22 sept. 2011

Cîine cu apucături de om!

Photo 
 
La prima vedere pare a fi un câine şugubăţ. Mie nu-mi place! E un câine cu apucături de om. După felul cum se sluţeşte, îşi depăşeşte condiţia de câine. Gestul pe care a reuşit să-l facă este propriu doar omului. Nu pot să-l privesc fără a mă gândi la o persoană, aflată, să zicem,  pe treapta de sus a ierahiei sociale,  pusă pe şotii atunci când  ar trebui să dea dovadă de seriozitate... L-am pus aici, poate altora să-i fie pe plac.  

Altceva voiam să vă spun, despre  o jurnalistă de  la TVR! Am văzut-o de mai multe ori în ipostaza de interlocutoare a prezidentului. Este de o eleganţă rară, în felul cum ia un interviu. Nu deranjează interlocutorul, ridicând tonul, nu trece de la o stare  la alta pe scara emoţiilor. Este tot timpul zâmbitoare. Fie că interlocutorul (el o priveşte doar cu un ochi, nu tot timpul, doar când i se pare că este deranjat de ceva)  vorbeşte despre scutul antirachetă. 
El: - De îndată ce se va pune în funcţiune sistemul anti-rachetă de la Deveselu,  România va fi o ţintă!  
Ea, cu acelaşi  zâmbet larg pe faţă: -Ce vrea să însemne, că noi vom fi atacaţi?!
Şi tot aşa, ca o poveste spusă de un tătic întors acasă după o  lungă călătorie prin lumea largă...

Victor Ciutacu a gratulat-o, în felul lui original : Cadâna favorită a califului de Murfatlar.  Crin Antonescu, a coborât-o rău de tot în rang: „servitoarea de la TVR”.

Eu mă întorc la poza de sus. Poate vă interesează cine îl duce de lesă, asta  în aparenţă,  de fapt ea este sluga bulldogului. Ce ţinută elegantă are! Şi nu se înjoseşte să-i adune căcăturile într-o punguliţă roz...

Photo 

18 sept. 2011

Un papagal, doi papagali

Photo

Sunt de genul masculin! Nu sunt neutri, nu-s de pe la noi, sunt din Australia. Studiază la forma de învăţământ fără frecvenţă sau la distanţă, pentru a obţine o licenţă în limba română. Nu le e uşor să vorbească pe limba noastră :

a meri ca o ba mati ne criza base scut are de vesel ura keta te apa rade tuti nu rus ia mold o va ue trage di ea vion ef sa is pe ba ni rate base scut are biden joaca afgan eu rod olar jale aur cia nu ra ba ni ...

După o muncă asiduă, cu râuri de sudori curgându-le pe sub pene, papagalii au învăţat să lege ceva:  

sua romania... parteneriat strategic ... pensii salarii ... pomeni electorale!

Oricât ar vrea ei, mai mult nu pot. Au fost şi vor rămâne tot papagali!

12 sept. 2011

Titulara, în prima zi de şcoală

Domnişoara învăţătoare, Laura Titu, era  nerăbdătoare să înceapă noul an şcolar. La fel şi elevii ei, aşa cel puţin gândea ea păşind vioi  pe holul claselor.  Intră în clasa ei,  radiind de bucurie.  Motivul era de fapt altul. Ea devenise titulară pe post, la clasa a IV-a. Din clasa întâi le-a fost învăţătoare-suplinitoare. În fiecare an a dat examen pentru titularizare, însă, cu note de cinci şi şase nu avea cum să obţină  media cuvenită cerinţelor de titularizare. A făcut contestaţie şi de fiecare dată obţinea note mai mici, culmea! Ea credea că din motive politice. A trebuit să facă traseul de la un  partid la altul până a ajuns la pedele. Ea este convinsă că numai noua culoare politică a ajutat-o să primească note mai mari la contestaţie, după examenul din vara aceasta. Deşi, nimeni nu  a întrebat-o dacă este membră a vreunui partid. Ea crede că a ajuns la urechea preşedintelui comisiei, un pedelist ascuns, informaţia despre noua ei opţiune.Dar, totul s-a terminat cu bine.
Copiii ei, elevi într-a patra,  o aşteptau cuminţi în bănci. Ei o cunoşteau pe învăţătoare, de cum intra în clasă. Dacă era veselă însemna că ora va  decurge monoton ca apa unui râu de câmpie, însă dacă ea era posomorâtă, asta îi neliniştea pe elevi. Nu scăpa nimeni. Dacă nu reuşea să-i scoată la tablă pe toţi, le dădea extemporal. De data aceasta,  copiii,  deşi văzuseră veselia de pe faţa învăţătoarei, nu se bucurară aşa tare, fiindcă era exclus să le dea extemporal din prima zi, iar pe de altă parte, cum?, să te bucuri că s-a terminat vacanţa? Începuseră şi în ziua de 12 septembrie! 
  
-   Bună ziua, copii... dragii mei elevi!


-   Bună ziua ... doamna învăţătoare! Un răspuns dat pe mai multe tonalităţi şi diferite tării. 

-   Mai veseli! ... Este prima zi de şcoală. Nu vă bucuraţi?


-   Daaa! … Nuuuu! … Daaa!...  Câteva răspunsuri şi alea anemice.

Înainte de a vă spune ce avem în curicula de anul acesta, va trebui să intonăm imnul. Este ordinul ministrului educaţiei ...domnul...  Se opri fiindcă uitase cum îl cheamă. „Fa... Fe... Fi... Fu... Fu... G... I... „ Mai repede îi vine în mite    Igaş, dar, nefiind sigură, mai bine nu-i pronunţă numele.  „Ce dracu m-am tâmpit. Şi asta numai din cauză dracilor ăstora de copii care  o fac pe serioşii cu mine.”  Un copil din ultima bancă, avea mâna ridicată înţepând aerul cu două degete. Îl văzu, spre uşurarea ei sufletească.

-   Bogdănel vrea să ne spună ceva! Se auzi vocea învăţătoarei, cu un timbru uşor tremurat.

-   Eu,... eu, ştiţi, tot încerc să vă întreb... de  anul trecut,... ce înseamnă cuticula...

-   Cum se poate să spui aşa ceva? Curiculă! nu cuticulă. Mai e careva  care nu ştie? Vă rog, repetaţi după mine! CU RI CU LA! Toată clasa, în cor,  repetă după învăţătoare.

-   Câte silabe are?... Să-mi spunăăă... Nu Bogdan! ... Gabi, spune tu!

-   Ca şi cuticula, are tot patru silabe, doamna învăţătoare! 

-    Ba nu are cinci silabe, spuse răstit Nicu.  Doamna învăţătoare, eu am citit în dex şi am văzut că curicula se scrie cu doi de r şi are  cinci silabe: CU R RI CU LA. 

Gabi se ridică în două picioare pentru ai spune lui Nicu că el a răspuns bine.

- Are tot patru silabe are, doamna învăţătoare: CUR-RI-CU-LA!  Băieţii  începură să  chicotească.  Unele dintre fete se înroşiră la faţă. 

"Ce dracu, copii ăştia n-o fi aflat că sunt titulară? Mă învaţă ei pe mine carte?"

Bogdan era cu capul pe sub bancă. Se făcea că umblă după ceva. De fapt el  se ferea să nu fie văzut cum râde cu gura până la urechi. Nici el nu ştia de ce. El crede că tot cuticulă este bine să se spună. Colegul, Victor se ţinea cu mâna de gură, de-abia îşi stăpânea râsul. 


-  Gata cu râsetele astea de copii pro... "trebuie să mă abţin, să le dovedesc că sunt calmă şi cu nivel ridicat de cultură". Linişte, vă rog! Se poate?  Ce este curicula, asta voia să ştie Bogdan.  Curicula ne spune ce materii aveţi de învăţat, şi după ce manuale. Hei, uitaţi-vă la mine! Unde aţi fost în vara asta? ... „ S-au prostit copii ăştia” ... 
Învăţătoarea făcu o pauză, pentru a trece cu privirea ca un radar peste feţele elevilor, timp în care îşi trase sufletul pentru a merge mai departe cu prima oră. Începuse bine de tot!

-   Aşa cum vă spuneam va trebui să intonăm imnul de stat al României. O cerinţă venită şi de la preşedintele ţării... Ea ştia cum îl cheamă, cu ăsta nu ai cum să ai lapsus, dar, voia să întrebe pe elevi, dacă ei ştiu.

-   Cine este preşedintele ţării?... Se aştepta ca toţi să-i pronunţe numele. În schimb, era o şuşotealpă în bănci, copiii se uitau unii la alţii, dar nimeni nu voia să spună cu glas tare. „Ăştia ori se fac, ori sunt proşti de-a binelea. De fapt nici eu, până azi, nu i-am pronunţat numele în timpul orelor de clasă. Ce m-a apucat acuma, să-i întreb?” Copiii încep, pe rând câte unul  să râdă, hohotind.  Nu se mai şie cine a fost primul. Mai mult băieţii decât fetele.

-     Hă, hă, hă, hă!... Hă, hă, hă!...
  
-     Linişteee! Ce v-a apucat? Nu vă e ruşine? Ce înseamna hăhăiala asta la voi? Unde vă treziţi? ... Se făcu linişte, brusc, aşa cum începuse şi hăhăiala. „Ce dracu fac cu ei.? Să-i mai întreb? Are vreun rost?”  Se uită la cei aşezaţi în primele bănci... O priveşte în ochi pe eleva din faţa ei.

-   Spune, Ionela, cine este preşedintele ţării?

-       ...

-   De ce nu-mi spui? Nu ştii atâta lucru?



-   Traian ...


-   Hai!, şi mai cum? 
  
-   Nu pot să spun. Mi-e ruşine!

-   Nu te înţeleg!

-   Aşa mi-a spus tata: „Să-i fie ruşine ăluia care o să-i mai spună pe nume  preşedintelui!” aşa mi-a spus într-o seară când  l-a văzut la televizor cum se certa cu  aurul ...
 
-   Gata! Termină! Ce e aşa de greu să spui Traian Băsescu? 

-   Dacă ziceţi dumneavoastră! Să vă ... Ionela se opri la timp. O luase gura pe dinainte. Se întâmplă şi unei eleve de frunte.   

-   Câtă obrăznicie! Chiar de la la tine, nu mă aşteptam.

 Până aici i-a fost! Învăţătoarei îi pieri toată buna dispoziţie, nu mai rămăsese nimic din aceea pe care o  avea la intrarea în clasă. Se hotărî să curme cu bunătatea asta ieftină faţă de elevi.

-   Scoateţi câte o foie de hârtie! Repede, toată lumea!... Gata? Screieţi primele patru strofe ale Imnului! Aveţi zece minute, pentru asta! 

Se lăsă liniştea peste clasă. Toţi cu capetele aplecate. Păreau a-şi da silinţa să scrie tot imnul.   Învăţătoarea se plimba printre rânduri. Din ce văzu, se cruci. Nimeni nu scrisese mai mult decât   primele două  versuri. Se duse în fundul clasei, se sprijini de perete, şi aşteptă să treacă timpul. Coborî  privirea spre Bogdănel. Din ce reuşi să vadă de acolo, de unde era, Bogdănel scrisese vreo şase versuri...

-   Gata! Daţi lucrările în faţă! Puneţi-le pe catedră!  Doar câţiva elevi reuşiră să scrie câte ceva.  De curiozitate luă foia lui Bogdănel... Nu înţelegea... Erau şase versuri dar, nu ale imnului. „ Nu are rost să mă enervez din prima zi. Ce dracu. Sunt titulară!”

-    Eu nu pot să-mi imaginez că nu sunteţi în stare să scrieţi câteva versuri din imn! Va trebui ...

-   Eu am reţinut ceva de la televizor, când se cânta la fotbal...

-    Doamna învăţătoare, eu nu pot să învăţ pe de rost ...

-   Sunt multe versuri...

-   Sunt aşa de  grele...

Gata, cu văicăreala! Ştiţi ce calificativ meritaţi? Ne-sa-tis-fă-că-tor! Dat fiind faptul că  e prima zi de şcoală, vă iert! Va trebui să-l învăţăm şi a cânta. În fiecare zi înainte de prima oră. „Ce dracu, cât mai e până  să sune clopoţelul. Unde am pus foaia cu versurile?” Căută prin poşetă. Găsi foaia.

-   Eu o să vă citesc vers cu vers, şi voi veţi repeta după mine!


Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume …

Un sunet strident de sonerie declanşează un vacarm în toată şcoala. Se anunţa, astfel,  prima pauză din prima zi de şcoală. 
-   Mâine vom relua totul de la capăt! ...

9 sept. 2011

Arătură de toamnă

 
Până în ziua meciului s-au spus numai cuvinte de laudă, unele la  superlativ,  despre  noul stadion Arena Naţională ( National Arena pentru snobi). Se transmiteau imagini luate de sus. Se survola cu elicopterul, mai ales seara, ca să se vadă în toată splendoarea lui. Arăta fabulos, feeric, ca în basmele de Ispirescu. Părea că se descoperise o nouă stea  în Calea Lactee. Însă, nicio apreciere despre suprafaţa de joc, despre gazon. Ştie oricine că  jocul de fotbal se desfăşoară pe gazon nu în vestiare, nu în piscină, nici pe terase, nici în sălile de conferinţe.  Au fost câteva semnale negative, dar, ca la noi, ele au fost ignorate. Nu s-a făcut un experiment, anterior meciului oficial. Aunci, în ziua când s-a  permis accesul liber pe Arena Naţională, trebuia să se arunce câteva mingi în teren, şi să-i lase pe amatori să încingă miuţe la cele două porţi. Vorbe de clacă, acum.  Ne-am făcut de gazon în faţa lumii. Ce a urmat?  (Nu s-a  înverzit obrazul niciunuia dintre cei care au decis să se joace un meci oficial, fără a verifica anterior gazonul. Să fi ştiut argentinienii ceea ce ai noştri, de la Federaţie, nu ştiau?)
S-a iscat o mare tevatură pe acest subiect. Când  l-am văzut şi pe Gigi Becali că se oferă să aducă gazon olandez pe banii lui, am simţit cum îmi circulă mai repede sângele prin artere. Adică, nu ai tu bani să plăteşti datoriile pentru a juca pe stadionul din Ghencea, dar ai bani să aduci douăzeci de tiruri cu gazon, şi tocmai de unde? Mă întreb,  după ce el va reveni cu Steaua  pe Ghencea, asta dacă va plăti datoriile, ce o să facă, va lua gazonul cu el?
Aseară blazonul Gigi-gazon a fost fâlfâit pe la multe emisiuni de ştiri.  Numai că această operă de două parale nu l-a convins şi pe reprezentantul forului european, care a doua zi după ce  s-a făcut  arătura de toamnă pe Arena Naţională, şi aterizase la faţa locului.  A făcut ce trebuia să facă Naşul de la Federaţie, a intrat pe teren, a luat o probă de gazon, a plecat să o analizeze, după care a decis că nu se poate juca joia viitoare, pe 15 septembrie, nici dacă punem gazon olandez. Meciul dintre Steaua şi Schalke 04 se va juca  pe stadionul din Cluj.

Epilog

Naşul  se plimbă de unul singur pe platoul Bucegilor, având mâinile băgate până la coate  în buzunare. El încearcă calitatea gazonului scormonindu-l  cu bombeul pantofului. Se gândeşte să propună forului european ca următorul meci  să se joace aici. Numai aşa echipa României va juca la înălţime!

7 sept. 2011

Centralisti si socialisti!

  Mă refer la cei care locuiesc la bloc. Centralişti  sunt cei care şi-au montat sistem individual de încălzire. Socialişti sunt cei care au rămas abonaţi la sistemul comun de încălzire, subvenţionat de la buget. Cei care s-au rupt de sistemul comun, au făcut-o pe buzunarul lor, au cheltuit o sumă mare de bani. Dar, au făcut-o pentru confort, adică să aibă căldură şi apă caldă când doresc ei, la orice oră din zi şi noapte. Au mai făcut-o şi că nu erau mulţumiţi de prestaţia celor care administrau sistemul comun de încălzire  - facturi tot mai mari, de la o iarnă, la alta; nu le mai ajungeau banii; salariile erau mari pentru cei din directorime,  pentru cei din consiliul de administraţie, dar, şi pentru funcţionarii mărunţi; mărunţi dar erau mulţi, ei foşgăiau prin birouri ca mormolocii în balta cu broaşte. După ce s-au rupt de termo-ombilic,  centraliştii au dat piept cu economia de piaţă. Nu?  Ce credeau ei? Centraliştii trecuseră la capitalism. Sărea  preţul metrului cub de caz de la trimestru la trimestru, de la an la an, după legea cererii şi ofertei: creşte cererea de gaz, creşte preţul. Toată fericirea centraliştilor- capitalişti, aceea de a face duş cu apă caldă şi după ora 11 seara, sau în timpul nopţii, oricând li se scoală, nu a ţinut mai mult. Poate trei ani, cel mult. Diferenţa dintre factura de gaz a unui  centralist şi cheltuila pentru căldură şi apă caldă a unui termo-socialist se  micşora  vizibil. Creşterea preţului la gaz, socialistul o simţea şi o simte mai puţin la buzunar decât centralistul. Socialistul a fost şi este subvenţionat. 
S-a ajuns, ca astăzi, socialistul, cel care  primeşte căldură de la distanţă mare să plătească  mult mai puţin decât centralistul. De ce?  Subvenţia este acoperită din banul public, adică şi din taxele şi impozitele pe care le plăteşte centralistul- capitalist.  Este corect? Nu suntem toţi în capitalism? Nu suntem. 
Proba: primarul spune că  în iarna aceasta preţul gigacaloriei va fi subvenţionat de la bugetul local, iar creşterea care o va simţi la buzunar cel conectat la sitemul centralizat de termoficare, adică socialistul de mai sus, va fi foarte mică, cu 6 lei mai mult faţă de iarna trecută. 30 de milioane de lei va fi suma ce o va pompa, primarul, de la bugetul local pentru a compensa diferenţa până la valoarea gigacaloriei , de 387,3 lei. Câţi socialişti mai sunt? Câte căpuşe? 15000 mai sunt legaţi de termo-ombilicul primăriei. Fiecare  va  fi subvenţionat cu suma de 2000 lei. De unde vor  veni banii? Din taxele şi impozitele pe care le plătesc şi centraliştii. Fără să îi intrebe dacă aceştia ar fi de acord. De unde atâta democraţie!
Epilog
Pe o scară de blog au mai rămas doar doi  socialişti. Locuiesc la parter, unul pe coloana din dreapta celălat pe coloana din stânga. S-au vorbit să nu treacă la capitalism. Se cred băieţi deştepţi!  Vor plăti pentru încălzire mai puţin decât în iarna trecută. De ce? Ceilaţi de pe scară, capitaliştii, vor plăti  20 la sută din factura emisă de sitemul centralizat de încălzire, pe motiv că agentul termic circulă prin apartamentele lor, pe verticală, în sus şi jos. Cei doi socialişti nu ştiu ce-i aşteaptă când va veni frigul. Doi dintre capitalişti, câte unul pe fiecare coloană, în astă-vară, au tăiat şi au sudat ţevile care treceau prin apartamentele lor. Au întrerupt turul şi returul agentului termic. Ce răi sunt unii capitalişti!  Nu vor să se solidarizeze cu unii socialişti! 

3 sept. 2011

Cântă, VIOARO!

Din iubirea  ce-i unise cândva pe  Viola şi Ticu nu mai rămăsese mai nimic, o bună parte se  duse în sufletul lui  Titişor, singurul lor copil. Mai rămăsese doar ceva, aşa ca un fum scos de un ciot de lemn ce rămâne stingher în cenuşa unui jăratic adormit.  După ce ei aduseseră  pe lume copilul, niciunul dintre ei nu se mai ostenise să sufle în jăraticul rămas din focul iubirii lor. Din tot ce aveau ei mai bun, atât  material cât şi sufleteşete, îl ofereau copilului lor. Pentru ei rămăseseră,  sufleteşte,  vagi sentimente de dragoste.

În acea seară, ca şi în alte seri se aflau împreună. Împreună, un fel de a spune, nu se aflau toţi în aceeaşi cameră, să-şi  vorbească, să-şi spună ce făcuseră ei  în acea zi. Titişor era în camera lui, exersa la vioară. Numai el ştia ce cânta, dar, destul de bine la  vârsta lui de cinci ani. Ticu plecase în dormitor să citească. Cartea e cel mai bun somnifer pentru el. Cartea îi căzuse din mână, îi acoprea toată faţa. Viola era în sufragerie, se uita la un serial coreean, filmul Negustorul Lim din  seria Legendele Palatului. Era pe sfârşite episodul pe care  tvr  îl difuza în acea seară.  Când se termina trebuia să-l cheme pe Ticu, să vină să vadă Trei Regate, un serial chinezesc. Ea nu se uita la aşa ceva. A văzut un episod şi  nu i-a plăcut. Era un film dur, numai armuri, scuturi, săbii, săgeţi, caii şi oameni sfârtecaţi. Când începe acest serial, ea nu stă în sufragerie.
Filmul la care se uita Viola se sfârşi pe  când Titişor, băiatul ei,  intra în sufragerie.

 - Du-te şi trezeşte-l pe tati, să vină la Trei Regate.

- Nu doarme, citeşte! copilul ştia ce spune, trecuse pe lângă dormitor.

- Tot aia e. Cheamă-l. Eu mă duc să vă pun  masa de seară.

 Titişor fu atras de reclamele de la televizor, aşa că nu plecă să-l trezească pe tati. Se terminară reclamele. În locul lor apărură o sală mare cu multă lume, o scenă cu oameni şi instrumente muzicale. El văzu mai întâi  viorile. Se stinse murmurul din sală. Intrase un om ţinând un beţişor alb în mână. Din sală se stârni o ploaie de apluze.Acel om  se înclină în faţa lor, se întoarse, urcă pe un pedestal,  ridică băţul în faţă lui şi deasupra capului, îl ţinu acolo câteva clipe, apoi în lăsă energic în jos,  moment în care din acele multe şi felurite  instrumente izvorâră primele sunete. Petrişor desluşi doar pe acelea date de viori.

-  Mami, tati, veniţi repede să vedeţi!

Ticu intră primul, era speriat, se trezise brusc din somn. Apoi veni şi Viola.


Ticu continua să se frece la ochi nereuşind să vadă acele ceasului de pe televizor. Viola se uita şi asculta acea muzică doar de dragul lui Titişor.

- Eu trebuie să văd Trei Regate, spuse Ticu, uitându-se când la Viola când la Titişor, după ce văzu ce oră arăta ceasul.

- Eu vreau să ascult vioarele!

 - Tati, poate îţi este foame, am făcut un borş de peşte, spuse Viola căutând să-l ia cu binişorul, să-l scoată din sufragerie, de la televizor.

- Adică, să renunţ la Trei Regate! Niciodată! spuse Ticu luând telecomanda de pe măsuţă.

- Du-te tati şi mănâncă borş. Aşa de bun e!

Vorbele băiatului îl linişti ca prin minune. Adesea, Ticu îi intra în voie, avea pentru el o slăbiciune. Adică, nu avea puterea să nu-i dea ceea ce  dorea el  cel mai mult, atunci când asta depindea numai de el.  "O să mă uit la Trei Regate la noapte, în reluare. Borş n-o să mănânc. O să să ies la o bere" gândise Ticu privind la ecranul televizorului. Lăsase telecomanda din mână, o pusese înapoi pe măsuţă.

-  Hai,  în dormitor!  spuse cu o voce dulce Viola, simţind că Ticu bate în retragere.

- Ce să facem  acolo, nu avem televizor,  răspunse cu supărare în glas, Ticu.

- Am eu ceva să-ţi spun.De mult ţin să-ţi spun.  Haide! spuse Viola şi-l luă de mână. Ticu nu se împotrivi. Părea hipnotizat.

- Ce frumos cântă VIOARELE! se bucura Titişor, privind şi ascultând muzica viorilor.
...
În acea seară se reaprinse focul dragostei lor de la ultimul jăratic rămas ascuns în cenuşa  focului iubirii lor de odinioară.