Furnicarul galben

Un foto-model nipon de dăruire, altruism, întrajutorare. La noi, el nu se va implementa cât timp vom dori să moară şi capra vecinului.

Cutremur

Cu tremur privesc,
nu mă dumiresc,
ce văz mă uluie,
mă lasă fară ton,
Din amvon ,
de lângă Preafericitul Daniel
predică Nefericitul Trăienel.

Se cutremură pronausul,
se zgâlţie naosul,
catapeteasma se clatină
se mişcă altarul.
Plâng sufletele sfinţilor din icoane,
enoriaşii bat mătănii privind spre Daniel,
neînţelegând ce vorbeşte Trăienel.

E ... VIU!

El n-a murit cum au murit şi mor : un Costache, o Ileana, Neculai şi Floarea...
El este viu, are o vârsta de necuprins cu mintea, el are vârsta naţiunii române, are vârsta istoriei noastre.
Când El va muri, atunci nici România nu va mai fi.
Cât timp El rămâne viu, România nu are cum să nu mai fie.
El este Lumina din inima noastră!
Să o menţinem vie, să nu o lăsăm să o stingă vântul stârnit de minţile înguste ale celor care se încăpăţinează să-l îngroape.
El este viu, îl găsim seara pe deal, pe langa plopii fara soţ, peste câmpii-n zori la Bucovina, lângă lacul cel albastru, la steaua ce a răsărit ...
El iubeşte :
O, vino iar în al meu braţ, Să te privesc cu mult nesaţ, Să razim dulce capul meu De sânul tău, de sânul tău!
El este iubit: Iar ea vorbind cu el în somn, Oftând din greu suspină: - O, dulce-al nopţii mele domn, De ce nu vii tu? Vină!

El este inima din inimile noastre de români, pulsează la depărtare egală în timp: 15 ianuarie, 15 iunie , 15 ianuarie, 15 iunie ...

Ce inimă mare are Eminescu!

Dacă vom continua să ne minunăm de tot viul ce ne înconjoară, să cântăm cuvintele limbii române, cu ele să legănăm copiii, să vedem albastrul cerului şi la vreme rea, să nu ne plecăm, de cădem să nu pierdem nădejdea că ne vom ridica ... atunci îl vom avea pe Eminescu, viu!

Martisoare! ... Martisoare!

Vietnamezi ducând mărţisoare la templul Dong Nhan, în Hanoi.

Barack cumpără un mărţişor pentru Michelle, de la o tarabă din Ottawa!

Hilary Clinton este ea însăşi un mărţişor!

President Barack Obama and Prime Minister Stephen Harper se plimbă pe aleea cu mărţişoare!

In ţara lui Mugabe, Zimbabwe, toţi bărbaţii, deci şi Mugabe, poartă mărţişoare, iar dintre femei, numai una, Grace, are casă de cinci milioane de dolari, tocmai la dracu în praznic, in Hong Kong.

In ţara lui Mugabe, Zimbabwe, toţi bărbaţii, deci şi Mugabe, poartă mărţişoare, iar dintre femei, numai una, Grace, are casă de cinci milioane de dolari, tocmai la dracu în praznic, in Hong Kong. In Bangladeshi, militarii nu vor să primească mărţişoare de la civili.

Protest al budiştilor

Un mărţişor pentru ASEAN.

Mărţişoare sexy la Rio de Janeiro, Brazil.

Poftim, un mărţişor!

Cu un mărţişor pe braţe...!

Contrast

Femei afghane în piaţa din oraşul Herat Province, la vest de Kabul, Afghanistan, în ziua de 7 februarie 2009.
(Sursa: AGERPRES /Fraidoon Pooyaa)

Intrebare:

Ce fel de legumă are femeia afgană în mână?


Un câine din Taiwan, în 07 februarie 2009.
(Sursa :AGERPRES, Wally Santana)

Intrbare:

Umbrela îl fereşte, pe câine, de ploaie sau de soare ?

Ziua ţării cangurilor

În trecutul nu prea îndepărtat, ziua de 26 ianuarie, pentru noi românii, avea o semnificaţie aparte. Era ziua când, celui mai iubit pământean al cabinetului unu, oamenii muncii de la oraşe şi sate trimiteau prin reprezentanţii lor de seamă, mii de telegrame de felicitare.

Este adevărat ca de douzăci de ani nu se mai trimit mesaje de adeziune, cabinetul numărul unu nu mai este, dar mass-media pomeneşte de această zi. Pentru cei care nu au trăit în acele vremuri măreţe, ar trebui să le oferim o alternativă.

Astăzi undeva la marginea Pămâtului, australienii îşi serbează ziua naţională. Se readuce în memoria colectivă , ziua când au debarcat primii colonişti ai coroanei britanice.
La Bucuresti fiinţează doar un Consulat onorific. Astfel îmi explic de ce Doamna Melanie Davies, Secretar I şi Consul al Ambasadei Australiei la Belgrad declara, mai ieri:
-Ziua Australiei va fi celebrată în România pe data de 26 ianuarie prin intermediul tehnologiei inovative deţinute de Cocor Channel, un imens display digital montat pe faţada clădirii Cocor Lucury Store din centrul Bucureştiului.
Este un început lăudabil. Dar displayul nu dă lapte!

Eu propun ca să dedicăm ziua de 26 ianuarie, debarcării cangurilor în România.
Astfel se va încuraja creşterea cangurilor în detrimentul porcilor şi vacilor.
Şi nu dintr-un motiv banal , ci unul strategic, de care va depinde soarta vieţii pe Pământ. Îmi sprijin afirmaţiile pe baza unui rezultat al cercetătorului australian George Wilson, privind eliminarea metanului de către diferite specii de animale. Pe primul loc se situează vaca, fie a noastră , laică, fie a indienilor, sacră, iar pe ultimul loc se situează cangurul.

Cangurul a oferit carne aborigenilor de când aceştia se ştiu pe acest pământ care astăzi se numeşte Australia. Cangurul are un sistem digestiv optimizat, are catalizator de invidiat astăzi de marii producători auto. Aborigenii nu s-au obosit să crească vite, când găseau cangur la orice colţ de ... de stradă. Carnea de cangur, ei, aborigenii, spun că este bună.

Vom avea o altă problemă.
Să vedem cum ne înţărcăm, să nu mai bem lapte de vacă. Rămânem cu laptele care vine din import, din ţări UE. Cel autohton îl aruncăm, fiindcă producătorii nu dau un preţ atractiv pentru crescătorii de vaci. Asta nu va dura mult, până vom învăţa să mulgem cangurul!?

Efectul de seră nu apare numai din pricina gazelor emanate de maşini ci şi datorită metanului emanat de vaci. Diminuăm numărul maşinilor prin triplarea taxelor, reducem numărul vacilor, şi creştem numărul cangurilor.
Sigur că ne vom lupta cu mentalităţi, dar şi cu refuzul cangurului de a trăi în România. Îi va fi greu să se adapteze la clima socială, economică şi finaciară ... Uitaţi-vă la leul nostru care în ultimul timp slăbeşte de la o zi la alta!
Dacă cangurul se va adapta, vom avea carne de grătar, vom trăi într-un mediu ecologic, fără gaze nocive, şi tot el ne va fi moneda de schimb ...
La multi ani, Australia! Să trăiască cangurii!

Lumi paralele

Privind pozele de mai jos, instantanee de la începutul veacului douăzeci:

1. Calea Victoriei, Bucureşti
2. Hora din Rucăr, Bran
3. Copii din Broşteni, Neamţ

simt că-mi transmit parfumul acelei epoci, dar îmi dau şi un gust amar: am avut şi încă mai avem doua Românii. Oare copii aceia din Broşteni, privindu-ne întrebător, au avut norocul sa ajungă, măcar să se plimbe, pe Calea Victoriei?
Vouă ce stare de spirit vă creează pozele, privindu-le?

Lumina poetului

A iubit România cum îşi iubeşte un copil mama-i, am auzit spunându-se astăzi despre poetul Grigore VIERU, după trecerea acestuia în nefiinţă.

“Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi“ şi-a scris pe crucea de piatră, sfinţită în Duminica Rusaliilor, de pe mormântul mamei …şi de astăzi şi al lui.
Celor pezenţi atunci la eveniment, le-a spus:

„A fi simplu nu este o treabă uşoară. A fi simplu înseamnă să mori câte puţin în fiecare zi, în numele celor mulţi, până când te preschimbi în iarbă. Iar mai simplu ca iarba ce poate fi?!“

Pentru mama, poetul a scris pe crucea-i:

„Pierzând pe mama, îţi rămâne Patria, dar nu mai eşti copil“

De la lumina poetului s-au aprins lumânări în ziua învierii latinităţii în Basarabia, după amar de ani de slavie.
De la un Vânt de la Răsărit multe dintre ele se sting…
De la lumina poetului Grigore VIERU , tot mai multe lumânări iarăşi şi iarăşi se aprind.
Să păstrăm vie în inimă şi-n simţire lumina poetului.
Să aprindem lumânări la icoana poetului!

Contrapunct

Adrian Ursu, redactor şef la Cotidianul, a fost invitat la şuetă, în Culisele unui succes din cadrul Ora presei de la Antena 2, de către Ion Cristoiu moderatorul emisiunii. Adrian Ursu a absolvit Facultatea de Litere în 1994 şi a părăsit în anul trei, Facultatea de Jurnalism.

Despre facultatea de jurnalism, acesta spunea ca este un experiment ratat în spaţiul învăţământului românesc. Această facultate este populată cu teoreticieni, iar cei care o absolvă , şi sunt mulţi, nu ştiu să practice meseria de jurnalist.

A mai spus că nu are blog şi nu va avea atâta vreme cât are unde scrie şi să vorbească. Blogosfera pentru marea majoritate este un spaţiu al refulării, al frustrării, al superficialităţii abordarii unor teme, un spaţiu unde te poţi dedubla profesional, unde poţi cu usurinţa bârfi, înjura,unde îţi dă mâna să faci mişto la greu, ceea ce in ziar, la radio sau televiziune nu ai face. Dar este şi un spaţiu de succes, unde te poţi lansa.
Dacă doriţi mai multe puteţi revedea emisiunea Culisele unui succes.
Punctului de vedere al d-lui Adrian Ursu i-am găsit un contrapunct: bloggeri invitaţi de d-na Corina Creţu, la Bruxelles, la sediul Parlamentului European.

Au fost la Bruxelles de unde s-au întors cu multe impresii, pe care le-au împărtăşit pe blogurile lor : Oana şi Anca , deocamdată .
Staţi pe aproape!
Andrei Pleşu spunea: românii din ziua de astăzi, când comunică nu folosesc două puncte, fiindcă nu au ce spune.

Politrucul

Politruc era numit ofiţerul activist din unităţile armatei române când ţara era ocupată de Armata Roşie (din 1944 până în 1958). Politrucul era mâna dreaptă, pardon, stângă a comandantului de unitate.

Politrucul urmărea punerea în practică de către comandant, a politicii PCUS, de la sânul căreia se alăpta şi PMR, din izvorul căreia se adăpau de fapt toate sectoarele vieţii economice, sociale, culturale, nenaturale ale ţării noastre.

Nu am trăit vremurile alea roşii, şi nu regret, dar nu credeam ca va veni ziua când un om politic, să ne propună o lege prin prin care să oblige pe românii din judeţele cu populaţie majoritar de etnie maghiară, să înveţe limba maghiară.

De la începutul democraţiei decembriste, UDMR este armată de ocupaţie, iar Marko Bela este un veritabil politruc. El a impus Parlamentului şi guvernelor care s-au succedat, cu forţa şantajului, linia partidului. Este politruc după modul dictatorial de a fi impus adoptarea unor legi care să favorizeze etncii maghiari majoritari, în dauna românilor minoritari. Pentru unii legea-i mumă, pentru alţii îi ciumă.

Un crâmpei din cuvântarea tătucului Marko Bela cu ADN din Lenin şi din Stalin, despre obligativitatea învăţării limbii maghiare în Transilvania:

Vom face şi acest proiect de lege, la momentul potrivit, când are şanse să fie acceptat. UDMR îşi va înainta, bineînţeles, proiectul, dar nu avem un astfel de proiect. Am făcut această propunere, am ridicat problema şi fiţi liniştiţi, că noi suntem consecvenţi. Când vom vedea că momentul este potrivit, atunci vom veni şi cu acest proiec.
(Târgu Mureş, 18.10.2008)

Tătucul, politrucul propunându-ne să învăţăm limba maghiară din clasa întâi, este mai tare decât strămoşul din ADN care ne obligaseră să învăţăm limba rusă din clasa a cincea.

Văzută din perspectiva alegerilor parlamentare, această propunere are o explicaţie care însă nu reduce cu nimic meritele politrucului Marko Bela, din contră, le accentuează: o dată cu apriţia UCM, o altă uniune a etnicilor maghiari, UDMR riscă să nu atingă pragul electoral pentru a intra în Camere.

Multe vom mai auzi până la data alegerilor din 30 noiembrie!

Pe aceeaşi temă vă recomand să citiţi Sătmăreanca!

Unul pe faţă , unul pe dos

Până şi cuvintele refuză să intre în maşina de ţesut covoare pe fire de urzeală din biţi.

Se înscriu în trendul vremii: pieţele financiare nu mai tricotează, banii nu mai vor să circule ca suveica printre iţele războiului de ţesut.

Încurcate sunt iţele! Cine le va descurca, cine şi când va mai tricota la acelaşi război sau poate la altul?

Nu se mai tricotează, nu se mai speculează, brokerii şomează, nu mai încurajează tranzacţiile.

Nu peste tot, la noi cel puţin deocamdată, se tricotează manual, nu bob-orez ca la japonezi, ci cu un ochi pe faţă şi altul pe dos, tradiţional.

Unii au nevoie de ciorapi, alţii de saci, după buget.

Nu mai speculez, tricotez din firele: panică, prăbuşire, infuzie de capital, închidere, retragere, faliment, bursă, bănci, şomaj o haină strâmtă, la un singur rând de nasturi, care să se încheie la gât în două copci, într-o culoare care se schimbă după cum bate lumina şi vâtul, fără buzunare, o haină care va fi trendy. În Vest a început să se poarte. Nu? Din Vest ne vin toate: democraţie, prosperitate, civilizaţie, tsunami finaciar.

Luasem în râs iniţiativa EU sau UE , tot ea este, de a croşeta în direct pe Realitatea.

Spor la tricotat, unul pe faţă, unul pe dos, cu un ochi la slănină şi cu celălalt la făină!

AIG aura Neagra

Ciocnirea protonilor în acceleratorul de particule induce temerea că va naşte monştri sau găuri negre. Protonii nici nu au ajuns la viteza propice ciocnirii, încă se învârt nebuneşte în tunelul subteran al Organizatiei Europene pentru Cercetari Nucleare (CERN) , şi o Gaură Neagră îşi face simţită apariţia . Unde? Tocmai peste ocean, pe Wall Street, pe piaţa americană finaciară. Are şi un nume: AIG (American Internaţional Group). Până acum a înghiţit peste 80 miliarde de dolari, din Rezervele Federale. Nu se ştie dacă îşi va potoli foamea, şi nu va înghiţi şi alte pieţe finaciare.

Gaura neagră

Gaura neagră există, dar nu se vede, este non-creaţie, este genune,
este bariera dintre a fi şi a nu fi, este o sferă ademenitoare în care văzutul dispare.

Începe de acolo de unde nu mai împărăţeşte Lumina, acolo unde lumina se prăvale,
unde o putere mult mai mare o ţine în captivitate.

Începe acolo unde spaţiul şi timpul işi dau mâna, se apleacă, se curbează,
acolo, în împărăţia întunericului, timpul se măsoară în picioare,
acolo, spaţiul se scurge ireversibil, nu spre infinit ci spre nimic, spre singurătate.

Când Păsările cerului nu vor mai putea să zboare,
Apele se vor întoarce la izvoare,
Plantele vor descreşte , vor intra în ţărână,
Lumina se va întoarce la Soare,
atunci Pământul va cădea în genune.

De la sufocant la suprarealism

Am încercat, nu e nici o crimă, să împerechez substantive cu adjective. Adejectivul sufocant cu neamurile lui: sufocantă, sufocanţi, sufocante şi substantivele: şosea, ziar, maşină, oraş, plajă, post de televiziune, vedeta, reclamă, festival, statiune, mare ...

A trebuit să fiu atent la Rh (vine de la maimuţa maccacus rhesus), pentru a nu fi nici un risc cu împerecherea.

Plajă sufocantă? Da! Ambele au Rh negativ :

zonele private deţinute de operatorii de plajă (sic!) sunt mult mai întise decât zonele libere şi ocupă prim planul plajei cu ciuperci din stuf si canapele ţepene din plastic;

în zonele libere, cei care doresc să se bronzeze ecologic, ca şopârla direct pe nisip, sunt mai mulţi, dovadă stau prosoapele, cearşafurile şi alte cârpe flauşate, la depărtare unele de altele, măsurată în centimetri-sufocanţi;

sufocant este şi traficul de plajă: ciupercarii din prim-planul plajei trec printre sopârlele din planul doi, îi cheamă stomacul pe terasă de unde cumpără bere la pahar sau un carton cu langoşi stropiţi cu dulceaţă;

şopârlele şi ciupercarii se amestecă în mare, marea este a tuturora, a celor mici care se pişă sau se cacă, a celor care joacă mingea în şi peste capetele altora, a ski-jet-urilor, rechini mecanici, jucării mortale călărite şi nu conduse de nesăbuiţi, uneori foarte aproape de cei care preferă să se scalde;

indiferent unde te afli pe plajă sau în apă, nu poţi conversa pe un ton normal, când din lazi mari, negre, numite şi incinte acustice, pleacă unde sonore, ca nişte balauri, superpower, ce ar vrea să fie melodii, chiar hiturile verii;

nicolae guţă ţipă: vrea gagica mea la mare, motivul este cât se poate de real: este albă pe picioare.

Aici m-am oprit să mai împerechez cuvinte.
L-am luat pe Mircea Cartărescu de pe raft.
În pururi tânăr înfaşurat în pixeli, el îl dezbracă de adjectivul suprarealist pe Gellu Naum.

„Mi-a fost drag Gellu Naum, deşi nu l-am înţeles niciodată. Nu l-am frecventat nici cînd mulţi colegi congeneri ai mei făceau pelerinaje la Comana, din care se-ntorceau transfiguraţi. Ne-am intersectat de câteva ori: într-un aeroport, într-o casă de oaspeţi de pe malul golfului Biscaya, într-o sală de conferinţe le Paris. Niciodată n-am avut impresia că m-a văzut cu adevărat. Contactul ochi în ochi a lipsit între noi. Îl respect aşa cum respect tot ce mă depăşeşte, ce nu intră în ţeasta îngustă a ideii mele despre poezie. M-am temut mereu de poezia lui, aşa cum furnicile ocolesc de departe capcanele de nisip ale leului furnicilor. Dar faptul că trăia undeva, la Comana, un patriarh a unei altfel de poezii a fost mereu important pentru mine. Iar dispariţia lui dintre noi m-a întristat ca atunci când am citit cum s-a stins ultimul bătrân care vorbea limba dalmată.”

De fapt suprarealismul nu trebuie să se predea în şcoală, suprarealismul nu există, există poeţi, artişti, ... turişti, cu o imaginaţie care se alimentează din zona iraţionalului.

Luxul faţă în faţă cu sărăcia adusă de puhoaie

Prin teledonul organizat aseară în sala Diplomat a Hotelul Hilton s-au adunat peste 450.000 de euro pentru oamenii din Bucovina şi Maramures, care au fost afectaţi de inudaţii.

Luxul faţă în faţă cu sărăcia adusă de puhoaie. De ce nu s-a organizat într-un spaţiu care să nu facă notă discordantă cu casele tip container în care sunt nevoiţi să locuiască o parte dintre cei sinistraţi?

Andreea Marin Bănică mi s-a părut prea oficioasă şi puţin afectată, Mihai Tatulici naturel ca de obicei, a căutat să o scoată din stare asta, chiar i-a cerut să-i spună pe numele mic, Mihai.

Nea Titi, un bătrân de 85 de ani din Rădăuţi-Prut care a trecut de trei ori prin inundaţii a transmis un mesaj politicienilor care au trecut, zilele acestea, prin satul său natal :

vă rog, toţi care aţi promis, Băsescu, miniştrii, să se ţină de promisiune şi să ne ajute.

M-a impresionat ştirea , şi o cred veridică, că s-au primit multe telefoane de la pensionari.

Era de aşteptat, ei sunt mai mulţi la număr decît cei bogaţi.
Johnny Răducanu a fost cît se poate de natural:

m-au impresionat doi pensionari din Alba Iulia care au donat 2 euro,... 2 euro de la doi bătrîni, îmi vine să plâng.

Actorul american Ethan Hawke a anunţat, prin intermediul mamei sale, Leslie Hawke, reprezentant al unui ONG în România, că va dona 100.000 de euro, dacă va exista încă o persoană care să doneze, la rândul ei, această sumă. Întocmai ca la poker.

Campania “România prinde rădăcini” continuă prin apeluri telefonice:

la numarul 0.900.900.120 pentru a dona 10 euro,la numărul 0.900.900.125 pentru a dona 5 euro, dar şi şi prin sms la numărul 879.

Nu toţi banii vor ajunge la cei afectaţ de inundaţii, o parte, reprezentând TVA, se vor vărsa la bugetul ţării, adică 85.500 euro din suma de 450.000 euro.

O mai fi şi alte reţineri?

Teledon pentru ajutorarea sinistraţilor

Luni seara, 4 august 2008,Realitatea TV împreună cu UNICEF, Romtelecom şi Romsilva organizează un teledon în sprijinul sinistraţilor din Maramureş şi nordul Moldovei.

Teledonul face parte din campania "România prinde rădăcini" care va continua timp de o lună, perioadă în care numerele de telefon şi de SMS vor rămâne la dispoziţia noastră pentru ai ajuta cu donaţii.

Avem prilejul să-i ajutăm dând un telefon la Hotelul Hilton - Sala Diplomat, între orele 20.00 şi 24.00,şi vom fi răsplătiţi cu o surpriză, când la celălalt fir ne va răspunde, depinde de norocul fiecăruia: Andreea Marin Bănică, preşedintele Traian Băsescu, premierul Calin Popescu Tăriceanu, Mihai Tatulici, Tudor Chirilă, Johnny Răducanu, Nicola şi alte personalităţi.

Mi-aş dori să-mi răspundă Traian Băsescu şi indiferent cum va fi îmbrăcat îi voi spune: când văd cum sunteţi şi sunt îmbrăcat îmi vine să dau cu mine de pământ.

Stiri rele si bune

Pe cine nu tulbură stirea :

Manechinul rus Ruslana Korsunova, originara din Kazahstan, fosta republica sovietica, s-a aruncat sambata de la o fereasta a apartamentului sau, situat la etajul noua al unui bloc din Manhattan, New York.

De ce “s-a aruncat” ?
Avea contracte cu mari case de moda: Vera Wang, Christian Dior, Marc Jacobs, Nina Ricci, DKNY. A pozat pentru revistele French Elle şi Russian Vogue.
Ce motiv ar fi avut să coboare din apartament pe fereastră?
A deschis-o să inspire aer de metropolă americană, a ameţit, s-a dezechilibrat, nefiind cineva în preajmă sa o prindă, a cazut si pace !?
Sau poate un bărbat surexcitat sau prea exicitat, a consumat-o şi a aruncat-o, sau a murit de dragoste ranită .
Visul ei a fost să zboare, asa cum se destainuia pe blog: 'My dream is to fly.Oh, my rainbow it is too high’. A sfârşit ca temerarul Icar.

Urmatoarea ştire mă emoţionează negativ, mă răscoleşte deci tot mă tulbură:
Britanica Olivia Crowther, de 23 ani din Stroud, Gloucestershire, a ales The Golden Gate Bridge din San Francisco pentru a sări in … neant.

In final o stire pozitivă:



Svetlana Medvedeva ştie să gătească sushi.
Soţia actualului preşedinte rus Dmitri Medvedev, se imbracă dupa ultima modă.
Această blondă elegantă reprezintă un contrast plăcut în peisajul soţiilor preşedinţilor ruşi, cu excepţia Raisei Gorbaciova. Ruşii sunt acum pregătiţi să aibă o Primă Doamnă demnă de acest nume.
Svetlana Medvedev este draguţă şi va avea o alura nobilă. Toata lumea va fi foarte mulţumită să vadă o femeie frumoasă, sofisticată şi bine îmbrăcată.
Ea ştie să pregătească sushi, un fel de mâncare cu specific japonez, care face furori în rândul doamnelor din elita rusă.
Rusoaicele sunt printre cele mai frumoase femei. Nu?

Biletul

- Stai locului ! Ce te tot fluturi prin faţa mea!

Ioanid miroase a ghenă. Trebuie pus în cadă, muiat şi frecat cu perie aspră.

- Dute mai încolo, la masa aia joasă …da, poti să şezi în fotoliu, nu te murdăreşti … serveşte pizza de pe carton, toarnă-ţi suc din cutie !

De când n-o fi văzut mâncare, de se bat turcii la gura lui ?

- Nu ştiu cum să spun …

- Spune mulţumesc sau bogdaproste !

- Da, bodaproste ! Altceva vroiam să spun … mă simt aşa … nu m-am simţit niciodată aşa bine ca acu…

- Vrei să spui ca te-a atins aripa fericirii!

- Ce-o fi aia fericire ?

- Cum să-ţi explic … nu ştiu dacă este scris în constituţie … este ceea ce simţi cand scapi de o boală …când faci un lucru cât de mic dar pe care nu l-a mai făcut nimeni …când ajuţi pe un om să se ridice …când ai sufletul uşor… Oricum e ceva înălţător. Cel mai bine ar trebui să întrebi pe cel fericit.

- Unde-l gasesc ?

- Nu pot sa-ţi dau o adresa.

- Fericirea vine si nu mai pleaca ?

- Dimpotrivă, vine greu şi pleacă repede. Dacă o chemi nu vine niciodata !

- Sigur, pe la mine n-a trecut, sau a trecut ca o pasăre mică, mică şi n-am văzut-o.

- Adinioarea, mi-ai zis că te simţi asa, mai bine.

- Da, dar durerea din suflet n-o sa dispara până nu-mi găsesc mama. Nu vreau să fiu fericit, vreau să mă întâlnesc cu mama. Îmi pare rău că povestea mea ţi-a alungat fericirea. Înainte de a da eu buzna, erai fericit ?

- Da, îmi fătase pisica ! Fiecare om cu povestea lui. Hai să o lăsăm pe a mea şi să vedem ce facem cu a ta.

- Eu nu vreau să vă stau pe cap, dacă puneţi anuntul în ziar, eu vă zic din nou bodaproste şi am plecat.

- Până să pleci, spune-mi: ce îţi aminteşti tu despre mama-ta ?

- Pănă în clasa a patra, mă vizita o femeie ... cam o dată pe lună ... nu mi-a zis: eu sunt mama ta! îmi aducea dulciuri , hainuţe, dar cel mai mult îmi plăcea cum mă pupa la plecare. Odata, a şi fost ultima vizită, plecând spre poarta internatului, a început să plângă, când a scos batista din poşetă i-a căzut un cartonaş maro. L-am ridicat, am fugit să i-l dau, dar când am ajuns în stradă maşina ei plecase.

- Nu a plâns ea degeaba … avea ceva pe suflet… să nu-mi spui că ai aruncat cartonaşul.

- Mult timp l-am ţinut ca pe o amintire, când îmi vena dorul de ea, mă uitam la cartonaş şi-l pupam. M-a văzut un coleg, mi l-a luat, făcându-mă de băşcălie : prostul ăsta pupă biletul de tren! Eu nu ştiam cum arată un bilet de tren.

- Daca memoria ta e bună, ai o şansă, mica, dar ai, să-ti găseşti mama.
Ce scria pe bilet ? Îţi aminteşti ?

- E mult de-atunci, Baia-Mare … Satu-Mare. Da sigur era Satu-Mare!

- Ce bine îmi venea acu, dacă cultivam o relaţie la o gazeta din acest oraş mai mare ca un sat !

Zburdalnicie

Este o zburdălnicie, în sensul bun al cuvântului, pe pămant şi-n aer ( pe subpământ într-un singur sens), din prea plinul clorofilian, de prea multa lumină, de la parfumul în exces al florilor, de la iarba grasă de pe imaşuri, ... la afisele electorale de pe garduri, stâlpi, copaci, panouri, ziare ... O frenezie învăluie vieţuitoare şi oameni, de la vacile cărora le crapă tâţa de prea mult lapte, ... până la oamenii ce candidează la primării, consilii, ... cărora nu le crapă obrazul de la promisiunile deşarte .

Sa ne batem cu armindeni

Multumescu-ti Doamne ca m-ai invrednicit sa ajung in aceasta zi.
Ma rog fiindca nu-i usor sa treci peste zilele cu digestii ingreunate nu numai de originea ovina a bucatelor puse la masa, cat si de lipsa miscarii,nu? Am stat, am mancat(e dificil si nepoliticos sa mergi si sa manaci) si mai putin m-am preumblat.
Pentru astazi, zi de joi, unu Mai, s-a decretat de la imparatie ca suntem liberi de contract, fie ca suntem la Stat, fie la Privat, nu dintr-un motiv religios, pana la Rusalii mai sunt cateva saptamani.
Trebuie musai sa fim si noi in rand cu cei care pastreaza traditia de peste o suta de ani, cand Socialistii (nu verii lor comunistii), la Paris intrunindu-se , au confiscat de la Federatia Americana a Muncii, ziua de 1 Mai si au botezat-o "Ziua Internationala a Muncii". Sindicalistii isi fixasera cu un an inainte, data de 1Mai pentru a iesi in strada sa manifeste în memoria victimelor grevei generale din Chicago.
Nu se mai poate gandi in acesti termeni astazi, cum sa-i scoti pe "oamenii muncii" in starda (e greu sa-i gasesti sau sa-i delimiezi, sa spui: tu esti om al muncii, tu nu esti, stai acasa) si sa protesteze din cuget si simtiri.
Sa zicem ca anul acesta este o exceptie, suntem in Saptamana Luminata, nu-i crestineste sa te ratoiesti unul la altul, sa te scuipi, (exceptie fac felinele: Natasha si Piti ) dar nici in anii trecuti, doar mici galcevi, de 1 Mai nu s-a protestat pentru marire de salarii, pentru ziua de lucru de 8 ore, si pentru altele.
La noi, 1 Mai este o sarbatoare campeneasca de cand s-a instaurat puterea muncitoreasca, din 1947 pana in 1989, iar dupa, este o zi confuza, nu se mai asculta nici fostul slagar "1 Mai muncitoresc " (versuri Maria Rantes, muzica Ciprian Porumbescu -aici este o incalcare grava a dreptului de autor), doar iese cine are chef, ca in orice alta zi, la un gratar cu mici si bere.
Socialistii de cumetrie ai lui Iliescu, Nastase si Geoana,(cei trei presedinti de partid, in viata) incearca de cativa ani sa reinnoade traditia Internationalei Socialiste, nu de-a manifesta cu pancarde rosii, ci de-a iesi intr-un spatiu verde, un parc , o poiana, o pajiste, un spatiu bucolic, unde sa ofere de poamna un mic, o bere si muzica de fanfara .
Eu nu merg, mi-am piedut pisica pe net, dar am dreptul la o reflectie : trebuie sa fii tare nesimtit sa mergi, sa manci din mana lui Vanghelie, Geoana, iar la "locale" sau "parlamentare" sa votezi pe altii, de alta culoare. Ei se bazeaza (doar sunt bazati) pe bunul simt, care inca n-a diparut la romani.
Eu voi merge la sat sa vad, daca de 1 Mai, taranul cu taranca lui (ca sa fim in tonul zilei, fermierii), mai pastreaza obiceiul stravechi, de a sarbatori Armindenul , simbol al vegetatiei care protejeaza recoltele si animalele.
Se impodobesc portile caselor, ale grajdurilor si alte anexe (pentru gaini si caini, cum cotoiul sau mata n-au anexa, nu li se impodobeste, avem de-a face cu o discriminare pozitiva), intru alungarea spiritelor malefice, dar si ca fertilizator.
Armindenul este de fapt o ramura verde sau un pom curatat de crengi pana aproape de varf, sau un par, sau o prajina(de nu va indurati sa omorati pomul), si impodobit cu flori si spice de grau, simbolizand vechiul zeu al vegetatiei.
Se serbeaza pentru rodul pamantului, ca sa nu bata grindina, impotriva daunatorilor, pentru sanatatea vitelor, pentru coacerea graului si a strugurilor, pentru oamenii sanatosi (evident daca mancam paine buna si bem vin gustos).
Propun, pentru a iesi din banalitate, taranii cu armindeni in mana sa mearga la oras si sa-i ciomageasca prieteneste pe fratii lor muncitori.
Cu aceasta ocazie vom afla pe unde stau, cati mai sunt cu adevarat, toata actiunea se va petrece pe un fond muzical.