23 iul. 2013

MeMe nu este pro TV


Înaintea meciului retur al Stelei cu Vardar Skopje, ce se va desfăşura în această seară în capitala Macedoniei, pe canalele de ştiri sportive, de aici,  din România, rulează în buclă filmul de scurt metraj, de fapt un filmuleţ,  în care o reporteră şi un cameraman de la PROTV prind curaj şi intră pe stadionul unde se antrenează Steaua (în imagine nu se vede niciun jucător!).
Tandemul este întâmpinat cu apostrofări din partea ofiţerului de presă al Stelei, asta ca uvertură la spectacolul huliganic ce îl va da imediat managerul Mihai Stoica ( alintat de presă cu apelativul MeMe).
Acesta ştie să înjure, are şcoala maidanului! După acest mic joc de imagine şi de "amabilităţi dâmboviţene" actorii cu tot cu platou de filmare se mută, târâş,  spre ieşirea din stadion, unde în gang, MeMe îi sustrage telefonul reporterei, iniţial aceasta nu i l-a dat de bună voie (sic!) ( nu avem imaginii clare, avem sunet, a fost o altercaţie în toată regula, MeMe a fost nevoit să-i sucească mâna, să o bruscheze).
A doua bobină a filmului de scurt metraj s-a tras în faţa hotelului unde era cazată echipa Stelei. Reportera lipseşte din cadru, era la un spital, unde medicul i-a cerut să-i spună cine i-a produs vânătăile (ca să vezi minune!), şi apoi fără nicio teamă de implicaţii, medicul curajos a chemat poliţia (dacă filmul se trăgea în România, nu mai avea partea asta cu medicul chemând poliţia; de asta la noi costurile de filmare sunt mai mici... ca la Hollywood!).
Să revenim la oaia noastră! Filmul continuă cu MeMe, tot în rol negativ (asta a învăţat în cei 7 ani...), faţă cu "reacţiunea" : poliţistul macedonean îl invită pe recalcitrant la sediul poliţiei. MeMe nu înţelege din prima, gura nu-i miroase, adică nu a mâncat usturoi, el pretinde că este cetăţean european (sic!), cere  să i se arate mandatul de aducere (el nu ştie că Macedonia nu este stat membru al UE?!!).
Macedoneanul în uniforma statului, cel ce-i dă leafă şi haine,  nu se sperie aşa uşor, şi nu face doi paşi în spate  (nu am văzut la noi, în ţară o asemenea scenă, şi au fost destule scandaluri huliganice cu autor cunoscut, să o luăm numai pe aceea din 2005, când MeMe a lovit cu pumnul în plină figură un suporter al Stelei (sic!).
Filmuleţul se rupe, "eroul" este dus la poliţie, unde din surse sigure, aflăm că i s-a administrat o amendă de 400 de dolari!!
Filmuleţul are toate "ingredientele" ca să continue, să devină film de lung metraj, şi să aibă un sfârşit previzibil: Steaua să fie suspendată din competiţia supremă a fotbalului european! Ştim că Steaua se află sub supravegherea UEFA timp de 5 ani. Dacă comisia lor de disciplină, nu a noastră,  consideră că managerul Stelei a avut un comportament huliganic? Ne vom lăuda că am eliminat Vardar Skopje...
Alo? Mă auziţi?... Pentru a salva "partida" sacrificaţi "nebunul"! 


18 iul. 2013

Medaliati cu aur si argint

Prin cele cinci medalii obtinute la Olimpiada Internaţională de Fizică,  Copenhaga, 7-15 iulie 2013, doua de aur -  Cristian Frunză  şi Cristian Andronic - ,  si trei de argint - Tudor Ciobanu,  Denis Turcu, Sebastian Dumitru - Romania s-a  clasat pe  primul loc în Europa si  pe locul 5 in lume.
Sursa:  Ministerul Educatiei Nationale

Doi dintre cei cinci medaliati, Cristian Andronic si Tudor Ciobanu  au fost invitati la ORA DE STIRI de pe TVR 2, prezentatorii emisiunii fiind  Lucian Parvoiu si Andreea Stancu (de la minutul 16 si 20 secunde).

3 iul. 2013

Dimitrie Bolintineanu vs Costica Vărzaru

Au trecut câteva zile de când unele organe ale  statului de drept au dat în vileag frauda de la  liceul Bolintineanu sau şmecheria de a copia la Bac.  I-am bătut în fereastră lui nea Google, şi  ştiindu-l mai deştept decât Bulă, deşi e un cretin perfect,  şi mai iute de picior decât un supersonic,  i-am cerut să caute tot ce s-a scris şi s-a depus în virtual, acest  balaur cu burta cât China, legat de Bolintineanu.

 În a cincea parte dintr-o secundă "cretinul" mi-a scos la lumină 500000 de maimuţe antropoide. 
Reproduc doar două: SRI a făcut interceptări în Cancelaria liceului Bolintineanu..., Fosta directoare a liceului Dimitrie Bolintineanu, Costica Vărzaru, cercetată pentru... 
De celelalte  maimuţe, sute de mii  nu m-am atins, nu din pudoare, nu din  spirit de conservare, ci din neputinţa de a înghiţi tot meniul lui nea Google. 

I-am bătut din nou în fereastră, şi i-am cerut să caute pe Costica Vărzaru. Deşi a căuta într-un timp mai mare cu nouă sutimi de secundă, cretinul  a scos la lumină mai puţine maimuţe antropoide, cretinul iute ca glonţul  respectă scara valorilor, Bolintineanu e mai de vază decât Vărzaru. 

Iată doar câteva maimuţe, gen Costica Varzaru: Trecutul teribil al directoarei reţinută pentru fraudă la Bac..., Directoarea liceului Bolintineanu a primit ordonaţă de reţinere pentru 24 de ore... Costica Vărzaru este un nume care se află pe buzele elevilor... Doamna Costica Vărzaru este liberă...? Costica Vărzaru, directoarea care abia a fost destituită de la liceul Dimitrie Bolintineanu, pare să fi fost întotdeauna apropiată de elevii săi...

Numele poetului Bolintineanu va rămâne legat de cel al fostei directoare Costica Vărzaru. Ca să vă convingeţi bateţi în fereastra lui nea Google:  fraudă la bac !  După o fracţiune de secundă vei obţine 299000 de maimuţe antropoide