul! Adună ouăle într-un singur coş, dă coşul gol la spate si aşează pe un nou rând coşul cu 51 de ouă. Priveşte din nou la răndul cu cele 48 de coşuri rămase, primul are două ouă, ultimul 49. Trece două ouă în coşul cu 49, coşul gol îl dai deoparte, iar pe cel cu ouă, 51 de ouă, îl aşezi pe rândul cel nou, lâgă primul, care are acelaşi număr de ouă, 51. Şi tot aşa pănă ajugi la ultimile două coşuri, unul cu 25 şi celălat cu 26 de ouă. Ai completat rândul cu 25 de coşuri, în fiecare se găsesc 51 de ouă. Nu ai decât să faci o înmulţire, 25 cu 51 şi obţii 1157.

Acum lui i se pare o joacă. Atunci i se păruse o minune.

Dar îşi aminteşte că şi-a ascuns sentimentul de uimire, cu o săgeată ţintită asupra modestului dascăl :

- Nu mai bine adunăm ouăle la un loc, le numărăm, şi gata, ce atâta complicaţie!

Nu a savurat mult împunsătura cu săgeata otrăvită, Tata-moş i-a cerut să numere ouăle dintr-un milion de coşuri.

-Hai desenează aici un milion de cercuri, cum ar fi cuibare, pune in ele ouăle, de la 1 la un milion , şi spune-mi câte ouă sunt de toate?

El se simţise încurcat. Parcă îi ceruse să ridice o piatră de moară. Tata-moş nu-l lăsase mult în această stare de angoasă.

-Hai să găsim jocul dintre numerele din exemplul cu cele 50 de coşuri cu ouă.
Să exploatăm povestea lor. Ai un şir de 25 de coşuri, deci jumătate din 50, a cîte 51 de ouă cu unul mai mult decît ouăle din ultimul coş. Adică acelaşi produs de mai sus , 25x51, îl scrii altfel , (50 x 51)/2. Dacă pe 50 îl înlocuieşti cu n , atunci 51 ar trebui înlocuit cu n+1.

1+2+3+ ...+n= n(n+1)/2

De fapt, Tata-moş îl ajutase să cucerească o mică redută a matematicii, aşa cum Karl Friederich Gauss, titanul matematicii, reuşise să adune, mintal, numerele naturale de la 1 la o 100, pe când era de vărsta unui elev de şcoală primară. Pănă la el nimeni nu găsise o cale de a aduna suma a n numere naturale consecutive.

Când o altă redută i se ivi:

1+1x2/2+ 2x3/2+3x4/2+...+nx(n+1)/2

căută să o cucerească fără să-l ajute Tata-moş. Şi-a imginat un număr de n ferme de găini. Prima cea mai săracă, un singur coş, un singur ou; a doua cu două coşuri: un ou, două; a treia cu trei coşuri: un ou, două, trei. Şi tot aşa...Dar, vai! a observat că în această redută este ascunsă o altă redută, nu mai mică, suma pătratelor numerelor naturale! ...

A reuşit! Şi apoi alte şi alte cetăţi i s-au ivit în cale. Astăzi este departe de prima cetate, spre care priveşte cu nostalgie. Tata-moş i-a dat aripi.

Matematica este ca o cetate, care nu se lasă uşor cucerită. Dacă folosindu-te de iscusinţa minţii îi găseşti cifrul, pin-ul, intri în cetate, dar nu ai timp să savurezi victoria, căci vei constata că te găseşti la porţile altei cetăţi, care pentru a fi cucerită, îţi va trebui o altă muniţie, şi o tactică mai sofisticată, şi tot aşa din cetate în cetate ... Mulţi ajung savanţi pe tărâmul acestei ştiinţe, dar la sfârşitul vieţii constată că nu au cucerit şi cea din urmă cetate.

8 mar. 2010

De ziua ta,

îţi ofer în dar o floare, un cântec ...


Celine Dion, Pavarotti - I hate you than I love you.

7 mar. 2010

Hai, vino, fă primăvară!



Hai, vino,  fă primăvară!
De-ai şti de când te-aştept!
De ce mă amăgeşti, de ce mă ţii  pe jăratec ca pe un fachir ?
Ţi-ai  luat avânt cu seva din pământ ţâjnindu-ţi, şi deîndată te-ai oprit intempestiv, mugind  ca o vacă  în faţa taurului.
Greu te încălzeşti, tu, primăvară!
Te aştept desculţ, ca să  te alerg, iară, prin crângurile înverzite, pe dealurile cu livezi în floare, dealuri crescute din câmpii ca nişte mameloane, fă, primăvară!
De-ai şti,  fă primăvară, cât de mult eu te doresc!
Fată, mi-e  dor de clorofila ta din ştevie şi urzică, de parfumul tău îmbătător, senzual al florilor de tei, de gustul tău acrişor din frunza de măcriş, fă primăvară!
Fă, primăvară, de-ai şti cât de mult te-aştept!
Fă-te,  iarăşi, frumoasă ca o mireasă, fă primăvară!