Enigmatică, celestă stăpână,
Şireată oi fi de mă scoţi afară,
Să mi te arăţi seară de seară
În luciul apei din fântână.
O, cât de-aprope simt că-mi eşti,
Până să te-nduri să te-apropii de mine,
Cobor, eu, cu ciutura până la tine,
Tu, cadâna din o mie şi una de poveşti.
Tu de nu mă vrei, eu mă fac foc şi pară,
Te leg fedeleş în lanţuri de Steaua Polară
Ca o lume întreagă să te hulească.
Dacă tu-mi spui da!, eu nu-ţi zic într-o doară,
Cu tine aş păcătui o noapte sub bolta stelară
Chit că la ivirea zorilor mă voi face fum de iască.
