Se afișează postările cu eticheta scrieri alese. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scrieri alese. Afișați toate postările

22 nov. 2010

Minunea de la Căciuleşti

După ce îl auzi că-i zice să ia loc, Mitu Ion apucă scaunul, cu o singură mână, şi-l târî atât cât să-i permită să se aşeze pe el fără a atinge cu pieptul marginea mesei, chiar avu grijă să lase un spaţiu de două laturi de palmă. Mai fusese în camera asta şi reţinuse că e bine, e chiar sănătos, nu numai politicos, să stai la o depărtare convenabilă faţă de organul legii.

- Dă-te mai aproape, ia hârtia, ia pixul şi scrie tot ce ştii! Se răsti tovarăşul Burloi Vicu. Organul puterii locale avea pe umăr trese de plutonier-major, adică două table şi jumătate.

Mitu Ion nu tresări, întinse braţul drept, singurul braţ ce-l avea, trase hârtia la marginea mesei, apucă pixul, şi înainte de a-l pune pe hârtie, întrebă cu glas domol:

- Domn plutonier …

- Tovarăşe! domnii sunt la puşcărie.

- Tovarăşu plutonier …

- Major!

- … ce să mai scriu faţă de ce am spus în declaraţia de ieri?

- Nu există declaraţia de ieri. Să uiţi asta! Să scrii aşa cum ai văzut că a dispărut cetăţeanul Davideanu Mihai. Tu ai dat zvonul în sat. Scrie fără să împrovizezi, fără închipuiri. Nu am nevoie de literatură. Îmi trebuie fapte înşiruite ca rufele pe sârmă. Şi nu uita să-mi scrii tot ce ţi-a vorbit Davideanu până să dispară!

Mitu Ion, afişă o faţă de om nedumerit, cu sprîncenele ridicate şi gura întredeschisă, apoi coborî la locul lor- sprâncenele-, aplecă fruntea, închise strâns gura, luă pixul, se aplecă peste hârtie şi începu să scrie. Purta pixul de la o margine la cealată a hîrtii cu o dexteritate ca de intelectual. Nu ai fi crezut că acel om era văcarul satului Căciuleşti.

Cei tineri nu, dar cei mai bătrâni din sat mai ştiu că Mitu şi Davideanu au făcut războiul împreună, în prima parte a lui, spre Est, împotriva armatei ROŞII, adică a ruşilor. Mitu avea grad de sergent când i-a fost retezată mâna din umăr de schijele unei bombe. S-a întors de pe front fără o mână şi cu grad de sublocotenet. Nu a mai continuat războiul. Davideanu Mihai a început războiul cu grad de căpitan şi l-a terminat cu grad de general de brigadă. A luptat şi spre Vest, pacea găsindu-l în munţii Tatra. A venit în ţară, unde a mai comandat brigăda de vânători de munte încă doi ani, după care o dată cu desfiinţarea ei, a fost trecut în rezervă. S-a bucurat de pensia de general doar puţină vreme, noua putere, obedientă ruşilor, l-a aruncat în închisoare, şi i-au luat proprietăţile nefunciare : medalia Crucea de Fier şi gradul de General. După ispăşirea pedepsei s-a întors în satul natal. Era ştiut doar ca un fost puşcăriaş. Cine avea curajul să spună că Davideanu a luptat împotriva ruşilor? În schimb, el s-a purtat tot timpul cu demnitate, fără să se plângă de nedreptăţile ce i se făcuse. La anii bătrâneţii doar pe Mitu Ion îl mai avea din generaţia lui. Când se întâlneau, mai des pe imaşul satului, discutau ca doi foşti camarazi, de la egal la egal, şi nu de la căpitan la sergent. Ca dovadă a respectului reciproc ce şi-l purtau, Davideanu nu dădea vaca lui în cârdul de vaci păzit de Mitu. Dacă pentru Mitu nu era o dezonoare să fie văcarul satului, de ce ar fi pentru el? , doar pentru că a fost cândva general?

Şeful de post, Burloi Vicu, numai cu grad de plutonier-major (nu făcuse războiul, pe vremea aceea era prea mic), trebuia să-l urmărească pe cetăţeanul Davideanu Mihai, şi să raporteze la organul superior, raional, ori de câte ori acesta uneltea împotriva tânărului stat socialist. Când văcarul Mitu Ion veni cu vestea că Davideanu Mihai dispăruse, Şeful de post se bucură că veni vremea să afle ce discutau pe izlaz, ce puneau la cale, cei doi veterani de război, veterani fără portofoliu. Din prima declaraţie dată de Mitu Ion, şeful de post, Burloi Vicu, nu înţelese mai nimic. El nu citea uşor o foaie tipărită, darămite o foaie scrisă de mână. Mai uşor i-a fost să o rupă şi să-l cheme să scrie alta. De data asta, din timp în timp, îl va întrerupe pe Mitu Ion, şi-i va cere să-i citească. Astfel pas cu pas îl va ghida spre scopul final, acela că Mitu Ion se face vinovat de dispariţia cetăţeanului Davideanu Mihai. Punct!

- Dă-mi hîrtia să văd ce-ai scris! ... Citeş-te, să văd şi eu dacă îţi cunoşti scrisul!

Mitu Ion îşi aplecă ochii mai aproape de hârtie, şi citi:

„Domnu general Davideanu Mihai era un om integru, avea o ţinută demnă. Ca în fiecare zi, şi în ziua fatală, el mergea cu vaca spre izlaz, el mai întâi şi apoi vaca, în urma lor mergeau vacile mele. Aşa că nu am purtat nicio discuţie, şi nici nu s-a întâmplat ceva deosebit până să ajungem pe păşune.”

- Cum să meargă el înaintea vacii? Putea să meargă el mai repede decât vaca? Şi-apoi din câte mai ştiu eu, vaca se mână de la spate. Vaca nu e ca oaia. Ce dracu? Nu mai ştim de obiceiuri? Plutonier-major Burloi se burzului făcând ochii mari ca de broscoi.

- Citeşte mai departe! - Miliţianul era nervos. Cred că îi plăcea să fie nervos.

Mitu Ion nu arăta că ar fi deranjat de vorbele spuse de Burloi Vicu. Continuă să-i citească:

„Când am ajuns cu vacile pe imaş, acestea se desfăşurară în formaţie triunghi cu vârful înainte, amintindu-mi de atacul asupra inamicului pe câmpia din apropierea Odesei, iar soarele ne trimitea prin mii de raze sărutul cald al dimineţii” …

- De ce mă îmbolnăveşti tu pe mine, măi Mitule? De ce vrei tu să mai vii încă o dată la sediul miliţiei? Îţi place să te chinui? De ce te crezi tu mare scriitor? Ce-aţi discutat înaite de a dispărea cetăţeanul? … Şi cum a dispărut? Asta scrie-mi, Mi-tu-le! Ai grijă că te faci vinovat! – se răsti Burloi la Mitu, la bătrânelul spăşit de dincolo de masă.

- Cum să vă zic, domn plutonier ...

- Tovarăşe!

- Tovarăşu plutonier!, Davideanu, fostul meu comandant, adică domnu general şi-a luat vaca din cârdul păzi de mine, şi s-a dus cu ea la păscut spre marginea izlazului dinspre pădure. Apoi, eu şi uitasem de el, aveam grija vacilor mele, deodată aud un zgomot mare, ca bâzâitul unui roi mare de albine. Am încercat să fug, dar m-am oprit. O lumină mai puternică decât soarele, a umplut toată pajiştea. Eu, ştiţi, am făcut războiul, şi mai am coşmaruri, visez cum cad bombe peste mine, mă vizez în mijlocul exploziilor. Aşa că de îndată m-am trântit pe burtă. Ca să fiu corect, să nu spun minciuni, nu m-am trântit, că nu mai sunt tânăr, m-am aplecat, m-am sprijinit pe o palmă, şi când să ma aşez, chiar vroiam să o fac, eram şi obosit, nu am mai auzit nici un bâzâit, aşa că m-am ridicat în picioare. Când colo ce să vezi! La marginea pădurii într-un con de lumină era Davideanu Mihai cu joiana lui, adică vaca. Am alergat, aşa cum pot să alerg la vârsta mea, spre acel loc. Nu aveam nici o teamă. Chiar mă atrăgea acea lumină. Era o lumină mai luminoasă decât lumina soarelui la amiază. Am ajuns la marginea ei, şi nu am putut să mai fac nici un pas. Nu că eram obosit. Dar ceva sau cineva mă ţinea pe loc.

Burloi Vicu amuţise. Nu mai avea intenţia să mai deschidă gură, cu atât mai mult să şi ţipe. Îşi sprijinea fălcile în podul palmei şi-l privea, ca hipnotizat, pe Mitu Ion.

- L-am strigat pe Davideanu: - Domnu general!, Mihai! ai păţi ceva? El nici nu şi-a întors faţa către mine. Atunci am văzut că deasupra noastră era ceva ce nu mai văzusem. Nu semăna nici a avion, nici a elicopter, era, cum să zic, ca un capac de oală, ba nu, mai degrabă ca o jumătate de cupolă înecată în lumină. De acolo, de sus, coborî, fără scară, cineva care semăna a om, că doar l-am văzut cu ochii mei, avea cap, mâini, avea şi picioare. Era cu faţă de om, mai avea şi mustaţă mică sub nas. Dar ce m-a uimit, poate de asta n-am şi uitat, era îmbrăcat în uniformă, avea epoleţi pe umeri, pe cap caschetă, avea cizme în picioare, sau poate aşa mi s-a părut mie acea fiinţă cu înfăţişare de om scăldată de lumină. S-a oprit lângă camaradul meu. Vaca păştea nestingherită, în apropiere. Nu am înţeles pe ce limbă i-a vorbit cel căzut din cer, dar am auzit bine ce i-a răspuns domnu general.

- Da, aşa e cum spui! De unde ştii că am spart încercuirea de la Stalingrad din iarna lui 1942-1943? … Da, am primit şi medalia Crucea de Fier… Nuuu! Nu o mai am, mi-au luat-o,… alţii mi-au luat-o, nu cei care mi-au dat-o… Zici că Armata îţi este încercuită? ... Unde? ... Nu aici pe Pământ? … Nuuu! Nu pot să vin. Nu mă vezi că sunt bătrân. Eu nu am zburat nici cu avionul, dar să merg cu arătarea asta, să zbor cu un capac de oală. Lasă-mă aici, în sărăcia mea, cu vaca mea … Îmi luaţi şi vaca?

Atunci am văzut, ce nici în închipuire nu văzusem. O pânză verzuie căzu din cupola aceea de lumină, se ondulă prin aer, ajunse lângă vacă, se aşeză sub copitele ei, apoi un snop de lumină orbitoare lovi animalul, vaca explodă într-un nor de praf, praful a căzut pe acea pânză, şi s- făcut muşuroi. Pânza singură s- adunat, adică a strâns în ea, vaca făcută praf, şi a luat forma unei mingi albe, care repede s-a ridicat şi a intrat în cupolă.

Camaradul meu s-a comportat cu demnitate şi onoare. Nu s- a plâns acelui om, căzut de sus, că i-a făcut vaca muşuroi, i-a făcut-o praf. L-am auzit, cum vă aud pe dumneavoastră, tovarăşe plutonier!...

- Să trăţi tovarăşe maior! Spuse sărind în sus de pe scaun plutonier-major Burloi Vicu, trezit din aţipeala ce-l prinse povestea spusă de Mitu Ion. Duse mâna la caschetă, crezând că a intrat şeful de la raion, în încăpere. Pe la jumătatea drumului mâinii spre tâmpla dreapta, opri mişcarea ei, o coborî încet, ca şi cum s-ar fi ruşinat de prezenţa lui Mitu Ion. Se desmetici de-ndată, îşi aranjă ţinuta, încruntându-se la cel care stătea spăşit pe scaun:

- Te-am avertizat să nu-mi scrii poveşti de adormit copiii, să nu-mi scrii romane, să nu-mi spui prostii. O să te chem aici, la post, până te-o lua dracu. Spune-mi cum a dispărut cetăţeanul Davideanu!

- Camaradul meu s- a comportat cu demnitate şi onoare. I-a spus omului cu cizme şi caschetă: - Dacă mi-aţi luat vaca, acum puteţi să mă luaţi şi pe mine!

- Cine să-l ia, băi Mitule?

- Acel om căzut din cer

- Care cer, tovarăşe Mitu ? Îţi baţi joc de mine?

- Nuuu, nu a căzut din cer, ... aaaa a apărut aşa pe nepusă masă, a ieşit din pădurea de la marginea pajiştei ...

- Şi cum a dispărut Davideanu, Mi-tu-lee?

- Aşa simplu ca bună ziua, un militar l-a luat prieteneşte de braţ, a intrat cu el în pădu ... în cupola de deasupra pădurii. Am mai auzit doar câteva vorbe: - Numai tu vei putea să ne scoţi din încercuire! Vei primi medalia Crucea de Fier!

- Care cupolă? Care încercuire? Care medalie? Ai lua-o razna cu mintea, Mitule! Chem salvarea să te ducă la Socola!

Tovarăşul plutonier-major Burloi, cu ochii ca de broscoi, înşfăcă hârtia pe care Mitu Ion scrisese o parte din întâmplare, o rupse bucăţele, o aruncăîn coş. Luă o nouă coală de hârtie, hârtia tremura, şi o puse în faţa lui Mitu Ion, vorbindu-i printre dinţii stricaţi, rânjându-i:

- Pune mîna şi scrie declaraţia! Dar scrie în aşa fel să pricep şi eu cum de-a dispărut generalul, adică tovarăşul, adică cetăţeanul Davideanu Mihai. Altfel, nu te mai întorci niciodată la tine acasă!
...




Medalia de onoare

28 sept. 2010

Cîinele a priceput

În ultimul timp, cîinele era de nerecunoscut. Nu se mai speriau de el nici mîţele. Ajunsese ca la afrontul felin, o ploaie cu stropi de salivă, el să răspundă doar cu un mîrîit anemic. Tocmai el, cel care înspăimînta atunci cînd, proptit cu picioarele din faţă, cu toţi muşchii încordaţi, îşi dezvelea caninii mîrîind, ca o mobră, de le zbîrlea părul pe spate patrupedelor masculine.

În ziua aceea, stăpînul îl lăsase, întins pe covorul plin cu păr, în faţa televizorului. Îi pusese doar apă în farfuria de alăturea. Era lingav, nu mai mînca. Nu mai suporta să ţină pe cap chipiul, ca în zilele lui de mare crai canin. Sleit de puteri, el îşi trecea timpul mijind ochii la televizor, deşi nu-i mai aducea nicio plăcere canină. Nu-l mai interesa nici să butoneze telecomanda, aşa cum îi plăcea cîndva să apese cu laba pe butonul cu săgeată, pînă ajungea la planeta animalelor, unde privea la o piţipoancă de căţea participantă la un concurs de frumuseţe canină pînă i se scurgeau balele...

Cînd se-ntorsese stăpânul, cîinele nu mai era la locul lui, şi nici altundeva prin casă. Televizorul era deschis pe un canal de ştiri. Se dezbătea manifestarea poliţiştilor, întorcînd pe toate feţele lozinca pe care aceştia o strigaseră:
- Ieşi afară javră ordinară!

Cîinele a priceput! A ieşit. A plecat pentru totdeauna. A dispărut. Stăpînul lui nici nu schiţă vreo intenţie să iese să-l caute. El ştia că zilele lui sunt numărate. Dar nu se aşteptase să fie în stare să facă aşa ceva. Deşi arăta jalnic- era slăbit, îi cădea părul- a dovedit un simţămînt mai înalt decît al unora dintre oameni.

25 mai 2010

Gustul florii de salcâm


Au înflorit salcâmii! Flori dalbe, ciorchine cu boabe ca de ceară, mici policandre ce strălucesc pe crengile cu spini şi frunze mici, petale verzi. Salcâmul înfipt cu rădăcinile în malul pietros al albiei unui râu, pare ca un pom de Crăciun. Strugurii de salcâm sunt ca cerceii, ca salbele unei ţigănci îmbrăcată în multe rânduri de fuste verzi, sunt ca sânii ielelor strânse laolată într-un dans nebunesc sub lumina albă şi rece a Lunii.
Parfumul lor, al florilor de salcâm, îmi readuc în minte primăveri trecute, cu un parfum îmbătător, năucitor, ca un narcotic uşor. Mă apropii sub poala salcâmului, întind mâna să rup un strugure de flori… când să ajung la el, o albină, chiar două, trei îi dau târcoale cu bâzâitul lor molcom şi ameninţător. Albinele nu se dau repede dusului, nu mi se pare, chiar le place dulceaţa florilor de salcâm.
Aştept şi privesc ca un gelos cum albina sărută floarea de salcâm! După ce albinele storc de nectar strugurele de salcâm, cum stoarce viţelul ţâţa vacii, şi pleacă, săltând greoi, îl rup, îl ţin deasupra gurii, prind cu buzele o floare, o strivesc între dinţi … a mai rămas în ea lapte de salcâm, cu gust dulce-acrişor… Mănânc, ca un sălbatic, floare după flaoare,îi simt gustul cu aromă de scorţişoară, un gust îmbătător, crud şi zemos, taninos… Eu am mâncat doar un ciorchine de flori, tot ce e mult e nociv. Salcâmului i-au rămas destule flori din care să hrănească mii de albine. După fecundarea lor, din flori se vor naşte teci cu seminţe, la toamnă tecile vor plesni, seminţele vor sări sprintene pe pământ, şi vor fi purtate de vânt sau vor vor fi luate de ape …poate după ani unele vor da naştere unor vlăstare, când vlăstarele vor ajunge salcâmi şi-ntr-o primăvară vor înflori, florile vor avea acelaşi parfum îmbătător, ca un narcotic uşor... Poate, altcineva va gusta  floarea  salcâmului!


Tudor Gheorghe - Au înebunit salcâmii

9 mai 2010

Viaţa fără un sfert

Cerul e mai aproape de pământ, are o culoare spălăcită, murdară, parcă cineva ar fi încercat să-l cureţe, dar mai rău i-a făcut, i- a întins mizeria. Norii, pete cenuşii, sunt purtaţi care încotro de un vânt hain. Vântul e nebun, se izbeşte de geamul termopan, vrând cu orice preţ să intre în casă. El mai lipseşte aici ! De o parte şi de alta a măsuţei din sufragerie, stau cu ceştile în mână un bugetar şi-o pensionară. Altădată citeau în zaţul cafelei, se jucau cu viitorul, acum prezentul sumbru prevesteşte un viitor sumbru la superlativ, nu mai e timp de a visa frumos. Ei trebuie să ia măsuri urgente, veniturile familiei lor, (e scos din calcule fiul, care are o firmă de pizza, e în mediul privat) vor scadea cu patruzeci procente adunate, aşa cum le spusese aseară, vorbind de pe sticlă, ăla care dimineaţa e preşedinte, seara premier, iar când doarme e … marinar.

- M-a scos din papuci, fii-tu, auzi să-mi zică că mă ţine-n cărcă. L-a auzit aseară pe ăla arţăgosu şi urâtu, şi uite cum interpretează, cum aplică. 

- Cum să te ţină?! fii-tu e un pirpiriu. Nu te uiţi la tine!

- Nu!! vezi doamne el vrea să fie spiritual cu mine, el care nu plăteşte mâncarea, întreţinerea …

- De ce uiţi? El ne-a luat plasma, el îţi plăteşte casco la maşină …

- Plasma nu dă lapte, şi cu maşina … el circulă mai mult. 

- Hai, lasă-l pe fii-tu, îşi căştigă cum poate banul … începusem să tăiem din cheltuieli. Cum zici să facem cu pâinea? 

- N-are rost să intrăm în amănunte, pe sortimente, pe categorii, pe căprării… trei zile măncăm normal, iar în a patra ţinem post ... negru.

- Şi  când nu e vineri?

-  Cum o cădea, duminică, marţi … post, tăticu, ca la muntele Athos.

- Eu îţi prpun  un amendament.

- Nu uita că eşti pensionară, nu te întinde mai mult decât vei avea, şi nu profita că veniturile casei sunt amestecate.

- Hai, măcar cafea în a patra zi, ce dracu, lăsăm stomacul să lucreze în gol.

- Ce vrei să-mi spui?, vom bea cafea în fiecare zi şi după ce veniturile cumulate ale familiei vor fi drastic reduse? Nuuu! trebuie să reducem şi consumul de cafea. Clar?

- Bine, atunci bem în fiecare zi, dar redusă cu patruzeci de procente.

- Şi cum facem? măsurăm  de fiecare dată, ca la farmacie 
  
- …

- Nu! mi-a venit o idee, punem un semn la cană, mai jos cu 25ml  la a ta şi   cu 15 ml la a mea, eu sunt pensionară …

- Adică mă crezi adormit, nu ştiu ce înseamnă procent, adică cana ta să  fie mai plină decât  a mea? Bravo! Cine are venituri mai mici bea mai multă cafea!

- … 

- Da,  şi pentru a fi direct proporţional cu nivelul veniturilor,  eu beau din aceeaşi cană, ca şi până acum, umplută până la nivelul de trei sferturi, iar tu nu vei mai bea  din cană, vei bea din ceaşcă, din aia mică din serviciul de cafea pentru musafiri, iar semnul de austeritate  îl pui  unde doreşti.

Aşa se reduce  din viaţă!

14 apr. 2010

Povara numelui

Lăzărică Procopiu şi Mirela Neniţescu au rămas  de nedespărţiţi din acea zi când s-au văzut  întâiaşi dată. 
Nu a fost dragoste la prima vedere. Altele au fost motivele, iar dragostea a venit cum pofta vine mâncând. 
 Erau studenţi la facultatea de fizică şi chimie. El fizician şi  ea chimistă. Purtau nume ce aveau rezonanţă în mediile ştiinţifice şi academice. 
Dar Mirela nu era nici pe departe rudă cu academicianul Neniţescu şi nici Lăzărică nu era din neamul  marelui fizician Procopiu. Colegii nu-i credeau nici în ruptul capului că nu îşi aveau obârşia din aceşti  oameni cu notorietate ştiinţifică.
 Acest mister neelucidat i-a atras ca un magnet şi i-a ţinut legaţi ca un dipol. Nu a mai trebuit să meargă în faţa altarului, şi-au pus unuia altuia verighetă pe  inelarul de la mâna stângă, şi au mers la Sfatul Popular pentru a li se oficia căsătoria. Au primit un certificat ce se va  dovedi util  la  repartiţia de la finele facultăţii. Ea şi-a păstrat numele de fată, nume ce  a ajutat-o mult în timpul facultăţii şi era convinsă că o va ajuta să ajungă să profeseze la cel mai de renume institut de cercetare din domeniul chimiei. Nu s-a întâmplat  chiar aşa cum şi-a dorit ea.  Mirela Neniţescu a urmat soţul,  care, pe merit sau doar că purta numele de  Procopiu, a prins un loc la institutul de fizică atomică . Si-au dedicat cei mai frumoşi ani ai tinereţii, muncii de cercetare. Nu aveau  înclinaţii native de a  născoci, de a cerceta,  mai degrabă o dorinţă ascunsă ce se  cuibărise în fiinţa lor, de a nu compromite  numele iluştrilor înaintaşi,  ale căror nume  de fapt din întâmplare le purtau. De dimineaţă până-n seară munceau cu râvnă , făceau  studii teoretice, lucrări  practice, ducând la bun sfârşit  mai toate temele primite. Erau anii în care nu trăiau cu picioarele pe pământ. 
S-au trezit la realitate într-o toamnă, de fapt pentru a păstra adevărul istoric, au fost treziţi. 

Era mijlocul lui septembrie, într-o zi pe la amiază. Erau la masă la cantina institutului.  Tobă Costică, de altfel un renumit fizician, în echipă  cu Lăzărică,  la reactorul nuclear al institutului,  le-a spus că  s-a învoit, a doua zi  urmând să meargă cu fiul  la şcoală. Era prima  zi,  din primul  an de şcoală, a fiului său. Mama copilului, Cleopatra, care lucra la serviciul relaţii externe din ministerul cercetării şi dezvoltării, era mai tot timpul plecată din ţară.

Erau toţi trei la aceeaşi masă. După ce  Costică Tobă şi-a spus motivul absenţei de a doua zi, Lăzărică şi Mirela, au aşezat încet, furculiţa şi cuţitul, pe  masă, făcând acest lucru deodată, apoi s-au privit cu mare atenţie, de credeai că atunci se vedeau pentru prima dată.
Privirea lui strecurată prin dioptriile ochelarilor, ochelari călare pe un nas borcănat, şi agăţaţi de urechi clăpăuge acoperite de plete, s-a întâlnit cu privirea ei, izvorâtă din ochii verzi ca sticla de geam când este pusă una peste alta, o privire aburită ca  ceaţa  ce se ridică de pe pajişte într-o dimineaţă de vară.  La mijlocul distanţei dintre privirile lor, ei vedeau imaginea holografică a unui copil.
Trăind ca un dipol, nu e de mirare că  în acel moment prin mintea lor circula acelaşi gând nerostit: - De ce nu avem şi noi un copil? 

 În aceeaţi zi au cerut să plece în concediu. A fost primul lor concediu. Au plecat la munte, au închiriat o cameră la o cabană turistică. Zece zile, cât a durat şederea, nu i-a văzut nimeni, iar ei nu s-au desfătat decât cu  deliciile naturii umane, cu cele ale naturii încojurătoare nu mai aveau timp din zi. Ei parcă locuiau pe alt continent, cu un alt fus orar. Ziua dormeau şi noaptea se ... cercetau.
Rezultatul cercetării a fost nul. Nici model experimental, nici prototip.  Dar nu au abandonat această nobilă temă: metodă şi procedeu de a crea un copil. 
Au mai încercat o deplasare la munte cu acelaşi scop nobil, dar din păcate  cu acelaşi rezultat nul. Ar mai fi mers la munte, la cabană,  chit că trebuia să  împrumute bani pentru aceste ieşiri montane, dacă nu şi-ar fi amintit,  numai ei ştiu când şi cum, că au o casă la ţară.

 Era casa Neniţescu, a părinţilor ei, Domnul odihnească-i în pace . Sfărşitul de săptămână îl petreceau acolo, deşi nu aveau confortul de la oraş. Apa o aduceau  de la pompa din curte. De  baie în casă nici nu putea fi vorba.  Încălzeau camerele cu sobe de teracotă. Oricâtă căldură emanau corpurile lor atunci când se îmbrăţişau, şi nu erau rare momentele, tot trebuia făcut un foc în sobă pentru a încălzi pereţii camerei  chiar şi pe timp de vară. Dar nu din aceste motive nu reuşeau să facă un copil. Se ştie că la ţară sunt familiile cu cei mai mulţi copii, cu şase, cu doisprezece, şi cu cincisprezece,  deşi tot mai rar în vremea din urmă.

Dacă Mirela Neniţescu s-ar fi dus la o clinică de specialitate ar fi aflat dacă poate sau nu să  procreeze. Chiar dacă lucra cu  substanţe chimice, nu avea de unde să ştie dacă este sau nu sterilă, fără a face analize şi  teste medicale. Lăzărică Procopiu nici nu mai trebuia să meargă la o clinică, era de aşteptat, el lucra la reactorul institutului. Este adevărat că era coleg cu Tobă Costică, şi dacă Tobă Costică avea  copil , îl avea fiindcă Cleopatra, soţia, lucra la serviciul relaţii externe din minister , un mediu prietenos, nenociv.
Ei continuau să meargă regulat la casa de la ţară, deşi  nu mai sperau în minunea de a avea un copil.
Viaţa la ţară căpătase alte sensuri, era plină de surprize, unele plăcute altele mai puţin.
                                                             
                                                                 *
Mirela nu s-a întrebat niciodată cum de Costică Tobă are copil şi Lăzărică nu e în stare. Ei aveau altceva de discutat.

 - Ce-ai avut azi noapte? Pănă spre ziua ai tot ieşit şi intrat din cameră, de nu mi-a priit somnul.

Mirela, după ce-i vorbise nedesluşit, ca prin somn,  stătea cu capul pe perină, în patul ei, de unde   îndreptă spre Lăzărică o privire somnoroasă  aşteptând ca acesta să-i răspundă.
Lăzărică  dormea în patul de la fereastră. Adormise spre ziuă. El o  auzea ca prin vis. Cu greu bâigui ceva :

- Am ţinut focul ... nu mai e neam de băţ de ... Lăzărică adormise la loc.

Mirela nu a înţeles din prima ce i-a spus Lăzărică. A făcut fel de fel de legături, presupuneri, de i-a sărit somnul. A strigat la Lăzărica:

- Trezeşte-te şi lămureşte-mă şi pe mine! Ce- ai ţinut? Ce neam de  băţ?  Lăzărică!
-  ...
-  Lăzăricăăă!

Lăzărică îşi trase pleoapa de pe un ochi,  celălat ochi  era presat de pernă,  era acoperit de plete. Astfel el o privea pe Mirela când îi spuse:

-  Dacă tu nu vrei, eu vreau să beau ceva fierbinte, o cafea, să mănânc un ou fiert la micul dejun. Şi coborâse pleoapa la locul ei  pe ochi, încercând să-şi  mai lungească somnul.

-  De unde ştii că nu aş vrea şi eu?  Îi răspunse cu o voce leneşă Mirela. Apoi cu o voce mieroasă:

-   Lăzărică vreau o cafea ! Mirelei îi trecuse  supărarea.

Fără să mai deschidă ochii, Lăzărică încercă să o lămurească pe Mirela:

- Dacă mai dialogăm mult, de la distanţă,  focul neîntreţinut se stinge, dacă nu s-a stins deja,  şi nu o să bem nicio cafea. Aseară am folosit ultimul chibrit.
Lăzărică adormise sau încerca să mai lungească somnul, Mirela Neniţescu sărise din pat şi se duse glonţ în bucătărie să vadă dacă mai sunt tăciuni aprinşi în sobă.
Lăzărică nu mai putea dormi, se gîndea  cum va face rost de chibrituri, că doar nu s-o duce la magazinul din sat numai pentru atâta, el, Procopiu, cercetător ştiinţific în domeniul fizicii atomice.
...





8 sept. 2009

N-a fost sa fie

Acum pot să-ţi povestesc! Trei zile nu am fost bun de nimic, vorbeam de unul singur. Să vezi cum a fost!
Ziua aceea nu a început bine, chiar deloc! Dimineaţa obisnuiesc să-mi alung ceaţa, de pe ochi, cu o cafea. Nu am găsit în cutie, cafea, nici macar pentru o porţie. Mi-am facut ceai de coada şoricelului, neindulcit. Nu ştiu cum, dar de un timp încoace nu mă ajung cu banii de la  o chenzină la alta. ... Mi-am făcut un sandvici, nevasta când îi supărată pe mine, mă flituieşte în felul ăsta: nu-mi pune pacheţelul, se face că doarme profund. M-am uitat scârbit pe geam. Ploua marunt, sâcâitor. M-am hotărât să iau maşina... I-am dat o cheie... N-a vrut s-o ia... Am repetat manevra pînă am dedus că nu mai e benzină-n rezervor. Altădată nu ştiu cum se făcea că îmi ajungea benzina de la... Am plecat spre birou, pe jos, acompaniat de o ploaie enervantă...

Îmi aduc bine aminte, mă îndreptam spre biroul şefului, rutina zilnică, când simt vibrâd în buzunarul de la spate al pantalonului, celularul. Eu acolo îl ţin, în zona mai puţin sensibilă.

-Alo?... Da!... Da, eu sunt!... Este numele meu... Da!... Aşa este... Cum?... CNP-ul ?... Să nu vi-l mai dau?... Îl ştiţi şi pe ăsta? Da, este al meu, îl ştiu fără să mă uit în buletin. L-am folosit, o vreme, ca şi parolă... Da, nu e relevant... Da! Am atâtea pe caaap! Am uitat că m-am înscris prin sms la concursul ăsta... Da, îmi aduc aminte, "MAŞINI LUXOASE, FEMEI FRUMOASE"... Cum? Nu se poate! Am fost ales eu?... De către calculator?... Dacă sunt norocos de felul meu?... Nuuu! Nici vorbă! Se lipeşte norocul de mine ca apa de gâscă... Mint, am câştigat, o singură dată, la loz în plic, "mai trage o dată"... Aşa-i, nu-i relevant, timpul costă bani... Aveţi perfectă dreptate!... Cum ? ... Am cîştigat o maşină?... Lamborghini!!... Staţi să mă aşez, mă strânge de gât... cravata... Să nu mă grăbesc?... Nu-i a mea încă?... Tot eu am fost ales? N-o fi altul ?... Să se căsătorească cu mine?... Nu sunt burlac!... Nu contează?... Cum ziceţi că o cheamă?... Carmen?... Şi mai cum îi zice?... Electra? ... Electra! Carmen Electra!! ... Alo? Nu, nu s-a întâmplat nimic, am căzut , acuma au spălat  linoleumul... trebuie să mă decid?... Să aleg?... "Maşina sau un weekend cu Electra?"... Nu am câştigat şi maşina şi... Ori, nu şi... Scuzaţi, m-am zăpăcit... Cum? Nu am timp mult de gândire?... Calculatorul aşteaptă... Cât?... Un minut?... 60 de secunde!... Aşa de mult?... M-am zăpăcit. Aşa de puţin timp îmi lăsaţi?... Staţi, nu închideţi!... Da! Pot să mă gâdesc şi în online!...   Vă spun! Gata ! Vă spun!... Imediat!... Nu! .... Da!... Acuma!...
Lamborghini!! Numai în vis mă vedeam cu aşa maşină. Nici nu-mi trebuie Carmen Electrica! Cu o maşină luxoasă, repede găsesc o femeie tânără şi frumoasă. Dar nu am garaj! Nu am curte! Până intru în scara blocului, mi-o şi fură ... Nuuu! Mai bine Carmen Silva! M-am prostit! Carmen Electra!! Trebuie să fiu prost, ea să mă vrea şi eu să o refuz. Energie, scântei ! Ce ochi, ce buze ! Ce picioare! O, cât de aţâţătoare! Da, o şi văd cum stă tolănită... pe coperta din Playboy.  Avion special pentru mine, până la vila ei, în insula ei... Câte secunde mai am?... Ajung pe insulă. O văd! Mă vede! O noapte!...  Apoi aruncat ca o zdreanţă afară, pe geam, nici măcar pe uşă, cu siguranţă aşa o să mi se întâmple! Cum mai ajung eu înapoi în ţară?... Nu!... Mai bine Lamborghini! Woau, mă şi văd în ea. Invidie pe mine, în jurul meu pe distanţă de o mie de kilometri... Viteză!... 200!... 300 !!... Întuneric... Doi îngeri mă iau de aripă... Nu! Nu!... Mai bine o noapte cu Carmen...
"Oferta noastră a expirat! Ne pare rău! Rămâneţi în baza noastră de date. Mai avem concursuri... Piu! Piu! Piu!..."  Se uscase linoleumul şi eu tot priveam celularul. Îmi venea să-l calc-n picioare.
Când o zi începe prost se termină şi mai prost. Nici a doua zi nu îmi revenisem. Lamborghini şi Carmen Electra! Nu! Lamborghini sau Carmen Electra! Oare de ce mi-au cerut să aleg? De ce nu mi-au lăsat încă un minut? Cred că si o oră nu-mi era de ajuns , cu logica, cu prudenţa mea ...

carmen-electra

lamborghini

carmen

26 feb. 2009

Un pachet de IUBIRE

Să vă spun o păţanie. La mine în cartier, s-a deschis un butic, în ciuda vremurilor neprielnice pentru aşa ceva. De curiozitate i-am dat târcoale. Citii de pe un carton lipit pe geamul uşii:

În ziua deschiderii, pentru primii o sută de clienţi, vom vinde, la un preţ promoţional, iubire la pachet!

A doua zi, neîncrezător în reclamă, doar mai mult din curiozitate, m-am grăbit să mă număr printre primii o sută. M-am aşezat la coada unui şir lung de oameni având în mâini sacoşe mari. Am avut noroc, să fiu chiar în primii o sută. Am cumpărat şi eu ca ceilalţi dinaintea mea, un kil de iubire la pachet.

În drum spre casă , m-am întalnit, ce ghinion! cu vecinul care parcheaza maşina pe locul meu. I-am zis şi de data asta: - Mă , te ia mama dracului daca îmi mai ocupi locul din parcare! Omul nici nu m-a băgat în seamă, a dat a lehamite din mână.
Mai fac caţiva pasi, o femeie cu un copil în braţe imi tine calea cu mana intinsa. O privesc cu reproş, îi arunc în treacat câteva vorbe : femeie, te vad că eşti sănătoasă, ai toate mebrele acasă, du-te la muncă, nu-ti este rusine sa cerşeşti? Ea s-a întors ruşinată, legănând copilul în braţe, pentru ai opri plânsul.

Pâna am intrat în casă, ca un făcut, ca niciodată, m-am întâlnit cu oameni necunoscuţi care îmi cereau să-i ajut cu bani sau cu de-ale gurii (o batrânică, în haine curate, se sprijinea de un perete, cu faţa acoperită de broboadă şi în mână cu sacoşa goală), dar şi cu unii de avusesem diferite altercaţii, încât adunasem în mine atâta nervozitate, de uitasem ce cumpărasem.

M-am uitat în pungă, am văzut un pachet din hârtie cerată, l-am desfăcut cu nerăbdare: era un bulgăre de telemea uscată. Dau să gust: brânza era fadă, şi mai era şi sarată ocnă.
Parcă cerusem un kil de iubire ? Nu!? Ce pungaş e patronul buticului ăsta nou! Vrea să se îmbogaţească pe spinare mea. He, he, he! Ţi-ai găsit naşul! Să mă duc la protecţia consumatorului? Mai bine mă întorc la butic, să-l anunţ pe patron ce va păţi.

Cum am dat cu ochii de vânzătoare, i-am zis pe nerăsuflate:
-Se poate duduie să mă înşelaţi pe faţă? Am cerut un kil de iubire la pachet, iar acasă am găsit în ambalaj brânză sărată.
Ea îmi zâmbeşte larg, ca în reclama pastei de dinţi miraculoasă, şi-mi arată prospectul afişat pe termopanul buticului. Cum de nu-l văzusem? Citesc în gând:

Dacă cumapăraţi iubire la pachet, nu trebuie să o consumaţi de unul singur, acasă!!
Mergeţi cu iubirea din pachet într-un orfelinat, sau la un azil de bătrâni. Dacă vă mai rămâne din kilul cumpărat, mergeţi la căpătâiul unui bolnav, sau la părinţii pe care de mult i-aţi uitat. Şi dacă totuşi vă mai rămâne un pic de iubire, cosumaţi-o împreună cu cei de v-aţi certat.


Nu avea rost să citesc mai departe. Ceva , ceva, înţelesei eu. Ma întorc spăşit spre duduia vânzătoare:
-Aş vrea să mai cumpăr un kil de iubire la pachet.
-Imi pare rău, domnule! Pentru astăzi nu mai avem nicio firimitură. Incercaţi mâine la prima ora. Preţul va fi în funcţie de cursul Băncii Centrale.

M-am întors amărât acasă, să mănânc brâză sărată, că doar dădusem bani pe ea !

13 feb. 2009

Graul si pirul

Sa spui Ziua lui Valentin şi nu Valentine´s Day , e ca şi cum ai cânta o serenadă, sub fereastra iubitei, cu o chitară dezacordată.
Nu merge. Este o sărbătoare adusă din import, si nu trebuie sa o dezgolim de ambalajul stralucitor. Trebuie să o consumi cu tot cu ambalaj, dacă o adori, chiar dacă nu eşti obişnuit cu limba străină.

Ne place , nu ne place, ea a venit în ţara noastră ca toate altele: de la sucul cu praf de coca, la fructul exotic kiwi, de la varza de Bruxelles la salata broccoli, de la maşina Ferrari sau Bugatti până la yachtul Navetta 26 Ziacanaia.

Comercial, vorbind, importurile au crescut şi cresc în dauna exporturilor. Se ştie că doar importul de tehnologie ar echilibra balanţa externă.

Imi este greu să cred că Valentine´ Day (V´s D) este o tehnologie. Tehnologiile prelucrează materiile prime şi materialele şi dau la iveală produse pe piaţă.
V´s D ar fi tehnologie, dacă pe data de 14 februarie s-ar încheia mai multe căsătorii, şi dacă peste nouă luni ar creşte populaţia ţării. Da de unde !
În preajma acestei zile creşte doar consumul: bijuterii din metaale preţioase, parfumuri fine, poşete din piele de crocodil, telefoane cu două simuri, ipoduri, păpuşi, cizme, mănuşi şi multe alte jucării sofisticate înclinând mai mult balanţa spre import. E naşpa să oferi în dar un gablonţ, un kitch.

De când a început să crească numărul celor care se îndrăgostesc taman în 14 februarie, şi V´s D prinde tot mai multe rădăcini în pământul nostru, reapare în balanţa, scoasă de la naftalină, o altă zi dedicată îndrăgostiţilor, una tradiţională, pur românească: Dragobetele (Db) .

V´s D este ca mărul modificat genetic, prostesc de mare, perfect ca formă şi culoare, atâta doar, iar Db este mărul ce pare debil, dar plăcut la gust, îi simţi savoarea şi dulceaţa, de ţi se umple gura.

V´s D şi Db, pirul şi grâul. Pirul cenuşiu –verzui invidios pe grâul auriu.
V´s D şi Db sunt două modele de iubire, de dragoste. Primul este tipic occidentului, cu multă reclamă, multe declaraţii, felurite daruri, dar şi multă fâsâială.
Celălat tipic românesc, cu priviri ochi în ochi, cu mâna-n mână dar şi-o tăvăleală în podul cu fân, în 24 februarie, sau în lanul de grâu, în 24 iunie, de Sânziene, ziua îndrăgostiţilor de peste vară. Iarna nu-i ca vara!

V´s D se mulează pe gusturile celor tineri, cosmopoliţi, cu preponderenţă necăsătoriţi, iar Db se calează pe gustul celorlalţi, celor rămaşi.

Reclamă:
V´s D este maşina de recoltat pir gras din lanul cu grâu. Pe măsură ce se va introduce pe scară largă în agricultură, tot mai mulţi îndrăgostiţi se vor iubi, tăvălindu-se-n lanul cu grâu!

2 feb. 2009

Elegie pentru om şi maimuţă

darwin






In 12 februarie 2009, se împlinesc două sute de ani de la naşterea naturalistului britanic Charles Robert DARWIN. El a fundamentat ştiinţific teoria evoluţionistă a speciilor, în cartea "Evoluţia speciilor pe calea selecţiei naturale" publicată în anul 1859.
Fericiţi sunt cei adaptaţi că urmaşii lor vor evolua şi vor cuceri Pământul , spunea Charles Darwin, stârnind nemulţumiri în lumea ştiinţei, în lumea reprezentanţilor lui Dumnezeu pe Pământ, dar şi în lumea ... maimuţelor.









O maimuţă stând în cur pe-o cracă,
Supărată pe o nucă de cocos, că-i seacă,
Îşi aduce aminte că Darwin susţinea
Că omul din maimuţă se trăgea.

-Cum a putut deşteptul ăla, aşa ceva să susţină?
Nu văzu că nu neamul meu e de vină,
De câte alte cele se-ntâmplă-n larga lume?
De indignare îmi vine să-mi dau palme!

Din vârful cocotierului privind prin binoclu în  lume
Ea vede mult mai multe răutăţi  decât fapte bune:
Războaie devastatoare, păduri întregi defrişate,
Drogaţi, homosexuali, nebuni, prostituate,
Copii abandonaţi, criminali, vitezomani,
Sinucigaşi, îmbuibaţi, nesătui de bani,
Fiţe şi fiţoşi, cântăreţi piţigăioşi, bătrâni băloşi
Ademeniţi de fetiţe pentru banii lor frumoşi,
Oameni nefericiţi deşi trăiesc în huzur
Parcă au albeaţă pe ochi, nu-i văd pe cei săraci din jur.

- Mă uit în preajma mea şi-s tare fericită!
Toată a mea familie e pe crengi aciuită.
Mintea nu le fuge: cum să procedeze
Să facă din bananieri castele cu metereze,
Din nuci de cocos, frunze şi urină
Să scoată făină albă, halucinogenă,
Să şi-o tragă pe nară, să şi-o vâre-n venă
Să se arunce, el şi ea, de pe cracă-n gol
Visând să facă sex, ca lumea, tăvălindu-se pe sol.

Multe ar avea de adus maimuţa contra argument,
Teoria omului provenind din maimuţă nu are fundament.

Cu un ultim efort de gândire ( gândirea îi secătuieşte maimuţei energia), ea mai are ceva să ne spună:

-Aş mânca toată ziua frunze de palmier sau mi-aş tăia puţa,
Dacă omul continuă să susţină că mai întâi a fost maimuţa.

27 nov. 2008

Flux si reflux

M-a rugat varul Pamfil din Australia, dar nu o data, sa-i trimit stiri din tara .
I-am trimis un flux:
...vremea este foarte schimbatoare , de la ploaie la ninsoare si viceversa, de la cer senin la ceata ... in care a disparut parlamentul, cladirea... in care, in plina criza mondiala economica si financiara, parlamentarii au marit pensiile si salariile ...la anul vor mai creste! ... cand campania agricola de toamna s- a incheiat cu ultimul stiulete cules de pe camp, a inceput campania electorala, prima de la ’48 incoace dedicata alegerilor uninominale ... presedintele nu se implica in campania electorala, fiindca este sigur ca partidul din varful caruia a ajuns unde a ajuns va aduna cele mai multe procente ...avem cele mai multe vedete tip fite pe cap de locuitor, le scriu cu litere mici fiindca la noi pe aici ele sunt si vor ramane jucarii pentru moderatori si teleprivitori: magde ,ciumaci, nichite, tarki, sexi, brailenci, gine, pistoale, ramone, monici, andree, codini, poponeti, margele, ibrice ...
Si apoi, un reflux:
... cand la noi cade prima zapada, pasul tiuta nu mai poate fi trecut decat cu sania trasa de boi ... o fita masculina cu numele de cod tarki spune sus si tare ca-i place de traistariu , de fapt la mijloc este revista de scandal cancanul si ratingul teveurilor.... unii merita batuti cu reteveiul ... dupa o intrerupere de 19 ani s-au reluat vizitele presedintelui, cu p mare, prin combinate, fabrici, rafinarii, porturi maritime si fluviale... se dau lupte grele pe finalul campaniei electorale, acum cand au mai ramas doar cateva ore ... timp suficient sa se balacareasca unii pe altii ... un caz recent de notoretate, la o ora de maxima audienta un candidat de gen masculin cunoscut printre parlamentari cu pseudonimul ”bideu” a auncat un pahar de apa, unii zic ca era sfintita, pe fata unui candidat de gen feminin cunoscuta printre parlamentari cu porecla „ciocul mic” ... cu prilejul vizitei de lucru a tovarasului traian basescu la combinatul de oteluri speciale, oamenii muncii l-au intampinat cu aplauze si cu o tava cu paine sare si rom, atat la intrare cat si la iesire, o dovada graitoare de mare bucurie si ne ascunsa mandrie...
Si acum vere Pamfile, daca nu ai prins fluxul si refluxul, nu-i mare bai, retine ca duminica care vine este pentru noi, cei de pe aici, o zi cu mai multe semnificatii: ziua sfantului care a crestinat neamul din care si tu te tragi, moastele ii vor fi aduse in orasul meu, este ajunul marii sarbatori a neamului, ziua marii uniri, este si ziua mult asteptata de patru ani, sa-i votam pe ai nostri, fiindca sunt cei mai buni.

11 nov. 2008

O victimă colaterală

Baba Filofteia ieşise în drum să măture prin faţa porţii, un obicei bun de altfel, în lumea satelor, un semn că urmează ziua sfântă de duminică, zi care se cere respectată nu numai prin curaţenie sufletească.
Dădu bineţe vecinei Tincuţa care se îndeletnicea şi ea cu măturatul prin faţa porţii, după care începu să dea cu măturoiul: Hârş! ... Hârş! ... Hârş! Hârş! ... De la praful stârnit îi veni să tuşească. Se opri, dădu drumul la o tusă sacadată, la finalul căreia scuipă cu năduf în ţărâna din care se ridicase mai adineauri praful. Aşteptă să i se liniştească inima, care o luase razna, făcea ca un pitpalac, se sprijini în coada măturii şi cu privirea se plimbă pe jos, în spate, peste locul unde făcuse curat, apoi în faţă, peste frunzele şi gunoaiele care aşteaptau să fie strânse, de aici se mută pe poartă, pe gard, ar fi vrut să ajungă şi la vecina ei, Tincuţa, să vadă cât a măturat, dar nu, se întoarse brusc, cu privirea, spre poartă. Aici, privirea i se blocă, ca un stop cadru. Mai întâi făcu ochii mici, ei se miji ... între timp nu simţise că mătura îi căzu din mână ... apoi mări ochii, ei se bulbucă, mai să-i scape afară din orbite. Vroia de fapt să vadă mai bine sau nu vroia să creadă ceea ce îi văzu ochii. Îşi ridică mâinile spre cer ... îşi prinse obrazul în palme, îşi clătină capul ... făcu larg semnul crucii ... deschise gura vrând să grăiască ... se aplecă ... căzu în genunchi ... se spijini cu palmele de pământ, se întoarse şi căzu pe spate, peste frunzele care aşteptau să fie adunate.
Baba Tincuţa nefiind departe, o văzu pe Filofteia când se aplecă, dar nu se împacientă, crezu că a găsit ceva de preţ pe jos, dar văzând-o apoi cum s-a prăvălit peste frunze, a lăsat măturoiul din mână, şi ţipând: - Ajutor oameni buni! - alergă spre vecina Filofteia.
- Spune-mi Filofteie, ce te doare? Să chem salvarea?
Baba stătea cu ochii larg deschişi, doar gura i se mişcă, bolborosea, vroia să spună ceva. Baba Tincuţa se aplecă cu urechea mai aproape, desluşi doar frânturi de vorbe : - ne... treb...ni.. cii ... mânjit ... gardu ... poarta ... afişe ... cine ... dă ... jos ... greu ... cu ... ră ... ţă ...
Baba Filofteia închise ochii.
Baba Tincuţa nu observă când ochii Filofteiei se închise, privirea ei alergă peste garduri şi porţi, şi pentru prima dată văzu că erau acoperite complet cu poze pe un fond de culoare nu prea îmbietoare. Îşi făcu semnul crucii, şi acoperindu-şi gura cu palma, se ridică cu greu în picioare ...
Când se uită din nou la Filofteia şi o văzu cum stătea acolo pe patul de frunze ruginite, cu ochii închişi şi gura deschisă, o pufni plânsul. Plângea şi bocea, aplecată deasupra ei:
- Cum de te-ai dus tu Filofteieee ... fără să-mi spui şi mie o vorbă bunăăăă ... cu cine mai ies eu la poartăăăă ... te-au răpuuuus cu lăcomia loooor .... te-au înnăbuşit hârtiile colorateeeee ... arde-i-ar focul iaduluuuuui cu pozele de pe porţi şi garduuuuuri... că nu le mai ajungeeee ... când au interes ne acoperă cu hârtiiiii şi pungi colorateeee ...sărăciaaaa ... Filofteie, Filofteieee ... trezeşte-teeee ... mai înainte dădeai cu târşuuuuul ... acu nu mai vrei să-mi zici nimicaaaa .... să-mi spui păsuuuuul ...
- Hooo! Opreşte-te Tincuţo! Nu am de gând să dau chiar acu ortul popii! Ajută-mă să mă ridic, să termin cu măturatul, să fac curat în curte şi casă, să nu mă vorbească lumea când o veni să mă petreacă.

29 sept. 2008

O furnică !

O furnică duce spre muşuroi un diamant-jumătate,
Mii de surate îi dau ocol, o împresoară,  ţopăie,
Micuţele sunt în delir, nu par întregi la minte,
Si totul li se trage de la diamantul cu vibraţie.

Nuuuu! Nu pe la noi se întâmplă, ci-n altă parte, undeva la mari depărtări, unde diamantele stau grămadă-n  muşuroaie. Dar, vai, acolo e greu să ajungă şi hărnicuţele noastre, ar trebui să treacă peste  mări şi ţări, şi-un ocean de-a lungul. 

O furnică duce-n muşuroi un grăunte-jumătate,
Alte mii de de surate trag si împing cu asiduitate.
Nu sunt nebune, sunt întregi la minte,
Nu simt undele, vibraţiile acelui grăunte.

La noi! Da, la noi, furnicile adună, hărnicuţele, de toate, mai puţin bobiţe de diamante. Si sunt tare frânte şi nefericite în lumea lor, aşa cum e clădită.
De dimineaţă şi până-n seară - deşi pentru un neavizat lasă impresia aflării în treabă- se ciocnesc unele de altele într-un du-te vino, încolo şi-ncoace, împing şi cară, umplu cămările:  un   şvaiţer din pământ şi salivă, bun să crească doar  iarba.

Să nu dea Domnul să afle vreodată, ele, furnicuţele noastre, că pe alte meleaguri îndepărtate, suratele nu mai trudesc ca nebunele, ci vibrează toată ziulica de la diamantul ascuns în moşuroi.
Oare nu cumva au şi aflat?

31 iul. 2008

În ţara lui Papură Vodă

preţul kilului de grâu e mai mic decât al covrigului, al pâinii din făină importată va creşte când va veni frigul;

băieţii deştepţi umflă preţul kilowattului din motive legate de secetă, să-l desumfle când ploile vor umple barajele, ar fi o treabă desuetă;

pelicanii din deltă împart grindul, de voie de nevoie, cu o vilă somptuoasă , bat-o vântul, caprele negre din rezervaţie îndură, dar până când, exploziile de la cariera de marmură;

aleşii neamului fac legi pentru a se permite vânatul în arii protejate, numărul vânătorilor din rândul lor creşte peste noapte;

o iapă nechează, de zici că-i muşcată de streche, prevestind stihii, primarul se ascunde în podul vilei, bătrânii, femeile, copiii se cocoţă pe dealul cu vii;

digul făcut din nisip, mare tertip, îi spart de puhoaie, cel care a încasat banii acum e pe o insula exotică, cu burta la soare;

pe vodă, şeful cel mare, în tricou şi cizme de cauciuc, care se ia de edilul îmbrăcat giugiuc, sătenii rămaşi fără adăpost îl pipăie şi-l privesc ca pe un tătuc;

experţii hidro deversează controlat barajul, inundând pajişti şi sate, sinistraţii din vara trecută trimit containerele care le fu case, sinistraţilor cărora le chicară casele în apă , în vara asta.

televiziunea face pe dracu în patru să transmită din satul cotropit de puhoaie, studioul îi ograda mâloasă, ratingul creşte, apele se retrag cu greu, casele îs dărâmate, pe oamenii îmbătrâniţi peste noapte până la viitoarea viitură n-o să-i mai viziteze nici tat-su.

17 apr. 2008

Macaci pentru Marte



Cosmodromul Baikonur, 22 aprilie 2018. Pe monitoare timpul se măsoară în zeci de mii ...mii ... sute ... zeci de secunde: … ,4,3,2,1,0, motoarele înghit tone de combustibil- hidrogen, oxigen-, pământul trepidează, aerul vibrează, rampa de lansare şi racheta sunt înghiţite de un nor de foc şi fum, doar timp de câteva clipe vehiculul spaţial începe lupta cu gravitaţia - sparge turbioanele albe, cenuşii, negre ce-l înconjoară-, şi se-nalţă semeţ spre bolta cerească.

În sala cu ecrane şi pupitre de comandă, într-o linişte de mormânt -doar musca s-ar auzi dacă ar fi reuşit să treacă de barierele de securitate-, toţi cei care vreme de zece ani au trudit pentru a ajunge la aceste clipe aşteaptă să se desprindă prima treaptă ... a doua traptă ... ultima treaptă ... ???... !!!

- Uraaaaa ! Haraşooo ! Bravooo ! Deschideţi sticlele de vodkă!

- Tiho rebiata! Linişte copii! Încă nu-i momentul! Aţi uitat că mai avem un pas de trecut, de care depinde prestigiul nostru, dar mai mult decât asta şi justificarea sumelor enorme de dolari şi ruble cheltuite?
Trebuie să îndreptăm vehiculul pe drumul către planeta Marte!

- Vă rog, gaspadini, stabiliti legătura video cu modulul, să-i vedem pe macaci cum se descurcă!

În vârful rachetei, într-un modul de formă sferică, două maimuţe, aprţinând speciei macac, au trecut cu bine de faza decolării. Se vede treaba că au rezistat acceleraţiei rachetei, de fapt ele făcuseră la sol mii de teste timp de zece ani, atât cât a durat pregătirea acestei misiuni.
Este adevărat, nu trebuie să ascundeam opiniei publice, că programul de pregătire a fost de multe ori întrerupt din pricina protestelor unor organizaţii neguvernamentale care s-au opus cu vehemenţă sacrificării maimuţelor şi în general a animalelor în acest experiment de a plasa un vehicul pe planeta rosie, care, se ştie, are un nivel de radiaţii foarte mare.

- Vnimanie! Atenţie! Ce se întamplă acolo, în modul? Nu văd bine! Măreşte imaginea! ...

Una dintre maimuţe işi eliberează centura, se desprinde de scaun, pluteşte, face tumbe prin spaţiul cabinei, ajunge, într-un târziu, la unul dintre hublouri, se ţine de un cablu, crede că este o liană, se uită prin sticlă câteva momente, după care se ia cu mâinile de cap.
(Ce-o fi văzut? Pământul ca un gogoloi albăstriu sau poate o farfurie zburătoare? Numai ea ştie!)

Maimuţa, încolăcită ca un arici, face tumbe prin cabină, nu-şi controleză poziţia în mediul lipsit de gravitaţie, deşi trecuse cu succes probele în cadrul programului de şcolarizare, se izbeşte cu spatele de pupitrul de comandă al modulului, se întoarce, se prinde cu o mână de un mâner colorat în galben, trage de el cu amândouă mânile, vrea să-l smulgă, precis îl confundă cu o banana, din cauza stresului i s-o fi făcut foame, vrea să-l manânce ... vehiculul spatial isi schimba traiectoria. ...

- Ce dracu' face macacu’

- Boje moi! Dumnezeule! Racheta se întoarce spre Pământ!?

-Ati prevazut, dobitocilor!, acest incident? Este o manifestare de hipersensibilitate a macacului, dupa cum vad eu. Să nu-i fi dat cineva, din greşeală îmi place să cred, pastila albastră şi nu aia roşie pentru inducerea unei stări de linişte pe timpul lansării.

- Preluati de urgenta coamnda! Îndreptaţi modulul cu macaci spre staţia orbitală! …

-Tâmpiţilor! Daţi-mi lista cu ONG-urile care pupă-n bot animalele, şi nu mai pot de grija maimuţelor!




Înainte de a pleca pe Marte, maimuţa macac e neliniştită, îşi face griji: - Cine se va ocupa de puiul meu, până se va face mare?

13 apr. 2008

O stire de ultima ora

Soarele, la o prajina de coama dealului, incalzeste cu generozitate prin ferestre, casele, scalda in lumina livezile, starnind miresmele florilor de mar, de liliac, de caisi sau corcodusi, imprumuta cu energie gazele ce misuna sub ierburi, maseaza cu razele-i ascutite spatele plugarului, mangaie grumazul boului injugat la plugul de sub lama caruia pamantul se intoarce la o noua viata …

- Sefa, asa va arata comentariul la imaginile ce le vom trage, cu livezi, fluturi, albine, tarani tinandu-se de coarnele plugului …

- Daca tu crezi ca la Stirile de la ora 17 ridicam ratingul cu imagini si metafore demne de Gradina Maicii Domnului , te inseli amarnic. Tu nu ai inteles targetul postului ...textul ii bun sa ti-l bagi in kur sau ca preambul la demisia ta ca reporter de teren.

- Am starnit praful ulitelor satului Vaideei eu si cameramanu', si crede-ma ca nu am gasit un subiect care sa-ti spanzure rasuflarea.

- Daca nu se gaseste o mama care sa isi dea foc din cauza ca nu se mai intelege cu soacra, un copil cazut in fantana, o femeie impunsa de taur, un copil muscat de un caine turbat, nu dispera, persevereaza, mergi in mijlocul oamenilor si starneste-i la discutii, aminteste-le de pretul laptelui, de pensii, sau daca vezi doi vecini ca ara, da-te mai aproape, sigur vei surprinde o cearta de la hat si de aici pana la tragic nu mai e mult. Ma ! tu pe ce lume traiesti ?


- Buna ziua bade !

- Hooo ! Ho cu tata ! … Aud ?

- Am zis buna ziua.

- Multam ! D’apai buna sa-ti fie inima !

- Singur ari ? Nu sta nimeni pe langa boi ?

- Ei sunt invatati, au grumazul ros de jug, sunt batrani in meseria asta, cat sunt ei de boi ma asculta cand le spun : hais, cea, ho.

- Vad ca vecinul ara cu plugul tras de cai. Nu te prinde asa o ciuda ?

- Doamne iarta-ma, pai de ce ? El nu are boi, ca daca ar avea i-ar pune la plug, aratura e de departe mult mai buna.

- Se mai ivesc neintelegeri intre voi, sa zicem de la haturile dintre ogoare ?

- Deocamdata nu, sa nu fie intr-un ceas rau. Diseara ajungem la marginea ogorului,... daca o intra la mine, musai ii zic, n-oi fi eu mai prost.

- Adica cum am auzit pe aici: s-a intalnit hotul cu prostul. Si daca manaci matale din hatul lui ?

- Manca-l-ar nevoia de hat, mai dau gres si boii ca d'aia sunt boi, boi destepti n'am vazut.

- Deci nu mai repede de ora 17 ajungeti la hat ?!

- Ce-ti veni ? Noi nu stim de ora exacta!

- Am zis si eu asa!

- Pai numai Al de Sus stie cand.

- Sunteti multumit de banutii luati pe lapte ?

- Multumit, nemultumit, asta e, ce sa facem, daca cer mai mult nu mi-l ia.
Ce sa fac cu atata lapte ? Cat pot sa mance doua guri, eu si femeia ? Ai vazut tarani cu avere?


- Sefa ma auzi ? Alo TotalTv ? Vreau sa intru in direct!

- Te aud , dar nu am imagine de la tine.

- Iti transmit sunetul si apoi imaginile.

Stimati privitori, este incredibil dar adevarat, … sa urmarim dramatismul disputei si apoi va voi da si alte amanunte, … ea este prea buna pentru a pati asa ceva, nu-si merita soarta, este harnica, o dulceata, alearga toata ziulica, este nevinovata … din moment in moment inevitabilul se va produce, o Doamne! va fi pur si simplu vanata, alt cuvant mai potrivit nu gasesc, nu i se da nici o sansa, ... se afla la trei centimetri de marea tragedie a vietii, va diparea pur si simplu inghitita de … nu va vine sa credeti cine ar putea sa fie autorul acestei fapte abominabile …

Se aude un tipat disperat, zgomote de lemne rupte … o bufnitura … pocnituri in microfon.



- Alooo !? …Omule ! ... Nu te mai aud de nici o culoare ... unde esti ? ...
s-a intamplat ceva cu tine ? ... Nu mai am sunet. Aloo !


Postul TotalTv intrerupe brusc stirile de la ora 17 :

O informatie de ultima ora : doamnelor si domnilor, un reporter de-al nostru a fost agresat de niste sateni turbulenti , certati cu legea, din satul Vaideei. Nu este prima data cand oamneii nostri isi pun in pericol viata pentru ca dumneavostra sa primiti stiri adevarate, totul de la fata locului. Vom reveni cu amanunte.
- Aloo ! Sefaaa ! TotalTv !… Ma… aude cineva ?

- Da ! Da ! Am si imagine. Ce-i cu tine, ce-i cu pozitia asta, de ce esti culcat pe spate ? Tu esti sub craca aia plina de flori?

- Uite ce mi s-a intamplat ! ... Eram intr-un corcodus mareee si numai floaree, ...de unde asteptam pe cei doi vecini sa ajunga la incaierare, baiatul cu camera a ramas jos sa alerge, sa prinda momentul cu faradelege. In loc de altceva, sa nu ma plictisesc, ma uitam cum albinele sar din floare-n floare, cand deodata privirea mi-a fost atrasa de o scena demna de Animal Canal : o soparla ce urcase pe un ram, statea la panda sa prinda o albina ce culegea polenul de pe floare, ... nu mai stiu daca mai traieste albina …

- Nu te aud bine …

- …simt o durere usturatoare in kur ca o intepatura …

- Te-a intepat un taran cu furca ? Spune mai clar ! Aloo !?...

- ... de viespe, am crasnit din dinti, am lovit-o cu mana libera,... intre timp simt o alta intepatura ...

- Au sarit cu furcile pe tine ?

- ... in cealata mana cu care ma tineam de creanga, … m-am pierdut cu firea, am uitat ca sunt in pom si mi-am dat drumul …

- Nu stiu daca tu ma auzi, imagine avem, vom trimite o echipa de reporteri la fata locului, vom face un reportaj pentru stirile de la ora 19.

- Eu ce ma fac? Stau in pozitia asta de rastignit pana veniti? Am alergie la intepatura de viespe. Sa vina ambulanta ! Alo! ...Alooo? ... Vorbesc de unul singur... Maaa! Unde esti? Lasa in traznet camera, tu ma filmezi pe mine ? Da un telefon la unu-unu-doi!

- Tocmai acum cand s-au luat la cearta cei doi vecini de hat !?... De cand astept asta! Tu nu-i auzi?

- E mai importanta o cearta transmisa in direct decat sanatatea mea? Fac ceva pe incaierarea lor!
Piciorul ma doare, kurul imi arde, limba mi se umfla, ma furnica nasul, simt ca ma paste un soc anafilactic .
...

10 apr. 2008

Calatorie in trecut

Transatlanticul Titanic al liniei maritime White–Star pleacă din portul Constanţa pe data de 1o aprilie 1912 orele 12 (dupa orarul de vară), într-o croazieră pe AXA  Londra,  New-York, prin strâmtorile cunoscute ale vremurilor ce le trăim. Este, de departe, dar şi privit de aproape, cel mai luxos dinte cele mai luxoase vapoare de croazieră ale mărilor. El vă oferă condiţii, nici că aţi visat vreodată, peste cele oferite de cele mai luxoase iahturi, are piscine olimpice, băi turceşti cu cadâne cu tot, băi romane cu ape  termale, inclusiv negrese-evantai, apartamente matrimoniale, saloane-restaurant cu cele mai renumite băuturi la gheaţă, iar ca desert o gaşcă de  de manelişti, terase străjuite de palmieri, cocotieri, pini, terenuri de golf, meniuri sofisticate, all inclusive ( şi cu ce a mai ramas pe mese de la ultimul summit) si altele de nici prin minte nu vă trec, toate se gasesc la nivelele superioare. Pentru pasagerii de rând, alegătorii, care nu-şi permit luxul mai mare de 40 de waţi, se găsesc la clasa a patra garsoniere cu toaleta comună, săli cu bănci de lemn, verande cu salcâmi scuturaţi de frunze, staţii de amplificare din care se revarsă valuri sonore de muzică pop, dineuri cu mâncăruri de post - electoral, bune de nu veţi regreta!
Echipajul, format din 320 persoane, adevarati lupi ai politicii marine, îl are căpitan pe deja celebrul, de pe acum, Trai de Băuşeşti. Veţi mai întalni, dacă o să vă îmbărcaţi, pe ofiţerii, cu grade inferioare, Boc-Doc, Skolo-Jan, pe mateloţii cu grade de sergenţi: Plaga, Breda, Abramescu, stewardese cu o şefă în fruntea lor, pe măsura căpitanului,  Ileana-Cocosânzeana , si alte si alte persoane acceptate de capitan, dupa o selecţie riguroasă şi aspră ca un raşpapir.
Eu am ajuns cu dificultate pe chei, chiar în apropierea gigantului şi giganticului (vapor ), şi cu microfonul într-o mână caut prilejul favorabil ca  să-l abordez, din lateral, din tribord,  pe căpitanul T. de B., sau B. de T.,  asta după ce el va termina discuţia, apinsă ca un rug inchiziţional, cu  proiectantul şef al vaporului, de acum celebrul grec Cătălin P. alias  Tharicianupos.

Dacă ai veDd    Repede băieţică, dacă ai ceva să mă întrebi, vezi şi tu că mă grăbesc!

- Nu vă este teamă să  manevraţi o  asemenea navă-gigant?

- Se vede că  mă cunoşti, să ştii, băiatule, că eu am o experienţă  de trei ani pe nava Caporal Traian. Nu atingi celebritatea navigand numai pe  gârliţa Dimboviţa.

- Este adevarat, ce se spune,  că printre pasagerii speciali  sunt numai oameni politici de afaceri?

- Nu ştiu ce vrei să insinuezi, se vede că eşti jurnalist tip tonomat, eu ştiu sigur că sunt dintre  cei  pe care eu mă sprijin! 

- Ce masuri de securitate are NAVA , de cate barci de salvare dispuneţi ?

- Hă-hă! şi  hî-hî! nici Dumnezeu n-ar putea să o scufunde, dar, pentru liniştea ta de găozar împuţinat-  văd că deja m-ai exasperat cu o asemenea întrebare- avem  bărci atâtea cât pentru salvarea a 1500 persoane, faţă de capacitatea proiectata de 2200 de persoane. Această NAVĂ nu se scufunda nici dacă ar urca la bord 2,2 milioane adica toti fanii-fraieri şi nevotanţii mei !
mnule   
  Domnule căpitan de NAVĂ am uitat un amănunt, de care ar trebui să luaţi seamă, eu venind din viitor vă pot spune ce pericol mare vă aşteaptă în această cursă trans-atlantică.

- Eu imi proiectez destinul. Eu văd peste ani şi peste... ocean.  Am mai spus-o, nu am încredere în defăimătorii plătiţi cu tonomatul.

- Vă doresc vânt din provă, eu nu o să urc, oricum nu am acreditare, dar, am un coleg corespondent la New- York Team care vă aşteaptă, în speranţa că veti ajunge cu bine până la destinaţie

- Hai, lasă-mă! Era să uit! Să trăieşti bine, găozare!

- ... ?

Stimaţi cititori, directorul liniei maritime White-Star, G.W. Tufiş va invita să vă îmbarcaţi pe Titanic, mai sunt locuri, JOS,  la clasa a patra, în rest cele de SUS sunt toate ocupate! 
Daca dispuneţi de bani şi nu aveti încredere în CAPITAN şi în siguranţa NAVEI pe cine ati dori să sponsorizaţi (inclusiv persoanele cu dizabilităţi politice), căror personalităţi ale momentului le veţi oferiţi o croazieră de lux?


26 mar. 2008

Piratul nisipurilor

Intr-o tara minunata, cu toate formele de relief dotata, cu un subsol plin de minerale si comori, ar trebui ca oamenii sa fie minunati si pe masura de bogati. Dar nu, saracia se tine de ei ca un blestem, sau este intiparita in gena neamului.

De cand in tara s-a instaurat democratia, din patru in patru ani, Alesii se lauda ca starpesc saracia. In ultima campanie de pomeni electorale, oamenii si-au pus increderea, pentru scoaterea tarii din marasmul ce o cuprinse, in candidatul la functia de Sef al Statului, care ii seduse cu sloganul - Sa traiti bine ! - , de fapt ii hipnotizase pe cei saraci cu duhul.

Asa ajunge un fost pirat, chiar si infatisarea il tradeaza, Sef de Stat.
Nu se inscauneaza bine, ca isi da arama pe fata, se inchipuie imparat, parca ar fi castigat tara la mezat.

De partea urata a sufletului, s-au convins oamenii cetatii, cand intre Imparatul-despot si Alesi - cei care trebuie sa faca in Camere legi - au aparut divergente, poate si din motivul ca ei, cei alesi , se lafaiau intr-un palat luxos, mai mult grandios, fara egal in lume.
Faceau legi de mantuiala,- un alt motiv sa se supere Imparatul -, citeau textele pe diagonala, dupa care le aprobau apasand pe butoane, asezati in fotolii ce pe multi neobisnuiti cu asemenea intesitate de munca intelectuala ii anestezia in pauza dintre doua votari.
Fostul pirat, dupa un trai auster din anii petrecuti pe mari si oceane, si-ar fi dorit ca resedinta un palat luxos, ca pentru un imparat, si nu un vechi castel, mai mult muzeu, un banuit motiv de avea invidie pe Alesi.

Treaca-mearga asta, dar nu se intelegea mai bine nici cu cel pe care il numise sa conduca treburile curente ale cetatii, banuindu-l de apucaturi oligarhice. Tara trebuia condusa de un om cu mana de fier si atat.
S-a ajuns intr-un final, de altfel previzibil, la o mare confruntare, o tranta nationala, dintre Imparat cu apucaturi de despot, intruchipat in balaur si o cohorta de trei sute douazeci si doi dintre alesii neamului, intruchipata in Sfantul Gheorghe, cu armura, sulita si cal pe masura. Aceasta analogie este pe jumatate valabila, fiindca balaurul nu a fost rapus, si nu a fost nimeni declarat invingator, din cauza regulamentului, ce nu prevede cum se procedeaza, in caz de calul cu tot cu calaret o ia la sanatoasa, speriat de o torta aruncata-i intre picioare, de un tembel-pedeleu, un derbedeu care privea lupta dintre boscheti.

Nu numai din aceasta pricina, poate si datorita unui blestem la scara nationala sau a defrisarilor, sau a efectelor incalzirii globale, din cauza prostiei ridicata la rang de noblete, oricare ar fi cauzele, cert e ca pamantului acestei tari nici iarba nu-i mai creste. Pamntul din sudul tarii este desertificat, zone tot mai intinse sunt inundate de nisip. Oamenii frumosi dar saraci cu duhul , cu durere in suflete, se retrag din calea nisipului desertului, in zonele deluroase si muntoase. Nu credeau ca vor ajunge iarasi sa-i spuna codrului frate.

Desertul se intinde ca o caracatita si cuprinde castelul-muzeu, iar fostul pirat nu vrea nici in ruptul capului sa-l parasesca.

Nu stiu cum de oamenii mai aveau puterea sa se bucure, de nenorocirea abatuta asupra Imparatului, care a fost pur si simplu inghitit de un ocean de nisip. N-aveau a sti ca bucuria n-o sa-i tina mult.

Apar tot felul de povesti fabuloase cu disparitii de garnituri de trenuri, dupa plecarea lor din gara de la marginea desertului, in burta unui monstru, care apoi se retrage pentru digestie in adancul desertului din preajma fostului castel - muzeu.

Monstrul, un vierme lung de sute de metri, simte vibratiile trenului, se onduleaza nisipul ca unda de apa, creasta valului se deplaseaza ca un nor galbui deasupra desertului cu viteza unui vultur spre prada.

Ce mai, sunt semne clare ca fostul pirat s-a adaptat la noul mediu, s-a intrupat in vierme de nisip.

Viermele de nisip sesizeaza sursa de hrana dupa vibratiile mecanice care se transmit prin nisipul desertului, manaca mult si din cauza supararii si a stresului.Se hraneste cu garnituri de trenuri in mersul lor pe sine, cu avioane inainte de decolare, cu tiruri si autoturisme insirate pe autostrada.

Intre Alesii, ce continua sa muncesca cu acelasi spor in palatul lor fabulos, un templu de facut legi in desert, si cei slabi cu duhul, retrasi in munti, legatura se face numai pe calea aerului cu elicopterul, care poate sa decoleze de pe terasa acoperisului.
Este riscant pentru alesi, sa calatoreasca cu trenul, dupa cateva garnituri ingurgitate de vierme, Camerele sunt ca si dizolvate.
Dupa ce desertul a acoperit soselele, liniile de cale ferata, garile, aeroporturile, deplasarea pe sus cu elicopterul ramane singura solutie, dar nu cu orice tip de elicopter, numai cu cel adaptat la conditiile desertului, cu filtre antinisip si doua motoare, altfel elicopterul devine o sursa sigura de hrana si delicioasa pe deasupra, pentru vierme.

Se lasase o liniste sinistra, viermele tot mai rar invalurea nisipul, nu mai avea mai nimic de hamesit, nu se satura numai cu un amarat de tractor, ce se deplasa la marginea desertului, acolo unde cresteau dealurile.

Singura sursa de hrana pentru monstru ramane palatul cu cele doua Camere, care de la agitatia din timpul zilelor de creatie legislativa, ii produce viermelui unde telurice, care il streseaza si ii stimuleaza glandele gustative.

Intr-una din zile, joi pe la orele amiezii, - stia viermele, din baza lui de date, ca Alesii nu muncesc decat de luni pana joi-, ca din senin se invalureste nisipul desertului, o creasta uriasa se deplaseaza spre singura cladirea ramasa in marea de nisip, cu o precizie in directie, de zici ca viermele este dotat cu gps, oricum se pare ca sigur avea telefon-mobil, ca o parte dintre Alesi au parasit fara motiv sedinta, si au plecat cu elicopterele acasa, dincolo de munti.

Valuri dupa valuri uriase- de nisip- inconjura palatul in spirale, in vartejuri ca de ape-n bulboana, insotite de zgomote sinistre, date de frecarea nisipului de nisip ... Se zgaltie cladirea, se inclina, sar sigurantele din tablourile electrice, cad candelabre din tavane, miroase peste tot a ars, se sparg tevile de apa, Alesii fug incolo si-ncoace, unii cu ochii iesiti din orbite, de groaza, altii cu ochii inchisi de atata praf, nisip si fum... Instalatiile de apa cedeaza si crapa , apa inunda subsolul, urca la primul nivel, ... Alesii se bulucesc spre lifturi, care se incapataneaza sa se deschida, fug in toate partile ca sobolanii prin apa, ca la un semnal se dezmeticesc, se indreapta spre scarile iesite din apa, cei mai tineri si atleti, - cam putini -, alearga la nivelele superioare, iar dintre ei, cei care ajung primii pe terasa reusesc sa urce in elicopterele care erau pregatite sa decoleze.
Mirosuri ca de carne arsa si de pucioasa, se simt in aer, raspandite din haul negru - gura viermelui de nisip- care se inchide greoi.... cladirea ca prin minune se linisteste din trepidatii, din zgaltaiala.
Viermele prinse cu lacomie conducta principala a cladirii, apa ii tasni cu presiune in gura si se transforma instantaneu in metanol, acid sulfuric si clorhidric.
Otrava ii este apa, carnea i se prajeste, viermele se zvarcoleste, imprastie in aer trombe de nisip, lasa prada-palatul Alesilor- si se retrage in adancul desertului, sperand sa ajunga la castelul - muzeu.

Mult timp s-a vazut, chiar de la distanta, de pe inaltimea muntilor, o ciuperca uriasa: de praf, nisip si fum, de culoare galbuie, unii zic portocalie, ce a intunecat cerul.

Asta pot sa confirm si eu. Ma gaseam pe varful Costila dupa ce coborasem Omu, intr-o zi senina de toamna, cu un grup de iubitori ai muntelui, am vazut fenomenul, m-am ingrozit, am cazut in fund de spaima, ceilalti si ei pe rand, si am ramas asa cu totii mult timp muti si cu privirile agatate de ciuperca din zare.

21 mar. 2008

Cum îi jos asa-i şi sus

Sorbesc din cafea, citesc un jurnal cultural si stiintific. He-he ! Nu-i din ala viu colorat, si cu poze ale fetelor “corporatiste” la pagina cinci! Sunt un om pretios si pedant ! Nu crezi !?
Invaluit in aroma de cafea, sunt atras de stirea ca exista doua lumi vii paralele, una aici pe Pamant, si alta in al noulea cer, unde troneaza Dumnezeu Elohim (El), in costelatia Cassiopeia. Sumerienii si apoi akkadienii, credeau ca fiecare om si lucru de pe Pamant are un model in cer. Cum ii jos pe Pamant asa-i si Sus in Cer !
Ea, constelatia sau el, tronul (nu-i cel la care te gandesti ), se afla imediat sub steaua Polara, se vede toata noaptea (daca ai insomnie iesi de priveste cerul instelat, iar daca dormi, trebuie sa rogi pe cel cu insomnie sa te trezeasca, de somnambuli eu nu raspund ).
Tronul Domnului este sub forma unui W (litera mare dintre G si B, da, G de la George si nu punctul ce unora le place, ia B de la Bush) obtinut prin unirea cu o linie imaginara a cinci stele stralucitoare, cinci de la cinci ani "stralucitori" de cand Bush a ordonat invadarea Irakului.
He-he ! Nu este chiar asa simplu cum iti inchipui ca daca te uiti pe cer, undeva sub steaua Polara , vei vedea lumea cealalta si pe El pe tron. Lumea cealalta este paralela cu a noastra si transcendenta( repede ai spune: ii la mintea cocosului, doua paralele nu se intalnesc, ba, se intalnesc: la infinit ). Este vizibila numai in anumite imprejurari. Cine spunea : iti dau una de-o sa vezi stele verzii, cel putin cinci. Nu-i de glumit cu cerul, grija mare aveti !
Iisus spune in evanghelia dupa Matei : "Cel ce se jura pe cer, se jura pe tronul lui Dumnezeu si pe Cel ce sade pe el. "

Linia imaginara ce uneste steaua Polara cu punctul ceresc al echinoctiului de primavara, numita si meridianul zero ceresc, trece prin tronul lui Dumnezeu, constelatia Cassiopeia.
Mai aflu din jurnalul dependent de stiinta, (dupa a doua sorbitura de cafea), ca la nasterea lui Iisus, anul 7 i.Hr. (asa vad scris, este o mare dilema pentru mine, nu-mi propun sa o rezolv acum ) acest meridian atingea prima stea din cele cinci , numita Navi. In zilele noastre, linia care uneste echinoctiul din primavara anului 2008, ziua 20 martie, cu steaua Polara , mangaie ultima stea Caph din constelatia "tronul lui Dumnezeu" si o va mangaia pana, sau nu o va mai mangaia din, anul 2100.
Eu am vazut ce scrie ca se va intampla atunci ! Tu ce crezi ? Multe ne putem imagina !
Cert este ca in punctul echinoctial, ziua ii egala cu noaptea, cum ar trebui sa fie barbatul cu femeia, macar de doua ori pe an, primavara si toamna.
Mai este tot cert, ca Pamantul cu lumea calare pe spatele lui, se plimba nu aiurea , ci pe un drum precis, in jurul Soarelui, care si el nu sta, se misca in jurul centrului Caii Lactee cu ale ei miliarde de stele si tot asa ...ma opresc din calatorie, sa nu ajung la tron.
Am mai ramas o vreme cu ochii in tavan, apoi m-am imbracat, am iesit din casa, am intrat in masina mea, dupa ce incercasem in zadar sa deschid alta, am iesit din cartierul rezidential, dupa ce am mai trecut o data pe langa casa, sa fiu sigur ca am plecat, v-am spus ca sunt meticulos.

Ma apropii de intersectie pe banda de langa bordura, vad flashuri,...,ma dezmeticesc, reduc viteza, fiindca am in fata o masina oprita,... usa se deschide larg si apare in picioare o splendoare , inalta, cu fata ca de papusa, parul in lumina soarelui are nuanta de mov, ochii ii pot fi albastri, verzi, negri sau caprui, cat timp sunt ascunsi de lentile bengoase, haina din piele de piele, intinsa pe coapse, ce mai, "corporatista", adica dupa standardul de selectie la angajare, ale marilor companii transnationale.
Inchide masina cu telecomanada, se uita spre mine sa vada daca am reperat-o. Cine din trafic n-a reperat-o ?! Pai se poate ?! Nici nu astept sa ma roage, imi opresc masina, desi aud claxoane. Nu-mi pasa (de claxoane), o urmaresc cum incearca un sport extrem, sa treaca printre masini pe partea cealata (admir curajul ei , nebunesc dealtfel).
Intarzii cu privirea, sa o admir si din spate, … mi se pare tare buna si fitoasa, privirea mi-o ia la vale pe suprafetele concave pierdute-n picioare, sare pe cizmele-nalte, coboara pe linia curbata a gambei, ajunge la tocuri, si se opreste,... privirea mea.
...
Nu credeam ca o "corporatista" o "constelatie" sa fie vazuta din spate cu asa ceva. Nu se poate sa fie adevarat, de ce asa tocuri ?! Se duc toate standardele pe apa ! Cu asemena tocuri o fi fost si la interviul pentru angajare ? Probabil ca nu a fost obligata sa ridice piciorul sau sa se intoarca cu spatele !
Dar macar la plecare, Sefu’ nu s-a uitat la picioarele ei ? Sau poate, ea a iesit pe usa, politicoasa, cu fata spre persoana de care ii depindea soarta.
...
S-a oprit pe linia continua si se asigura ca soferii din stanga si din dreapta traficului o percep.
Deschid geamul si-i strig : tocul ! ti-ai vazut tocul ? (poate trebuia sa-i spun altfel) si-n acelasi timp ii arat cu degetul locul. Ma priveste o clipa cu ochii ascunsi de lentilele negre, o fi crezut ca-i zic la misto ca soferii.

In timp ce trece periculos pe partea cealata, fara sa-si intoarca privirea, imi face un semn cu degetele fluturand, adica vrea sa-mi spuna ca sunt dus cu cercul, sau nu sunt mobilat la mansarda.
Soferii din spate, ma claxoneaza, sunt obligat sa plec in tromba. M-as fi intors pe sensul giratoriu din intersectie, sa o astept la trotuar pana se intoarce cu schopingurile in brate, sa-i spun de tocuri si daca imi mai acorda timp si atentie, sa o intreb ce a vrut sa-mi spui prin fluturarea aia de mana, si daca josul trebuie sa fie la fel de important ca susul. E complicat. Mai bine renunt.
Poate lucreaza la o banca , in spatele unui ghiseu, si nu are cum sa fie vazuta de clienti, iar daca o vede seful, ii treaba lui daca o place cu asa tocuri, sau poate si el le are la fel.
Am devenit pretentios si mai atent, de cand am avut o conversatie cu o doamna pedanta, care imi spunea ca ii apreciaza pe barbati, dupa cum le sunt pantofii de curati.
Femeia este egala cu barbatul, tot timpul, nu cum ii ziua egala cu noaptea in primavara o data, si-n toamna a doua oara.